Viitorul alternativei civic populare în Europa Centralã

           

           

Mã simt de douã ori onorat sã accept invitaţia dumneavoastrã de a participa la aceastã importantã întâlnire: pe de o parte pentru cã este dovada vie a cooperãrii între elitele şi popoarele noastre, Ungar şi Român. Dupã cum ştiţi, mult prea mulţi ani încrederea între cele douã popoare a fost ameninţatã de amintirile trecutului. Clãdirea unei noi încrederi într-un nou prezent şi într-un viitor comun a fost un scop major pentru mine şi pentru Administraţia pe care am avut privilegiul s-o conduc începând cu 1996. Faptul cã astãzi sunt aici sã vã vorbesc este încã o dovadã cã acest scop a fost atins. Împreunã, cetãţeni ungari şi români din amândouã ţãrile putem gândi şi acţiona pentru un viitor comun ca membrii NATO cu drepturi depline şi, sper, în curând şi ca membrii UE. Sunt bucuros şi mândru cã am contribuit la acest parteneriat istoric.

Pe de altã parte, am fost bucuros cã am fost invitat sã vorbesc despre un subiect pe care l-am considerat întotdeauna extrem de important, acela al componentei civice în reconstrucţia europeanã  a democraţiilor centrale şi est europene. Faptul cã, dupã cum bine ştiţi, am fost propulsat în politicã de cãtre o mişcare civicã face ca acest lucru sã fie mai bine înţeles. Esenţialul însã constã în altceva. Din 1989, în ţãrile noastre conştiinţa civicã şi participarea la procesul democratic s-au dovedit a fi puncte esenţiale pentru încheierea regimurilor totalitare. În timpul  procesul democratic, cu toţii am învãţat cã componenta civicã este o componentã importantã a dezvoltãrii şi progresului în ţãrile noastre. Probabil, a fost mai uşor  pentru noi sã înţelegem acest lucru. În democraţiile apusene, elitele politice au funcţionat, şi au funcţionat bine, jumãtate de secol. Aceasta le-a dat posibilitatea de a-şi face treaba ca pe un job - ca profesionalişti în politicã : de cele mai multe ori din rutinã, în unele momente cu inteligenţã, cu ingeniozitate, chiar geniu, dar fãrã a fi nevoiţi sã cearã ajutorul societãţii. Siguri pe faptele lor, ei rar aveau nevoie sã-şi aducã aminte de parteneriatul esenţial cu cetãţenii lor.

În schimb, în partea noastrã de lume, elita politicã a regimului comunist a pierdut jocul datoritã prãpastiei între puterea lor şi societate. Parte a acestei elite a supravieţuit în noul mediu politic, dar a trebuit sã se plieze pe noile reguli ale dialogului democratic cu societatea. Noii politicieni nu pot proveni dintr-o tradiţie a politicii profesionale. Ei provin din societatea civilã şi rãmîn legaţi de ea. Sigur cã aceasta înseamnã cã ei au mai puţinã experienţã şi know-how în politicã şi administraţie. Dar înseamnã şi cã legãturile dintre ei şi societatea civilã din care provin sunt de mare importanţã, chiar crucialã, iar acţiunea lor politicã are nevoie de dialog şi de legaturã permanente cu cetãţenii. În opinia mea, revoluţiile democrate din Europa centralã şi de est au dat un elan nou democraţiei ca tot, nu doar cã au extins brusc democraţia în întreaga Europã, ci şi pentru cã au redescoperit legãtura fundamentalã între instituţiile democratice şi societatea civilã, adîncind şi întãrind sensul civic al implicãrii care este tocmai miezul democraţiei.

Acţiunea directã, chiar eroicã a societãţii civile a fost un factor esenţial în toate revoluţiile democrate din Europa de est şi centralã. De la mitingurile din Gdansk, Budapesta, Praga şi Leipzig pînã la revoltele din Timişoara şi Bucureşti din decembrie 1989; de la adunarea popularã din Moscova împotriva puciului reacţionar din august 1991 pînã la Belgradul cu strãzile pline de suporteri ai ai noului preşedinte ales Kostunica din septembrie 2000; de la revoluţia de catifea din Tbilissi la revoluţia portocalie din Kiev, iniţiativa şi sprijinul societãţii civile au fost faptele cruciale care au permis schimbãrile democrate decisive din tãrile noastre. Chiar şi în recentele alegeri din România din decembrie 2004, dupã patru ani de de regim politic restrictiv care a încercat sã monopolizeze toate resursele economice şi politice, nu atît partidele politice cît societatea civilã ca întreg a reuşit sã curme dominaţia guvernului Nãstase.

Cele mai recente evenimente de pe scena politicã europeanã sunt un semnal de alrmã asupra deficitului în sensul democratic al politicii. Constituţia europeanã nu a trecut referendumul, atît în Franţa cît şi în Olanda, din cauza diferitelor  conjuncturi. Dar, deasupra preocupãrilor pentru Turcia, pentru agenda socialã, pentru euro, este grija cetãţenilor care cred cã elita politicã pare ca ştie totdeauna mai bine ce trebuie fãcut.

