Discurs de deschidere a Conferintei Internationale Poluarea transfrontaliera, Bucureşti, Palatul Patriarhiei, 22 - 26 noiembrie 2000 

 

Avertisment pentru omenire

“Fiintele umane si lumea naturala sunt intr-un proces de coliziune. Activitatile umane produc adesea daune severe si de multe ori ireversibile asupra mediului sau a resurselor critice. Daca nu vor fi verificate, multe dintre practicile noastre curente pot crea un risc grav pentru viitorul societatii omenesti si pot modifica intreaga lume vie”. Am citat din documentul numit “Oamenii de stiinta ai lumii – avertisment pentru omenire”.

Semnat in noiembrie 1992 de 1600 de oameni de stiinta de seama din 71 de tari, care includeau mai mult de jumatate din laureatii Premiului Nobel, acest document a venit la cateva luni de la un alt moment remarcabil in concentrarea eforturilor de protejare a mediului. Ma refer la Summitul Pamantului, care a reunit la Rio de Janeiro cel mai mare numar de sefi de state cunoscut, pana atunci. Summitul a marcat un varf al preocuparilor

 lumii pentru problemele de mediu, precedat fiind, la o conferinta internationala, de declaratii transante, cum a fost cea a lui George Bush, care promitea in campania sa electorala sa fie un presedinte ecologist, sau cea prin care Margaret Thatcher nu s-a sfiit sa afirme ca este “o verde”.

Ce s-a intamplat intre timp? Cunoscutul savant David Suzuki a remarcat, de pilda, ca astazi mass media considera mediul ca fiind un subiect mort si isi concentreaza atentia asupra globalizarii economiei. In schimb, Tim Flannery apreciaza ca suntem o specie care diminueaza optiunile pentru generatiile viitoare printr-o tendinta de a supra-exploata.

 

Ecologia transnationala

Ceea ce poate reface echilibrul este acumularea cunostintelor despre ce s-a petrecut intr-o zona anume pe parcursul a mai multor generatii. Aceasta cunoastere asupra lumii coaguleaza intr-o viziune o suma de gandiri, de observatii, inventii si imaginatie. Acesta este si rolul celei de-a treia Conferinte Balcanice de Mediu, care reuneste in Capitala Romaniei reprezentanti de seama ai comunitatii stiintifice si specialisti cu responsabilitati si putere de decizie in domeniul mediului din statele din regiune, precum si invitati din alte zece state. V-ati propus sa dezbateti una din problemele cele mai complexe si totodata stringente cu care se confrunta umanitatea la sfarsit de secol si mileniu.

Realitatea reclama o abordare temeinica si responsabila a apararii mediului, in cadrul unei cooperari largi, la scara regionala si planetara. Marile pericole au nevoie de raspunsuri pe masura. Reuniunea de la Rio a sfarsit prin consensul la care au ajuns sefii statelor privind evaluarea amenintarilor existente la dimensiuni care nu pot fi depasite decat de ravagiile unui razboi nuclear.

Deoarece fenomenele si efectele care se manifesta in planul acestor amenintari se intrepatrund si se influenteaza reciproc, protejarea mediului a incetat sa mai constituie apanajul exclusiv al politicilor nationale. Putem spune ca, in problemele de mediu, “Zidul Berlinului”, care bloca sau bruia comunicarea si colaborarea intre state, a fost eliminat. Mai trebuie daramat “Zidul” din noi – cel al indiferentei si ignorantei.

Nu ne ferim sa recunoastem ca problema mediului este deopotriva importanta si sensibila. Greselile care se savarsesc in acest domeniu au intotdeauna efecte asupra sanatatii oamenilor si a naturii, pretul se plateste de cele mai multe ori pe termen lung iar, uneori, ca in cazul distrugerii unor specii, el nu mai poate fi acoperit niciodata. In aceste conditii, nimeni nu are dreptul sa eludeze realitatea sau sa incerce sa se ascunda in spatele justificarilor. Responsabilitatea, increderea reciproca si comunicarea sincera, solidaritatea si deplina cooperare sunt indispensabile si ele trebuie sa constituie suportul tuturor actiunilor noastre.

