Discurs la ceremonia reinhumarii osemintelor generalului Nicolae Radescu, Bucureşti,

Cimitirul Bellu, 23 noiembrie 2000 

 

Patria mai presus de toate

Ceremonia solemna la care participam astazi marcheaza aducerea in tara, dupa 47 de ani, a osemintelor generalului Nicolae Radescu, seful ultimului guvern democrat dinaintea instaurarii dictaturii comuniste in Romania. Se indeplineste astfel, dupa 47 de ani de la trecerea in eternitate pe un pamant indepartat, ultima dorinta a unui om care si-a iubit si slujit tara pana in ultima zi a vietii sale. Osemintele sale vor odihni de acum inainte in pamantul Patriei. Dar oare sufletul lui va putea veghea impacat deasupra noastra, pe cerul Patriei? Suntem noi pregatiti sa-l cinstim cum se cuvine dupa o atat de lunga instrainare?

Generalul Radescu face parte din lista lunga, cumplit de lunga, a sefilor de stat si de guvern pe care romanii, in deceniile insangerate de la mijlocul acestui secol, i-au asasinat in strada, i-au trimis in fata plutonului de executie, i-au torturat si i-au omorat in temnitele comuniste sau i-au trimis sa moara in exil. Unii au gresit poporului si tarii. Altii au gandit altfel decat contemporanii lor. Poate au gandit mai profund si mai curajos la interesul national decat a putut poporul intelege atunci. Si poate tocmai lucrul acesta nu le-a fost iertat.

Privesc fetele tinerilor ostasi din batalionul de garda, aliniati pentru a da onorul postum unui fost conducator militar si barbat de stat plecat dintre noi cu mult inainte ca ei sa vina pe lume. Ce stiu ei despre istoria reala a ultimului secol? Care sunt modelele si simbolurile care-i vor conduce in viata, in secolul ce vine?

Suntem datori sa rupem valul de minciuni si tacere.

Cine a fost cu adevarat generalul Nicolae Radescu? Un veteran care s-a acoperit de glorie in razboiul de intregire a neamului, in luptele din Valea Topologului si in cel de al doilea razboi mondial, luptand pe frontul din Transilvania. A urcat toate treptele ierarhiei militare pana la gradul de general de corp de armata. In traditia armatei regale a Romaniei, a fost un distins intelectual cu o cultura enciclopedica.

S-a opus tuturor regimurilor totalitare si tuturor actiunilor contrare interesului national al Romaniei. S-a opus dictaturii regale a lui Carol al II-lea. S-a opus dictaturii antonesciene, atunci cand maresalul a ordonat continuarea razboiului dincolo de Nistru dupa indeplinirea obiectivului national de reintregire a tarii. S-a opus deschis conducatorilor armatei germane. S-a opus conducatorilor Armatei Rosii atunci cand acestia i-au cerut trimiterea in URSS a basarabenilor refugiati in Romania. S-a opus manevrelor Partidului Comunist care urmareau instaurarea prin forta a comunismului.

 

Omagiu celui care nu a cedat

Si-a exprimat in toate cazurile opozitia in mod deschis si ferm, dar, mai mult, si-a asumat toate consecintele acestei pozitii: demisia din armata sub regimul carlist, internarea in lagar sub regimul antonescian, debarcarea prin forta din functia de prim-ministru, haituirea in clandestinitate, exilul in timpul regimului comunist.

Si-a asumat si corolarul, rareori realizat, al opozitiei la fortele raului: actiunea in prima linie a responsabilitatilor. In 1944 s-a reactivat in armata pentru eliberarea Transilvaniei si a acceptat sa preia, din insarcinarea regelui Mihai I, conducerea Guvernului in plina criza si haos. In exil, in Statele Unite a constituit si condus Comitetul National Roman pentru a reprezenta opozitia romanilor la instaurarea regimului comunist si a atrage atentia guvernelor occidentale si forurilor internationale asupra situatiei dramatice a Romaniei.

Aceasta a fost pecetea de lumina si verticalitate pe care generalul Radescu a daruit-o tulburatei istorii a romanilor din acest veac. Trebuie sa avem puterea sa privim in fata si pata intunecata pe care romanii au pus-o pe propria lor istorie, nu pentru ca au cedat imensei presiuni a comunismului sovietic, ci pentru ca au cedat prea usor. Prea usor si prea urat. Greu de gasit ceva mai dezgustator decat descrierea evenimentelor si declaratiile din presa anilor ‘44-’45. In doar cateva luni, vanzarea celor apropiati, lingusirea slugarnica a ocupantului, instigarea isterica la violenta si crima, lepadarea de orice idealuri si principii au pustiit tara. Aceasta lepadare de toate si de toti ne-a compromis.

Generalul Radescu nu si-a putut continua misiunea, pentru ca, in momentul confruntarilor, a fost lasat singur. A fost tradat de o parte a conducatorilor din PNL si PSD care s-au asociat cu comunistii in guvernul Groza. A fost tradat de o mare parte a comandantilor militari care s-au aservit comunistilor. A fost tradat de o parte a intelectualilor, care si-a negociat confortul si privilegiile, si lasat in vinovata uitare de ceilalti si atunci cand nu mai era nimic de riscat. A fost tradat de “masele populare” care s-au lasat manipulate de o presa obedienta fata de ocupantul sovietic. Greu de spus cat a fost lasitate, cat prostie, cat inconstienta.

Avem acum datoria sa meditam profund asupra acestui destin, asupra felului in care, in cateva luni, romanii au cedat pentru o jumatate de secol tara comunismului. Verticalitatea, cinstea si onoarea generalului Radescu ne-au dat dreptul la un recurs la istorie. Dar daca nu vom invata nimic, tragica experienta din care am iesit s-ar putea repeta. “E trist daca-i putem uita pe mortii care ne-au daruit viitorul”.

In numele poporului roman, cer iertare pentru modul in care generalul Radescu a fost abandonat in timpul vietii si a fost acoperit, timp de decenii, cu ura si minciuna. Este ultima data cand o pot face ca Presedinte al Romaniei. Daca mana de oameni prezenti in jurul acestui catafalc nu va fi in stare sa duca mai departe adevarul celor marturisite astazi, acest gest va ramane inutil si odata cu el si sansa acestui copil  de a trai intr-o lume fondata pe onoare si adevar, pentru care strabuni-cul lui a luptat.

Dumnezeu sa va odihneasca in pace, Generale, si sa lumineze poporul pe care l-ati iubit!