Viitorul alternativei civic populare în Europa
Centrală
Mă simt de două ori onorat să accept invitaţia
dumneavoastră de a participa la această importantă
întâlnire: pe de o parte pentru că este dovada vie
a cooperării între elitele şi popoarele noastre,
Ungar şi Român. După cum ştiţi, mult prea mulţi ani
încrederea între cele două popoare a fost
ameninţată de amintirile trecutului. Clădirea unei
noi încrederi într-un nou prezent şi într-un viitor
comun a fost un scop major pentru mine şi pentru
Administraţia pe care am avut privilegiul s-o
conduc începând cu 1996. Faptul că astăzi sunt aici
să vă vorbesc este încă o dovadă că acest scop a
fost atins. Împreună, cetăţeni ungari şi români din
amândouă ţările putem gândi şi acţiona pentru un
viitor comun ca membrii NATO cu drepturi depline şi, sper, în curând şi ca membrii UE. Sunt bucuros
şi mândru că am contribuit la acest parteneriat
istoric.
Pe de altă parte, am fost bucuros că am fost
invitat să vorbesc despre un subiect pe care l-am
considerat întotdeauna extrem de important, acela
al componentei civice în reconstrucţia europeană a
democraţiilor centrale şi est europene. Faptul că,
după cum bine ştiţi, am fost propulsat în politică
de către o mişcare civică face ca acest lucru să
fie mai bine înţeles. Esenţialul însă constă în
altceva. Din 1989, în ţările noastre conştiinţa
civică şi participarea la procesul democratic s-au
dovedit a fi puncte esenţiale pentru încheierea
regimurilor totalitare. În timpul procesul
democratic, cu toţii am învăţat că componenta
civică este o componentă importantă a dezvoltării şi progresului în ţările noastre. Probabil, a fost
mai uşor pentru noi să înţelegem acest lucru. În
democraţiile apusene, elitele politice au
funcţionat, şi au funcţionat bine, jumătate de
secol. Aceasta le-a dat posibilitatea de a-şi face
treaba ca pe un job - ca profesionalişti în
politică : de cele mai multe ori din rutină, în
unele momente cu inteligenţă, cu ingeniozitate,
chiar geniu, dar fără a fi nevoiţi să ceară
ajutorul societăţii. Siguri pe faptele lor, ei rar
aveau nevoie să-şi aducă aminte de parteneriatul
esenţial cu cetăţenii lor.
În schimb, în partea noastră de lume, elita
politică a regimului comunist a pierdut jocul
datorită prăpastiei între puterea lor şi societate.
Parte a acestei elite a supravieţuit în noul mediu
politic, dar a trebuit să se plieze pe noile reguli
ale dialogului democratic cu societatea. Noii
politicieni nu pot proveni dintr-o tradiţie a
politicii profesionale. Ei provin din societatea
civilă şi rămîn legaţi de ea. Sigur că aceasta
înseamnă că ei au mai puţină experienţă şi know-how
în politică şi administraţie. Dar înseamnă şi că
legăturile dintre ei şi societatea civilă din care
provin sunt de mare importanţă, chiar crucială, iar
acţiunea lor politică are nevoie de dialog şi de
legatură permanente cu cetăţenii. În opinia mea,
revoluţiile democrate din Europa centrală şi de est
au dat un elan nou democraţiei ca tot, nu doar că
au extins brusc democraţia în întreaga Europă, ci şi pentru că au redescoperit legătura fundamentală
între instituţiile democratice şi societatea
civilă, adîncind şi întărind sensul civic al
implicării care este tocmai miezul democraţiei.
Acţiunea directă, chiar eroică a societăţii civile
a fost un factor esenţial în toate revoluţiile
democrate din Europa de est şi centrală. De la
mitingurile din Gdansk, Budapesta, Praga şi Leipzig
pînă la revoltele din Timişoara şi Bucureşti din
decembrie 1989; de la adunarea populară din Moscova
împotriva puciului reacţionar din august 1991 pînă
la Belgradul cu străzile pline de suporteri ai ai
noului preşedinte ales Kostunica din septembrie
2000; de la revoluţia de catifea din Tbilissi la
revoluţia portocalie din Kiev, iniţiativa şi
sprijinul societăţii civile au fost faptele
cruciale care au permis schimbările democrate
decisive din tările noastre. Chiar şi în recentele
alegeri din România din decembrie 2004, după patru
ani de de regim politic restrictiv care a încercat
să monopolizeze toate resursele economice şi
politice, nu atît partidele politice cît societatea
civilă ca întreg a reuşit să curme dominaţia
guvernului Năstase.
Cele mai recente evenimente de pe scena politică
europeană sunt un semnal de alrmă asupra
deficitului în sensul democratic al politicii.
