PECO şi
francofonia în lumea globalizată
Era succesului:
educaţia
Un ziarist american,
Thomas Friedman, editorialist al ziarului New York Times, a vizitat un
centru de informatică în India. După ce a arătat modalitatea în care
utilizarea Internetului poate ajuta firmele mici capabile să acţioneze
competitiv oriunde în lume, un tânăr informatician indian i-a spus:
„Acum terenul este plat”. Pornind de la această experienţă de viaţă,
cartea „Lumea este plată”, i-a adus lui Thomas Friedman premiul
Pulitzer, ajungând un best seller în întreaga lume. Această carte nu ne
vorbeşte, aşa cum ar părea la o primă privire, despre un viitor mai mult
sau mai puţin posibil, ci despre un prezent pe care noi încă nu îl
percepem, dar care a fost surprins în reclama „TV5 internaţional” -
„centrul este peste tot”. Iar aceasta nu a avut loc întâmplător, ci
pentru că mass media internaţionale sunt un element reprezentativ care a
condus la mondializare şi la societate ainformaţională. În această
dimineaţă, Dl. Jean Loius Vielajus, distinsul moderator al forumului
internaţional de la Cluj, vorbea despre Internet ca despre un vehicul al
solidarităţii care sfidează geografia.
Şi acest lucru este
foarte adevărat, în special pentru cei care au posibilitatea şi
calităţile de a-l utiliza. Doresc să vă împărtăşesc propria mea
experienţă de viaţă. În 1997, venind de la Întânirea la vârf a
francofoniei de la Hanoi spre casă am ajuns în India. În timpul
discuţiilor cu preşedintele Indiei, un bătrân foarte înţelept şi cult
mi-a povestit că o firmă americană organizase în India o acţiune
promoţională pentru televiziunea prin satelit. Cu ajutorul elicopterelor
şi ghizilor, au ajuns în oraşe pierdute prin junglă, ai căror locuitori
nu ştiau că dincolo de munţii care-i înconjurau, există pe aceasstă
lume, în afară de animalele din junglă, şi multe alte lucruri.
Elicopterul a fost şi el considerat mijlocul prin care noii veniţi
păreau apariţii divine. De altfel, era singura interpretare posibilă
pentru un decalaj de mai multe milenii de civilizaţie. Iată deci cum
aşa-zisa lume plată contemporană are falii transversale profunde, care
pot pune în contact direct straturile de civilizaţii diferite, în spaţii
foarte restrânse. Povestea indiană, bine cunoscută astăzi pe Internet, a
celor cinci orbi care, atingând diferite părţi ale unui elefant, au
descris fiinţe sau lucruri diferite, este o imagine care reflectă în mod
pertinent realitatea şi care m-a şocat de multe ori în experienţa mea de
geolog şi explorator, prin diverse colţuri ale lumii.
Lungul drum către o
solidaritate globală, care este, de altfel, suprema formă a libertăţii,
trebuie să înceapă din interiorul fiecărei nmaţiuni, comunităţi locale
sau chiar familii. Aici putem regăsi adesea contradicţiile pe care le
considerăm speicfice între nord şi sud, între este şi vest.
Vulnerabilităţile comunităţilor umane în faţa efectelor catastrofelor
naturale, cum ar fi tsunami sau uraganul Katrina nu au mai părut
diferite în Asia de sud-vest şi în Statele Unite, aşa cum apăreau în
stereotipurile anterioare despre aceste ţări. Solidaritatea
internaţională a fost impresionantă, îm primul rând ca sentiment uman şi
apoi prin acceptare de către Statele Unite a unui ajutor internaţional
care i-a dat o faţă mai umană, dar care nu i-a deteriorat imaginea.
Cred că mondializarea
nu trebuie considerată decât o forţă egalitaristă în cel mai rău sens cu
putinţă în care este percepută astăzi. Imperialismul tehnologic,
promovarea culturii de consum sau al limbii engleze în detrimentul
diversităţii culturale şi a identităţilor naţionale, dar şi în sensul
pozitiv al egalităţii de şanse care se deschid acum în faţa tinerei
generaţii. Iată de ce în ultimă instanţă cuvintele mele se adresează
acesteia, căci ea va fi primul beneficiar al mobilităţii profesionale de
pe piaţa muncii după integrarea României în Europa. Mondializarea
deschide o piaţă fără frontiere în sistemul educaţional. Este necesară o
trecere de la reforma instituţională la redefinirea instituţională. În
Europa, procesul de schimb educaţional poate fi comparat cu un copac.