Respingerea Constituţiei Europene în Franţa şi Olanda, ca şi decizia Angliei de a amîna votul, sunt doar vîrful aisbergului în spatele cãruia democraţiile apusene prospere, adãpostite sub aripa NATO, au uitat riscul decalajului între birocraţiile politice şi cetãţenii de rînd. Elitele politice au fost încurajate sã uite cã legitimitatea lor nu se baza atît pe competenţa lor, care nu e pusã la îndoialã, cît pe sprijinul şi înţelegerea cetãţenilor.

Democraţia a fost inventatã în timpuri antice ca formã directã de participare la putere a cetãţenilor:adunãrile generale discutau şi votau cele mai importante decizii ale cetãţii, de la legi de pace sau rãzboi, de la taxe la festivaluri religioase şi reprezentaţii teatrale. Sigur cã într-o lume modernã şi complexã nu putem reintroduce aceastã formã directã de democraţie. Dar nu avem voie sã uitãm  cã profesionalismul clasei politice trebuie sã meargã mînã în mînã cu dialogul şi parteneriatul cu întreaga societate. Elita politicã de multe ori ştie mai bine decît cetãţeanul de rînd. Dar se poate şi înşela. Au datoria de a se explica, de a convinge şi de a-şi testa intuiţia şi cunoştinţele în faţa speranţelor şi temerilor cetãţii ca întreg.

Proiectul european reprezenta acum 50 de ani, şi continuã sã reprezinte şi azi o viziune profundã şi generoasã asupra lumii. În evoluţia sa cãtre cãtre o Europã unitã şi puternicã şi-a pierdut într-un fel din înţeles: şi-a pierdut din forţa de a dãinui nu numai politici ci si speranţe şi vise. Ţãrile noastre din Europa Centralã şi de Est au încã forţa sã viseze la viitorul lor european, aceastã forţã izvorînd din legãtura directã şi puternicã între politicile curente şi Politica cu majusculã, între noile noastre elite politice şi societatea care le-a dat mandatul şi legalitatea de a munci în beneficiul cetãţenilor, de a-i conduce cãtre o Europã nouã unitã. În acest sens cred cã suntem într-o mai bunã perspectivã ca alţii. Pentru cã experienţa noastrã de dialog direct cu societatea este puternicã, pentru cã modul nostru de comunicare cu cetãţenii este deschis şi natural, iar valorile noastre populare creştin democrate sunt ele însele un angajament de a folosi aceste mijloace permanent. Pentru cã principiul subsidiaritãţii este prin el însuşi un instrument puternic de comunicare cu societatea. Este un antonim a birocratiei centralizate şi un corector al izolãrii elitei.

Înţelegerea esenţei valorilor şi politicilor popular europene înseamnã sã stabileşti o permanentã legãturã cu oamenii, persoane şi comunitãţi, de la cel mai mic sat pînã la popoarele europene. Experienţa şi convingerea noastrã este cã nici un proiect nu are succes dacã cetãţenii nu şi-l asumã. Astfel nacţiunea noastrã politicã poate oferi astãzi un nou început pentru procesul de construcţie al UE ca o democraţie vibrantã. Putem şi trebuie sã oferim prietenilor şi aliaţilor noştri din Apus fructul experienţei noastre politice  în reconstrucţia de la zero a instituţiilor democrate. Putem şi trebuie sã oferim marelui proiect european energiile pe care am învãţat sã le simţim şi respectãm în societatea nostrã civilã încã traumatizatã dar pasionatã, devotatã şi plinã de speranţã.

Viitorul Europei nu constã într-o birocraţie perfectã, asepticã şi înţeleaptã la Bruxelles. Este nevoie de o birocraţie competentã, a cãrei fundamentalã speranţã constã în forţa poporului, pentru popor. Forţa pe care am cîştigat-o în adunãrile care au sprijinit revoluţiile democrate din ţãrile noastre,  forţa care ne-a angajat în politicã ca purtãtori de cuvînt ai întregii societãţi. Constã în capacitatea de a visa şi spera şi lupta pentru o societate mai bunã şi pentru o viaţã politicã mai bunã. Trebuie clãdit şi proclamat un nou acord între politicã şi cetãţeni, între proiectele politice şi speranţele cetãţenilor pentru ei şi pentru copiii lor. Numai acest nou acord poate rãsplãti suferinţa noastrã de aproape 50 de ani de dictaturã. Numai acest nou acord  rãsplãteşte procesului dificil de modernizare al economiilor noastre, societãţilor şi modului nostru de viaţã. Numai un astfel de acord poate sta la baza unei Europe noi, puternice, unite. Sã muncim împreunã pentru acest acord.

 

 

Discurs la Congresul FIDESZ - Uniunea Civicã Maghiarã, Budapesta, 11 iunie 2005