Viitorul alternativei civic populare în Europa Centrală

           

           

Mă simt de două ori onorat să accept invitaţia dumneavoastră de a participa la această importantă întâlnire: pe de o parte pentru că este dovada vie a cooperării între elitele şi popoarele noastre, Ungar şi Român. După cum ştiţi, mult prea mulţi ani încrederea între cele două popoare a fost ameninţată de amintirile trecutului. Clădirea unei noi încrederi într-un nou prezent şi într-un viitor comun a fost un scop major pentru mine şi pentru Administraţia pe care am avut privilegiul s-o conduc începând cu 1996. Faptul că astăzi sunt aici să vă vorbesc este încă o dovadă că acest scop a fost atins. Împreună, cetăţeni ungari şi români din amândouă ţările putem gândi şi acţiona pentru un viitor comun ca membrii NATO cu drepturi depline şi, sper, în curând şi ca membrii UE. Sunt bucuros şi mândru că am contribuit la acest parteneriat istoric.

Pe de altă parte, am fost bucuros că am fost invitat să vorbesc despre un subiect pe care l-am considerat întotdeauna extrem de important, acela al componentei civice în reconstrucţia europeană  a democraţiilor centrale şi est europene. Faptul că, după cum bine ştiţi, am fost propulsat în politică de către o mişcare civică face ca acest lucru să fie mai bine înţeles. Esenţialul însă constă în altceva. Din 1989, în ţările noastre conştiinţa civică şi participarea la procesul democratic s-au dovedit a fi puncte esenţiale pentru încheierea regimurilor totalitare. În timpul  procesul democratic, cu toţii am învăţat că componenta civică este o componentă importantă a dezvoltării şi progresului în ţările noastre. Probabil, a fost mai uşor  pentru noi să înţelegem acest lucru. În democraţiile apusene, elitele politice au funcţionat, şi au funcţionat bine, jumătate de secol. Aceasta le-a dat posibilitatea de a-şi face treaba ca pe un job - ca profesionalişti în politică : de cele mai multe ori din rutină, în unele momente cu inteligenţă, cu ingeniozitate, chiar geniu, dar fără a fi nevoiţi să ceară ajutorul societăţii. Siguri pe faptele lor, ei rar aveau nevoie să-şi aducă aminte de parteneriatul esenţial cu cetăţenii lor.

În schimb, în partea noastră de lume, elita politică a regimului comunist a pierdut jocul datorită prăpastiei între puterea lor şi societate. Parte a acestei elite a supravieţuit în noul mediu politic, dar a trebuit să se plieze pe noile reguli ale dialogului democratic cu societatea. Noii politicieni nu pot proveni dintr-o tradiţie a politicii profesionale. Ei provin din societatea civilă şi rămîn legaţi de ea. Sigur că aceasta înseamnă că ei au mai puţină experienţă şi know-how în politică şi administraţie. Dar înseamnă şi că legăturile dintre ei şi societatea civilă din care provin sunt de mare importanţă, chiar crucială, iar acţiunea lor politică are nevoie de dialog şi de legatură permanente cu cetăţenii. În opinia mea, revoluţiile democrate din Europa centrală şi de est au dat un elan nou democraţiei ca tot, nu doar că au extins brusc democraţia în întreaga Europă, ci şi pentru că au redescoperit legătura fundamentală între instituţiile democratice şi societatea civilă, adîncind şi întărind sensul civic al implicării care este tocmai miezul democraţiei.

Acţiunea directă, chiar eroică a societăţii civile a fost un factor esenţial în toate revoluţiile democrate din Europa de est şi centrală. De la mitingurile din Gdansk, Budapesta, Praga şi Leipzig pînă la revoltele din Timişoara şi Bucureşti din decembrie 1989; de la adunarea populară din Moscova împotriva puciului reacţionar din august 1991 pînă la Belgradul cu străzile pline de suporteri ai ai noului preşedinte ales Kostunica din septembrie 2000; de la revoluţia de catifea din Tbilissi la revoluţia portocalie din Kiev, iniţiativa şi sprijinul societăţii civile au fost faptele cruciale care au permis schimbările democrate decisive din tările noastre. Chiar şi în recentele alegeri din România din decembrie 2004, după patru ani de de regim politic restrictiv care a încercat să monopolizeze toate resursele economice şi politice, nu atît partidele politice cît societatea civilă ca întreg a reuşit să curme dominaţia guvernului Năstase.

Cele mai recente evenimente de pe scena politică europeană sunt un semnal de alrmă asupra deficitului în sensul democratic al politicii. Constituţia europeană nu a trecut referendumul, atît în Franţa cît şi în Olanda, din cauza diferitelor  conjuncturi. Dar, deasupra preocupărilor pentru Turcia, pentru agenda socială, pentru euro, este grija cetăţenilor care cred că elita politică pare ca ştie totdeauna mai bine ce trebuie făcut.

