AURUL  ROMÂNILOR[1]

Valoarea metalului – valoarea cunoaşterii

Pledez de multă vreme pentru promovarea unei strategii de dezvoltare a României, atât de necesară după tranziţia dificilă de la un sistem de economie de comandă la un sistem de economie liberă. Această tranziţie a fost cu atât mai dificilă deoarece s-a desfăşurat într-un context politic, militar, economic şi social global, aflat la rândul său într-un proces de transformări rapide. O strategie de dezvoltare eficientă trebuie să pornească de la evaluarea resurselor naturale ale subsolului, să continue cu resursele naturale ale solului şi cu resursele umane, pentru ca în final să se ajungă la resursele financiare. Din păcate, lucrurile nu se întâmplă astfel şi asistăm, adesea, la o împărţire haotică a resurselor financiare după criterii alese de cele mai multe ori la întâmplare. Un astfel de mod de a acţiona poate conduce doar la o împărţire a sărăciei şi la o limitare a dezvoltării. Pe de altă parte, elaborarea unei strategii de dezvoltare viabilă şi eficientă nu este posibilă fără o viziune asupra evoluţiei Europei şi a lumii pe un termen mai îndepărtat. 

În ceea ce priveşte potenţialul mineralogic al ţării noastre, lucrez de mai multă vreme la un studiu asupra resurselor naturale ale subsolului României, a cărui primă parte va fi finalizată în 2014. Consider că o largă dezbatere asupra acestei strategii de dezvoltare sustenabilă este necesară acum. De ce acum? Pentru că, dacă până în anul 2007, România a avut scuza concentrării eforturilor pentru integrarea în NATO, în Uniunea Europeană şi în alte structuri internaţionale care au presupus şi obligaţia de a urma anumite solicitări ale acestor organisme, începând cu 2007 întârzierea nu mai poate fi justificată. Faptul că România se găseşte astăzi într-o poziţie nu numai incomodă din punct de vedere politic şi economic, dar mai ales lipsită de o anumită demnitate intelectuală, aceasta se explică în primul rând prin faptul că nu are o politică credibilă de valorificare a resurselor proprii. Încrederea ţi-o dă cunoaşterea şi de aceea am aşezat în biroul meu, alături de harta fizică şi politică a lumii, o hartă geologică a României. Această hartă geologică a României ar trebui să fie, pentru orice român, o sursă de încredere, dar în acelaşi timp şi de responsabilitate.

Nimic nu ne împiedică să construim viitorul nostru într-o societate a cunoaşterii în care să redefinim valoarea mineralelor şi a resurselor naturale în general, evitând greşelile din trecutul recent. Uniunea Europeană, urmând modelul Statelor Unite, şi-a externalizat cu prea multă lejeritate o mare parte a industriei şi a închis numeroase mine de pe teritoriul său transformându-le, printr-un proiect ecologic atrăgător, în parcuri de agrement. Nu pot să nu remarc faptul că la baza acestei decizii a stat şi premiza arogantă că statele occidentale vor putea oricum să îşi asigure controlul permanent asupra resurselor naturale ale lumii pe timp nedefinit. Actuala situaţie este consecinţa unei politici financiare simpliste, ancorată doar într-o realitate imediată şi bazată pe un raport de forţe militaro-economice pe care Occidentul l-a impus la un moment dat. Lucrurile s-au schimbat însă şi lipsa unei viziuni pe termen lung se plăteşte. Mai mult decât atât, Uniunea Europeană a decretat în mod uşuratic că numai politica energetică este importantă răspunzând, într-o manieră populistă, aşteptărilor unei  majorităţi a cetăţenilor care sunt interesaţi prioritar doar de costul benzinei pentru automobile şi de căldura din locuinţe în timpul iernii. Prin această opţiune toate celelalte minerale, considerate nonenergetice, inclusiv aurul, au fost declasificate din zona de interes economic major.

Imboldul de revizuire a acestei poziţii a apărut în mod firesc acolo unde societatea cunoaşterii funcţionează cu adevărat, în Scandinavia. În urmă cu câţiva ani, Institutul Geologic din Finlanda a realizat, la comanda companiei Nokia, un studiu privind repartiţia spaţială şi posibilităţile de exploatare ale mineralelor care conţin  elementele chimice necesare fabricării produselor firmei la nivelul anului 2050, ţinând seama de evoluţiile tehnologice previzibile pentru acea perioadă.² Specialiştii de la Nokia constataseră că în noile tehnologii se vor folosi cantităţi tot mai mici de elemente chimice dar şi că aceste elemente chimice indispensabile fac parte din compoziţia unor anumite minerale.

