Discursul preşedintelui Emil Constantinescu la inaugurarea Centrului Pilot Fortul 13 Jilava, 12 februarie 2016

Înainte de prezentarea Proiectului de Istorie Recentă a României şi a  Centrului Pilot Fortul 13 Jilava aş vrea să aducem un prinos de recunoştinţă celor care au luptat şi au suferit pentru demnitatea poporului român. Vă rog să păstrăm un moment de reculegere în memoria celor care au murit, au fost torturaţi şi supuşi unui regim de exterminare în această cumplită închisoare.

Doresc să salut cu emoţie prezenţa acum la Jilava a celor care au fost încarceraţi aici şi sunt încă în viaţă şi suntem profund mişcaţi să le prezentăm omagiul nostru. Tot ceea ce am încercat să realizăm în ultimii ani este o datorie de onoare pentru lupta şi suferinţa lor.

Pentru a încadra acest proiect educaţional dedicat elevilor de gimnaziu şi liceu în istoria postcomunistă, daţi-mi voie să încep cu o amintire. Acum nouăsprezece ani, tot în 12 februarie, am primit la Cotroceni o delegaţie numeroasă a foştilor deţinuţi politici din România. AFDPR-ul era o parte componentă a Convenţie Democrate care câştigase alegerile. În această întâlnire ei nu au cerut nici posturi, nici beneficii, nici măcar răzbunare, au spus doar că ei sunt hotărâţi să lupte cu toată puterea lor pentru integrarea europeană a României, pentru a asigura independenţa, integritatea, democraţia şi viitorul ţării noastre. Şi-au exprimat o singură arzătoare dorinţă: ca adevărul despre istoria recentă a României să fie restabilit şi să poată fi cunoscut de generaţiile viitoare. Din păcate, cea mai mare parte a celor care făceau parte din acea delegaţie condusă de Ticu Dumitrescu, ca şi marea majoritate a supravieţuitorilor gulagului românesc, nu mai sunt acum printre noi. Gândurile noastre se îndreaptă cu respect către cei din Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici condusă acum de dl. Octav Bjoza care sunt în viaţă şi care au făcut eforturi extraordinare pentru a realiza Memorialul şi să ne bucurăm că îi putem avea printre noi.

Dragi prieteni şi dragi elevi,

De ce avem nevoie astăzi de un Memorial al rezistenţei anticomuniste? Avem nevoie pentru că trăim într-o societate care beneficiază de garanţii solide privind independenţa şi integritatea naţională, pe care timp de secole românii nu le-au avut, de legi şi instituţii democratice şi chiar de o creştere economică, dar care se află într-o mare derivă morală. Ne putem întreba de ce s-a ajuns în această situaţie şi mai ales ce putem face pentru ca generaţiile tinere de astăzi să iasă din acest marasm moral. Sunt două moduri în care memoria istorică, care este o formă a conştiinţei de sine şi fundamentul  identităţii noastre poate să evolueze sau să involueze. Prima cale duce prin uitare sau minciună la angoasă, care înseamnă singurătatea faţă de sine şi de ceilalţi. Este acea angoasă care s-a instaurat în timpul comunismului ca o fugă de responsabilitate pentru că orice amintire a trecutului, orice amintire a suferinţei şi a luptei altora cheamă la o anume responsabilitate pentru ceilalţi. Cea de-a doua cale este aceea în care memoria istorică poate să ducă prin adevăr şi asumarea acestuia la desăvârşire. Este calea pe care au ales-o cei care au luptat în munţi şi cei care au rezistat torturilor şi regimului de exterminare din lagărele de muncă forţate sau deportării. Am avut ocazia să cunosc personal pe mulţi dintre cei pe care îi comemorăm în Memorialul Jilava. Ascultându-i, mi-am dat seama că peste o prăpastie a sufletului tău nu poţi să treci decât dacă o acoperi cu propria ta fiinţă. Aveau dreptate când spuneau că se simţeau mai liberi decât cei din afara închisorilor. Erau lipsiţi de libertatea fizică dar aveau o libertate intelectuală, morală, şi aceasta i-a făcut să reziste şi să reprezinte nucleul moral al societăţii româneşti şi după prăbuşirea comunismului, când mulţi alţii au ales căile mai plăcute ale îmbogăţirii sau a succesului prin manipularea şi înşelarea celorlalţi.

Tinerii de astăzi au o nevoie acută de repere. Societatea în care trăim azi le oferă false repere şi false valori. Acest program educaţional care s-a alăturat programului dedicat unei culturi a memoriei încearcă să prezinte pentru tinerii de astăzi şi pentru cei de mâine adevăratele repere şi valori morale ale neamului nostru.

Doresc să apreciez munca grupului de istorici condus de prof. univ. Hlihor şi profesorii Tofan şi Doru Dumitrescu şi excepţionala contribuţie a grupului de specialişti IT condus de profesorul Jugureanu, fiul unui fost deţinut politic, care a realizat concepţia manualului electronic la cel mai înalt nivel european şi mondial. În acest moment proiectul educaţional a depăşit ca nivel proiectul cultural. Adresez un apel tuturor celor care pot contribui prin ideile şi angajamentul lor la acest efort de recuperare a memoriei istorice şi de regenerare etică a societăţii româneşti să ni se alăture.

Aş dori să remarc faptul că la proiectul Memorialul Fortul 13 Jilava şi-au adus în ultimii ani contribuţia reprezentanţi ai Ministerului Culturii, Educaţiei şi ai Administraţiei Penitenciarelor, indiferent de apartenenţa politică şi reprezentanţi ai societăţii civile, indiferent de opţiunile lor ideologice. Aşa cum subliniază de fiecare dată preşedintele AFDPR, Octav Bjoza, în închisori au rezistat pentru că s-au susţinut reciproc, indiferent de apartenenţa politică, naţională sau etnică.

Dacă ei au reuşit să transforme pedagogia suferinţei într-o pedagogie a reconcilierii, de ce nu am reuşi şi noi în dezbinata societate românească de azi să ne regăsim solidaritatea în jurul unui ideal mereu necesar al respectului de sine şi al demnităţii naţionale.