Discurs la Congresul extraordinar de fuziune PNL-AP, Palatul Parlamentului
Bună ziua liberali şi bine v-am regăsit. Bun găsit celor cu care am luptat pentru construcţia democraţiei în România în confruntările dure din anii ‘90. Bun găsit celor care erau adolescenţi pe timpul Pieţei Unversităţii. Nu am venit singur, ci împreună cu cei cu care am fondat Acţiunea Populară în 2003, oameni de nădejde care au făcut din acest partid mic dar demn un sediu al onorabilităţii. Mă simt bine în casa liberală dar o casă asediată nu poate fi apărată numai din interior. Ea trebuie apărată şi ocrotită şi din afara ei, în marile confruntări care se poartă în spaţiul public. Cred că în acest moment PNL trebuie să deschidă căi noi pentru comunicarea cu mediile intelectuale româneşti, de multe ori dezamăgite de politica actuală. Cred că trebuie create căi directe de comunicare cu partea actică şi performantă a societăţii româneşti şi să se găsească un mesaj atractiv pentru aceasta. Prea mult ocupaţi cu managementul crizelor, am uitat că avem nevoie şi de un management al succesului. Cred că trebuie găsit un mesaj convingător pentru tânăra generaţie dar nu trebuie să uităm că educaţia, ca şi cultura, ne dau instrumentele libertăţii şi democraţiei, dar nu le garantează. De aceea avem nevoie imperioasă de caractere, singurele capabile să lege voinţa de principii.
Reconstrucţia societăţii civile trebuie să înceapă cu refacerea prestigiului şi influenţei elitelor intelectuale şi a implicării acestora în problemele societăţii româneşti actuale. Aşa cum în 1990, după invazia minerilor, Solidaritatea Universitară a reuşit atunci să solidarizeze marile valori intelectuale din mediul universitar, din institutele de cercetări ştiinţifice, din domeniul culturii şi artei din România şi să le aducă în spaţiul public cu misiunea nobilă de a schimba mentalitatea colectivă afectată grav de dictatura comunistă, aşa vom reuşi şi acum.
Fuziunea PNL- Acţiunea Populară nu este o acţiune conjuncturală dictată de interese personale sau de grup. Ea este o acţiune necesară într-un moment în care naţiunea română a încheiat un proiect politic şi are nevoie de un alt proiect politic major. Proiectul istoric PNL a fost iniţiat de generaţia liderilor revoluţiei de la 1848, a continuat prin acţiunea liderilor liberali care au gândit şi înfăptuit Unirea principatelor, independenţa României, marea Unire din 1918 şi, prin graţia destinului, i-a găsit pe liberali la guvernare în momentul integrării României în Uniunea Europeană.
Când mă refer la Partidul Naţional Liberal nu văd în el doar un partid prezent în cărţile de istorie ci văd în el un partid al făuritorilor de istorie care trebuie în continuare să făurească istoria în România. România are acum nevoie de un nou proiect politic care să ofere naţiunii române o viziune a viitorului său într-o lume marcată de incertitudini, are nevoie de o strategie pe termen lung. Numai astfel putem construi un set de politici publice coerente care să facă din România o ţară performantă din Uniunea Europeană. Dar, mult mai mult decât aceasta, să-i reprezinte pe români cu demnitate şi onoare în concertul naţiunilor civilizate şi prospere. Pentru aceasta este nevoie de un partid de centru-dreapta puternic, bazat pe o doctrină coerentă. În lipsa doctrinelor care dau coerenţă deciziilor politice, politica se rezumă doar la o luptă oarbă pentru putere între grupurile de interese din economie şi administraţie. Lipsa unor dezbateri doctrinare, mai ales în zona de centru dreapta, a creat confuzie în societatea noastră, care a acceptat false proiecte politice de centru dreapta în beneficiul exponenţilor fostului FSN şi al acoliţilor săi. În spaţiul astfel cucerit s-a produs o derapare periculoasă către populism. Experienţa pe plan mondial şi chiar european arată că dincolo de confruntarea benefică dintre partidele de centru dreapta şi centru stânga este nevoie de o distincţie clară între politică şi antipolitică. Numele antipoliticii este populismul. Populismul, marcat de demagogie, de vulgaritate, cinism, nu poate să ducă pe termen lung decât la dezgustul cetăţenilor faţă de politică. Proiectul Acţiunea Populară a fost o continuare firească a proiectelor iniţiate de Solidaritatea Universitară, de Alianţa Civică, de Convenţia Democratică din România, care toate au oferit o alternativă democratică şi europeană României post comuniste. Acţiunea Populară s-a constituit în 2003, într-un moment în care partidele arătau un deficit de democraţie şi societatea civilă suferea un derapaj moral, ca o construcţie politico-civică care să readucă interesul cetăţenilor în prim plan.
