Discurs de receptie la decernarea titlului de Doctor Honoris Causa al Universitatii Kliment Ohridschi

din Sofia, 28 mai 2001 

O veche spaima a omului

Incertitudinea este numele unei vechi spaime a omului si istoria ei incepe odata cu afirmarea constiintei umane.

Traversarea barierei conventionale a unui nou mileniu sub semnul unei acutizari a incertitudinii atrage atentia asupra unui paradox. Daca, la inceput, incertitudinea era generata de precaritatea uneltelor si de gradul redus de cunoastere, acum ea este rezultatul unei superdezvoltari tehnologice si a unei explozii a cunoasterii.

Ce s-a intamplat cu incertitudinea de-a-lungul istoriei umane? Cum ne va influenta ea viata in viitor?

Iata intrebari cu care stiinta, economia, politica si educatia au fost obligate sa se confrunte si sunt presate sa raspunda cat mai repede.

Incertitudinea nu poate fi eliminata, nici stapanita, dupa cum nu trebuie nici demonizata. De dorit este sa fie acceptabil administrata.

Binomul certitudine - incertitudine a traversat istoria exprimand natura contradictorie a omului si framantarile sale. Sistemele totalitare au exagerat valoarea certitudinii. Dictatorii au obtinut puterea promitand siguranta si s-au mentinut la putere in numele ordinii, iar revolutiile au izbucnit acolo unde imobilismul devenea insuportabil pentru nevoia omului de schimbare.

Civilizatia europeana s-a cladit pe trei fundamente creatoare de certitudini: filozofia greaca, dreptul roman, Biblia.

Gandirea greaca, in sensul ei larg, cuprinzand logica aristotelica,  geometria euclidiana, estetica antropocentrica in plastica si arhitectura, drama, istoria ca viziune critica asupra trecutului, dar si metafizica, a creat reprezentari ale ordinei care organizeaza haosul, asigurand un spatiu al argumentarii si al dialogului rational.

Dreptul roman a statuat un sistem unitar de norme civile, penale si administrative care asigura un cadru de reglementari stabil pentru relatiile umane cotidiene, certitudinea conservarii drepturilor pentru viitor si, prin principiile autoritatii lucrului judecat si neretroactivitati legilor, certitudinea drepturilor castigate in trecut.

Crestinismul a raspuns celei mai grave incertitudini a omului: ce se intampla dincolo de moarte? Morala crestina urmeaza poruncile din Vechiul Testament si invataturile lui Iisus cuprinse in Noul Testament. Respectarea inaltului cod etic al Cartii Sfinte ofera omului o cale spre viata de apoi, asigurand totodata repere de conduita care ordoneaza relatiile umane de zi cu zi.

Renasterea italiana, rationalismul cartezian, filozofia germana, fizica newtoniana, iluminismul si evolutionismul darwinist au dat noi dimensiuni valorilor civilizatiei europene. Este la fel de adevarat ca, timp de 2000 de ani, modelul de civilizatie europeana nu a stavilit razboaiele si revolutiile, injustitia si crimele, dar a permis constructia unor sisteme politico-sociale care au asigurat progresul omenirii pentru o perioada indelungata a istoriei sale.

 

Explozia incertitudinii in era globalizarii

O noua relatie tehnologie – economie a zguduit sfarsitul secolului XX anuntand doua socuri: globalizarea si explozia cunoasterii. Ambele au amplificat cu brutalitate incertitudinea.

De ce oare, la sfarsitul secolului XX si inceputul unui nou mileniu, echilibrul relativ intre incertitudine si certitudine pare sa se sparga si incertitudinea ameninta sa scape de sub control daca noi strategii nu vor fi gasite si aplicate in gestionarea acesteia?

Explicatia poate fi gasita in progresul accelerat al tehnologiei si al cunoasterii, cu multiple consecinte economice, sociale, politice greu intelese si asimilate, care pot genera conflicte violente la nivelul indivizilor si al comunitatilor. Totusi, aceste fenomene pot fi mai usor intelese daca luam in considerare dificultatile de adaptare la modificarea conditiilor de spatiu si timp, mai exact la largirea spatiului de actiune si la cresterea vitezei de desfasurare a fenomenelor.

Progresul tehnologic genereaza conflicte psihologice violente intre capacitatea de asimilare a omului si rapiditatea procesului tehnologic. Stressul este creat de dificultatea unei mari parti a cetatenilor de a tine pasul cu imaginatia supergeniilor care creeaza noile masini ce inlocuiesc treptat oamenii din procesul de productie.

Progresele stiintei, la randul lor, nu aduc doar noi certitudini – cum se credea –, cat induc mereu alte incertitudini. Dar, mai ales, fiecare noua descoperire este insotita de teama unei posibile utilizari iresponsabile a acesteia.

Crizele de adaptare nu sunt noi in evolutia societatii umane, numai ca, de la aparitia, acum 25000 de ani, a omului de Cro-Magnon, ele s-au desfasurat pe perioade foarte lungi, de zeci de mii de ani, apoi de mii de ani, de sute de ani sau de zeci de ani. La inceput ele au angrenat comunitati izolate, pentru ca astazi sa afecteze simultan continente intregi. Unde putem gasi un sprijin pentru intelegerea acestor evolutii accelerate?

 

Schimbari de logica si limbaj in stiinta

Sa examinam mai intai experienta stiintei care, ca avanpost al cunoasterii, le-a facut fata printr-o adevarata revolutie in matematica si fizica odata cu trecerea de la geometria clasica la cea neeuclidiana si de la mecanica newtoniana la cea cuantica. Stiinta a mers mereu mai departe modificandu-si si logica, si limbajul.

