Discurs la lansarea volumului Reforma in domeniul lucrărilor publice din

perioada 1997-2000, Bucureşti, 13 septembrie 2000 

 

Lansare de carte cu sala plina

Intalnirea la care participam astazi are ca scop lansarea unei carti. Ne-am putea intreba: de ce atata lume la lansarea unei carti? Ce best-seller este acesta, ce lansare este aceasta, care reuseste sa umple sala Teatrului National? Este vorba de cartea unui mare scriitor, cu o imagi-natie extraordinara? Nu. Aici este vorba despre actiunea unor oameni care, prin vocatia lor de constructori, sunt rigurosi in orice situatie. Nici n-au voie sa fie altcumva. Fara rigoare, orice constructie se prabuseste. Rezultatele muncii lor pot fi oricand controlate si verificate. Cartea lansata acum vorbeste despre reforma in domeniul lucrarilor publice in Romania in perioada 1997–2000.

In 1996, ne-am asumat responsabilitatea unei constructii. Aceasta constructie trebuie sa fie o Romanie moderna, europeana. Ministerul Lucrarilor Publice si al Amenajarii Teritoriului a avut sarcina de a asigura una din temeliile acestei constructii care este Romania mode rna. Aceasta „casa” va trebui continuu construita si reconstruita, in pas cu cerintele civilizatiei moderne.

 

Un administrator riguros si eficient

S-a vorbit aici despre doua programe nationale pe care Ministerul Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului le-a lansat si le-a administrat cu succes: relansarea constructiei de locuinte si normalizarea vietii la sate. Nici unul dintre aceste programe nu a abordat probleme usoare, ci, dimpotriva, a vizat probleme din cele mai grele, care nu s-au putut rezolva pe deplin nicaieri in lume.

Programul constructiilor de locuinte a cerut mai intai realizarea unui cadru legislativ nou, iar acesta a facut posibila infiintarea Agentiei Nationale pentru Locuinte. Aceasta agentie si-a propus o rezolvare realista, graduala, a lipsei acute de locuinte, care greveaza viata a mii de familii. Programul are in vedere acordarea de credite nu numai pentru construirea sau cumpararea, dar si pentru reabilitarea locuintelor. Intr-o epoca in care confortul locativ este una dintre componentele libertatii individuale, aceste credite ofera sansa de a obtine o casa de calitate, in conditii financiare rezonabile. Pana acum a fost o promisiune, a fost un proiect. Astazi putem vorbi de o oferta concreta si de un raspuns al cetatenilor, pentru ca numarul celor care s-au inscris  si au incheiat contracte cu Agentia Nationala de Locuinte este foarte mare. Chiar si acum un an se expuneau planse, schite sau machete, in timp ce astazi putem vedea cu totii primele case finisate.

La fel de graitor pentru schimbarile care s-au produs in ultimii patru ani este proiectul normalizarii vietii la sate. Sub aceasta titulatura, care defineste chiar scopul de la care am plecat, racordarea Romaniei la standardele civilizatiei moderne europene, se regasesc o viziune, o conceptie si apoi o lucrare de maxima importanta. Cand s-a lansat acest proiect si, apoi, cand creditul extern a fost pus in opera, am propus ziaristilor sa nu ia in considerare doar cuvintele oficialilor – care, ca orice vorbe, se spun si se duc – ci sa se concentreze asupra a doua imagini: harta relansarii constructiilor de locuinte si harta noilor retele de drumuri, apa si canalizare din satele romanesti.

 

Experimentul Cuculeasa

Astazi initiatorii acestei intalniri ne-au prezentat un film, al carui realizator merita felicitari, in primul rand pentru faptul ca nu a creat un film propagandistic in maniera binecunoscuta. Filmul reflecta pozitiile contradictorii ale oamenilor in situatia dramatica creata la Cuculeasa si tot ceea ce s-a intamplat acolo dupa cumplitele viituri care au distrus, in parte, un sat care avea oricum conditii precare si reflexe refractare la ceea ce tine de progres.

