Viitorul extinderii NATO

Oslo,13 ianuarie 2010

          Am primit cu multă plăcere invitaţia E.S. Jonas Gahr Store, ministrul de Externe al Norvegiei şi aştept cu deosebit interes lucrările seminarului strategic de mâine a cărui agendă este foarte promiţătoare.

          Aş vrea să-mi permiteţi să folosesc spaţiul oferit pentru discursul de deschidere la reuniunea inaugurală din această seară pentru a vă împărtăşi câteva reflecţii personale.

          Cu ani în urmă, jurnalistul şi istoricul american Robert Kaplan mi-a povestit că, atunci când generalul Marshall a fost însărcinat la sfârşitul celui de al II-lea Război Mondial să construiască un plan pentru asigurarea păcii pe termen lung, s-a gândit că poate filozofii şi dramaturgii greci ar fi înţeles mai bine situaţia decât politicienii timpului său.

         Mi-am amintit că în anii 91-92, când eram visiting professor la Universitatea Duke, văzusem în casele memoriale austere ale părinţilor fondatori ai Revoluţie americane de la Williamsburg, Richmond alături de Biblie, operele scriitorilor clasici greci, britanici şi germani. Aceste cărţi descriu natura tragică a fiinţei umane gata de abuzuri şi crime pentru a obţine sau păstra puterea dar şi capabilă de a se sacrifica pentru idealurile de libertate, dreptate şi adevăr.

          Am înţeles atunci de ce Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite, ca şi mai târziu Bill of right, este nu doar o simplă declaraţie de independenţă a unor colonişti de pe un continent îndepărtat, ci un document inspirator pentru întreaga omenire de mai mult de două secole.

          Aşa cum eram izolaţi de Cortina de Fier, noi cei din est am înţeles că Planul Marshall nu şi-a propus umilirea Germaniei ci dimpotrivă, reconstrucţia prestigiului ei ca şi al întregii Europe. Am înţeles că NATO nu era numai o alianţă militară în faţa expansiunii comunismului sovietic dar era şi un concept strategic pentru o altă lume, diferită de cea a războiului cald sau rece.

          Iată de ce în 1989 elitele intelectuale anticomuniste din Europa estică aflate sub dominaţia sovietică nu au acceptat nici reforma economică de tip perestroika sub conducerea Partidului Comunist, nici propunerea dizolvării simultane a NATO şi a Tratatului de la Varşovia din care făceau parte.

          Intelectualii democraţi din estul Europei au militat ferm pentru economie de piaţă, democraţie de tip occidental şi integrare în NATO şi UE. Acest mesaj a fost convingător pentru popoarele lor într-o asemenea măsură încât sub presiunea populară în timp foarte scurt imperiul sovietic posesor al unei uriaşe forţe militare şi de represiune s-a prăbuşit prin implozie.

         Acest mesaj a rămas convingător şi în perioada postcomunistă când aceleaşi popoare au acceptat să plătească preţul social al unor reforme dificile şi să renunţe la adversităţile naţionale şi etnice de secole, congelate doar în perioada comunistă, pentru a se integra în NATO şi UE.

          De ce am ţinut să vă spun aceste lucruri? Pentru că am apreciat modul în care NATO pregăteşte the New Strategic Concept, care susţine implicarea comunităţii strategice şi a factorilor de decizie politică într-un dialog privind provocările cu care se confruntă Alianţa.

          Acest proces care ar trebui să fie transparent şi să angajeze pentru prima dată un Grup de Experţi format atât din statele mici cât şi din cele mari membre NATO, care să ofere un echilibru în ceea ce priveşte implicarea celor din structura NATO dar şi a celor din afara ei, a celor din think tank - urile private şi din comunitatea academică precum şi a acelora care pot contribui prin expertiza pe care o deţin. Mai mult, acest proces va angaja ca parteneri Consiliul Parteneriatului Euroatlantic, Dialogul Mediteranean şi Iniţiativa de Cooperare Istanbul.

            Cred că NATO, ajuns acum la 28 de membrii, a înţeles ceva din dificultăţile aprobării unei Constituţii Europene pentru 27 de membri şi mai ales din modul în care cetăţenii Europei au sancţionat birocratizarea UE. Numai un astfel de dialog larg şi onest poate reda etosul unui mare proiect politic care, pentru a atrage şi convinge cetăţenii, trebuie să fie un proiect intelectual înainte de a fi îmbrăcat în coordonatele strategice, economice şi, desigur, militare.

            În acest context cred că îşi găsesc loc şi primii preşedinţi democraţi din Europa de Est. De ce?

În primul rând pentru că ei reprezintă o specie nouă: „foşti preşedinţi” după ce aproape o jumătate de secol preşedinţii din această zonă ori rămâneau în funcţie până la moarte, ori erau omorâţi.

            În al doilea rând, pentru că suntem o „specie rară”, pe cale de dispariţie, formată din persoane provenite din mediul academic, propulsate de societatea civilă şi cu experienţa de „oameni de stat”. Cu un rol de tampon între vechi lideri comunişti respinşi de popor şi noii oameni politici de tip occidental care nu existau încă.

            În al treilea rând, pentru că am fost şi suntem încă o familie unită în jurul unor idealuri în care continuăm să credem şi pe care nu le-am trădat niciodată.

          În al patrulea şi ultimul rând, pentru că putem să spunem şi lucruri incomode pe care politicienii în funcţie, încorsetaţi de limbajul „politicaly correct”, nu le pot spune.

