Discurs susţinut la ONU, New York, 9 septembrie 2015

PACE PRIN ÎNŢELEGEREA CELUILALT

Iniţiativa LEVANT pentru Pace Globală

Emil Constantinescu

Preşedintele României 1996-2000

Preşedintele Academiei de Diplomaţie Culturală Berlin

Ne-am reunit la sediul Naţiunilor Unite de la New York reprezentanţi din toate popoarele lumii pentru a ne împărtăşi gândurile şi experienţele personale în căutarea unui ideal comun: Pacea.

     Daţi-mi voie să încep cu o confesiune: m-am născut în 1939, lângă o veche fortăreaţă din secolul 15 situată în acel moment pe graniţa fostului imperiu sovietic. Era anul în care începea al Doilea Război Mondial. Încă din copilărie, am cunoscut ocupaţia străină, drama refugiului, apoi viaţa sub o dictatură militară de dreapta şi represiunea sub o dictatură comunistă. Am participat la revoluţia anticomunistă şi am înfruntat, în ţara mea, în perioada de tranziţie spre democraţie, conflicte interetnice, ameninţarea războiului civil şi a unui război la graniţe. În ultimele şapte decenii, în estul Europei milioane de oameni au trăit experienţe asemănătoare dar generaţia mea a reuşit să le depăşească, transformând pedagogia suferinţei într-o pedagogie a reconcilierii. Chiar dacă ororile celui de-al Doilea Război Mondial nu s-au mai repetat, această experienţă poate fi utilă tinerei generaţii de azi, care se confruntă cu noi provocări care ameninţă pacea în lume.

      Profesia mea este geologia. De miliarde de ani, Pământul este scena gigantică a unei permanente confruntări între tendinţele de concentrare şi de diseminare a materiei minerale. La fel este şi istoria lumii vii, a oamenilor şi a popoarelor. Esenţial este ca polemica ideilor şi dialogul paşnic să înlocuiască pentru totdeauna violenţele de orice fel. High-Level Forum of the General Assembly on Culture of Peace este poate locul cel mai potrivit pentru a ne aminti că trebuie să aruncăm crusta aroganţelor care împiedică comunicarea, să evităm sentinţele şi prejudecăţile asupra unor oameni şi concepţii pe care nu le cunoaştem îndeajuns. Să ne apropiem cu grijă şi respect de natura misterioasă şi profundă a diferitelor civilizaţii umane, de această lume multiculturală în care ne-au fost sortite o trecere efemeră şi visul eternităţii spirituale. Avem datoria de a identifica şi a valorifica vechile strate suprapuse de-a lungul mileniilor, de a redescoperi tradiţia schimburilor pacifice şi a negocierilor subtile între popoare aparţinând unor civilizaţii diferite şi totodată complementare.

        Miza prezentului nu mai trebuie să fie un mod de a organiza relaţii între prieteni şi duşmani ci, dimpotrivă, ea trebuie înţeleasă ca fiind cea mai bună modalitate de a fi împreună, în jurul unui proiect comun de instaurare şi consolidare a PĂCII. Libertatea conştiinţei, toleranţa şi pluralismul sunt valorile care ne pot ajuta să găsim calea de a ieşi din noaptea urii şi răzbunării pentru a construi noi punţi între culturi şi civilizaţii străvechi. În această misiune, cele trei religii care îşi au rădăcinile în Levant: iudaismul, creştinismul şi islamul pot juca un rol esenţial. Ele pot descoperi, împreună, ceea ce ne leagă, nu ceea ce ne desparte ca fundament pentru o pace globală.      

Mulţi se pot întreba de ce Academia de Diplomaţie Culturală din Berlin şi Coaliţia interparlamentară pentru Etică Globală au ales Levantul pentru a denumi o nouă iniţiativă pentru Pacea globală.

