Diplomaţia culturală:
pace şi progres, prin înţelegerea celuilalt
Emil Constantinescu
De ce este nevoie de diplomaţie culturală, acest concept nou, pe
care Institutul de Diplomaţie Culturală din Berlin, împreună cu
Universitatea din Bucureşti şi, mai nou, Şcoala Naţională de
Studii Politice şi Administrative încearcă să-l promoveze cu atâta
pasiune şi angajament? Răspunsul meu: pentru că lumea se schimbă.
Şi dacă lumea se schimbă, şi politica, în sensul ei înalt de
slujire a intereselor comunităţii, trebuie să se schimbe. Ilustrul
strateg german Clausewitz1 considera că războiul este o continuare
a politicii cu alte mijloace. Eu cred că şi pacea poate fi un
rezultat al politicii, prin alte mijloace. Unul dintre acestea
este diplomaţia culturală – care fără să-şi propună să înlăture
diplomaţia tradiţională a dialogului între părţi cu interese
diferite, susţinute prin diferite tipuri de presiuni şi ameninţare
cu forţa – să-l poată completa cu un element nou: dialogul bazat
pe înţelegerea celuilalt şi, într-un sens mai larg, o înţelegere
mai bună a lumii în care trăim.
Neînţelegerea motivaţiilor „celuilalt” a dus în istorie la multe
decizii greşite de politică externă care au declanşat conflicte
sau războaie. Iată de ce obiectivul „valorilor comune” mi se pare
astăzi atât de important în noua structură a relaţiilor
internaţionale.
Prevenirea conflictelor şi gestionarea situaţiilor postconflict
cer o viziune comprehensivă şi echilibrată care să aibă în vedere
interesele diferitelor comunităţi etnice şi religioase,
îndatoririle statelor şi drepturile fireşti ale cetăţenilor lor,
interesele conjuncturale şi de perspectivă ale actorilor regionali.
Ea nu poate fi elaborată fără concursul reprezentanţilor capabili
să exprime pluralitatea de voci, întrebări şi aspiraţii a miliarde
de oameni. Iată de ce structurile politice ar trebui completate cu
structuri ale societăţii civile dedicate problemelor securităţii
mondiale. Numai astfel un proces de consolidare a respectului
pentru om, democraţie şi securitate comună poate dobândi
profunzimea pe care doar voinţa reală a popoarelor o poate garanta.
Vocaţia preventivă va constitui cheia de boltă a diplomaţiei în
viitorul imediat. Aceasta implică o complexitate crescândă a
analizelor şi mijloacelor de acţiune. Crizele repetate au arătat
că, din păcate, intervenţiile preventive punctuale nu sunt
suficiente şi trebuie inserate într-un complex de acţiuni pe
termen lung care să ia în considerare ansamblul unor regiuni şi
ansamblul problemelor care le pot destabiliza, de la dificultăţile
economice la stereotipurile ancorate în mentalităţi divergente, de
la precaritatea căilor de comunicare la riscurile neconvenţionale
de securitate.
Diplomaţia culturală poate funcţiona ca un laborator unde se
creează cultura politică a securităţii globale prin încredere
reciprocă, negociere şi cooperare. Ea poate identifica riscurile
majore, poate formula şi pune în practică programe de întărire a
încrederii reciproce, atât în interiorul ţărilor cu un grad
ridicat de risc cât şi în zonele cu potenţial conflictual.
Primul pas al diplomaţiei culturale ar trebuie să fie, după
părerea mea, construirea unei hărţi conceptuale a universului
poilitic internaţional pe care să desenăm lumile diferite care
populează planeta noastră, cea post-modernă, cea modernă şi cea
pre-modernă. Numai pe această bază putem construi politici şi
strategii de securitate adecvate unei lumi în schimbare rapidă şi
contradictorie.
Diplomaţia în sensul său tradiţional, precum şi diplomaţia
culturală, nu mai reprezintă un instrument exclusiv al promovării
intereselor politicii externe, ci este folosită ca o bază de
promovare a cooperării internaţionale şi a parteneriatelor într-un
fond comun cu actori diverşi şi independenţi non-statali.