Am ajuns in acest sat intr-un moment extrem de dureros. Una este sa citesti in ziar niste cifre privind numarul caselor daramate, sa vezi pe ecranul televizorului imagini cutremuratoare, si alta este sa traiesti acolo, in mirosul pestilential al cadavrelor de animale, inconjurat de un namol clisos, ca o reprezentare a ceea ce ar putea fi infernul. Si peste toate, erau dramele oamenilor, ramasi fara gospodarii, derutati si neputinciosi.

Tot ce s-a promis, atunci, a fost realizat. De 30 de case am vorbit, 30 de case s-au construit. Si, asa cum am promis, au fost gata pana la caderea zapezii. S-a realizat chiar mai mult decat atat, pentru ca, treptat-treptat, oamenii mai cereau ceva. Au vrut mobila, s-a reusit, cu efort, sa aiba si mobila. Au cerut sa li se construiasca sobe, li s-au construit. Apoi li s-au dat si frigidere, si multe altele. Dar nu pot sa uit cateva lucruri care arata cat de mult mai avem de schimbat in planul a ceea ce numim dimensiunea umana. Marea majoritate a oamenilor pentru care s-au construit aceste case pe teren gol si carora li s-au dat complet gratuit si pamantul, si casa, si dotarile, au stat si s-au uitat cum muncitorii lucrau pentru ei, socotind ca li se cuvine totul de-a gata. Doar trei sau patru s-au gandit sa puna si ei mana la ceea ce era viitoarea lor casa, sa impinga o roaba, sa puna o caramida, sa-si faca un gard. Fiecare stia de la inceput care este casa lui. Dar stateau pe margine, se uitau, comentau si chiar stiau mai bine decat constructorii cum trebuie lucrat, in ce ordine si insistau sa afirme ca totul este prost facut. Altii, pe care i-ati vazut in acest film, sunt cei care au spus „Nu, noi nu vrem alte case. Noi nu vrem sa plecam de aici. Noi vrem sa ramanem pe locul nostru si sa ni se dea bani si bunuri” pentru ca 15 milioane de lei – in 1998 – li se parea prea putin. Problema era de ce celalalt a primit mai mult. De ce aceluia i s-a facut casa mai repede. De ce acelora li s-a dat si mobila. E adevarat, aici era si o problema de proasta administrare. Trebuie, oare, sa vina Presedintele ca sa se mai urneasca din loc ceea ce ar fi trebuit sa mearga de la sine?

 

Nu putem fi copiii statului toata viata

Am insistat atat asupra acestor detalii, pentru ca este nevoie si de o constructie umana in spiritul masurii, al solidaritatii si al responsabilitatii fata de propria-ti viata. Nu putem fi copiii parintilor sau ai statului toata viata.

Este, apoi, si problema increderii in ceilalti si mai ales in noi insine. Ea nu se poate construi fara comunicare. Or, acest baraj al lipsei de comunicare a constituit cea mai dificila problema a administratiei in ultimii patru ani. Au existat dificultati de comunicare chiar si din partea celor care faceau ceva, care lucrau. Este greu ca, in acelasi timp, sa faci si sa povestesti ce faci. Daca te concentrezi sa povestesti ce faci, nu mai termini ce ai de facut.

Din pacate, vestile bune n-au avut raspandire, s-au creat o stare de neincredere extraordinara, un val de minciuni, de ura, de exagerari, care au cuprins, la fel ca viitura de la Cuculeasa, intr-un namol gros, negru si urat mirositor, societatea romaneasca. Cu picioarele prinse intr-un asemenea namol va fi greu sa continuam si sa terminam constructia inceputa. Aceste continue contestari din toate partile, fie ca vin din stanga, cand se spune „e un dezastru, inainte era minunat”, fie ca vin din dreapta, chiar de unde ne-am asteptat mai putin, de la prietenii nostri care spun „nu s-a schimbat nimic”, nu pot fi contrazise prin vorbe.

Vorbele suna mult mai bine la cei care spun „nu”, la cei care mistifica adevarul, la cei care recurg la violente verbale. Singura posibilitate de a iesi din acest namol o constituie faptele. Iar aceasta carte, lansata astazi, este o incercare de a vorbi despre viata noastra prin fapte.