EUROPEAN IDENTITY IN THE GLOBAL CONTEXT

http://www.culturaldiplomacy.org/academy/index.php?President-Emil-Constantinescu-1

Recenta criză economică globală  lasă să se vadă, în afara dificutăţilor economice şi sociale şi ceva mai profund: ruptura dintre actulalul sistem politic şi economic globalizat şi modele culturale care l-au definit la începuturile sale.

Secolul XXI are nevoie de un nou model cultural care să răspundă nu numai şocurilor economice şi sociale ale globalizării, dar şi să creeze o viziune dătătoare de speranţă într-un viitor marcat de dezvoltări haotice şi incertitudine. Există acum o şansă istorică de a propune un astfel de proiect. Pentru început, este necesară o analiză critică a celor două proiecte politice care au reprezentat motorul progresului prin democraţie şi economie de piaţă: Statele Unite şi Uniunea Europeană. Cele două construcţii, deşi împărtăşesc valori şi principii comune, au şi o identitate distinctă la originea căria se află condiţiile istorice diferite în care s-au constituit.

Proiectul politic american a funcţionat ca un „melting pot” în care emigranţii care părăsiseră imperiile absolutiste europene au adoptat o singură limbă - engleza, o nouă doctrină religioasă- neoprotestantismul, o doctrină economică- economia de piaţă capitalistă, şi un sistem politic- democraţia reprezentativă, unite toate sub mândria unui model unic valabil pentru lumea întreagă- modelul american.

Tocmai în această unitate şi solidaritate a constat forţa şi atracţia sa pentru restul lumii. Proiectul politic al Uniunii Europene s-a conturat ca o şansă nouă la sfârşitul unei mari tragedii istorice care a însângerat lumea: al doilea război mondial. El a fost dezvoltat după prăbuşirea comunismului la sfârşitul unei alte mari traume istorice: războiul rece ca o şansă pentru ţările şi popoarele din Europa Centrală şi Estică.

Uniunea Europeană este un proiect politic cu o identitate distinctă. Un proiect care plecând de la diversitatea creatoare de conflicte din perioada statelor naţionale nu numai că a acceptat dar a şi promovat dezvoltarea identităţilor naţionale, lingvistice, religioase, culturale. Reuşita oricărui proiect este legată de existenţa resurselor. Gândit ca o unitate în diversitate, proiectul Uniunii Europene a fost şi este un proiect scump. Realizarea lui nu ar fi fost posibilă fără sprijinul Statelor Unite.

Acest sprijin s-a concretizat iniţial printr-un substanţial ajutor economic în cadrul Planului Marshall şi prin ajutor militar, în cadrul NATO. Extinderea Uniunii Europene prin integrarea ţărilor din  Europa Centrală şi de Sud Est a fost şi ea precedată de integrarea acestor ţări în NATO, ceea ce a însemnat nu numai  preluarea de către Statele Unite a apărării securităţii statelor europene dar şi scutirea statelor europene de plata unor uriaşe cheltuieli de înarmare. Un alt canal prin care Statele Unite au sprijinit extinderea Uniunii Europene a fost Fondul Monetar Internaţional.

FMI nu numai că a scutit Uniunea Europeană de costurile foarte ridicate ale consultanţei economice pentru tranziţia post comunistă dar a şi preluat resentimentele populaţiei pentru costurile sociale ale reformelor economice. Acestea au părut, în percepţia popoarelor din Europa de Est impuse de FMI şi nu de Uniunea Europeană. În momentul de faţă, Uniunea Europeană, cu tot deficitul de birocraţie în administraţie, funcţionează ca un organism armonic în care diversitatea pare a fi un avantaj şi nu un balast.

Din experienţa mea de geolog în cercetarea marilor arii petrografice naturale, am învăţat că un sistem supus unor presiuni orientate puternice (stres) rezistă mai bine dacă este elastic şi nu rigid. În actuala criză, un astfel de sistem armonic poate fi adoptat şi de un parteneriat extins UE - SUA. Europa poate oferi posibilităţi de transfer a presiunilor, ca în cazul binomului dolar-euro sau posibilitatea unor abordări alternative în momentul unor crize politice regionale sau globale.

Astfel de construcţii pot fi suficiente pentru tratarea crizei pe termen scurt dar ele vor fi ineficiente pe termen lung dacă Europa şi America nu găsesc resursele intelectuale necesare elaborării unui nou model cultural pentru lumea viitorului. Construirea strategiilor plecând de la politicile curente şi mai departe a viziunii viitorului plecând de la aceste strategii pe termen lung, oricât de durabile ar fi, nu înseamnă însă decât a avansa spre viitor cu spatele. Dimpotrivă dacă vom pleca de la o viziune inspirată asupra viitorului către prezent putem avansa cu faţa spre viitor observând din timp şi obstacolele si pericolele.

Actuala criză financiară ne distrage atenţia de la un fapt evident. Trecerea de la o lume unipolară care a înlocuit la sfârşitul războiului rece lumea bipolară, marcată de confruntarea este-vest, la o lume multipolară. Această lume multipolară deschide mai multe direcţii care pot părea atractive pentru ţările subdezvoltate aflate sub regimuri autoritare. Nici un model nu mai poate pretinde a fi o soluţie unică. Ca intelectual european, sunt departe de a considera Uniunea Europeană ca un astfel de model unic, ci doar ca o sursă de inspiraţie. O examinare critică a proiectului european este necesară permanent.

Vorbim, de pildă, cu orgoliu, despre o identitate europeană comună fondată pe valori împărtăşite. Care sunt aceste valori care definesc identitatea europeană? Cum pot fi depăşite – fără a fi uitate – caracterele specifice şi chiar limitele naţionale, în drumul către o identitate comună?

Raspunsul la aceste întrebări se află chiar în interiorul proiectelor europene, dar şi în anxietăţile europene. Dacă vom continua să imaginăm proiecte fără să luăm în considerare anxietăţile inevitabile pe care le implică o construcţie politică a unei jumătăţi de miliard de locuitori, avem puţine şanse să dezvoltăm o Europă puternică şi democratică. Iată de ce cred că lungul drum către o solidaritate europeană trebuie să înceapă din interiorul fiecărei naţiuni, comunităţi locale sau chiar familii unde de multe ori putem regăsi multe din contradicţiile pe care le descriem ca fiind tipice discrepanţelor dintre Nord şi Sud sau Vest şi Est pe plan mondial, dar unde putem identifica şi liantul identitar al unui ethos comun. Astfel vom putea înţelege mai bine lumea în care trăim.

Cred că noţiunea de Weltanschauung, prin care filozofii germani înţelegeau că fiecare epocă are propriul ei mod de a vedea şi a înţelege lumea, este şi azi productiv, mai ales dacă îl privim ca pe un Gestalt der Weltanschauung, unde întregul este mai mult decât suma părţilor care îl compun. Acest concept corespunde cel mai bine la ceea ce ar trebui să fie politica în societatea cunoaşterii şi în lumea globalizată a viitorului: o viziune complexă asupra viitorului, bazată pe un nou dialog asupra valorilor umane.