Discurs la Conferinta şefilor de stat şi de guvern din statele membre ale Uniunii Europene şi statele candidate la aderare, Nisa, 7 decembrie 2000 

 

Miza ultimului deceniu dintr-un secol insangerat

Participarea statelor candidate la marea dezbatere initiata de cele mai inalte autoritati ale statelor membre pentru definirea viitorului Uniunii Europene este o noua marturie, hotaratoare si convingatoare, a deschiderii si consideratiei autentice care insotesc aceasta etapa cruciala in constructia Europei.

Imediat dupa caderea Zidului Berlinului, noi, cetatenii tarilor „celeilalte Europe”, ne-am exprimat increderea si dorinta de a adera la Uniune asa cum arata ea in acel moment. Acum, in pragul unui nou secol, de care ne despart doar cateva zile, Uniunea Europeana ne invita sa reflectam impreuna cu ea la marele proiect nascut din intalnirea sperantelor noastre de integrare si vointa Uniunii Europene de a asuma aceasta uriasa sfidare a istoriei politice. Este dovada, nicicum singulara, ca statele membre concep Uniunea largita ca o ampla si generoasa forta de parteneriat si unitate a Europei, in spiritul inaltelor valori de libertate, egalitate si de fraternitate care constituie substanta sa originara.

Credinciosi acestor valori si mandri de aceasta incredere, reprezentantii statelor candidate au reflectat adanc asupra propunerilor de reforma a Uniunii. Sunt fericit sa constat ca pozitia Romaniei este de cele mai multe ori in deplina concordanta cu punctul de vedere exprimat de majoritatea statelor membre.

 

Esenta acquis-ului democratic

Ceea ce mi se pare prioritar in reforma Uniunii este grija de a pastra esenta insasi a acquis-ului democratic care confera fiecarei tari membre o voce si o prezenta, evitand blocajele, pret inevitabil al deciziilor supuse unanimitatii. Este, prin urmare, binevenita propunerea de a simplifica fara a exclude, exprimandu-ne in acest sens optiunea pentru ca fiecare tara sa fie reprezentata de cate un comisar.

Apreciem forta de impulsionare pe care o pot avea cooperarile intarite, precum si responsabilitatea cu care se cauta identificarea formulei optime de exprimare a voturilor in cadrul Uniunii. Suntem convinsi ca, dincolo de firestile diferente de perceptie, membrii Uniunii Europene vor gasi – ca de atatea ori inainte – calea sporirii eficientei si legitimitatii organismelor care o reprezinta.

In momentul in care noi, europeni de-abia renascand in libertate, ne-am afirmat dorinta de integrare, putini erau printre noi aceia care stiau cu adevarat ce impunea, in profunzime, aceasta integrare, cate mii de fire urmau sa fie reinnodate, potrivite, intarite in acest urias efort de armonizare. Statele membre ale Uniunii cunosteau toate aceste lucruri si totusi au raspuns fara ezitare acestei provocari de extindere fara precedent, nu atat prin dimensiunea sa geografica, cat mai ales prin uriasa ambitie de a armoniza atatea experiente, deseori dramatice, atatea disparitati, cateodata stridente, atatea sperante si chiar iluzii.

Este pretul ce trebuie platit pentru un vis de unitate europeana,  pentru a aduce pacea Europei in realitatea imediata. De-abia eliberate de imperii ce le divizasera tocmai pentru a le supune mai usor, noile democratii riscau sa se afunde in violenta si anarhia conflictelor niciodata stinse cu adevarat pe calea dialogului si a tratatelor de prietenie. Unele fracturi nou aparute pe harta est-europeana au fost marcate tragic de reaparitia si acutizarea unor vechi conflicte interetnice si interconfesionale.

Acolo unde integrarea a putut fi miza principala a societatii, au fost adoptate noi reguli de conduita, preintampinandu-se conflicte si generalizandu-se dialogul politic. Aparitia altor Bosnii si Cecenii a putut fi, pana la un punct, evitata. Apoi a izbucnit Kosovo, cu toata tragedia urmarilor sale nici acum inchise.