 

Comunismul si propaganda cosurilor fumegande

Este necesar, pentru a intelege problema protectiei mediului in tranzitia postcomunista si dificultatile cu care ne confruntam pe acest plan, sa privim in urma, la perioada regimului totalitar. Nu avem timp pentru a analiza pana la ultimele detalii consecintele nefaste pe care le-a avut asupra mediului politica de industrializare fortata si de creare a mamutilor industriali, mari poluatori si energofagi. Cred ca cele mai sugestive pentru atitudinea de nepasare a autoritatilor comuniste fata de sanatatea propriilor cetateni si a mediului inconjurator raman imaginile marilor intreprinderi cu cosuri fumegande, imagini utilizate la nesfarsit, cu obstinatie si inconstienta, de propaganda oficiala. In trecut, poluarea aerului, a solului si a apei a fost considerata de catre autoritati un lucru firesc, o expresie si o consecinta a elanului industrial, a cresterii economice cu orice pret. Era un fel de oglinda a succesului in indeplinirea sarcinilor trasate in cadrul economiei centralizate. Orase si regiuni intregi au fost puternic afectate, mii, zeci de mii de oameni au avut de suferit grav de pe urma acestei politici iresponsabile.

Prizonieri in propria tara si rupti de restul lumii, multora dintre noi li s-a inoculat, contrar realitatii, ideea ca au marele privilegiu de a trai intr-o tara cu paduri sanatoase, sol nealterat si ape cristaline. Prabusirea comunismului si reconectarea la lumea civilizata ne-au facut sa descoperim realitatea, sa reevaluam relatia noastra din trecut cu mediul si sa impunem masuri pentru a o corecta. Am inceput sa invatam din experienta statelor democratice, care au inteles, cu decenii in urma, ca poarta o uriasa responsabilitate fata de ceea ce Natura le-a daruit, o responsabilitate pe care suntem cu totii datori sa ne-o asumam, in numele viitorului tarii si al copiilor nostri.

 

Tranzitia postcomunista nu poate repeta greselile statelor dezvoltate

Multe dintre fostele state comuniste se confrunta cu o situatie dificila, cauzata in principal de lipsa de preocupare si de abuzurile manifestate timp de decenii in domeniul protectiei mediului. La aceasta se adauga faptul ca, de regula, problemele de ordin economic si social specifice perioadei de tranzitie le-au deplasat pe cele legate de mediu pe locuri mai putin avantajate in sfera decizionala.

Abordarea relatiei economie-mediu, ca fiind de natura antagonica, este anacronica si profund neproductiva. Esentiala pentru mediu nu este limitarea cresterii economice, pentru a limita secatuirea naturii. Cooperarea, sprijinul organismelor internationale sunt indispensabile pentru mobilizarea de capital si tehnologie,  pentru a putea construi o infrastructura si o baza industriala moderna, care sa respecte standardele contemporane de protectie a mediului. Nici fostele state comuniste nu isi pot permite luxul de a repeta greselile care au fost comise in trecut de statele dezvoltate, dar nici comunitatea internationala nu poate accepta sa-si vada compromise eforturile depuse in vederea protectiei cat mai eficace a mediului.

Cea mai periculoasa iluzie in care ne complacem cu privire la mediu este aceea ca mai este mult pana vom ajunge la o situatie critica, decisiva pentru soarta omenirii. Nu sunt singurul care considera ca nu avem dreptul sa amanam, constient sau inconstient, abordarea realista a problemelor de mediu cu care ne confruntam si nici sa transferam intreaga responsabilitate pe umerii generatiilor viitoare, cu speranta ca ele vor reusi sa le rezolve. Acest lucru este chiar impotriva firii omenesti. Este ca si cum, de la primele semne ale unei maladii grave, un bolnav amana tratamentul, din considerentul ca mai are totusi un ragaz pana la ceasul din urma.

