Discurs la deschiderea campaniei pentru alegerile parlamentare şi prezidenţiale, Timişoara, 27 iulie 1992

 

Azi – Timişoara, mâine – toată ţara

Vă mulţumesc că aţi răspuns în număr atât de mare chemării Convenţiei Democratice de a fi din nou împreună, în campania pentru alegerile parlamentare şi prezidenţiale din septembrie. Dacă, acum, ne simţim din nou solidari în acţiunea eliberatoare pe care în urmă cu aproape trei ani eroismul Timişoarei a început-o este şi pentru că, în toţi aceşti ani, oraşul dumneavoastră nu a încetat să o simbolizeze.

Timişoara este pentru România ceea ce a fost căderea Zidului Berlinului pentru estul Germaniei: începutul unei noi ere, a libertăţii şi a democraţiei. Numai că, pentru români, totul a fost şi rămâne mai greu, mai scump plătit. Zidul Berlinului s-a prăbuşit în strigătele de bucurie ale mulţimilor. La Timişoara a curs pentru prima oară sângele martirilor revoluţiei şi el nu a încetat să curgă în zilele şi nopţile acelui tragic şi, totodată, miraculos decembrie, căruia îi datorăm eliberarea de sub dictatură şi libertatea de a ne alege guvernanţii.

În numele jertfei de atunci, suntem datori să ne întrebăm în fiecare clipă dacă ceea ce facem noi răspunde idealului pentru care s-au jertfit ei. În numele jertfei de atunci, suntem îndreptăţiţi să-i întrebăm pe cei ce conduc azi destinele ţării dacă ceea ce fac ei răspunde sacrificiului care le-a deschis lor calea spre putere. Să-i întrebăm dacă faptele lor răspund idealurilor în numele cărora Timişoara, mai întâi, apoi întreaga ţară, a înfruntat cu piepturile goale represiunea şi moartea.

A curs sânge, în acest oraş, în numele solidarităţii tuturor cetăţenilor României, indiferent de originea socială, etnică sau religioasă. Ce au făcut guvernanţii pentru a împlini acest mandat, când tocmai ei au pus în scenă diversiunile discordiei între grupuri sociale şi etnice, când tocmai ei n-au încetat să agite spectrul războiului civil?

A curs sânge, în acest oraş, pentru ca România să redevină o ţară europeană prosperă şi respectată. Ce au făcut guvernanţii pentru a împlini acest mandat, când România este izolată şi sistematic împinsă către Răsăritul măcinat de haos şi nostalgii comuniste? Poate că nici nu ar trebui să le cerem mai mult, câtă vreme cei mai mulţi dintre ei ar fi putut conduce destinele ţării la fel de „bine” şi fără aceste sacrificii.

Noi, dimpotrivă, nu putem uita că vorbim azi doar fiindcă, în decembrie ’89, a existat Timişoara. Avem dreptul să ne spunem opiniile şi nu vom uita că avem şi datoria sacră de a împlini mandatul acelor mulţimi care au înfruntat cu mâinile goale dictatura comunistă. De aceea, ne simţim solidari cu Timişoara; de aceea, ne-am asumat răspunderea de a împlini până la capăt ceea ce speram că s-a dobândit definitiv cu preţul suprem al sacrificiilor din decembrie; de aceea, avem datoria de a cere, cu toată forţa politică pe care o reprezentăm azi în România, ca mersul înainte al ţării spre afirmarea ei liberă în concertul ţărilor civilizate şi prospere să nu se oprească. Avem datoria să începem adevărata reformă politică şi economică. Avem datoria să susţinem prin toate mijloacele afirmarea liberă şi demnă a României în lume. Avem datoria de a-i apăra pe cetăţeni împotriva nepăsării, abuzurilor şi setei de putere a celor ce şi-o doresc pe viaţă; avem datoria de a apăra legile şi dreptatea; de a susţine cultura şi învăţământul; de a impune respectarea neabătută a dreptului la sănătate, la propăşire şi la fericire al fiecărui cetăţean al ţării. Pentru toate acestea trebuie să câştigăm mai întâi alegerile.

Nu e uşor, fiindcă noi nu avem mijloacele Puterii. Dar e infinit mai uşor decât a fost, în decembrie, pentru cei care au înfruntat moartea. Nu e uşor, fiindcă sfidarea celor puternici şi atunci, este astăzi încă mai revoltătoare. Dar e infinit mai uşor decât v-a fost dumneavoastră, cetăţenii primului oraş liber al României, să porniţi pe drumul pe care suntem datori să mergem cu toţii, în toată ţara, cu curaj şi perseverenţă.

 

Să reaprindem încrederea şi cutezanţa

Mă adresez tuturor celor care au înţeles sensul istoriei. Mă adresez tuturor forţelor politice şi civice pentru care progresul României reprezintă un ideal şi o datorie. Mă adresez forţelor vii ale naţiunii, tuturor celor ce luptă pentru o societate liberă şi democratică, pentru o ţară civilizată şi prosperă:

Într-o lume în care pericolele extremismelor de tot felul stârnesc înfruntări sângeroase şi barbare, într-o ţară în care tentaţia restauraţiei riscă să se instaleze, servită de o administraţie surdă la adevăratele năzuinţe ale cetăţenilor, să ne unim forţele împotriva acestei sfidări, împotriva demagogiei şi a stagnării, împotriva extremismului de orice fel. Să ne unim voinţa de înnoire, de democraţie şi de progres pentru care s-a ridicat la luptă Timişoara.

Să reclădim împreună speranţa că lucrurile se pot îndrepta, speranţa că dezbinarea naţională nu este o fatalitate, speranţa că dezastrul de astăzi poate fi depăşit.

Să reaprindem cutezanţa de a lupta cu răul şi reaua credinţă, cutezanţa de a ne transforma idealurile în realitate, curajul de a ne exprima credinţa şi de a-i ajuta şi pe alţii să creadă.

Să ne recăpătăm încrederea în noi şi în cel de lângă noi, încrederea că schimbarea este posibilă şi ea depinde în primul rând de noi.

Avem de ales între trecut şi viitor. Tânjim după certitudini. Aşteptăm să fie mai bine. Certitudinea acestui bine nu va exista decât atunci când ţara va fi stăpânită de lege, adevărul va învinge minciuna şi inteligenţa creatoare va câştiga în faţa prostiei încremenite în trecut.

Schimbarea începe cu noi înşine, cu ieşirea noastră din confuzie şi inerţie. Schimbarea înseamnă să ştim să alegem şi să admitem că suntem responsabili de propriile noastre opţiuni.

Cu speranţă, încredere şi cutezanţă putem impune schimbarea vechilor aleşi cu cei pe care îi vom vota la 27 septembrie.

Cu speranţă, încredere şi efort putem construi România pe care ne-o dorim.

Veniţi alături de noi să dăm viaţă programului Convenţiei Democratice din România, să dăm poporului român o nouă şansă de a realiza adevărata schimbare în bine a vieţii şi destinului său.