Respingerea Constituţiei Europene în Franţa şi Olanda, ca şi decizia Angliei de a amîna votul, sunt doar vîrful aisbergului în spatele căruia democraţiile apusene prospere, adăpostite sub aripa NATO, au uitat riscul decalajului între birocraţiile politice şi cetăţenii de rînd. Elitele politice au fost încurajate să uite că legitimitatea lor nu se baza atît pe competenţa lor, care nu e pusă la îndoială, cît pe sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor.

Democraţia a fost inventată în timpuri antice ca formă directă de participare la putere a cetăţenilor:adunările generale discutau şi votau cele mai importante decizii ale cetăţii, de la legi de pace sau război, de la taxe la festivaluri religioase şi reprezentaţii teatrale. Sigur că într-o lume modernă şi complexă nu putem reintroduce această formă directă de democraţie. Dar nu avem voie să uităm  că profesionalismul clasei politice trebuie să meargă mînă în mînă cu dialogul şi parteneriatul cu întreaga societate. Elita politică de multe ori ştie mai bine decît cetăţeanul de rînd. Dar se poate şi înşela. Au datoria de a se explica, de a convinge şi de a-şi testa intuiţia şi cunoştinţele în faţa speranţelor şi temerilor cetăţii ca întreg.

Proiectul european reprezenta acum 50 de ani, şi continuă să reprezinte şi azi o viziune profundă şi generoasă asupra lumii. În evoluţia sa către către o Europă unită şi puternică şi-a pierdut într-un fel din înţeles: şi-a pierdut din forţa de a dăinui nu numai politici ci si speranţe şi vise. Ţările noastre din Europa Centrală şi de Est au încă forţa să viseze la viitorul lor european, această forţă izvorînd din legătura directă şi puternică între politicile curente şi Politica cu majusculă, între noile noastre elite politice şi societatea care le-a dat mandatul şi legalitatea de a munci în beneficiul cetăţenilor, de a-i conduce către o Europă nouă unită. În acest sens cred că suntem într-o mai bună perspectivă ca alţii. Pentru că experienţa noastră de dialog direct cu societatea este puternică, pentru că modul nostru de comunicare cu cetăţenii este deschis şi natural, iar valorile noastre populare creştin democrate sunt ele însele un angajament de a folosi aceste mijloace permanent. Pentru că principiul subsidiarităţii este prin el însuşi un instrument puternic de comunicare cu societatea. Este un antonim a birocratiei centralizate şi un corector al izolării elitei.

Înţelegerea esenţei valorilor şi politicilor popular europene înseamnă să stabileşti o permanentă legătură cu oamenii, persoane şi comunităţi, de la cel mai mic sat pînă la popoarele europene. Experienţa şi convingerea noastră este că nici un proiect nu are succes dacă cetăţenii nu şi-l asumă. Astfel nacţiunea noastră politică poate oferi astăzi un nou început pentru procesul de construcţie al UE ca o democraţie vibrantă. Putem şi trebuie să oferim prietenilor şi aliaţilor noştri din Apus fructul experienţei noastre politice  în reconstrucţia de la zero a instituţiilor democrate. Putem şi trebuie să oferim marelui proiect european energiile pe care am învăţat să le simţim şi respectăm în societatea nostră civilă încă traumatizată dar pasionată, devotată şi plină de speranţă.

Viitorul Europei nu constă într-o birocraţie perfectă, aseptică şi înţeleaptă la Bruxelles. Este nevoie de o birocraţie competentă, a cărei fundamentală speranţă constă în forţa poporului, pentru popor. Forţa pe care am cîştigat-o în adunările care au sprijinit revoluţiile democrate din ţările noastre,  forţa care ne-a angajat în politică ca purtători de cuvînt ai întregii societăţi. Constă în capacitatea de a visa şi spera şi lupta pentru o societate mai bună şi pentru o viaţă politică mai bună. Trebuie clădit şi proclamat un nou acord între politică şi cetăţeni, între proiectele politice şi speranţele cetăţenilor pentru ei şi pentru copiii lor. Numai acest nou acord poate răsplăti suferinţa noastră de aproape 50 de ani de dictatură. Numai acest nou acord  răsplăteşte procesului dificil de modernizare al economiilor noastre, societăţilor şi modului nostru de viaţă. Numai un astfel de acord poate sta la baza unei Europe noi, puternice, unite. Să muncim împreună pentru acest acord.

 

 

Discurs la Congresul FIDESZ - Uniunea Civică Maghiară, Budapesta, 11 iunie 2005