Discurs la
solemnitatea de decernare a distinctiilor aferente Ordinelor Nationale
ale Romaniei unor personalitati din viata publica romaneasca, Bucureşti,
1 decembrie 2000
Aristocratia de neam
si aristocratia de merit
Cu prilejul Zilei
Nationale, am privilegiul de a conferi cele mai inalte distinctii ale
statului roman unor reprezentanti de frunte ai vietii noastre publice,
in semn de apreciere a contributiei aduse la progresul si propasirea
Romaniei. Am convingerea ca decernarea solemna a unor astfel de
distinctii, inaugurata la acest nivel, national, astazi, 1 decembrie
2000, va fi urmata, an de an, de alte ceremonii care sa onoreze, in
numele Romaniei, mereu alte si alte personalitati a caror opera si
stradanie intru binele patriei vor fi astfel recunoscute si
recompensate.
Cele trei ordine
nationale, pe care le-am restaurat prin lege incepand cu anul 1999, au o
istorie glorioasa.
Infiintarea Ordinului
„Steaua Romaniei” a simbolizat in secolul trecut insasi suveranitatea in
fine dobandita de Romania. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost cel
care a propus si chiar a desenat efigia ordinului. Ordinul a putut fi
insa instituit abia mai tarziu, de catre Principele Carol prin Decretul
nr. 2 din 10 mai 1877, dupa ce prin Decretul nr. 1 se proclamase, in
aceeasi zi istorica, independenta tarii. Abrogat in 1948, Ordinul
„Steaua Romaniei” a fost repus in vigoare la 10 mai 1999, in ziua in
care se implineau 122 de ani de la infiintarea sa.
Dupa Marea Unire,
cand suveranitatea statului roman fusese pe deplin consacrata prin
jertfa fiilor sai si prin vointa suverana a reintregirii, Romania
moderna a socotit necesar sa-si recompenseze cetatenii de frunte si prin
alte doua noi ordine nationale, Serviciu Credincios si Pentru Merit. Ele
au fost instituite din initiativa regilor Ferdinand si Carol al II-lea,
pentru a rasplati slujirea credincioasa a statului roman si meritele
personalitatilor care dadeau stralucire si glorie societatii romanesti.
Prin constituirea
ordinelor nationale, Romania consacra o elita a abnegatiei si a slujirii
patriei, deopotriva pentru ostenii ei viteji, pentru cei ce serveau cu
credinta institutiile tarii si pentru personalitatile unei societati
angajate intr-un rapid proces de modernizare. Dincolo de vechea
aristocratie de neam, care ilustrase candva istoria mai veche a Tarilor
Romane, o noua aristocratie, de aceasta data a meritului individual, a
excelentei celor care, in timp de pace sau de razboi, luptau pentru
binele si pentru gloria patriei, indiferent de obarsie si de rang
social, dadea expresie unei stari de spirit democratice si unei noi
viziuni despre stat ca alcatuire destinata binelui public.
Timp de decenii,
ordinele nationale au rasplatit meritul, serviciul credincios in slujba
patriei, fapte ilustre care au sporit onoarea si prestigiul Romaniei.
Ordinele Steaua Romaniei, Serviciu Credincios si Pentru Merit, ca si
marele ordin militar care purta numele Voievodului Mihai Viteazul, au
consacrat o elita a competentei si a devotamentului in serviciul public.
Nu a fost vorba doar de conferirea unor recompense pur simbolice celor
care au binemeritat, cu titlu individual, de la patrie. Asemenea
cavalerilor din vremea indepartata a Cruciadelor, membrii acestor ordine
ale statului roman modern s-au reunit in numele unor valori, si-au
manifestat solidaritatea si exigenta unii in raport cu ceilalti, au
impus respect si au reprezentat modele pentru generatiile tinere. Tocmai
de aceea, regimul comunist, in razboiul sau necrutator cu elitele
Romaniei adevarate, a desfiintat ordinele nationale si le-a inlocuit cu
decoratii preponderent aniversare, copiate fidel dupa sistemul sovietic.
Dupa 50 de ani de la
abrogare, am reusit sa reconstruim un sistem care se revendica
deopotriva de la traditia glorioasa a vechilor ordine nationale si de la
valorile democratice ale Romaniei de astazi. Statul roman confirma si
consacra astfel efortul elitelor sale ca pe o contributie la binele
comun, onorand si institutiile fundamentale ale tarii, si marile
personalitati creatoare pe care societatea romaneasca, colegii de
profesie, opinia publica, le-au recunoscut de mult si nu au incetat sa
le stimeze.
Reinstaurarea
oficiala a ordinelor nationale prin distinctiile conferite astazi, la
propunerea Academiei Romane, a Guvernului Romaniei sau a unor asociatii
profesionale, are si o dimensiune reparatorie: am incercat cu totii sa
ne gandim si la cei care au binemeritat de la patrie in deceniile in
care ordinele azi restaurate au lipsit, si la aceia carora, dupa 1948,
li s-a luat chiar dreptul de a purta insemnul ordinului acordat
anterior.
