Declaraţie privind răspunderea Guvernului pentru prelungirea conflictelor de muncă şi pentru cauzele care le-au generat, Bucureşti, 4 mai 1993 

 

Consecinţele unei reforme fictive

Conflictele de muncă şi tensiunile sociale din ţară sunt rezultatul inevitabil al erorilor politice comise de coaliţia guvernamentală în absenţa unei voinţe politice consecvente de aplicare a măsurilor de reformă mereu perturbate de decizii demagogice de suprafaţă, ca şi prin refuzul de a reforma structural sectoare cheie ale economiei.

Lipsa oricărui progres în eficientizarea economiei româneşti este rezultatul concepţiei colectiviste a Frontului Democrat al Salvării Naţionale, după care interesele de grup primează în faţa intereselor şi drepturilor individului. Incapacitatea aparatului central de a gestiona corect şi în folosul progresului avuţia publică este evidentă.

În cursul ultimelor luni, s-a vădit de asemenea şi cu prisosinţă incapacitatea factorilor de decizie de a renunţa la evaluări fictive, de genul coşului zilnic şi de a analiza în mod responsabil şi lucid situaţia reală. Prin ficţiuni care încearcă să mascheze adevărul unei reforme incomplete şi al sacrificării ţării în favoarea intereselor partidului de guvernământ, starea de tensiune socială a fost agravată şi mai mult.

Există cercuri politice legate direct de partidul de guvernământ care sunt interesate în prelungirea stării de echivoc în economie, de perpetuarea unui aparat birocratic supradimensionat şi incompetent, de folosirea în profit propriu a unor carenţe legislative, de ascunderea corupţiei şi a înavuţirii personale pe spinarea cetăţeanului de rând. Nepăsarea organelor competente în a curma aceste stări de lucruri a dus la escaladarea tensiunilor sociale şi a protestelor împotriva unei reforme pe seama sărăcirii celor săraci şi prin îmbogăţirea celor bogaţi. Duplicitatea şi ipocrizia Puterii, care ascunde, în spatele pretenţiei de a-i reprezenta pe cei săraci, interesele meschine ale unor îmbogăţiţi ai tranziţiei, precum şi arbitrariul folosirii egoiste a pârghiilor de conducere sunt răspunzătoare de starea de spirit a populaţiei.

Sindicatele şi-au dovedit capacitatea de a evalua corect interesele majore ale ţării susţinând reforma şi prin declaraţii, şi prin soluţiile pe care le propun. Refuzul unui dialog real din partea Puterii, atitudinea rigidă şi lipsită de sinceritate dovedeesc lipsa unei disponibilităţi reale de negociere şi o aroganţă mereu sporită a acesteia.

Ţinând seama de gravitatea acestei situaţii, CDR declară că întreaga răspundere pentru escaladarea stării conflictuale aparţine Puterii. Această Putere, care a pretins că este singura garantă a păcii sociale, se dovedeşte încă o dată a fi la rădăcina cauzelor conflictelor şi tensiunilor sociale. Dacă Guvernul va încerca să transfere răspunderea sa pe umerii sindicatelor sau ai Opoziţiei, e bine să ştie că asemenea manevre şi-au epuizat credibilitatea.

Puterea trebuie să-şi asume consecinţele propriilor opţiuni. Departe de a-şi respecta angajamentul politic pe temeiul căruia a fost ales, FDSN şi aliaţii săi acţionează ca exponenţi ai unui grup de interese împotriva interesului naţional şi trebuie să răspundă pentru aceasta.