Fragment din articolul „Trei ţări, trei alegeri, trei viraje esenţiale la frontierele orientale ale Europei...” publicat în Le soir Illustré din Belgia, decembrie 1996

 

(...) România: un preşedinte cu vocaţie europeană... Odată cu alegerea lui Emil Constantinescu în fruntea ţării, la 17 noiembrie al acestui an, românii au votat schimbarea. După o tranziţie foarte ambiguă, care a început la căderea regimului Ceauşescu, în 1989, România a întors complet spatele nostalgiilor comuniste. Marea provocare pentru ţara din Carpaţi rămâne integrarea europeană. (...) A ştiu să adune în jurul său o opoziţie prea adesea divizată şi să învingă un adversar redutabil ca Ion Iliescu. Primele sale declaraţii de după victorie au făcut referinţă la reconcilierea naţională şi la modernizarea României. Sarcina aceasta va fi dificilă, dată fiind starea actuală a ţării şi speranţele nemăsurate ale românilor. Dar şi ambiţia este pe măsură. Obiectivul său major rămâne integrarea europeană a României. (...) Lipsa resurselor nu-l descurajează. Speră să imprime o nouă dinamică societăţii româneşti punând accentul pe resursele umane. Speranţa nu este, poate, iluzorie. Să ne uităm doar la studenţii care visau să-şi părăsească ţara pentru alte zări, mai promiţătoare. După anunţarea victoriei lui Emil Constantinescu, au invadat piaţa Universităţii din Bucureşti, pentru a-şi exprima entuziasmul. Nu mai vroiau să fugă în Europa occidentală, ci să aducă Europa occidentală la ei.