Faptul ca Uniunea Europeana a raspuns repede si in mod pozitiv dorintei de aderare a tarilor central- si est-europene, implicandu-se alaturi de noi in dificila opera de reconstructie a institutiilor si a legilor, a conceptelor si a economiilor, ne da forta de a depasi trecutul si de a ne gandi viitorul dupa regulile cooperarii si solidaritatii. Catalizarea schimbarilor democratice si dezvoltarile pozitive din Croatia si R.F. Iugoslavia creeaza premisele unei stabilitati regionale de durata.

Cum spuneam, Uniunea a raspuns repede. Intr-adevar, epoca noastra post-industriala si globala impune o dinamica fara precedent chiar si in deciziile cele mai grele si mai incarcate de viitor. Orice strategie pe termen lung se hraneste dintr-o prospectie si dintr-o reflectie la evolutiile posibile – ale tehnicienilor, ca si ale oamenilor politici. Insa astazi ritmul transformarilor este atat de inalt, incat obligatia de a actiona repede impune adesea simultaneitatea strategiilor si a tacticilor, lasand prea putin spatiu reflectiei. Mi se pare de aceea cu atat mai remarcabil faptul ca largirea Uniunii este, in acelasi timp, o dinamica a prezentului si o viziune asupra viitorului, o practica a integrarii si o filozofie a viitoarei unitati a continentului.

Nu trebuie uitat totusi ca aceasta dinamica ii poate face sa-si piarda suflul pe cei ce nu au un asemenea exercitiu. Europa secolului trecut mai scoate, din cand in cand, capul – chiar si in democratiile mai solide. Nu peste tot neincrederea in Celalalt va fi fiind definitiv uitata. Din vremea Razboiului Rece si pana astazi, extremisme diverse si-au construit profilul politic pornind de la aceste reziduuri resentimentare care, periodic, reapar parca pentru a ne aminti ca democratia este miza unei lupte niciodata incheiate.

Aceste fapte sunt cu atat mai frapante in societatile aflate in tranzitie si care trebuie, in acelasi timp, sa se desparta de ceea ce parea sa fie fatalitatea dictaturilor comuniste si sa parcurga – arzand etapele  – drumurile modernitatii, pentru a ajunge cat mai repede la nivelul societatilor cu care se vor aliate. Noi trebuie sa invatam in acelasi timp ce inseamna fracturile sociale, dialogul cu minoritatile si cu vecinii, sa realizam izomorfismul cu valorile, regulile si practicile statelor membre ale Uniunii Europene, sa gasim impreuna cu ele echilibrul optim intre identitatile noastre particulare si identitatea noastra europeana. Mai trebuie sa regandim propriul trecut – fara ura, dar si fara indulgenta – acceptand in acelasi timp efectele greu suportabile ale unei reconstructii economice, sociale, culturale, de natura sa ne ravaseasca viata. In timp ce tarile membre sacrifica multe mijloace materiale si energii umane pentru a face sa progreseze integrarea, societatile care aspira la integrare trebuie sa urce o panta abrupta si plina de obstacole. Orice fiinta umana traumatizata are tendinta de a se izola, ca intr-un refugiu, in trecut. Pentru aceasta trebuie condamnata sau incurajata?

 

Democratia nu se poate apara ea insasi,

noi suntem cei chemati sa o aparam

Este, intre altele, de datoria noastra, a tuturor, sa nu permitem fortelor reactionare – oriunde s-ar afla ele in Europa – sa instrumentalizeze temerile, resentimentele, agresivitatea primara si sa intoarca sensul istoriei. Este datoria noastra, a tuturor, sa ne batem in fiecare zi pentru ca valorile democratiei, libertatii si solidaritatii umane sa fie ancorate in partea cea mai profunda a societatilor noastre si in adancul constiintelor noastre. Legitimitatea democratica a proiectului nostru integrator trece prin intelegerea vulnerabilitatilor fiecarei societati, cum trece de asemenea prin constientizarea faptului ca democratia nu se poate apara ea insasi. Noi suntem cei chemati sa o aparam, platind uneori un pret greu pentru ca democratia este chiar codul genetic al Europei unite.