Emil Constantinescu

O lume platã cu fracturi adânci.

 

 Alocuţiune la masa rotundã “Noi reţele şi parteneriate” din cadrul Anului Francofoniei. Cluj, 24 martie 2006

 

 Thomans Fredman, editorialist la New York Times, a vizitat India pentru a studia la faţa locului miracolul noii generaţii de informaticieni indieni. Un tânãr informatician, dupã ce i-a demonstrat cum, utilizând internetul, ei pot forma mici companii capabile sã acţioneze competitiv oriunde în lume, i-a spus “câmpia este platã acum”. Cartea “Lumea este platã” , care a plecat de la aceastã experienţã de viaţã, i-a adus lui Thomas Fredman premiul Pullizer şi este un best-seller mondial. Aceastã carte nu vorbeşte, cum s-ar pãrea la prima vedere, despre un viitor mai mult sau mai puţin probabil, ci despre un prezent pe care mulţi nu îl sesizãm încã. Cei care au pus pe mapele Forumului Statelor Generale de la Bucureşti reclama “TV 5 Le monde”, “centrul este peste tot” l-au sesizat. Nu întâmplãtor, ci pentru cã media transnaţionalã este un element, în egalã mãsurã, reprezentativ al globalizãrii şi al societãţii informaţionale. Internetul este şi el un vehicul pentru noi conexiuni care sfideazã geografia dar numai pentru cei care au posibilitatea şi abilitatea de a-l utiliza.

Vreau sã vã împãrtãşesc şi eu propria mea experienţã indianã. În 1997, în drumul de la Summet-ul Francofoniei de la Hanoi spre ţarã am oprit în New Delhi. Preşedintele Indiei, un bãtrân cultivat şi înţelept, mi-a povestit cã o companie americanã a organizat în India o operaţiune promoţionalã pentru televiziunea prin satelit. Cu ajutorul unor elicoptere şi a unor cãlãuze, au ajuns în nişte sate pierdute din junglã, în care locuitorii nu ştiau cã dincolo de munţii din jur mai existã şi altceva în lume, în afarã de animalele junglei cu care învãţaserã sã se lupte şi sã trãiascã. Elicopterul, televizorul şi chiar noii veniţi au fost consideraţi apariţii divine. Era, de fapt, singura interpretare posibilã la un decalaj de milenii de civilizaţie. Iatã deci cã aşa-zisa lume platã contemporanã are falii transversale adânci, care pot pune în contact direct strate de cunoaştere diferitã pe spaţii restrânse. Povestirea indianã, binecunoscutã acum pe internet, a celor cinci orbi care, atingând diferite pãrţi ale unui elefant: picioarele, trompa, colţii de fildeş, spinarea sau coada descriu fiinţe sau lucruri diferite, este o imagine potrivitã acestei realitãţi, care m-a şocat în multe din experienţele pe care le-am avut în diferite colţuri ale lumii, în special ca geolog şi explorator.

Iatã de ce cred cã lungul drum spre o solidaritate globalã care este forma supremã a libertãţii trebuie sã înceapã din interiorul fiecãrei naţiuni, comunitãţi locale sau chiar familii, unde de multe ori putem regãsi multe din contradicţiile pe care le descriem ca fiind tipice discrepanţelor dintre Nord şi Sud, Vest şi Est. Vulnerabilitãţile comunitãţilor umane în faţa efectelor unor catastrofe naturale ca tsunami sau uraganul Katrina care au marcat dramatic debutul mileniului 3 nu au mai apãrut atât de diferite în Asia de Sud-Est şi în Statele Unite cum pãreau a fi în stereotipurile anterioare despre aceste ţãri. Solidaritatea internaţionalã a fost impresionantã, în primul rând ca sentiment uman şi acceptarea de cãtre SUA a unui ajutor internaţional a dat Americii o faţã mai umanã, care nu i-a deteriorat imaginea.

