Foamea, sărăcia, şomajul: trei cuvinte care înspăimântă lumea şi reprezintă provocări pentru mulţi preşedinţii de state. Din păcate, nici acţiunile şefilor de state, nici teoriile savanţilor de multe ori utopice nu au reuşit să elimine aceste ameninţări. La terminarea mandatului meu de preşedinte, care nu a fost uşor m-am întors la Universitate, de unde plecasem, şi în ultimii ani am fost ales în Board of Trustees al World Academy of Art and Sciences. Am să încerc să vă prezint o sinteză a preocupărilor WAAS şi a experienţei mele de şef de stat.

Crizele actuale din domeniile financiar, al resurselor umane, al ecologiei şi al proliferării armamentului nuclear ne previn că structurile actuale şi politicile guvernării globale nu mai sunt de ajuns. Vechile înţelegeri trebuie renegociate pe o bază mult mai solidă şi echitabilă. Organismele de conducere internaţională trebuie democratizate pentru ca această criză globală să poată fi convertită în oportunităţi. O politica economică echitabilă ar trebui să îmblânzească speculaţiile financiare şi să oblige mecanismele de piaţă să creeze o situaţie în care mai multă lume să aibă un loc de muncă şi în care să fie promovată o viaţă decentă pentru cât mai mulţi. Schimbări fundamentale în privinţa concepţiilor şi valorilor ar trebui să stea la baza noilor teorii economice pentru a diminua prăpastia dintre lumea reală şi disciplina economică

Acesta este momentul în care avem nevoie de  o gândire originală care să ofere soluţii pe termen lung şi pentru că guvernele se ocupă cu salvări financiare pe termen scurt în elaborarea soluţiilor pe termen lung trebuie atrase competenţe din mediul afacerilor şi cel academic

Trăim vremuri în care privim viitorul ca pe o mare incertitudine, iar incertitudinea a fost întotdeauna considerată un pericol pentru siguranţa umană. Există însă şi o altă parte a incertitudinii, care este sursa creativităţii şi bunăstării.  Pentru a înţelege acest potenţial avem nevoie de o schimbare de perspectivă, de la căutarea certitudinilor şi de la legile economice care să ducă la o sporire a banilor, la concentrarea atenţiei asupra valorilor şi a potenţialului creativ al fiinţei umane. E nevoie şi de măsuri care să fie în concordanţă cu această schimbare a valorilor şi perspectivelor. Când creşterea se concentrează pe oameni şi nu pe lucruri, limitele creşterii lasă loc unei creşteri fără limite.

Libertatea este cel mai mare câştig al celei de-a doua jumătăţi a secolului XX, dar tot libertatea a creat un nivel în creştere al inegalităţii care ameninţă acum stabilitatea şi securitatea materialului social.

Există un remediu la aceste consecinţe care să nu ameninţe libertatea atât de greu câştigată? Da: integrarea. Integrarea este un concept mai des folosit decât înţeles. O putem înţelege mai uşor dacă ne referim la prestaţia unei orchestre simfonice care este coordonată de un dirijor, dar nu integrată. Muzicienii, luaţi individual, nu au puterea de a compensa erorile de ritm sau măsură ale colegilor lor. Prin comparaţie, corpul uman este atât de complet integrat încât fiecare celulă, organ şi sistem are capacitatea de a răspunde la stimuli locali, de a compensa schimbările care se produc în funcţiunile altor părţi ale organismului, dar şi de a accepta instrucţiuni de la sistemul nervos central. Integrarea schimbă o organizaţie mecanică într-un organism viu.

Şomajul rezultat dintr-o piaţă a muncii din ce în ce mai globalizată continuă să fie văzut şi abordat fragmentar prin instrumente  de politică de nivel naţional – tăieri de taxe pentru sănătate, politici monetare, pachete de stimulare macro – care nu ţin seama de cauză. Acesta este agravat de instabilitatea financiară provenită din canalizarea resurselor în speculaţii neproductive. În schimb, coordonarea educaţiei cu rata angajării în zone neacoperite de expertiză şi promovarea activităţilor independente sau antreprenoriatului ar fi suficientă pentru a reduce drastic şomajul în majoritatea naţiunilor industrializate. O strategie coordonată la nivel global de angajare a forţei de muncă care are ca scop corelarea cu oportunităţile ce apar de peste tot ar diminua substanţial şomajul. O strategie integrată care să lege rata angajărilor cu domeniul de specializare, pieţele globale complementare, resursele neutilizate ale Internetului, legislaţia financiară, tendinţele demografice şi alţi factori poate genera o sursă abundentă, perenă de noi oportunităţi de angajare pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă.