Există elemente chimice şi minerale fără de care progresul tehnologic nu va fi posibil. Când s-a examinat distribuţia lor pe harta geologică a lumii, s-a constatat că aceste minerale numite „rare”, în majoritatea lor se află cantonate în centura asiatică, îndeosebi în China şi în zona ei de influenţă, şi că multe dintre zăcămintele cunoscute din alte zone fuseseră cumpărate sau se aflau deja sub controlul Chinei, inclusiv cele din Africa şi în America de Sud. Trecerea de la vremurile în care se exploatau mari cantităţi de metal cu concentraţii ridicate, la minerale care se găsesc dispersate în cantităţi mici, dar a căror lipsă poate bloca progresul tehnologic, în condiţiile transformărilor tehnologice rapide din lumea contemporană, a fost un şoc pentru multe din economiile occidentale.

Pe harta reprezentând distribuţia mineralelor rare realizată de geologii finlandezi, România figurează ca o zonă marcantă de interes. Luând în considerare aceste evoluţii, Uniunea Europeană, după ce hotărâse închiderea minelor din considerente ecologice, a elaborat, la nivelul anului 2012, o nouă clasificare a mineralelor utile, care include, alături de mineralele foarte importante şi minerale importante, o categorie nouă, minerale critice, adică acelea fără de care anumite direcţii în tehnologia viitorului nu se pot dezvolta.  

În materie de bogăţii ale subsolului, avantajul României este diversitatea. România nu are şi nu a avut niciodată aşa-numiţii „monştri geologici“, zăcăminte cu conţinuturi mari de metal situate într-un context geologic simplu, deci foarte rentabile, cum sunt de pildă zăcămintele de cupru din Congo. România are zăcăminte mici, dar numeroase şi diverse. Au fost cazuri în care exploatarea zonelor de oxidaţie a făcut  preţul de cost mic şi valoarea mare, cum a fost cazul zonei de oxidaţie a zăcământului de uraniu de la Băiţa Bihor, dar acestea au viaţă scurtă. Ţinând seama de gradul înalt de cunoaştere a zonei superioare a subsolului din România, o asemenea situaţie nu se va mai repeta. Există însă zăcăminte metalice diseminate cantonate în zone profunde, care pot fi exploatate cu respectarea exigenţelor ecologice, dar doar de către companii mari care dispun de banii necesari.

Diversitatea de minerale existente în România este importantă mai ales în contextul noilor tehnologii în care este nevoie de cantităţi mici de minerale indispensabile pentru fabricarea unor anumite produse. Astfel, exploatarea unor minerale care nu era rentabilă până acum, va deveni rentabilă în viitor. Aceste minerale pot fi căutate nu numai în zăcăminte noi ci şi în haldele vechilor exploatări miniere unde au fost depozitate pentru că nu erau interesante din punct de vedere economic într-un anumit moment.

Într-o eră a globalizării, practica conducerii necesită o simbioză diferită a deciziilor politice, a mediului de afaceri şi a societăţii civile. Este prioritară realizarea acestor trei obiective de care este nevoie pentru o dezvoltare durabilă – disponibilitate, accesibilitate şi obţinerea resurselor. Semnele de piaţă nu sunt întotdeauna eficiente pentru a rezolva simultan cererea de materie primă şi priorităţile de mediu.

Barometrul dezvoltării viabile indică o serie de contradicţii importante: resurse naturale versus creşterea populaţiei; bunăstarea oamenilor versus bunăstarea ecosistemului; nord versus sud; regularizare versus destabilizare pe piaţa materiilor prime minerale; acceptarea versus refuzul de a plăti cheltuielile pe care le presupune protecţia mediului etc.

Producerea de resurse minerale pe termen lung şi într-un cadru propice mediului, la nivel global, presupune armonizarea politicilor naţionale şi regionale printr-un dialog cinstit între organismele oficiale şi ONG-uri, dar şi existanţa unor sisteme care să ajute la un management complex şi o cercetare eficientă pentru îmbunătăţirea mediului.

