Discurs de
receptie la decernarea titlului de Doctor Honoris Causa al Universitatii
Kliment Ohridschi
din Sofia, 28 mai
2001
O veche spaima a
omului
Incertitudinea este
numele unei vechi spaime a omului si istoria ei incepe odata cu
afirmarea constiintei umane.
Traversarea barierei
conventionale a unui nou mileniu sub semnul unei acutizari a
incertitudinii atrage atentia asupra unui paradox. Daca, la inceput,
incertitudinea era generata de precaritatea uneltelor si de gradul redus
de cunoastere, acum ea este rezultatul unei superdezvoltari tehnologice
si a unei explozii a cunoasterii.
Ce s-a intamplat cu
incertitudinea de-a-lungul istoriei umane? Cum ne va influenta ea viata
in viitor?
Iata intrebari cu
care stiinta, economia, politica si educatia au fost obligate sa se
confrunte si sunt presate sa raspunda cat mai repede.
Incertitudinea nu
poate fi eliminata, nici stapanita, dupa cum nu trebuie nici demonizata.
De dorit este sa fie acceptabil administrata.
Binomul certitudine -
incertitudine a traversat istoria exprimand natura contradictorie a
omului si framantarile sale. Sistemele totalitare au exagerat valoarea
certitudinii. Dictatorii au obtinut puterea promitand siguranta si s-au
mentinut la putere in numele ordinii, iar revolutiile au izbucnit acolo
unde imobilismul devenea insuportabil pentru nevoia omului de schimbare.
Civilizatia europeana
s-a cladit pe trei fundamente creatoare de certitudini: filozofia
greaca, dreptul roman, Biblia.
Gandirea greaca, in
sensul ei larg, cuprinzand logica aristotelica, geometria euclidiana,
estetica antropocentrica in plastica si arhitectura, drama, istoria ca
viziune critica asupra trecutului, dar si metafizica, a creat
reprezentari ale ordinei care organizeaza haosul, asigurand un spatiu al
argumentarii si al dialogului rational.
Dreptul roman a
statuat un sistem unitar de norme civile, penale si administrative care
asigura un cadru de reglementari stabil pentru relatiile umane
cotidiene, certitudinea conservarii drepturilor pentru viitor si, prin
principiile autoritatii lucrului judecat si neretroactivitati legilor,
certitudinea drepturilor castigate in trecut.
Crestinismul a
raspuns celei mai grave incertitudini a omului: ce se intampla dincolo
de moarte? Morala crestina urmeaza poruncile din Vechiul Testament si
invataturile lui Iisus cuprinse in Noul Testament. Respectarea inaltului
cod etic al Cartii Sfinte ofera omului o cale spre viata de apoi,
asigurand totodata repere de conduita care ordoneaza relatiile umane de
zi cu zi.
Renasterea italiana,
rationalismul cartezian, filozofia germana, fizica newtoniana,
iluminismul si evolutionismul darwinist au dat noi dimensiuni valorilor
civilizatiei europene. Este la fel de adevarat ca, timp de 2000 de ani,
modelul de civilizatie europeana nu a stavilit razboaiele si
revolutiile, injustitia si crimele, dar a permis constructia unor
sisteme politico-sociale care au asigurat progresul omenirii pentru o
perioada indelungata a istoriei sale.
Explozia
incertitudinii in era globalizarii
O noua relatie
tehnologie – economie a zguduit sfarsitul secolului XX anuntand doua
socuri: globalizarea si explozia cunoasterii. Ambele au amplificat cu
brutalitate incertitudinea.
De ce oare, la
sfarsitul secolului XX si inceputul unui nou mileniu, echilibrul relativ
intre incertitudine si certitudine pare sa se sparga si incertitudinea
ameninta sa scape de sub control daca noi strategii nu vor fi gasite si
aplicate in gestionarea acesteia?