Modele pentru
generatiile viitoare
Prezenti la aceasta
solemnitate, participam la asumarea de catre statul roman a valorilor pe
care ordinele nationale le consacra ca parte integranta a esentei sale
perene si a demnitatii sale suverane. Participam la un efort de
recladire a elitelor Romaniei de azi si de maine. Sunt convins ca
ierarhia valorilor trebuie restabilita cu grija, pentru ca generatiile
viitoare sa afle care le sunt modelele de care au atata nevoie in
parcursul lor de afirmare. Contez pe dumneavoastra pentru a proba prin
forta exemplului si prin autoritatea pe care societatea romaneasca v-o
recunoaste, prin harul nobilei pedagogii pe care o exercitati, ca,
dincolo de cele trecatoare, adevaratele valori intelectuale si morale
ale Romaniei sunt pretuite azi si vor fi recunoscute de viitorime.
Suntem, intr-un anume
fel, intr-o situatie – pereche celei de dupa Marea Unire, cand Romania
s-a vazut in fata unei provocari imense, de a construi un stat
democratic. Pentru ca un stat democratic modern nu inseamna numai o
legislatie de tip european si institutii democratice, ci si oameni care
sa lucreze in aceste institutii dupa regulile unui stat de drept, in
slujba cetateanului. O societate implicata intr-un proces de reforma
profunda are nevoie de modele, de oameni care, prin serviciu credincios
si merite personale, dovedesc respect pentru norme si principii,
dobandind respectabilitate. Ordinele Nationale Steaua Romaniei, Serviciu
Credincios si Pentru Merit au darul de a face larg cunoscute
personalitati de marca din domeniul culturii, educatiei, stiintei si
tehnologiei, din administratie, justitie, diplomatie, din practica
medicala si cariera militara, din sportul de performanta si din randul
celor care s-au dedicat actiunilor umanitare.
Avem nevoie de modele
in toate domeniile; avem nevoie de o societate sanatoasa din toate
punctele de vedere. Sunt convins ca, nu intamplator, primele propuneri
pentru acordarea Ordinului Steaua Romaniei le-am primit din partea
Ministerului Sanatatii intru recunoasterea meritelor deosebite ale unor
medici in domeniul transplantului de organe. Dincolo de performanta
profesionala a autorilor, aceste reusite chirurgicale au dovedit ca in
Romania exista o solidaritate umana capabila sa strapunga barierele
suferintei incurabile.
N-au fost
intamplatoare nici primele propuneri pentru acordarea Ordinului Serviciu
Credincios si Pentru Merit unor tineri sportivi de exceptie care au adus
prestigiu Romaniei la Jocurile Olimpice.
Societatea romaneasca
si tineretul, indeosebi, aspira la mai sus si la mai bine. Inteligenta,
cunostintele, competenta creeaza valori profesionale in multe domenii.
Dar nu intotdeauna aceste varfuri nazuiesc sa aiba si stiu sa formeze
echipe si curente favorabile competitiei reale. Societatea noastra are
astazi nevoie, mai mult ca oricand, de oameni cu tarie de caracter.
Reinstaurarea
ordinelor nationale ale Romaniei are si o dimensiune constitutiva.
Asemenea ilustrilor lor predecesori, personalitatile carora li se
confera aceste distinctii devin membri ai Ordinului, cu drepturi si
indatoriri. Grupand oameni de mare valoare, cu o moralitate
ireprosabila, care respecta aceleasi principii, congregatia fiecarui
Ordin este indreptatita sa-si exprime punctul de vedere asupra celor
care urmeaza a fi distinsi devenind la randul lor membrii aceluiasi
Ordin.
Ideea de Ordin releva
ca nu este important numai ce reprezinti tu insuti, dar este importanta
si exigenta fata de cei cu care te asociezi. Din acelasi considerent
este posibil sa refuzi sau sa restitui ordinul primit atunci cand
printre membri exista persoane ce nu corespund exigentelor tale morale.
Aceasta dimensiune prospectiva este fundamentala pentru organizarea
Ordinului si constituie, la randul sau, un model durabil de organizare a
relatiilor umane si de constructie a autoritatii valorilor in societate.
Cinstirea lucrului
bine facut
Respectand traditia
interbelica, ordinelor nationale le sunt asociate medalii care se
acorda, conform legii, persoanelor cu studii medii care reprezinta, la
randul lor, o elita a lucrului bine facut, respectata pentru locul
castigat in societate prin competenta, cinste si devotament. La
propunerea ministerelor si a unor asociatii profesionale, au fost
conferite medalii Pentru Serviciu Credincios si Pentru Merit unor
invatatoare care au format cu daruire generatii de elevi, unor muncitori
destoinici, tarani renumiti prin harnicie si simt gospodaresc,
functionari corecti si loiali de care depinde bunul mers al
administratiei.
Recladirea elitelor
Romaniei ramane si una dintre misiunile care va onoreaza. Va doresc, asa
cum doresc pentru intreaga Romanie pe care o reprezentati in ce are ea
mai bun, mai meritoriu, mai fidel, un viitor pe masura gradului de
excelenta de care tara are nevoie pentru a-si construi calea catre
progres.
De Ziua Nationala,
este de datoria noastra comuna sa impartasim o viziune limpede si
generoasa asupra Romaniei viitoare. Vreau sa cred ca reunirea noastra si
omagiul adus celor dintai dintre noi contribuie la intarirea sperantei
si increderii noastre in destinul Romaniei.