Diplomaţia culturală: pace şi progres, prin înţelegerea celuilalt

 

Emil Constantinescu

De ce este nevoie de diplomaţie culturală, acest concept nou, pe care Institutul de Diplomaţie Culturală  din Berlin, împreună cu Universitatea din Bucureşti şi, mai nou, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative încearcă să-l promoveze cu atâta pasiune şi angajament? Răspunsul meu: pentru că lumea se schimbă. Şi dacă lumea se schimbă, şi politica, în sensul ei înalt de slujire a intereselor comunităţii, trebuie să se schimbe. Ilustrul strateg german Clausewitz1 considera că războiul este o continuare a politicii cu alte mijloace. Eu cred că şi pacea poate fi un rezultat al politicii, prin alte mijloace. Unul dintre acestea este diplomaţia culturală – care fără să-şi propună să înlăture diplomaţia tradiţională a dialogului între părţi cu interese diferite, susţinute prin diferite tipuri de presiuni şi ameninţare cu forţa – să-l poată completa cu un element nou: dialogul bazat pe înţelegerea celuilalt şi, într-un sens mai larg, o înţelegere mai bună a lumii în care trăim.

Neînţelegerea motivaţiilor „celuilalt” a dus în istorie la multe decizii greşite de politică externă care au declanşat conflicte sau războaie. Iată de ce obiectivul „valorilor comune” mi se pare astăzi atât de important în noua structură a relaţiilor internaţionale.

Prevenirea conflictelor şi gestionarea situaţiilor postconflict cer o viziune comprehensivă şi echilibrată care să aibă în vedere interesele diferitelor comunităţi etnice şi religioase, îndatoririle statelor şi drepturile fireşti ale cetăţenilor lor, interesele conjuncturale şi de perspectivă ale actorilor regionali. Ea nu poate fi elaborată fără concursul reprezentanţilor capabili să exprime pluralitatea de voci, întrebări şi aspiraţii a miliarde de oameni. Iată de ce structurile politice ar trebui completate cu structuri ale societăţii civile dedicate problemelor securităţii mondiale. Numai astfel un proces de consolidare a respectului pentru om, democraţie şi securitate comună poate dobândi profunzimea pe care doar voinţa reală a popoarelor o poate garanta.

Vocaţia preventivă va constitui cheia de boltă a diplomaţiei în viitorul imediat. Aceasta implică o complexitate crescândă a analizelor şi mijloacelor de acţiune. Crizele repetate au arătat că, din păcate, intervenţiile preventive punctuale nu sunt suficiente şi trebuie inserate într-un complex de acţiuni pe termen lung care să ia în considerare ansamblul unor regiuni şi ansamblul problemelor care le pot destabiliza, de la dificultăţile economice la stereotipurile ancorate în mentalităţi divergente, de la precaritatea căilor de comunicare la riscurile neconvenţionale de securitate.

Diplomaţia culturală poate funcţiona ca un laborator unde se creează cultura politică a securităţii globale prin încredere reciprocă, negociere şi cooperare. Ea poate identifica riscurile majore, poate formula şi pune în practică programe de întărire a încrederii reciproce, atât în interiorul ţărilor cu un grad ridicat de risc cât şi în zonele cu potenţial conflictual.

Primul pas al diplomaţiei culturale ar trebuie să fie, după părerea mea, construirea unei hărţi conceptuale a universului poilitic internaţional pe care să desenăm lumile diferite care populează planeta noastră, cea post-modernă, cea modernă şi cea pre-modernă. Numai pe această bază putem construi politici şi strategii de securitate adecvate unei lumi în schimbare rapidă şi contradictorie.

Diplomaţia în sensul său tradiţional, precum şi diplomaţia culturală, nu mai reprezintă un instrument exclusiv al promovării intereselor politicii externe, ci este folosită ca o bază de promovare a cooperării internaţionale şi a parteneriatelor într-un fond comun cu actori diverşi şi independenţi non-statali. Diplomaţia culturală, prin urmare, implică o acţiune dublă, destinată nu numai să creeze o prezenţă culturală, dar şi să asigure modul în care cealaltă persoană sau naţiune ar recunoaşte şi înţelege această prezenţă, pentru a realiza înţelegerea care transcede imaginile stereotipe. O "mare conversaţie a omenirii" trebuie acum încurajată acolo unde grupuri largi de oameni obişnuiţi trebuie să se angajeze în procesul unui flux mai liber de idei şi cunoştinţe în întreaga lume. Agenţii culturale, cum ar fi British Council, Institutul Goethe sau Institutul Cultural Român trebuie nu numai să promoveze limba şi patrimoniul cultural al ţării pe care o reprezintă, ci să-şi propună şi să devină un facilitator al dialogului, un vehicul de comunicare a valorilor şi tradiţiilor între audienţe publice, care la rândul lor, vor stimula adevărata înţelegere reciprocă şi dezvoltarea.