După opinia mea, diplomaţia culturală s-a născut în Levant şi are o experienţă istorică de milenii, prin schimburi culturale şi dialog intercultural. De ce ar trebui să vorbim acum despre ceva ce pare a aparţine doar unui trecut demult depăşit? În primul rând, pentru că mişcările populare recente, din Tunisia, Egipt, Siria, au atras atenţia asupra regiunii mediteraneene şi a absenţei unui dialog, a unei diplomaţii eficiente, în favoarea atenuării cauzelor generatoare de conflict. Dacă în spaţiul Levantului se va realiza un proiect politic vizionar adaptat marilor provocări ale prezentului, el va contribui la o nouă identitate a acestei zone în concernul european şi mondial. Iniţiativa Levant a Coaliţiei interparlamentare pentru Etică Globală şi a Academiei de Diplomaţie Culturală din Berlin poate fi un prim pas.

Prevenirea conflictelor şi gestionarea situaţiilor postconflict cer o viziune comprehensivă şi echilibrată care să aibă în vedere interesele diferitelor comunităţi etnice şi religioase, îndatoririle statelor şi drepturile fireşti ale cetăţenilor lor, interesele conjuncturale şi de perspectivă ale actorilor regionali. Ea nu poate fi elaborată fără concursul reprezentanţilor capabili să exprime pluralitatea de voci, întrebări şi aspiraţii a miliarde de oameni.

            Neînţelegerea motivaţiilor „celuilalt” a dus în istorie la multe decizii greşite de politică externă care au declanşat conflicte sau războaie. Iată de ce obiectivul „valorilor comune” mi se pare astăzi atât de important în noua structură a relaţiilor internaţionale.

            Marile mişcări populare pentru libertate, democraţie şi drepturile omului, în curs de desfăşurare în Nordul Africii şi Orientul Mijlociu vor schimba nu numai faţa acelor ţări dar în viitorul apropiat şi faţa întregii lumi. Este vorba de posibilitatea instaurării unui sistem de securitate şi de garantare a păcii bazat în mai mare măsură pe ceea ce numim „soft power” şi diplomaţie culturală.

De ce este nevoie de diplomaţie culturală, acest concept nou, pe care Institutul de la Berlin încearcă să-l promoveze cu atâta pasiune şi angajament? Răspunsul meu: pentru că lumea se schimbă. Şi dacă lumea se schimbă, şi politica, în sensul ei înalt de slujire a intereselor comunităţii, trebuie să se schimbe. Ilustrul strateg german Clausewitz1 considera că războiul este o continuare a politicii cu alte mijloace. Eu cred că şi pacea poate fi un rezultat al politicii, prin alte mijloace. Unul dintre acestea este diplomaţia culturală – care fără să-şi propună să înlăture diplomaţia tradiţională a dialogului între părţi cu interese diferite, susţinute prin diferite tipuri de presiuni şi ameninţare cu forţa – să-l poată completa cu un element nou: dialogul bazat pe înţelegerea celuilalt şi, într-un sens mai larg, o înţelegere mai bună a lumii în care trăim.

Pentru prevenirea conflictelor şi gestionarea situaţiilor postconflict structurile politice ar trebui completate cu structuri ale societăţii civile dedicate problemelor securităţii mondiale. Numai astfel un proces de consolidare a respectului pentru om, democraţie şi securitate comună poate dobândi profunzimea pe care doar voinţa reală a popoarelor o poate garanta.

Vocaţia preventivă va constitui cheia de boltă a diplomaţiei în viitorul imediat. Aceasta implică o complexitate crescândă a analizelor şi mijloacelor de acţiune. Crizele repetate au arătat că, din păcate, intervenţiile preventive punctuale nu sunt suficiente şi trebuie inserate într-un complex de acţiuni pe termen lung care să ia în considerare ansamblul unor regiuni şi ansamblul problemelor care le pot destabiliza, de la dificultăţile economice la stereotipurile ancorate în mentalităţi divergente, de la precaritatea căilor de comunicare la riscurile neconvenţionale de securitate.

Diplomaţia culturală poate funcţiona ca un laborator unde se creează cultura politică a securităţii globale prin încredere reciprocă, negociere şi cooperare. Ea poate identifica riscurile majore, poate formula şi pune în practică programe de întărire a încrederii reciproce, atât în interiorul ţărilor cu un grad ridicat de risc cât şi în zonele cu potenţial conflictual.