Refuzul de a fi prizonierii mediului in care traim

Cu siguranta, toti impartasim convingerea ca una dintre trasaturile care ne definesc, ca fiinte inteligente, o reprezinta capacitatea noastra de a refuza in orice moment sa fim prizonierii mediului in care ne gasim – fie el social, politic, economic sau natural. Astazi, la sfarsit de secol si de mileniu, se pune intrebarea daca nu cumva ii condamnam si pe cei ce ne vor urma sa nu fie altceva decat niste prizonieri fara puterea de a scapa dintr-un mediu viciat (prin actiunile noastre), traind sub spectrul foametei si molimelor, intr-o lume cu sol sterp, cu apa putina si murdara, intr-un aer puternic poluat.

Din pacate, viitorul indepartat ii preocupa prea putin pe cei mai multi dintre semenii nostri, confruntati cu grijile vietii de zi cu zi. Discutiile despre soarta generatiilor viitoare sau prezentarea de scenarii cu privire la evolutiile problemelor de mediu nu starnesc indeobste mare interes. Sunt insa sigur ca foarte multi vor fi cel putin suprinsi sa afle ca, in prezent, pe plan mondial, principala cauza a mortalitatii infantile nu o reprezinta, asa cum s-ar putea crede, foametea sau accidentele, ci poluarea apei.

Daca intelegem cat de puternic interactionam, in fiecare moment, cu mediul inconjurator, pe care il afectam pana si prin cele mai marunte si cotidiene gesturi, atunci, o noua atitudine fata de Natura, radical schimbata, reala si profunda, trebuie sa se manifeste la nivelul fiecaruia, la nivelul comunitatilor, al natiunilor si al lumii intregi.

Vom intra curand intr-un nou mileniu in care omenirea va purta poate cel mai greu razboi din intreaga sa existenta. Un razboi pasnic, fara arme si fara victime, in care, pentru ca urmasii nostri sa se poata bucura la randul lor de frumusetea si de binefacerile Naturii, suntem obligati sa invingem. Sa invingem in primul rand propria noastra fire, inertia noastra comportamentala fata de Natura.

 

Problemele mediului depasesc timpul prezent si granitele intre state

Un politician observa ca “omul si natiunile se comporta cu intelepciune doar atunci cand epuizeaza toate celelalte alternative”.

Pana in secolul trecut, omul a incercat fara incetare sa se protejeze pe sine de fortele naturii. Apoi, polul de greutate al relatiei s-a schimbat, dar libertatea de a dispune dupa voie de natura se restrange clipa de clipa, ca si libertatea de a nu modifica acest comportament. Dispunem inca de libertatea de a ne comporta cu intelepciune fata de mediu, avem inca posibilitatea de a indrepta greselile trecutului si ale prezentului. Odata pierdute, nu le vom mai putea recapata.

Problemele mediului depasesc timpul prezent, dar si granitele, ca si banii sau informatiile. Astfel, se poate vorbi astazi despre realitatea unei ecologii transnationale. Cerintele ecologice fundamentale, cum ar fi protejarea atmosferei sau a fondului forestier, au nevoie de aceleasi legi peste tot, ca si de actiuni conjugate la nivel international. Preocuparile in domeniu influenteaza deja intr-un grad mult mai mare politica economica in intreaga lume si creste tendinta ca politicile ecologice sa depaseasca granitele de stat. In contextul actual, este evident ca prevenirea distrugerii mediului inconjurator, cu toate consecintele ei grave, poate fi rezolvata numai prin actiuni comune. Este lipsita de realism orice abordare numai din perspectiva nationala – desi este la fel de evident ca practic va fi nevoie intotdeauna de actiuni la nivel national si chiar local. De asemenea, nu are sens nici abordarea problemelor de pe pozitii adverse, in care fiecare tara isi acuza vecinii de poluare. Ecologia transnationala presupune dialog si colaborare.