Explicatia poate fi
gasita in progresul accelerat al tehnologiei si al cunoasterii, cu
multiple consecinte economice, sociale, politice greu intelese si
asimilate, care pot genera conflicte violente la nivelul indivizilor si
al comunitatilor. Totusi, aceste fenomene pot fi mai usor intelese daca
luam in considerare dificultatile de adaptare la modificarea conditiilor
de spatiu si timp, mai exact la largirea spatiului de actiune si la
cresterea vitezei de desfasurare a fenomenelor.
Progresul tehnologic
genereaza conflicte psihologice violente intre capacitatea de asimilare
a omului si rapiditatea procesului tehnologic. Stressul este creat de
dificultatea unei mari parti a cetatenilor de a tine pasul cu imaginatia
supergeniilor care creeaza noile masini ce inlocuiesc treptat oamenii
din procesul de productie.
Progresele stiintei,
la randul lor, nu aduc doar noi certitudini – cum se credea –, cat induc
mereu alte incertitudini. Dar, mai ales, fiecare noua descoperire este
insotita de teama unei posibile utilizari iresponsabile a acesteia.
Crizele de adaptare
nu sunt noi in evolutia societatii umane, numai ca, de la aparitia, acum
25000 de ani, a omului de Cro-Magnon, ele s-au desfasurat pe perioade
foarte lungi, de zeci de mii de ani, apoi de mii de ani, de sute de ani
sau de zeci de ani. La inceput ele au angrenat comunitati izolate,
pentru ca astazi sa afecteze simultan continente intregi. Unde putem
gasi un sprijin pentru intelegerea acestor evolutii accelerate?
Schimbari de logica
si limbaj in stiinta
Sa examinam mai intai
experienta stiintei care, ca avanpost al cunoasterii, le-a facut fata
printr-o adevarata revolutie in matematica si fizica odata cu trecerea
de la geometria clasica la cea neeuclidiana si de la mecanica newtoniana
la cea cuantica. Stiinta a mers mereu mai departe modificandu-si si
logica, si limbajul.
Inca de la jumatatea
secolului trecut, stiinta a renuntat la capacitatea de previziune bazata
pe determinismul clasic de care era atat de mandra. Logicile neclasice
au devenit esentiale pentru mecanica cuantica si informatica, dar, in
acelasi timp, ele au creat o surprinzatoare deschidere spre domeniul
stiintelor naturii, ca si spre cel socio-uman incepand cu lingvistica si
arta.
Criza limbajului
stiintific a fost depasita prin teoria semantica a informatiei. Teoria
multimilor fuzzy a creat asa numita logica cetoasa cu care incepe
studiul sistemelor cu informatie incompleta iar cu ajutorul modelelor
stocastice se pot analiza procese reale a caror evolutie se desfasoara
conform legilor intamplarii. Teoria fractalilor sau a sistemelor de
iterare a functiilor a deschis posibilitatea realizarii de imagini
pentru structuri complicate, abordand o noua geometrie a naturii care
poate reprezenta si modela nori, flacari, marginile oceanelor, plante
ramificate si artefactele umane. Aplicatiile s-au extins in biologie
(dinamica populatiilor); in economie (ratele de schimb); in pedagogie –
psihologie (procesele de invatare). Teoria haosului permite analiza
comportamentului instabil al sistemelor dinamice neliniare la care o
perturbare minora a conditiilor initiale poate conduce la traiectorii
complet diferite. Stiinta a demonstrat astfel ca incertitudinile pot fi
descrise, reprezentate si intelese.
Politica in fata
incertitudinii
Schimbarea rapida
este un proces general care sporeste incertitudinea persoanei umane pe
tot cuprinsul satului planetar. Este nevoie de crearea unui nou arbitraj
intre putere si cunoastere, care sa reconfigureze un cadru in care
fiecare individ sa poata nu numai sa fie, ci si sa devina.
