Veniţi să zidim[1]

"Vedeţi starea nenorocită în care suntem! Ierusalimul este dărâmat, şi porţile sunt arse de foc. Veniţi să zidim iarăşi zidul Ierusalimului, şi să nu mai fim de ocară!"

Neemia 2 :17

            Stimate Domnule Preşedinte şi Stimată Doamnă Carter,

            Distinşi sponsori, voluntari şi prieteni,

            Acum 2500 de ani, Neemia era adânc mâhnit de poporul lui dar şi atât de mişcat de învăţăturile lui Dumnezeu, încât s-a reîntors în Ierusalim să-şi ajute poporul. Unde alţii nu vedeau decât dezastru el a vazut un semn de la Dumnezeu, o chemare pentru o reconstrucţie rapidă. Sunt sigur că mulţi dintre dumnevoastră au citit cartea lui Neemia, un vizionar dar şi un bun administrator. Aplicând principiile gestiunii riscului şi comunicării, Neemia, guvernator al Ierusalimului, s-a dovedit a fi şi un precursor al management-ului modern. În vremea lui nu existau mari companii comerciale ca Home Depot sau Dow Chemicals sau Whirlpool care să asigure aprovizionarea cu materiale; nu existau nici marile fundaţii americane cum ar fi Knight Foundation sau Habitat for Humanity cu experienţă în organizarea acţiunilor umanitare. Era vorba doar de o extraordinară hotărâre şi determinare de a reconstrui zidul Ierusalimul şi de a alina suferinţele locuitorilor lui. Şi exista şi credinţa puternică în Dumnezeu care îi întărea în ideea că această reconstrucţie era posibilă.      

            Duminică după amiază, pe drumul de la Aeroportul din New Orleans către Biloxi, de-a lungul litoralului golfului Mexic, am putut observa incredibila distrugere a caselor cauzată de uraganul Katrina. Ieri şi azi  am revăzut-o de-a lungul străzilor din Pascagoula.

            În cadrul Proiectului de lucru Carter  am descoperit hotărârea de a lucra intens astfel încât nici o casă distrusă de uragan să nu mai existe în această zonă. La fel ca Neemia în acea perioadă de distrugere masivă, Habitat doreşte ca nimeni să nu mai locuiască în adăposturi FEMA (Agenţia Federală pentru Situaţii de Urgenţă), să nu mai existe locuinţe sărăcăcioase în zona Gulf Coast (Coasta Golfului Mexic). Cei care s-au alăturat  chemării Habitat au răspuns ca în timpurile biblice: « Să ne ridicăm şi să construim! ».

            Am aflat de proiectul Habitat for Humanity în septembrie anul trecut, când am fost invitat de Organizaţia Habitat Rommania să ne unim eforturile în ajutarea familiilor în nevoie dintr-un orăşel din România, prin construirea a 27 de case în cadrul Euro 2007 Habitat Blitz Build. Pe unii dintre cei care au muncit în Rădăţi i-am reîntâlnit la lucrările de aici  şi mă bucur să-l salut acum pe prietenul nostru Dale Kirk, care a muncit cu abnegaţie în România. Apoi aş vrea să profit de ocazie să mulţumesc miilor de americani care au muncit şi au donat bani pentru cei în nevoie din ţara mea.

            Acestor americani şi oamenilor implicaţi din lumea întreagă aş vrea să le spun că în ultimii 12 ani de activitate în România organizaţia nu a clădit numai noi locuinţe ci şi noi conştiinţe.

            Dictaturile, în general cele comuniste se bazează pe ideea că oamenii trebuie să fie recunoscători şi supuşi unui conducător care „dăruieşte” şi care îi controlează în tot ceea ce fac. La polul opus faţă de acestă mentalitate distructivă, Habitat a promovat în România un concept de solidaritate care încurajează ajutarea oamenilor în nevoie. Caritatea, oricât de generoasă ar fi ea, îşi pune de multe ori subiecţii in situaţii umilitoare. Ceea ce aduc nou conceptul Habitat şi acest proiect este sentimentul de demnitate  al beneficiarilor caselor noi, pentru că aceştia, pe lângă munca proprie la viitoarea lor casă, plătesc şi o sumă de bani. Chiar dacă aceasta este mică şi o dau în rate, ei ştiu că îi ajută, la rândul lor, pe alţii în nevoie. Devin astfel, la rândul lor, donatori pentru binele altora.  

            Munca mea în cadrul Habitat mi-a adus satisfacţii care nu le-am avut ca Preşedinte. După numai 5 zile am văzut finalizată o locuinţă la care am lucrat şi pe al cărui beneficiar l-am putut cunoaşte personal. Ca fost preşedinte ştiu că proiectele pe care le-am iniţiat au nevoie, de cele mai multe ori,  de mai mult decât durata unui  mandat pentru a-şi arăta rezultatele. Aceste rezultate pot fi vizibile într-o viaţă dar niciodată într-un mandat. 

            Sunt bucuros că m-am putut alătura colegilor mei Sandra, Elena, Dana, Mario, Adrian şi Cătălin într-un program ca Habitat for Humanity, unde mă simt ca într-o familie.

            Înainte de plecarea noastră din Bucureşti am organizat o conferinţă de presă. O doamnă jurnalist mi-a adus aminte că, în campania prezidenţială din 1996, l-am întrebat pe preşedintele în funcţie dacă crede în Dumnezeu. Nu am pus această întrebare doar din punct de vedere electoral, ci pentru că cred că e important ca un şef de stat să ştie că deasupra lui există o instanţă supremă, care îl judecă şi căreia va trebui să-i dea socoteală şi pe care nu o poate păcăli sau înşela ca pe oamenii din jur. În 1979, după o acţiune militară eşuată în Iran, Preşedintele Carter a decis să spună poporului american şi lumii întregi tot adevărul, chiar dacă era inconfortabil pentru poporul său şi dezavantajos pentru cariera sa politică.  Liderii comunişti ai lumii de atunci nu au înţeles nimic din acest gest. Ei au continuat să ne mintă   şi să se mintă până când s-au prăbuşit împreună cu sistemul pe care l-au creat.

            Domnule Preşedinte Carter, sunt bucuros că am lucrat împreună cu dv., că am putut înţelege, cunoscându-vă îndeaproape, cum întruchipaţi  credinţa în valorile creştine şi umanitare şi cum aveţi puterea să acţionaţi în spiritul lor.

            Vă invit, domnule şi doamnă Carter, vă invit pe toţi să vizitaţi partea noastră de lume, care are şi ea multe de oferit, cu precădere valori spirituale.

Dumnezeu să binecuvânteze America, Dumnezeu să binecuvânteze România, Dumnezeu să binecuvânteze pe cei în nevoie şi pe toţi cei de aici!