Abordarea globalizãrii doar ca o forţã egalitaristã în sensul negativ în care este discutatã astãzi nu este productivã. Imperialismul tehnologic, promovarea culturii de consum sau a limbii engleze în dauna diversitãţii culturale şi identitãţilor naţionale sunt realitãţi indiscutabile dar la fel de realã este şi perspectiva unei egalitãţi de şanse care se deschide acum în special în faţa tinerei generaţii, care în România va fi prima beneficiarã a mobilitãţii profesionale pe piaţa muncii dupã integrarea ţãrii noastre în Uniunea Europeanã.

Globalizarea a deschis o piaţã fãrã graniţe şi în sistemul educaţional. Este necesar însã sã se treacã neîntârziat de la reforma instituţionalã la redesenarea instituţionalã în educaţie. În cadrul Europei, procesul de schimbare educaţional poate fi asemãnat cu un copac. Dacã mobilitatea este coroana copacului şi rãdãcinile sunt reprezentate de o reţea de instituţii interne şi transnaţionale, trunchiul urmeazã sã fie constituit de o nouã organizare strategicã a cunoştinţelor care sã valorizeze masa criticã de cunoştinţe fundamentale. Globalizarea a oferit o infrastructurã a comunicaţiilor în care spaţiul şi timpul nu mai conteazã. Dubla elice a învãţãrii şi a muncii trebuie sã funcţioneze în baza a douã concepţii: educaţie continuã şi multidisciplinaritate. Educaţia continuã a fost implementatã oficial în acest an şi în România prin sistemul LMD, care adaugã licenţei universitare specializarea prin masterat şi doctorat. Multidisciplinaritatea nu a scãpat încã de tirania disciplinelor şi de spiritul de castã al institutelor de cercetare. O soluţie ar fi o ofertã pentru tânãra generaţie în care aceasta nu mai alege între titluri de discipline ci între profesiuni, prezentându-i-se un orizont al profesiunii în care disciplinele sunt înlocuite de module care îţi permit sã îţi alegi un itinerar personal care sã formeze curriculumul tãu individualizat. În aceastã viziune, profesorii trebuie sã devinã mai degrabã tutori şi modele decât simpli furnizori de cunoştinţe. Este nevoie de crearea în educaţie şi cercetare a noi terenuri de joc şi a unor noi jucãtori. Managerii trebuie sã administreze interacţiuni. Sferele organizaţionale trebuie sã se schimbe într-un context în care bãtãlia pentru talente devine globalã şi apare o accesibilitate on line la job-uri. Descoperirea precoce a talentelor şi administrarea evoluţiei acestora devine o ştiinţã. Provocãrile dezvoltãrii tehnologice pun presiune pe resursa umanã.

O lume fãrã graniţe în sistemul educaţional cere, cum am mai spus, redesenarea instituţiilor. Trebuie creaţi absolvenţi cu competenţã globalã care sã fie capabili însã sã acţioneze în funcţie de particularitãţile religioase, tehnologice, culturale ale mediului înconjurãtor local. Trebuie sã nu uitãm cã la originea globalizãrii stau problemele. Problemele globale, de multe ori maladii, au cerut rãspunsuri globale. „Global versus local” nu este o definţie cu sens geografic ci o gândire şi un mod de acţiune adaptat unor probleme locale dar cu impact global.    Globalizarea nu mai poate fi privitã ca un produs exclusiv occidental. Tehnologia modernã este într-adevãr un produs occidental ca o consecinţã a concentrãrii producţiei ştiinţifice în Occident şi a unor falii cognitive mai vechi. Globalizarea este însã un rãspuns la problemele globale care obligã tehnologia occidentalã sã ţinã cont de particularitãţile locale şi sã lucreze pentru soluţii globale. Pentru a construi un nou concept de solidaritate universalã, trebuie sã fim capabili sã punem în evidenţã ethosul globalizãrii şi sã privim globalizarea nu sub aspectul ei tehnologic ci sub aspect antropologic. Prin diversitatea care o caracterizeazã şi prin potenţialul pe care îl poate angaja, francofonia este bine poziţionatã pentru a rãspunde acestei provocãri majore a epocii noastre.