Inca de la jumatatea secolului trecut, stiinta a renuntat la capacitatea de previziune bazata pe determinismul clasic de care era atat de mandra. Logicile neclasice au devenit esentiale pentru mecanica cuantica si informatica, dar, in acelasi timp, ele au creat o surprinzatoare deschidere spre domeniul stiintelor naturii, ca si spre cel socio-uman incepand cu lingvistica si arta.

Criza limbajului stiintific a fost depasita prin teoria semantica a informatiei. Teoria multimilor fuzzy a creat asa numita logica cetoasa cu care incepe studiul sistemelor cu informatie incompleta iar cu ajutorul modelelor stocastice se pot analiza procese reale a caror evolutie se desfasoara conform legilor intamplarii. Teoria fractalilor sau a sistemelor de iterare a functiilor a deschis posibilitatea realizarii de imagini pentru structuri complicate, abordand o noua geometrie a naturii care poate reprezenta si modela nori, flacari, marginile oceanelor, plante ramificate si artefactele umane. Aplicatiile s-au extins in biologie (dinamica populatiilor); in economie (ratele de schimb); in pedagogie – psihologie (procesele de invatare). Teoria haosului permite analiza comportamentului instabil al sistemelor dinamice neliniare la care o perturbare minora a conditiilor initiale poate conduce la traiectorii complet diferite. Stiinta a demonstrat astfel ca incertitudinile pot fi descrise, reprezentate si intelese.

 

Politica in fata incertitudinii

Schimbarea rapida este un proces general care sporeste incertitudinea persoanei umane pe tot cuprinsul satului planetar. Este nevoie de crearea unui nou arbitraj intre putere si cunoastere, care sa reconfigureze un cadru in care fiecare individ sa poata nu numai sa fie, ci si sa devina.

In opinia mea, politica nu este inca pregatita sa gestioneze enormele sfidari ce stau in fata noastra in noul secol si mileniu. Daca discutam despre relatia dintre stiinta si politica, nu trebuie sa uitam avertismentul lui Bismark: Politica nu este o stiinta exacta.

Ideologia comunista, in schimb, s-a pretins o stiinta exacta. Comunistii au considerat ca istoria este guvernata de legi universale si au vazut in politica stiinta de a conduce societatea in conformitate cu aceste legi.  Afirmand ca detin adevarul absolut, comunistii nu aveau decat certitudini. A te opune comunismului insemna a respinge adevarul stiintific. Orice incertitudine trebuia eliminata. Comunismul nu admitea indoiala, critica, negocierea. Prin identificarea politicii cu stiinta, comunismul a dorit sa dea represiunii o legitimare stiintifica.

Departe de a fi o stiinta exacta, cum pretindeau comunistii, politica trebuie sa asume incertitudinea. Nu este vorba de a deplasa politicul in sfera hazardului, ci de a vedea in libertatea oamenilor elementul fundamental al societatii. Reluand tema filozofica a liberului arbitru in termeni actuali, Tzvetan Todorov considera ca nici un determinism nu este suficient de puternic pentru a impiedica existenta imprevizibilului. Omul are mereu posibilitatea de a fi liber. Una dintre lectiile esentiale ale democratiei este aceea ca libertatea nu este un adversar al politicului, ci insasi forta lui.

 

Parte inevitabila a vietii

Diferenta esentiala intre sistemele politice este data de modul in care acestea gestioneaza incertitudinea. Isi asuma ele incertitudinea incercand sa gaseasca solutii prin dialog? Sau incearca sa elimine incertitudinea prin dictatul religiilor sau al ideologiilor?

Cultura democratica nu neaga incertitudinea. Ea ne ajuta sa punem intrebari si sa folosim dialogul pentru a sustine progresul uman.

Institutiile democratice sunt intemeiate pe ideea ca nu exista un adevar absolut si nici un unic raspuns la fiecare problema. In aceste conditii, trebuie sa acceptam ca incertitudinea este o parte inevitabila a vietii.

Sigur este ca trebuie sa ne protejam impotriva riscurilor incertitudinii. Dar nu trebuie sa o facem lasand altora grija de a ne ocroti. In loc sa ne infricosam, trebuie sa luptam; in loc sa ne ferim de incertitudini, sa le provocam.

Gestiunea incertitudinii tine de insasi esenta vietii intr-o societate deschisa. Spre deosebire de comunism, care a demonizat-o, democratia o poate transforma intr-un factor de progres. Acest progres este definit de aspiratia fiintei umane catre libertate, solidaritate, respect si toleranta. Ca sa gestionam incertitudini, doar dialogul, si in nici un caz forta, ne poate ajuta. Confruntati cu incertitudinile, vom observa ca diversitatea reduce riscul mai degraba decat omogenitatea. Apelul la puritate etnica sau religioasa creeaza riscuri majore, nu le reduce. Restabilirea unui relativ echilibru intre incertitudine si certitudine nu poate veni decat de la o educatie deschisa, bazata pe valorile fundamentale ale umanitatii.

Plecand de la ideea ca pe termen lung nu exista decat o certitudine – Alain Minc opune scepticismului, vointa depasirii lui: incertitudinii i se raspunde printr-o optiune morala.

Din confruntarea cu marile mize poate izvori un comportament care raspunde realitatii cu principii. Cand nu putem actiona motivati de certitudinea reusitei, sa actionam din constiinta datoriei.

In fata problemelor grave, raspunsul imbraca forma unui pariu. Sa actionam de parca realul ar trebui sa se sfarseasca prin a se supune si prejudecatile prin a disparea.