Marea contribuţie a diplomaţiei culturale preventive la arhitectura de securitate a lumii va fi, fără îndoială, aceea a războaielor care nu vor fi avut loc tocmai datorită creării unor mecanisme democratice de dialog şi întăririi colaborării cu societatea civilă.

            Politica internaţională, ca şi diplomaţia clasică, a fost construită pe raporturi de putere şi de forţă şi multă vreme va continua să fie aşa. Conceptul „soft power” este departe de a fi funcţional. Diplomaţia culturală este abia la început. Aş vrea să fiu bine înţeles. Nu pledez pentru înlocuirea diplomaţiei clasice cu cea culturală. Ar însemna să suţin o utopie periculoasă. Pledez însă pentru asocierea lor. Cu experienţa pe care am câştigat-o ca om de ştiinţă, ca om de cultură şi ca om de stat, pot spune că diplomaţia culturală se află în acelaşi raport cu diplomaţia clasică în care se află geometria neeuclidiană faţă de geometria euclidiană, fizica relativistă faţă de fizica newtoniană, principiul terţului inclus faţă de principiul terţului exclus al logicii aristotelice, modernismul şi post modernismul faţă de clasicim şi neoclasicism în literatură, muzică şi artă.

            Conferinţa la care participăm astăzi aduce o viziune nouă care pleacă de la fundamentele religioase ale conştiinţei noastre. Ea reaminteşte că în cărţile fundamentale ale celor mari trei religii monoteiste care s-au născut în spaţiul Levantului: Tora, Noul Testament şi Coranul, se vorbeşte despre pace şi înţelegere între oameni.

Nu trebuie să scăpăm din vedere faptul că noţiunea de religie presupune existenţa unei comuniuni reale, dincolo de diferenţele care separă. La fel, cultura presupune înainte de toate existenţa unui dialog din care fiecare are ceva de învăţat. În fond, numitorul comun îl constituie fiinţa umană, sub toate aspectele ei, şi din această perspectivă musulmanul, creştinul sau iudeul pot conlucra pentru înţelegerea celei mai mari taine a acestei lumi: OMUL.

Deocamdată atât marile puteri, cât şi organizaţiile internaţionale ONU, UNESCO sau societatea civilă încearcă se creeze o cultură politică a securităţii prin negociere şi cooperare. Pentru promovarea păcii şi înţelegerii în lume se caută cel mai mic numitor comun în jurul căruia să putem să cădem de acord. Convingerea mea este că trebuie să ne propunem mult mai mult. Dacă vrem să realizăm o pace şi o înţelegere adevărată între oameni trebuie să ne concentrăm nu asupra celui mai mic numitor comun şi să ne raportăm la cel mai înalt numitor comun.

            În urmă cu douăzeci de ani, în estul Europei oamenii au fost gata să lupte şi să moară pentru libertate şi democraţie. Într-un mileniu nou, să redescoperim credinţa. Nu pentru a o folosi ca într-o lungă istorie a omenirii împotriva altora, ci pentru a înţelege menirea noastră pe pământ. Pacea este numele lui Dumnezeu fie că suntem creştini, musulmani, evrei sau credincioşi ai religiilor asiatice. Numai aroganţa omului l-a făcut să uite mesajul Domnului, indiferent de numele pe care i-l dăm în limba sau credinţa noastră. 

Dacă ne dorim o lume a PĂCII, va trebui să o clădim, să luptăm pentru ea, să ne lăsăm în genunchi doar pentru a ne ruga şi să nu ne lăsăm copleşiţi de spaima unui rău considerat inevitabil. Dacă globalizarea nu poate fi evitată, atunci ea poate fi modelată.

Multiculturalismul se cere promovat şi trăit în respect pentru diversitate, pentru pluralismul tradiţiilor identitare, pentru drepturile omului şi libertatea conştiinţei fiecăruia.

            Vom supravieţui în această lume, încă divizată, nu cu ceea ce avem, ci prin ceea ce suntem.

9 septembrie 2015