In opinia mea,
politica nu este inca pregatita sa gestioneze enormele sfidari ce stau
in fata noastra in noul secol si mileniu. Daca discutam despre relatia
dintre stiinta si politica, nu trebuie sa uitam avertismentul lui
Bismark: Politica nu este o stiinta exacta.
Ideologia comunista,
in schimb, s-a pretins o stiinta exacta. Comunistii au considerat ca
istoria este guvernata de legi universale si au vazut in politica
stiinta de a conduce societatea in conformitate cu aceste legi.
Afirmand ca detin adevarul absolut, comunistii nu aveau decat
certitudini. A te opune comunismului insemna a respinge adevarul
stiintific. Orice incertitudine trebuia eliminata. Comunismul nu admitea
indoiala, critica, negocierea. Prin identificarea politicii cu stiinta,
comunismul a dorit sa dea represiunii o legitimare stiintifica.
Departe de a fi o
stiinta exacta, cum pretindeau comunistii, politica trebuie sa asume
incertitudinea. Nu este vorba de a deplasa politicul in sfera
hazardului, ci de a vedea in libertatea oamenilor elementul fundamental
al societatii. Reluand tema filozofica a liberului arbitru in termeni
actuali, Tzvetan Todorov considera ca nici un determinism nu este
suficient de puternic pentru a impiedica existenta imprevizibilului.
Omul are mereu posibilitatea de a fi liber. Una dintre lectiile
esentiale ale democratiei este aceea ca libertatea nu este un adversar
al politicului, ci insasi forta lui.
Parte inevitabila a
vietii
Diferenta esentiala
intre sistemele politice este data de modul in care acestea gestioneaza
incertitudinea. Isi asuma ele incertitudinea incercand sa gaseasca
solutii prin dialog? Sau incearca sa elimine incertitudinea prin
dictatul religiilor sau al ideologiilor?
Cultura democratica
nu neaga incertitudinea. Ea ne ajuta sa punem intrebari si sa folosim
dialogul pentru a sustine progresul uman.
Institutiile
democratice sunt intemeiate pe ideea ca nu exista un adevar absolut si
nici un unic raspuns la fiecare problema. In aceste conditii, trebuie sa
acceptam ca incertitudinea este o parte inevitabila a vietii.
Sigur este ca trebuie
sa ne protejam impotriva riscurilor incertitudinii. Dar nu trebuie sa o
facem lasand altora grija de a ne ocroti. In loc sa ne infricosam,
trebuie sa luptam; in loc sa ne ferim de incertitudini, sa le provocam.
Gestiunea
incertitudinii tine de insasi esenta vietii intr-o societate deschisa.
Spre deosebire de comunism, care a demonizat-o, democratia o poate
transforma intr-un factor de progres. Acest progres este definit de
aspiratia fiintei umane catre libertate, solidaritate, respect si
toleranta. Ca sa gestionam incertitudini, doar dialogul, si in nici un
caz forta, ne poate ajuta. Confruntati cu incertitudinile, vom observa
ca diversitatea reduce riscul mai degraba decat omogenitatea. Apelul la
puritate etnica sau religioasa creeaza riscuri majore, nu le reduce.
Restabilirea unui relativ echilibru intre incertitudine si certitudine
nu poate veni decat de la o educatie deschisa, bazata pe valorile
fundamentale ale umanitatii.
Plecand de la ideea
ca pe termen lung nu exista decat o certitudine – Alain Minc opune
scepticismului, vointa depasirii lui: incertitudinii i se raspunde
printr-o optiune morala.
Din confruntarea cu
marile mize poate izvori un comportament care raspunde realitatii cu
principii. Cand nu putem actiona motivati de certitudinea reusitei, sa
actionam din constiinta datoriei.
In fata problemelor
grave, raspunsul imbraca forma unui pariu. Sa actionam de parca realul
ar trebui sa se sfarseasca prin a se supune si prejudecatile prin a
disparea.