Articol apărut în The Wall Street Journal

luni, 12 mai 1997

 

 

REFORMA AJUNGE ÎN SFÂRŞIT ÎN ROMÂNIA, de Therese Raphael

 

Comparativ cu rezultatele obţinute în trecut, aceasta este o reformă majoră. Comparativ cu alte foste ţări comuniste, România este încă în Tranziţia 101. Totuşi, dacă România generează în viziunea observatorilor pieţelor emergente emoţii oarecum exagerate faţă de ceea ce s-a realizat, aceasta se petrece pentru că schimbarea dramatică a conducerii s-a materializat în alegerile de anul trecut. Fost profesor de geologie care a predat la un moment dat la Duke University, Preşedintele Emil Constantinescu se înconjoară de colaboratori tineri, dintre care mulţi au studiat în SUA. Şofează prin capitală la volanul unui Opel Vectra şi opreşte la toate semafoarele “pentru ca nimeni să nu-l observe”.

În fapt, dl. Constantinescu şi primul minstru Victor Ciorbea sunt în centrul atenţiei. Noua administraţie – despre care susţine cu tărie că “nu este un regim” – a adoptat un program economic adaptat de FMI şi cu ecouri în Partidul Republican American în 1994. Într-adevăr, şi-a numit planul de reformă «Contractul cu România». În timpul unui interviu în biroul său ornat de la Palatul Cotroceni, el explică că programul republican i-a dat ideea de a stabili o dată limită de 200 de zile pentru încheierea Contractului său. “Mai presus de toate, am preluat ideea asumării responsabilităţii pentru aceste politici” spune el. “Am spus că dacă eşuăm cu acest contract, voi cere guvernului să demisioneze şi să dizolve Parlamentul”. 

Uzitând metafora dlui Constantinescu, următoarele şase luni vor face diferenţa între o revenire constantă şi o serie de complicaţii. Totuşi, mâna guvernului apare tremurândă atunci când se confruntă cu proceduri delicate – privatizarea. Scopul este privatizarea celor 3.600 firme rămase până la sfârşitul anului viitor. Dl. Constantinescu spune că a revitalizat Fondul Proprietăţii de Stat sub o nouă conducere, care în prezent vinde în jur de 50 întreprinderi (majoritatea mici) pe săptămână, dar privatizarea firmelor care produc pierderi majore a fost amânată de mai multe ori, în vreme ce planurile de restructurare a utilităţilor publice rămân în continuare vagi.

Dar vor fi românii suficient de răbdători ca să culeagă roadele acestor eforturi? În ciuda ameninţărilor muncitorilor cu greve, dl. Constantinescu spune că este încrezător în faptul că oamenii vor sprijini reforma. Până în prezent, sondajele de opinie par să fie în acord cu acestă afirmaţie şi datorită cruciadelor guvernamentale anticorupţie. Într-un studiu recent organizat de Fundaţia Soros, 52 % din cei chestionaţi au răspuns că ţara se îndreaptă într-o direcţie bună, iar 54% au răspuns că oamenii ar trebui să se sacrifice pentru reformă.

 

Vorinţa populară  

Dl. Constantinescu este un susţinător fervent al intrării României în NATO. Dar când este întrebat de ce guvernul său acordă mai puţină importanţă acestui aspect, el arată spre sondajele de opinie care indică un sprijin de 90% pentru ca România să devină stat mebru al NATO. “Voinţa populară este mai importantă decât clasa politică”, spune el.

Aceste tendinţe democratice şi ambiţiile tării, deşi neîmplinite încă, ca şi programul de reformă sunt încurajatoare. Dar, aşa cum preşedintele Constantinescu pare că înţelege, mai este nevoie şi de altceva. “România e ca o pâine foarte caldă în mâinile noastre. E foarte gustoasă, dar atât de fierbinte încât [liderii occidentali] ar vrea s-o trecă mai departe până se răceşte”. Cu alte cuvinte, occidentul mai mult ca sigur va rămâne precaut până în momentul în care Romania va avea acreditarea pe care o aşteaptă liderii NATO şi investitorii în egală măsură: un palmares.