Declaraţie privind agravarea confruntărilor de la Moscova şi interesul României de a susţine forţele reformiste din Federaţia Rusă, Bucureşti, 2 octombrie 1993 

 

Un semnal de alarmă pentru Europa

În legătură cu evenimentele de la Moscova, este evident că nu putem decât regreta faptul că s-a ajuns la o confruntare violentă care a provocat pierderi tragice de vieţi omeneşti şi a declanşat, pe bună dreptate, un val de îngrijorare în întreaga lume. Convenţia Democratică din România şi-a precizat poziţia de principiu în această chestiune încă din momentul dizolvării Adunării Deputaţilor de către Preşedintele Boris Elţîn. Spuneam atunci – şi evoluţia ulterioară nu a infirmat cu nimic acest punct de vedere – că, în drumul dificil al Rusiei spre o societate modernă, nu putem susţine decât cauza reformei pe care Preşedintele Elţîn, ales prin vot direct şi liber, este în momentul de faţă singurul abilitat să o reprezinte.

Într-o ţară a cărei Constituţie nu a fost regândită în termeni democratici şi în care Adunarea Deputaţilor continuă să fie o instituţie comunistă, formalismul în baza căruia acestei instituţii i se revendică intangibilitatea e mai degrabă un vicleşug decât un principiu.

Românii au trăit şi ei experienţa apariţiei publice a unor persoane şi grupuri care îşi revendicau imunitatea pentru acţiuni anti-democratice invocând principiile democraţiei.

Faptul că, în ultimele zile, confruntarea a devenit violentă dovedeşte că forţele conservatoare naţionalist-comuniste nu pun nici o clipă în cumpănă viaţa şi drepturile civice ale concetăţenilor lor când e vorba să-şi apere privilegiile. Devine, cred, mai clar pentru toată lumea care sunt – şi nu doar în Rusia – forţele politice agresive care declanşează violenţa şi haosul, în ce măsură monstruoasa coaliţie între şovinism, comunism agresiv şi nostalgie imperială mai poate fi socotită spontană şi ce primejdii comportă ea.

Consider, aşadar, că toate forţele politice din România trebuie să susţină moral lupta pentru reformă şi democraţie în Rusia. Nu numai din fidelitate faţă de interesele generale ale democraţiei, ci şi din grija pentru interesele democraţiei în România. Este limpede că nu există nici o posibilitate de dialog cu forţele naţional-comuniste din Rusia şi că interesele României ar fi foarte grav afectate de o victorie – din fericire tot mai puţin posibilă – a acestora.

În al doilea rând, este nevoie de o atitudine mult mai fermă a tuturor factorilor politici din România faţă de grupurile naţionalist-comuniste de la noi. Este în afara oricărei îndoieli că ele pot oricând deveni periculoase. Alianţa între reformă şi restauraţie este imposibilă. Şi Elţîn a încercat, în 1991, o astfel de alianţă şi iată rezultatul.

Convenţia Democratică nu va înceta să ceară tuturor partidelor care militează pentru reformă să se delimiteze explicit şi ferm de aceia care doresc restauraţia şi, prin aceasta, izolarea României. Oricât ar părea de rentabile pe termen scurt, asemenea coaliţii împing către confruntări primejdioase pentru democraţie.

În fine, dar nu în ultimul rând, cred că evenimentele din Rusia sunt un semnal de alarmă pentru toţi cei ce s-au grăbit să creadă că moştenirea fostei URSS a fost soluţionată definitiv de istorie. Nu este aşa şi nu va fi aşa până ce întregul spaţiu răsăritean nu va avea o structură democratică ireversibil consolidată. Tocmai de aceea, întărirea democraţiilor din Est este un imperativ pentru asigurarea stabilităţii şi păcii în Europa.

Sper că şi România, şi Occidentul vor şti să tragă concluziile acestei stări de lucruri şi se vor grăbi să facă tot ce este necesar pentru ca democraţia să fie o chezăşie pentru stabilitate şi pace.