 

Responsabilitate comuna fata de ecosistemele regionale

Avem o responsabilitate comuna fata de acele ecosisteme unice in lume, din punct de vedere al faunei si florei. In cadrul Cooperarii Economice a Marii Negre au fost lansate si se deruleaza strategii comune de protectie ecologica iar Romania a adoptat in acest sens un Plan national de actiune pentru zona de coasta.

Romania a aderat la 18 conventii fundamentale privind protectia mediului, incluzand amintita “Declaratie de la Rio privind mediul si dezvoltarea”, impartasind convingerea ca nu mai poate exista dezvoltare economica cu ignorarea efectelor negative asupra mediului. Exista totusi o distanta considerabila fata de statele Uniunii Europeane pe care incercam sa o diminuam prin masuri institutionale si legislative si actiuni de informare a opiniei publice. Planul national pentru adoptarea acquis-ului comunitar de mediu a propus masuri pe termen scurt si mediu destinate armonizarii legislatiei nationale cu cerintele Uniunii Europene, precum si masuri destinate consolidarii institutiilor capabile sa impuna respectarea legislatiei asupra mediului in tara noastra.

In acelasi timp, a fost completat si actualizat Planul national pentru protectia Mediului, care include 286 de proiecte, din care 233 sunt proiecte prioritare pe termen scurt, in valoare de peste 2 miliarde de euro.

 

Sa retraim in armonie cu Natura

Cunoasterea este inutila atunci cand nu este valorificata. Stim foarte bine ca marile probleme ecologice din zona balcanica nu-si pot gasi rezolvarea decat prin implicarea fiecarui guvern si a fiecarui locuitor al statelor noastre. La fel de bine stim ca este in interesul nostru sa cooperam si sa adoptam o pozitie comuna in domeniul protectiei mediului. Nu ne ramane decat sa actionam eficace, sa administram si sa supraveghem in comun zone transfrontaliere protejate, cu participarea organizatiilor neguvernamentale si organizand o Politie ecologica multinationala responsabila.

Imi mentin convingerea ca un efect imediat si benefic l-ar avea adoptarea, de catre toate statele din regiune, a principiului “poluatorul plateste”, singurul care s-a dovedit economic si stimulativ pentru conservarea Naturii. Toti cei care exploateaza bogatiile naturale sau polueaza mediul vor trebui sa plateasca eco-taxe, pentru ca serviciile pe care ni le ofera benevol Natura au caracter public. Sumele colectate vor alimenta Fondul National de Mediu, in beneficiul mediului, care va fi astfel mai bine protejat si respectat, dar si al intregii societati, care va putea sa se bucure in continuare de binefacerile Naturii.

De obicei, cand se pune problema viitorului nostru ecologic, imi amintesc definitia optimistului si a pesimistului. Optimistul afirma ca aceasta este cea mai buna lume din toate lumile posibile, la care pesimistul raspunde ca probabil este adevarat. Suntem, in opinia mea, prima generatie care accepta o provocare de asemenea dimensiuni. Nu cred ca trebuie sa masuram distantele pana la marginea prapastiei ci, pur si simplu, sa constientizam ca avem inteligenta si energia de a evita prapastia si de a salva Pamantul. Cei dinaintea noastra nu s-au lovit de o asemenea problema iar cei care ne urmeaza s-ar putea sa nu o mai poata rezolva. Suntem responsabili si obligati sa ne folosim puterea pentru a proteja viitorul. Daca nu o vom face, generatiilor de maine nu le ramane altceva decat sa adune cioburile lumii pe care noi am sfaramat-o.

Daca invatam sa retraim in armonie cu Natura, sa o respectam si sa o protejam, ea nu ne va dezamagi niciodata. Numai astfel pamantul va fi Pamant si omul va fi Om.