Fiecare dintre noi ascunde un potenţial pentru convertirea puţinului în surplus, a conflictului în cooperare, a risipei în mai mult pentru toţi, ameninţările în creştere într-o securitate mai mare.

Securitatea hranei globale nu necesită numai capacitatea de a produce o abundenţă fizică de hrană; capacitatea de a crea o organizaţie receptivă, care să se ocupe de unificarea producţiei, distribuţiei şi consumului; capacitatea de a crea o reţea integrată de comunicaţii pentru  informaţii şi tranzacţii; şi capacitatea de aplicare a legiilor într-un stat de drept. În linii mari, lumea posedă toate aceste capacităţi. Dar pentru a asigura securitatea hranei globale, aceasta trebuie fondată pe recunoaşterea globală a securităţii hranei ca drept fundamental şi inviolabil a omului  garantat prin legi şi tratate.

Comunitatea mondială posedă capacităţile tehnologice, financiare, organizaţionale şi umane necesare pentru a combate foamea mondială şi a asigura un minimum de securitate reală a hranei pentru întreaga populaţie cel puţin pentru de un deceniu. Dar pentru ca să devină eficientă şi durabilă ea nu mai trebuie privită doar ca o acţiune caritabilă sau ajutor. Este nevoie de adoptarea unui nou principiu politic: educaţia universală. Educaţia universală permite asigurarea pentru toţi cetăţenii a unei cerinţe esenţiale: auto-susţinerea şi auto-dezvoltarea. Pentru acestea este necesară mutarea accentului de pe administrarea hranei pe dezvoltarea fiinţelor umane. E nevoie de voinţă şi determinare pentru accelerarea progresului natural al dezvoltării umane care a întărit substanţial securitatea umană în ultimii 50 de ani. Acest obiectiv trebuie privit ca un subiect esenţial pentru viitoarea pace şi stabilitate în întreaga lume.

Societăţile moderne încearcă să elaboreze concepte care să le permită să-şi protejeze cetăţenii şi, în acelaşi timp, să rămână competitive pe pieţele globalizate. Abordarea unui nou statut al bunăstării nu mai are de-a face cu asigurarea (la modul ideal) împotriva tuturor riscurilor, ci presupune înlocuirea actualelor sisteme extrem de scumpe cu abordări mai eficiente şi cu obiective mai clare. Bunăstarea se poate realiza cerându-le oamenilor să îşi asume mai multe riscuri la nivel individual şi să îşi organizeze singuri propria protecţie. Din păcate, această aşa-numită „trecere a riscului de la public la privat” a dat naştere multor reforme neputincioase sau parţiale care au dus la crearea unor structuri de lucru ineficiente, neadecvate structurilor de angajare şi, în cele din urmă, mai mult la erodarea sistemelor de protecţie decât la o adevărată modernizare a acestora.

Este nevoie de un intens efort de educare cetăţenească pentru a convinge oamenii că principiile şi procesele de dezvoltare sunt identice pentru individ, familie, organizaţie, stat naţional şi pentru întreaga lume. În zilele noastre nu doar naţiunile au şansa de a avansa rapid. Umanitatea ca întreg este pregătită să facă o săritură mare în faţă, dacă într-o perspectivă social globală, oportunităţile pentru fiecare cresc exponenţial.

Un astfel de principiu de dezvoltare economică globală nu mai este bazat pe acumularea banilor şi lupta oarbă pentru îmbogăţire sau supravieţuire, ci pe demnitatea omului şi cooperarea între indivizi liberi şi responsabili.

          Marmara Grubu a reuşit prin preşedintele său, dr. Akkan Suver, să aducă împreună la Izmir oameni politici (actuali şi foşti preşedinţi), oameni de afaceri şi reprezentanţi ai mediului academic. Acest tip de colaborare dintre politică, afaceri şi mediul academic poate conduce la elaborarea şi implementarea unei noi strategii de dezvoltare pentru lumea de mâine.