Diplomaţia culturală, prin urmare, implică o acţiune dublă,
destinată nu numai să creeze o prezenţă culturală, dar şi să
asigure modul în care cealaltă persoană sau naţiune ar recunoaşte
şi înţelege această prezenţă, pentru a realiza înţelegerea care
transcede imaginile stereotipe. O "mare conversaţie a omenirii"
trebuie acum încurajată acolo unde grupuri largi de oameni
obişnuiţi trebuie să se angajeze în procesul unui flux mai liber
de idei şi cunoştinţe în întreaga lume. Agenţii culturale, cum ar
fi British Council, Institutul Goethe sau Institutul Cultural
Român trebuie nu numai să promoveze limba şi patrimoniul cultural
al ţării pe care o reprezintă, ci să-şi propună şi să devină un
facilitator al dialogului, un vehicul de comunicare a valorilor şi
tradiţiilor între audienţe publice, care la rândul lor, vor
stimula adevărata înţelegere reciprocă şi dezvoltarea.
Marea contribuţie a diplomaţiei culturale preventive la
arhitectura de securitate a lumii va fi, fără îndoială, aceea a
războaielor care nu vor fi avut loc tocmai datorită creării unor
mecanisme democratice de dialog şi întăririi colaborării cu
societatea civilă.
Politica internaţională, ca şi diplomaţia clasică, a fost
construită pe raporturi de putere şi de forţă şi multă vreme va
continua să fie aşa. Conceptul „soft power” este departe de a fi
funcţional. Diplomaţia culturală este abia la început. Aş vrea să
fiu bine înţeles. Nu pledez pentru înlocuirea diplomaţiei clasice
cu cea culturală. Ar însemna să suţin o utopie periculoasă. Pledez
însă pentru asocierea lor. Cu experienţa pe care am câştigat-o ca
om de ştiinţă, ca om de cultură şi ca om de stat, pot spune că
diplomaţia culturală se află în acelaşi raport cu diplomaţia
clasică în care se află geometria neeuclidiană faţă de geometria
euclidiană, fizica relativistă faţă de fizica newtoniană,
principiul terţului inclus faţă de principiul terţului exclus al
logicii aristotelice, modernismul şi post modernismul faţă de
clasicim şi neoclasicism în literatură, muzică şi artă.
Diplomaţia culturală ţinteşte mai departe decât stingerea
conflictelor deschise şi managementul conflictelor îngheţate. Ea
îşi propune crearea unei culturi a păcii, singura care poate
asigura o securitate globală durabilă. Pentru atingerea acestui
obiectiv este nevoie de un sistem complex de educaţie superioară,
în domeniul diplomaţiei culturale. Academia de Diplomaţie
Culturală din Berlin, în colaborare cu Universitatea din Bucureşti,
Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, Universitatea din Siena,
Italia şi Universitatea Furtwangen din Germania au reuşit, în
premieră mondială, să construiască un sistem integrat de educaţie
superioară, cu master şi doctorat în domeniul diplomaţiei
culturale. În acest cadru sunt create nu numai competenţe, dar şi
noi conştiinţe şi mentalităţi care se nasc din relaţia directă a
tinerilor care se pregătesc împreună pentru a face faţă
provocărilor viitorului.
Procesul dificil de formare a unei noi culturi a păcii nu se poate
limita, însă, doar la educaţia superioară, ci va trebui să înceapă
cu educaţia primară, în şcoli şi familii. Cultura păcii are nevoie
de „eroi ai păcii”, nu numai de „martiri ai păcii”, cum a fost
Gandhi, care a fost asasinat din cauza politicii sale tolerante.
Din păcate, de peste 5.000 de ani fiecare generaţie are ca modele
„eroii războiului”. Laureaţii premiului Nobel pentru pace, Mandela
şi Maica Tereza rămân cazuri izolate în „Hall of Fames”, ocupat de
„lords of warriors”. Începând cu primii ani ai copilăriei şi până
la senectute, literatura, arta, teatrul, filmul şi, mai nou,
televiziunea şi internetul propagă în proporţii covârşitoare
violenţa, exaltă forţa fizică, popularizează instrumentele şi
tehnicile de ucidere. Conferinţa la care participăm astăzi îşi
propune nu numai să facă cunoscute realizările noastre în educaţia
superioară pentru diplomaţie culturală, ci şi să propună
autorităţilor publice şi societăţii civile o construcţie comună.
Mulţumesc încă o dată înalţilor reprezentanţi ai instituţiilor
guvernamentale şi ai mediului academic pentru că au răspuns
pozitiv invitaţiei noastre şi îmi exprim convingerea că
dezbaterile care vor urma vor consolida această cooperare.
Stimaţi participanţi,
Dacă ne dorim o lume a păcii, va trebui să o clădim, să luptăm
pentru ea şi să nu ne lăsăm copleşiţi de spaima unui rău
considerat inevitabil. Dacă globalizarea nu poate fi evitată,
atunci ea poate fi modelată. Vom supravieţui în această lume, încă
divizată, nu cu ceea ce avem, ci prin ceea ce suntem.
|