Discursul preşedintelui Emil Constantinescu la ceremonia de acordare a Premiului Havel for Creative Dissent, Oslo, mai 2013

 

A vorbi despre Vaclav Havel nu-i uşor. Sau poate este şi uşor şi greu. Dincolo de ceea se se spune sau se scrie pe internet, dizident, om politic, scriitor, om de stat. Havel a fost un democrat devotat fără rezerve cauzei drepturilor omului. Dar Vaclav Havel a fost mai mult decât atat. El a devenit încă din cursul vieţii sale un simbol: mai întâi chipul însuşi al libertăţii de creaţie încarcerate de dictatura comunistă, apoi al eliberării acestei forţe şi, în cele din urmă, al promovării  unei altfel de politici, o politică bazată pe valori morale.

L-am cunoscut pe Vaclav Havel în anii dictaturii comuniste prin Eurpa liberă şi a fost pentru mine un model al rezistenţei anticomuniste, apoi l-am cunoscut personal, ca rector al Universităţii Bucureşti, oferindu-i titlul de Doctor Honoris Causa, am colaborat ca şef de stat pentru integrarea europeană a ţărilor noastre, ca pe un om cu care împărtăşeam aceleaşi idealuri civice şi, în fine,  ca pe un prieten adevărat.

Cel care a scris despre puterea celor fără de putere avea să se afle în situaţia celui care trebuia să exercite un management corect al puterii. Cel care vorbise despre politica nonpolitică a trebuit să înveţe să facă uneori politica cea mai pragmatică, folosind toate armele politice, atunci când contextul şi mai ales interesul ţării o cereau.

A învăţat şi ce înseamnă dezamăgirile vieţii politice şi de multe ori evoc discursul de recepţie pe care l-a ţinut la Universitatea Bucureşti când a primit titlul de Doctor Honoris Causa.

Spunea atunci Havel, în discursul său intitulat „Iluzii şi idealuri”, că majoritatea oamenilor au iluzii, nu au idealuri. Pentru că pentru idealuri trebuie să lupţi tu însuţi, uneori să-ţi dai viaţa pentru ele, cu iluziile este mai uşor, le transferi altora, te declari dezamăgit şi nu ai nicio responsabilitate.

Havel a înţeles un lucru pe care l-a formulat foarte precis şi foarte instructiv pentru noi şi astăzi: fără o împărţire largă a valorilor morale şi a obligaţiilor nici legea, nici guvernul democratic, nici chiar economia de piaţă nu vor funcţiona corect. Aceasta este, după mine, cheia funcţionării corecte a unei societăţi şi de aceea cred că Vaclav Havel, care este privit cel mai adesea în occident ca un profet al luptei antitotalitare va fi tot mai mult privit  ca mentor şi ca un profet al perioadei post-totalitare. Dacă citim astăzi ce a scris Havel cu 20 de ani în urmă este extrem de actual şi este o lecţie şi pentru primăvara arabă şi pentru toate ţările care încearcă să descopere democraţia, cu riscurile ei şi cu greutăţile oamenilor de a se adapta la un sistem care nu le oferă numai libertate, cum înţeleg foarte repede, dar şi responsabilitate.  

Havel nu a renunţat niciodată la două lucruri: la rostirea adevărului şi la sinceritate deplină. În piesele de teatru, Vaclav Havel foloseşte cuvinte banale, în aranjamente banale, pentru ca în final din ele să ţâşnească o idee profundă, dar care ţâşneşte numai dacă cititorul sau privitorul la teatru este capabil să înţeleagă acest lucru.

În discursurile sale politice, în împrejurările cele mai anoste uneori, alteori dificile, Vaclav Havel are formulări memorabile, şi vor rămâne mult, probabil şi peste piesele de teatru, aceste formulări excepţionale care sunt un adevărat cod pentru cei care vor să înveţe democraţia şi nu în ultimul rând viaţa în demnitate.

         Mi-e greu să cred că Vaclav Havel ne-a părăsit, deşi multă vreme am asistat neputincios la lupta sa grea cu o boală nemiloasă şi apoi l-am condus pe ultimul drum. 

          Cu câteva zile înainte de a pleca dintre noi, am semnat două Apeluri ale unor organizaţii civice internaţionale, în care ne-am regăsit împreună, Apeluri iniţiate de Vaclav Havel  pentru eliberarea unor deţinuti politici încarceraţi în diferite părţi ale lumii. Acum aceste Apeluri au devenit, într-un fel, şi un testament al său.

Un mare pot al ţării mele, Mihai Eminescu, credea că doliul este umbra pe care cei plecaţi dintre noi o lasă asupra celor rămaşi. Vaclav Havel ne lasă în conul de lumină al unor idealuri înalte pentru care a luptat neîncetat,  fără nici un compromis.

          Nu e uşor să trăieşti sub cerul curat al acestor idealuri, dar orice încercare de a trăi astfel este adevăratul omagiu pe care îl putem aduce marelui dispărut.