Discurs susținut cu ocazia acordării titlului de Doctor Honoris Causa

E.S. Miroslav Lajčák, Preşedintele Adunării Generale a ONU

Participăm astăzi la o ceremonie de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa unui diplomat și om politic la o Universitate de Științe Politice.

La o primă vedere, s-ar părea că între știință și politică nu există puncte de întâlnire. În opinia mea, spaţiul ştiinţific şi cel politic nu constituie două universuri complet separate, lipsite de conexiuni şi interacţiuni.

Cred că politica trebuie să se inspire din ştiinţă, de la care poate trage învăţăminte. Orice ştiinţă se organizează în jurul unor valori comune, cum ar fi schimbul de idei și respectul faţă de adevăr.

Lumea ştiinţei poate oferi dezbaterilor şi confruntărilor politice un model de dialog autentic şi echilibrat pentru că, în acest spaţiu, ideile nu circulă într-o concurenţă ostilă. Ele sunt vehiculate cu argumente; capătă formă şi substanţă; sunt examinate, acceptate sau refuzate.

Are lumea ştiinţei ceva de învăţat de la politică? Cu siguranţă. Membrii corpului academic pot învăţa din succesele şi mai ales din eşecurile din mediul politic să devină mai prudenţi în imaginarea unor proiecte politice, economice sau sociale pentru care nu există studii serioase de impact şi cu care sunt însărcinaţi să le realizeze alţii decât ei. Din experienţa oamenilor de stat, oamenii de ştiinţă pot înţelege ce înseamnă să răspunzi pentru decizii care privesc viaţa, libertatea şi uneori moartea a milioane de oameni şi care pot duce la prăbuşirea, naşterea sau progresul unor state. Şi, mai ales, că pentru aceste decizii oamenii de stat pot plăti cu cariera lor, cu libertatea sau chiar cu viaţa.

E.S. Miroslav Lajčák, preşedintele Adunării Generale a ONU, și-a început cariera diplomatică într-un moment rar al istoriei politice a Europei și a lumii când, eliberate dintr-o dictatură dură și crudă, popoarele din Europa Centrală și de Est nu aveau pregătiți politicieni de tip occidental și au ales ca primi lideri democrați personalitățile provenite din mediul științific și cultural – rectori, profesori, fizicieni, filozofi, scriitori, muzicieni. Acești oameni au adus politicii europene nu numai devotamentul lor pentru idealurile democratice, dar și o viziune umanistă.

Din păcate, în ultimele două decenii, leadership-ul vizionar a cedat în fața management-ului politic, mai mult sau mai puțin performant, sau chiar a derapajelor populiste.

Am bucuria astăzi să salut nu numai performanțele unui diplomat prestigios, dar și speranța în succesul unei noi generații de lideri devotați umanității de care nu numai establishment-ul ONU are nevoie, dar și noi toți.