Constituţia europeană nu a trecut referendumul,
atît în Franţa cît şi în Olanda, din cauza
diferitelor conjuncturi. Dar, deasupra
preocupărilor pentru Turcia, pentru agenda socială,
pentru euro, este grija cetăţenilor care cred că
elita politică pare ca ştie totdeauna mai bine ce
trebuie făcut.
Respingerea Constituţiei Europene în Franţa şi
Olanda, ca şi decizia Angliei de a amîna votul,
sunt doar vîrful aisbergului în spatele căruia
democraţiile apusene prospere, adăpostite sub aripa
NATO, au uitat riscul decalajului între
birocraţiile politice şi cetăţenii de rînd. Elitele
politice au fost încurajate să uite că
legitimitatea lor nu se baza atît pe competenţa
lor, care nu e pusă la îndoială, cît pe sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor.
Democraţia a fost inventată în timpuri antice ca
formă directă de participare la putere a
cetăţenilor:adunările generale discutau şi votau
cele mai importante decizii ale cetăţii, de la legi
de pace sau război, de la taxe la festivaluri
religioase şi reprezentaţii teatrale. Sigur că
într-o lume modernă şi complexă nu putem
reintroduce această formă directă de democraţie.
Dar nu avem voie să uităm că profesionalismul
clasei politice trebuie să meargă mînă în mînă cu
dialogul şi parteneriatul cu întreaga societate.
Elita politică de multe ori ştie mai bine decît
cetăţeanul de rînd. Dar se poate şi înşela. Au
datoria de a se explica, de a convinge şi de a-şi
testa intuiţia şi cunoştinţele în faţa speranţelor şi temerilor cetăţii ca întreg.
Proiectul european reprezenta acum 50 de ani, şi
continuă să reprezinte şi azi o viziune profundă şi
generoasă asupra lumii. În evoluţia sa către către
o Europă unită şi puternică şi-a pierdut într-un
fel din înţeles: şi-a pierdut din forţa de a dăinui
nu numai politici ci si speranţe şi vise. Ţările
noastre din Europa Centrală şi de Est au încă forţa
să viseze la viitorul lor european, această forţă
izvorînd din legătura directă şi puternică între
politicile curente şi Politica cu majusculă, între
noile noastre elite politice şi societatea care
le-a dat mandatul şi legalitatea de a munci în
beneficiul cetăţenilor, de a-i conduce către o
Europă nouă unită. În acest sens cred că suntem
într-o mai bună perspectivă ca alţii. Pentru că
experienţa noastră de dialog direct cu societatea
este puternică, pentru că modul nostru de
comunicare cu cetăţenii este deschis şi natural,
iar valorile noastre populare creştin democrate
sunt ele însele un angajament de a folosi aceste
mijloace permanent. Pentru că principiul
subsidiarităţii este prin el însuşi un instrument
puternic de comunicare cu societatea. Este un
antonim a birocratiei centralizate şi un corector
al izolării elitei.
Înţelegerea esenţei valorilor şi politicilor
popular europene înseamnă să stabileşti o
permanentă legătură cu oamenii, persoane şi
comunităţi, de la cel mai mic sat pînă la popoarele
europene. Experienţa şi convingerea noastră este că
nici un proiect nu are succes dacă cetăţenii nu şi-l asumă. Astfel nacţiunea noastră politică poate
oferi astăzi un nou început pentru procesul de
construcţie al UE ca o democraţie vibrantă. Putem şi trebuie să oferim prietenilor
şi aliaţilor
noştri din Apus fructul experienţei noastre
politice în reconstrucţia de la zero a
instituţiilor democrate. Putem şi trebuie să oferim
marelui proiect european energiile pe care am
învăţat să le simţim şi respectăm în societatea
nostră civilă încă traumatizată dar pasionată,
devotată şi plină de speranţă.
Viitorul Europei nu constă într-o birocraţie
perfectă, aseptică şi înţeleaptă la Bruxelles. Este
nevoie de o birocraţie competentă, a cărei
fundamentală speranţă constă în forţa poporului,
pentru popor. Forţa pe care am cîştigat-o în
adunările care au sprijinit revoluţiile democrate
din ţările noastre, forţa care ne-a angajat în
politică ca purtători de cuvînt ai întregii
societăţi. Constă în capacitatea de a visa şi spera
şi lupta pentru o societate mai bună şi pentru o
viaţă politică mai bună. Trebuie clădit şi
proclamat un nou acord între politică şi cetăţeni,
între proiectele politice şi speranţele cetăţenilor
pentru ei şi pentru copiii lor. Numai acest nou
acord poate răsplăti suferinţa noastră de aproape
50 de ani de dictatură. Numai acest nou acord
răsplăteşte procesului dificil de modernizare al
economiilor noastre, societăţilor şi modului nostru
de viaţă. Numai un astfel de acord poate sta la
baza unei Europe noi, puternice, unite. Să muncim
împreună pentru acest acord.
Discurs la Congresul FIDESZ - Uniunea Civică
Maghiară, Budapesta, 11 iunie 2005