Discurs la Congresul tineretului european, Newropeans, organizat de Preşedinţia franceză a Uniunii Europene, Paris, 7 octombrie 2000 

 

Ce asteptam si ce le datoram

Am raspuns invitatiei, pe care organizatorii acestui extraordinar congres al tineretului european mi-au adresat-o, cu sentimentul unei triple datorii: datoria de onoare care revine oricarui profesor (ca si oricarui om politic) de a raspunde intrebarilor tinerilor care ii acorda incredere; o datorie de suflet fata de toti cei care, vorbind despre Europa de maine, nu uita „cealalta Europa”, redevenita libera, pe care tara mea o ilustreaza intr-un mod adesea dramatic; in fine, o datorie personala, pentru ca problema formarii unei noi generatii de oameni politici si de experti in afaceri europene este de mult timp in centrul preocuparilor mele.

La inceputul anilor ’90, cand un mare numar de universitari au intrat in randurile a ceea ce atunci era opozitia democratica romaneasca, am ales si eu acest drum, intelegand foarte bine ca intelectualitatea trebuia sa-si afirme prezenta, mai degraba decat sa lase drumul liber singurilor specialisti experimentati in functii politice – care existau atunci – membrii nomenclaturii din timpul dictaturii comuniste. Dar am stiut, de asemenea, ca aceasta era o solutie nu numai imperfecta, ci si tranzitorie; ca trebuia sa fim acolo pana cand o noua generatie de oameni politici, formati in libertate si intr-un spirit democratic, vor prelua stafeta; ca acest schimb nu trebuia tergiversat si trebuia asadar sa oferim acestor tineri posibilitatea unei educatii solide si a unei formari rapide in noile facultati romanesti, cat si in marile universitati europene sau americane.

Sunt mandru ca unul dintre raportorii prezenti aici este tanarul meu compatriot de la Universitatea din Cluj Napoca. Aceasta ilustra cetate universitara romaneasca este astazi, prin spiritul sau si prin vocatia sa pluralista, un reper esential al noului spirit european care anima Europa Centrala.

Au trecut zece ani si multi tineri romani s-au reintors din universitatile straine unde au studiat. Am creat si am dezvoltat noi insine institutii romanesti de predare a stiintelor politice si administrative. Am antrenat un numar insemnat de tineri in reorganizarea institutiilor publice si a universitatilor noastre. Nu am atins inca acea masa critica, capabila sa schimbe viziunea globala a societatii asupra propriului nostru viitor si, mai ales, asupra modului in care suntem decisi sa-l construim.

Aceasta observatie vizeaza indeosebi pe cei tineri, cei care vor intregi Europa de maine. Nu numai ca este necesar sa facem mai mult decat pana acum, dar trebuie sa facem mai bine. Mai bine, din punctul de vedere al distributiei centrelor de formare in acest spatiu european pe cale sa se largeasca. Mai bine, din punctul de vedere al cunoasterii si al intelegerii acestui spatiu european a carui diversitate nu este egalata decat de interdependenta componentelor sale.

 

Noua definitie a identitatii europene

Aceasta noua generatie, care cladeste astazi Europa de maine, are nevoie sa-si asume propria viziune si definitie a identitatii europene. Fara indoiala, generatia mea a mostenit in acelasi timp visul unei Europe unite si viziunea parintilor fondatori ai Comunitatii Europene. Geografia sau istoria ofera doar cadrul exterior al definitiei. Structura interioara o dau valorile sale fondatoare, valorile democratiei si ale respectului fata de persoana umana. Acestea vor ramane mereu in centrul conceptului Europa. Fireste, nu in sens restrictiv, ca atribut exclusiv al civilizatiei europene, ci intr-un sens mai curand normativ. Pentru ca nu se va putea vorbi despre o identitate europeana acolo unde aceste valori sunt amenintate sau absente. Generatia parintilor vostri le-a adaugat noi dimensiuni economice si politice, de la moneda unica la proiectul unei politici externe si de securitate comune, intregind-o, in ultimii ani, cu vointa integrarii „celeilalte Europe”, din Estul continentului.

Care va fi Europa generatiei voastre? Europa anilor 2010? Sau cea a anilor 2025? Va fi ea coextensiva, ca spatiu geografic, cu limitele care ii sunt atribuite astazi? Greu de raspuns, pentru ca emanciparea democratica a altor tari ar putea deschide noi perspective de integrare. In orice caz, este deja evident ca schimbarea fundamentala in care speram astazi, in ceea ce priveste emanciparea democratica a Balcanilor, va adauga alte geometrii celor desenate de Summit-ul de la Helsinki. Fie prin integrarea in sensul deplin al cuvantului, fie prin acorduri mai flexibile, Sud-Estul Europei va trebui luat in calcul in ansamblul sau. Cu atat mai mult cu cat Grecia, un pilon redutabil al acestei regiuni, este parte a Uniunii Europene de mai multi ani, deschizand o directie de largire ireversibila.