Aş vrea să atrag atenţia asupra câtorva dintre ele foarte sensibile pentru noi, dar care par a fi la periferia dezbaterilor pentru noul concept strategic, cum ar fi „populismul” şi  „apărarea individului”.

          Populismul este o ameninţare asociată cu modelul global al democraţiei, care vine în contextul procesului de democratizare din Europa de Est şi care este separat de modelul iniţial al democraţiei liberale. Populismul poate duce la slăbirea puterii instituţiilor şi a eficienţei instituţiilor-cheie ale democraţiei, independenţei legii, independenţei mass-media şi a armatei. Odată ce oamenii câştigă încredere în liderul populist şi se observă o scădere a încrederii în elitele politice care constituie o alternativă în guvernarea statului, asumându-şi mecanismele democratice, societatea se confruntă cu probleme în abordarea problemelor externe şi de securitate. În spatele acţiunilor în serviciul comunităţii, pentru bunăstarea comunităţii, liderul de stat încearcă să conducă fără consens politic, doar în funcţie de opiniile sale. Deci, judecând după deficienţele create în aceste noi democraţii din Est, acest lucru va conduce doar la instabilitate cauzată de posibilitatea unei revoluţii populiste.

         Apărarea individului. Este un concept nou, care pare să atragă atenţia NATO, odată ce reevaluarea ameninţărilor la adresa NATO este analizată şi odată ce un nou concept strategic este proiectat. În funcţie de modul în care vedem NATO – ca pe o cutie universală de unelte sau ca pe o Alianţă care trebuie să-şi îndeplinească obiectivele pentru care a fost creată – se pune întrebarea dacă NATO trebuie să-şi schimbe modul în care percepe lucrurile şi să se uite din perspectiva securităţii ţărilor sau din perspectiva apărării individului, a cetăţeanului.

          O altă problemă sensibilă pentru noi, dar în care trebuie să recunoaşteţi că avem o lungă şi tragică experienţă este relaţia cu Rusia. La acest punct o să vă rog să-mi permiteţi să reiau câteva idei din “Scrisoarea deschisă către Administraţia Obama dinspre Europa Centrală şi de Est”, pe care am semnat-o alături de foştii preşedinţi ai Poloniei, Cehiei, Slovaciei, Lituaniei, Letoniei, Estoniei şi de alţi lideri proveniţi din vechea intelectualitate democrată anticomunistă din Est: „Pentru noi este binevenită “refacerea” relaţiilor SUA cu Rusia. În mod evident, nimeni nu are un interes mai mare pentru îmbunătăţirea relaţiilor Vestului Europei cu Moscova decât noi - ţările din imediata vecinătate a Rusiei. Există însă şi stări de tensiune în capitalele noastre.

         Rusia a redevenit o putere revizionistă care urmăreşte realizarea agendei secolului 19 utilizând tactici şi metode ale secolului 21. La nivel global, Rusia a devenit, din multe puncte de vedere, o putere status-quo. Dar la nivel regional şi în raport cu naţiunile noastre, acţionează din ce în ce mai mult drept o forţă revizionistă. Foloseşte atât mijloace făţişe cât şi absconse de bunăstare economică, de la blocade energetice şi investiţii motivate politic până la mituire şi manipulare a presei pentru a-şi realiza interesele şi a se confrunta cu orientarea trans-atlantică a Centrului şi Estului Europei.

         Dorim să ne asigurăm că o înţelegere prea limitată a intereselor Occidentului nu va conduce spre concesii greşite cu Rusia. Astăzi, principala preocupare este, spre exemplu, că Statele Unite şi principalele puteri europene ar putea îmbrăţişa planul lui Medvedev de realizare a unui “Concert al Puterilor” pentru a înlocui structura de securitate, bazată pe valori, existentă în prezent pe continent.

          În decembrie 1989 am comemorat la Bucureşti 20 de ani de la Revoluţia română, plătită cu peste o mie de persoane ucise şi peste trei mii grav răniţi şi mutilaţi în lupta lor pentru libertate şi democraţie.

         Am organizat o conferinţă internaţională la care au participat direct sau cu mesaje Vaclav Havel, Lech Walesa, Arpad Goncz, Jelio Jelev, Jan Carnogurski, Dragoljub Micunovic, Arnold Ruutel şi alţi foşti lideri ai revoluţiilor din 1989.

          Aş vrea să închei cu un pasaj din proiectul unui mesaj la care lucrăm acum şi pe care dorim să-l adresăm  noii generaţii de lideri din ţările noastre: „Am făcut tot posibilul pentru ancorarea cât mai repede cu putinţă a ţărilor noastre la valorile libertăţii, democraţiei şi drepturilor omului, precum şi aderarea la organizaţiile internaţionale care au întruchipat aceste valori în ultimul secol, cum este cazul NATO şi UE. Trebuie să împărţiţi cu aliaţii noştri din Vest responsabilităţile cu care aceste două organizaţii se confruntă în prezent şi cu care se vor confrunta în viitorul apropiat. Voi trebuie să elaboraţi cu aliaţii noştri, atât viziunea cât şi misiunea care vor defini aceste organizaţii în viitor. Trebuie să fiţi dornici să participaţi la modelarea viitorului lumii.

          Lupta neobosită pentru libertate şi pentru democraţie este moştenirea sacră pe care cu mândrie am primit-o de la înaintaşii noştri. A fost piatra de temelie a angajamentului nostru politic şi civic, iar acum este moştenirea voastră, a generaţiei viitoare de lideri din ţările noastre, precum şi din NATO şi din UE. Fiţi demni de ea”.