Manifestul politic pe care PNL şi AP l-au lansat astăzi răspunde cerinţelor dezvoltării viitoare a României. Fuziunea dintre Acţiunea Populară şi Partidul Naţional Liberal a îmbogăţit doctrina liberală în sensul asumării unui proiect civic liberal, şi încă o dată îmi exprim satisfacţia şi bucuria că am reuşit acest lucru la momentul oportun, când şi programele civice ale Acţiunii Populare pot beneficia de o mai bună bază organizatorică pentru realizarea lor.
Suntem aici împreună pentru a afirma că nu există politică înaltă fără un sistem de idei şi idealuri. Nu există şi nu poate să existe politică fără valori morale şi credinţa în acestea. Avem datoria faţă de tânăra generaţie să reabilităm ideea de politică şi ideea de politicieni în spaţiul public. Am constatat un fenomen extrem de periculos pentru tânăra genraţie, pe care nu obosesc să îl semnalez: compromiterea şi anularea anticipată a potenţialilor actori politici. Dacă astăzi un tânăr excepţional dotat din punct de vedere intelectual, competent, cu o cinste ireproşabilă se hotărăşte să intre în politică mânat de dorinţa slujirii binelui public, el va deveni instantaneu, în ochii opiniei publice, o persoană incompetentă, coruptă şi lipsită de orice valoare. Dacă o astfel de percepţie va continua să fie propagată şi transmisă obsesiv prin intermediul comentatorilor în mass media, înseamnă că ne abandonăm pentru totdeauna viitorul în mâinile celor care folosesc vulgaritatea, scandalul, demagogia, minciuna ca o modalitate de a obţine puterea şi de a o păstra în interes propriu.
Suntem aici împreună pentru a afirma că nu poţi trăi demn într-o societate în care nu există respect pentru adevăr. Trăim într-un mediu marcat de manipulări grosolane şi va trebui să fim capabili să opunem acestui torent de falsuri şi minciuni- adevărul. O putem face printr-o politică bazată pe sinceritate şi transparenţă slujită de oameni neşantajabili şi curajoşi.
Suntem aici împreună pentru a ne opune proiectului politic al „răului cel mic” şi pentru a spune românilor că binele poate exista şi în politică.
Suntem aici împreună pentru a spune românilor care doresc cu adevărat democraţia, cu aceeaşi sinceritate, că democraţia nu „ni se dă”. Ea are un preţ social pe care fiecare trebuie să-l plătească. Nu numai la noi ci şi în ţările cu democraţii vechi şi avansate. Este de multe ori favorizată teza „stomacului plin”, conform căreia drepturile economice trebuie să aibă prioritate în faţa celor politice şi civile. Consider că această teză este eronată, pentru că drepturile politice şi civile sunt necesare din cel puţin trei motive: pentru o dezvoltare economică durabilă, pentru păstrarea ordinii sociale prin convingere şi educaţie şi, mai ales, sunt necesare pentru că numai ele creează sistemul de valori individuale care ne defineşte ca oameni liberi. Ostilitatea faţă de democraţie nu a dispărut şi nu va dispare. Grupurile de interese politico- economice care îşi văd interesele ameninţate vor justifica permanent opţiunea autoritaristă prin pericolul subversiunii interne sau externe, prin nevoia de ordine şi linişte socială. Istoria modernă arată că, dimpotrivă, sinergia valorilor individuale pozitive unite prin credinţa în principii morale dă forţa unei naţiuni, şi nu supunerea oarbă faţă de un conducător salvator. La nivelul fiecărui om democraţia poate fi percepută ironic, tratată cinic sau ignorată tragic dar ea rămâne în esenţă o formă a cunoaşterii de sine. Dezvoltarea economică şi creşterea puterii financiare, acum vizibile şi în România, sunt numai mijloacele dezvoltării unei naţiuni, nu şi scopurile acesteia. Construcţia unei societăţi responsabile trece obligatoriu prin respectul de sine al fiecărui individ. Reclădirea sinelui rămâne cea mai mare provocare a postcomunismului şi marea provocare a vieţii noastre. Nu putem începe reconstrucţia unei naţiuni atât timp cât fiecare dintre noi, ca individ, nu-şi va contura propriul sistem de valori şi credinţe. Cred şi sper că Partidul Naţional Liberal, unit din acest moment cu Acţiunea Populară, reprezintă locul geometric unde aspiraţiile individului şi interesele naţiunii se pot întâlni în mod fericit.
Numai astfel succesul nostru va putea fi şi succesul naţiunii noastre.
Emil Constantinescu 18 aprilie 2008