Cerinţele crescânde de materie primă şi dependenţa crescută de importuri face şi mai necesară cooperarea.

Secolul 21 a început prin iniţierea unei agende foarte ambiţioase în domeniul adaptării democratice a deciziilor politice internaţionale. Acestă aşa-zisă conducere la nivel global doreşte să unifice eforturile sub trei deziderate de bază: deschidere şi responsabilitate; dezvoltarea viabilă a economiei şi a mediului; corectitudine în protecţia socială, economică şi de mediu.

Creşterea graduală a calităţii condiţiilor legislative, instituţionale, financiare şi de funcţionare economică peste tot în lume pot să conducă la o dezvoltare viabilă a întregii planete.

Pentru mine e foarte clar, pentru că lucrând în diferite sintencuri, văd originea şi după aia văd cum apar în România, nişte oameni care copiază, este un dezmăţ al acestor consultanţe în care câştigă atâta lume, care ne sunt unele impuse, altele sunt aranjate, dar pentru lucruri serioase nu se găsesc fonduri pentru a plăti lucruri cu adevărat importante pe care se poate construi o strategie românească pentru România. Acum însă din fericire v-am spus de practic numai de 4 ani a existat această mutaţie în Europa şi există documente europene, pentru că altfel România, prin care s-a impus închiderea tuturor minelor, chiar şi cele care nu poluau, nu aveau efecte negative asupra mediului, trebuie stopată, va fi un drum foarte greu, va fi un drum care va cere reglementări diferite care să ţină cont de regulile pieţii. Concluziile şi recomandările acestui Comitet Economic Social European al Comisiei Europene prevăd câteva puncte importante: în primul rând viitorul securităţii aprovizionării cu materii prime în Europa, se spune se bazează pe 4 piloni principali: aprovizionarea internă, aprovizionarea internaţională, consolidarea capacităţilor şi eficienţa resurselor şi sigur apoi se dau detalii privind politica care trebuie dusă în fiecare din aceste domenii şi mai ales extinderea bunelor practici, ceea ce se numeşte, care trebuie extinse şi la noile sectoare potenţiale. Ele privesc asigurarea unui echilibru necesar între politica de mediu, politica de dezvoltare industrială, introducrea de stimulente armonizate destinate protecţiei şi dezvoltării, existând siturile existente, deschizând unele noi acolo unde acestea sunt, pe de-o parte, dorite şi viabile din punct de vedere economic şi social, pe de altă parte, durabile din punct de vedere ecologic. În ceea ce priveşte impactul globalizării asupra aprovizionării internaţionale cu minerale, se cere o evaluare de către UE şi de către toate statele membre, care este preponderenţa importului de materii prime din afara UE şi cererea ca standardele sociale şi de mediu ale UE să fie respectate şi de alte ţări. Consolidarea capacităţilor industriei extractive energetice legate de obstacole administrative, necesitatea de îmbunătăţii imaginea sectorului, nevoia de mână de lucru calificată, tehnicile de gestionare, educaţia şi formarea şi în sfârşit sporirea eficienţei proceselor de extracţie a resurselor depind de progresele înregistrate în alte sectoare, active atât în domeniul extracţiei ... cât şi alte domenii şi necesită cooperarea între Comisia Europeană şi statele membre şi sunt o serie, pot să vă recomand acest material, pot să-l difuzez, vi-l dau este pe e-mail, la fel o să vi-l trimit, poate fi difuzat pentru că mi se pare un material interesant şi nu are rost să pierdem vremea pentru a-l citi acum, dar este un punct care este interesant pentru noi, aşa-numitul punct 282 în care se arată la nivel european că sunt disponibile resurse minerale majore în ţările din Europa de Est, unde structura geologică a permis din totdeauna desfăşurarea activităţilor miniere. Cu toate acestea, noile state UE, acest sector a fost insuficient finanţat de stat astfel încât situaţia prezentă nu reflectă potenţialul real al industriei miniere neenergetice. Din această perspectivă este esenţial să investească şi capital privat în această întreprindere pentru a furniza resurse financiare care până acum au fost asigurate în cea mai mare parte de stat. E adevărat pe de altă parte însă, a fost încurajată închiderea minelor şi distrugerea acestui sistem. Este o nouă viziune a UE, ceea ce după părerea mea încă o dată o spun obsesiv, faptul că suntem integraţi în UE.