Este vital ca aceasta viziune amplificata a spatiului european sa fie corelata cu o conceptie limpede asupra esentei procesului de extindere, asupra standardelor unificatoare si asupra finalitatii sale.

Comunitatile Europene au creat piata comuna ca instrument esential al pacii in Europa. Securitatea economica si securitatea pur si simplu si-au dat mana pentru a crea un spatiu de inflorire si de stabilitate democratica. Aceste structuri nu vor fi pur si simplu transferate la scara mai vasta a viitoarei Uniuni; ele vor trebui reinventate iar generatiei voastre ii revine aceasta datorie de vointa, de inteligenta si de viziune de a reinventa lumea, sau cel putin aceasta lume a noastra, lumea europeana. Este nevoie de o gandire puternica, generoasa si profunda asupra relatiilor si tensiunilor dintre acele identitati care ne definesc, rand pe rand, constituind solidaritati de familie sau de natiune si de limba, solidaritati regionale si transfrontaliere, solidaritati de grupa de varsta sau de religie. Trebuie gasit locul geometric unde aceste multiple identitati se pot uni intr-o singura identitate europeana. Nu va fi pur si simplu un creuzet, unde acestea ar fi reduse la cel mai mic numitor comun, pentru a da nastere unei noi identitati care sa se substituie tuturor celorlalte. Va fi, cred si sper, un loc – fara indoiala multiplu si plural – unde dialogul si schimbul convivial pot degaja o identitate mai bogata. Suntem noi, sau mai degraba voi, tinerii Europei,  pregatiti deja pentru aceasta misiune?

 

Europa cunoasterii

Cred, in ceea ce ma priveste, ca aceasta constructie a unui amplu spatiu de dialog are mai multe sanse decat ii acordam la prima vedere, daca isi inventeaza propriile instrumente. Europa culturilor nu a trebuit sa astepte Europa pietelor si de aceea ea trebuie sa fie chiar in centrul acestei noi constructii. Vor trebui daramate cateva tabuuri pentru a da culturii inaltul simt civic care ii este propriu. Trebuie sa luptam, pe de o parte, contra consumerismului, care nu pregeta sa ne repete ca numai valoarea de piata a bunurilor culturale trebuie luata in consideratie iar, pe de alta parte, impotriva acelor stereotipuri ale expertilor si politicienilor, care mentioneaza cultura doar la sfarsitul ultimului capitol, adeseori cel mai saracacios, al proiectelor lor.

Daca vrem ca aceasta noua Europa sa existe, trebuie sa facem din ea o Europa a cunostintelor, si nu o Europa a informatiilor. Ca sa construim aceasta Europa trebuie sa regandim sistemele educative care au fost concepute in secolul XIX cu scopul esential de a crea identitatile nationale ale popoarelor si intr-o logica a antagonismului, a exaltarii specificitatilor exclusive. Acum, specificul se cere primit intr-o logica a incluziunii si a respectului pentru celalalt. Trebuie, inainte de orice, sa acordam timp cetatenilor sa reflecteze asupra acestui lucru, sa avem formatori de opinie avizati.

In nici un caz, aceasta noua Europa nu trebuie acaparata, nici uzurpata, de catre o elita de experti care sa se substituie vointei democratice a cetatenilor. Sigur ca ar fi mult mai usor ca o asemenea constructie teoretica sa fie gestionata de specialisti formati in cele mai bune institute europene si obisnuiti cu subtilitatile mecanismelor institutionale complicate si ale idiomului euroconform. Dar, daca vrem sa cream o Europa cu adevarat unita, ea trebuie sa fie o Europa a cetatenilor sai, tot atat de familiara si de graitoare sufletului oamenilor, ca si patriile lor.

In aceasta epoca a exploziei informationale, avem nevoie sa cladim o Europa a cunoasterii. Obisnuim sa spunem ca diversitatea continentului nostru este bogatia sa cea mai mare; dar ce stie europeanul de rand despre aceasta diversitate? Informatia – chiar atunci cand este utilizata cu discernamant, ceea ce nu este intotdeauna cazul in viata noastra atat de agitata – nu este decat spuma faptelor. Trebuie mers  in profunzime pentru a ne intelege pe noi insine si pentru a intelege Europa. Numai o Europa a cunoasterii va fi o Europa a dezvoltarii durabile, a dinamicilor solide, a pacii si securitatii.

Europa de maine trebuie sa-si regaseasca maretia aducand omagiul sau maretiei celorlalti. Ea trebuie sa-si rememoreze originile si sa ramana atenta la sine insasi si la ceilalti. Voua, noilor europeni, va revine sarcina de a gasi calea spre aceasta Europa a viitorului, animata de un suflu generos si puternic, de forta ideilor care au facut-o sa traiasca nu numai in fapte, dar si in inimile si in spiritul cetatenilor sai.