Dacă mobilitatea este coroana copacului, iar rădăcinile sale sunt o
reţea de instituţii interne şi internaţionale, atunci trunchiul trebuie
alcătuit dintr-o nouă organizaţie strategică de infomaţii, care să
valorifice masa critică de cunoiştinţe fundamentale.
Mondializarea a
oferit o infrastructură de comunicaţii în care spaţiul şi timpul nu mai
contează. Elicea dublă a învăţământului şi muncii trebuie să funcţioneze
pe baza a două principii: educaţia continuă şi multidisciplinaritatea.
Educaţia continuă a fost implementată oficial în acest an în România
prin sistemul LMD (licenţă-master-doctorat), care adaugă învăţământului
universitar specializări prin studii de master şi doctorale.
Multidisciplinaritatea nu a scăpat încă de sub tirania disciplinelor şi
a spiritului de castă a institutelor de cercetare. O soluţie ar fi o
ofertă adresată tinerei generaţii, ofertă în care nu alegem denumirile
disciplinelor, ci ale profesiilor, prezentând un orizont al profesiei
unde disciplinele sunt înlocuite de module care permit alegerea unui
itinerar personal care să alcătuiască o curiculă proprie, personalizată.
Profesorii trebuie să devină mai degrabă tutori şi modele. Este necesar
să creem în învăţământ şi în cercetare noi terenuri de joacă şi noi
jocuri. Directorii trebuie să administreze interacţiuni. Sferele
organizaţionale trebuie să se schimbe în contextul în care lupta pentru
talente devine globală şi apare accesibilitatea unui loc de muncă prin
Internet. Adminstrarea talentelor devine o artă. Provocările dezvoltării
tehnologiei fac presiuni asupra resurselor umane.
Nu cred să mă înşel
atunci când afirm că problema formării şi dezvoltării resurselor umane
este o problemă esenţială a umanităţii, căci nu există tehnologie care
să dezvolte bărbaţii şi femeile care o folosesc. Este vorba despre ac
convinge factorii politici de un fapt evident, dar adesea neglijat:
costurile sociale ale carenţelor de învăţământ sunt infinit mai mari
decât costurile pe care le presupune învăţământul. Mondializarea
problemelor învăţământului implică două observaţii: pe de o parte
transferul ştiinţific sau tehnologic nu poate avea loc în absenţa unui
transfer nu numai al abilităţilor necesare pentru a-l folosi, dar şi a
unui sistem de valori care să ducă la buna utilizare a acestuia. În al
doilea rând, decalajele între bogăţie şi tehnologii nu sunt coextensive
celor dintre bogăţiile umane.
Situaţia ţărilor din
Europa Centrală şi de Est demostrează foarte clar: în ciuda
întârzierilor locale care au avut loc în ultima jumătate de secol, ele
au păstrat totuşi reţelele de formare care au permis supravieţuirea unui
potenţial intelectual şi cultural fără legătură cu resursele lor
materiale, grav atinse de o politică aberantă care oferă un teren
propice de a se fi dezvoltat atât de rapid.
O lume fără frontiere
în sistemul educaţional implică, aşa cum am mai spus deja, redefinirea
instituţiilor. Trebuie să scoatem absolvenţi cu competente globale, dar
care să fie capabili să acţioneze în concordanţă cu mediul local,
religios, tehnologic şi cultural. Nu trebuie să uităm faptul că la
originea globalizării de află problemele. Probeleme globale, adesea
boli, au solicitat răspunsuri globale. Global versus local nu este o
definiţie geografică, ci un raţionament şi un mijloc de acţiune adaptat
problemelor locale, dar cu impact global. Mondializarea nu mai poate fi
privită drept un produs exclusiv occidental. Tehnologia este un produs
şi o consecinţă a concentrării producţiei ştiinţifice în occident.
Mondializarea este un răspuns la problemele globale care obligă
tehnologia occidentală să ţină cont de particularităţile locale şi să
caute soluţii globale. Pentru a contrui un concept nou de solidaritate
globală, trebuie să fim capabili să scoatem în evidenţă etosul
mondializării şi să o privim nu sub aspectul său tehnologic, ci sub cel
antropologic. Prin diversitatea care o caracterizează şi prin
potenţialul pe care-l poate angaja, francofonia se află în postura de a
răspunde acestei provocări majore a epocii noastre.