Marea contribuţie a diplomaţiei culturale preventive la arhitectura de securitate a lumii va fi, fără îndoială, aceea a războaielor care nu vor fi avut loc tocmai datorită creării unor mecanisme democratice de dialog şi întăririi colaborării cu societatea civilă.

Politica internaţională, ca şi diplomaţia clasică, a fost construită pe raporturi de putere şi de forţă şi multă vreme va continua să fie aşa. Conceptul „soft power” este departe de a fi funcţional. Diplomaţia culturală este abia la început. Aş vrea să fiu bine înţeles. Nu pledez pentru înlocuirea diplomaţiei clasice cu cea culturală. Ar însemna să suţin o utopie periculoasă. Pledez însă pentru asocierea lor. Cu experienţa pe care am câştigat-o ca om de ştiinţă, ca om de cultură şi ca om de stat, pot spune că diplomaţia culturală se află în acelaşi raport cu diplomaţia clasică în care se află geometria neeuclidiană faţă de geometria euclidiană, fizica relativistă faţă de fizica newtoniană, principiul terţului inclus faţă de principiul terţului exclus al logicii aristotelice, modernismul şi post modernismul faţă de clasicim şi neoclasicism în literatură, muzică şi artă.

Diplomaţia culturală ţinteşte mai departe decât stingerea conflictelor deschise şi managementul conflictelor îngheţate. Ea îşi propune crearea unei culturi a păcii, singura care poate asigura o securitate globală durabilă. Pentru atingerea acestui obiectiv este nevoie de un sistem complex de educaţie superioară, în domeniul diplomaţiei culturale. Academia de Diplomaţie Culturală din Berlin, în colaborare cu Universitatea din Bucureşti, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, Universitatea din Siena, Italia şi Universitatea Furtwangen din Germania au reuşit, în premieră mondială, să construiască un sistem integrat de educaţie superioară, cu master şi doctorat în domeniul diplomaţiei culturale. În acest cadru sunt create nu numai competenţe, dar şi noi conştiinţe şi mentalităţi care se nasc din relaţia directă a tinerilor care se pregătesc împreună pentru a face faţă provocărilor viitorului.

Procesul dificil de formare a unei noi culturi a păcii nu se poate limita, însă, doar la educaţia superioară, ci va trebui să înceapă cu educaţia primară, în şcoli şi familii. Cultura păcii are nevoie de „eroi ai păcii”, nu numai de „martiri ai păcii”, cum a fost Gandhi, care a fost asasinat din cauza politicii sale tolerante. Din păcate, de peste 5.000 de ani fiecare generaţie are ca modele „eroii războiului”. Laureaţii premiului Nobel pentru pace, Mandela şi Maica Tereza rămân cazuri izolate în „Hall of Fames”, ocupat de „lords of warriors”. Începând cu primii ani ai copilăriei şi până la senectute, literatura, arta, teatrul, filmul şi, mai nou, televiziunea şi internetul propagă în proporţii covârşitoare violenţa, exaltă forţa fizică, popularizează instrumentele şi tehnicile de ucidere. Conferinţa la care participăm astăzi îşi propune nu numai să facă cunoscute realizările noastre în educaţia superioară pentru diplomaţie culturală, ci şi să propună autorităţilor publice şi societăţii civile o construcţie comună.

Mulţumesc încă o dată înalţilor reprezentanţi ai instituţiilor guvernamentale şi ai mediului academic pentru că au răspuns pozitiv invitaţiei noastre şi îmi exprim convingerea că dezbaterile care vor urma vor consolida această cooperare.

Stimaţi participanţi,

Dacă ne dorim o lume a păcii, va trebui să o clădim, să luptăm pentru ea şi să nu ne lăsăm copleşiţi de spaima unui rău considerat inevitabil. Dacă globalizarea nu poate fi evitată, atunci ea poate fi modelată. Vom supravieţui în această lume, încă divizată, nu cu ceea ce avem, ci prin ceea ce suntem.