Discurs la simpozionul prilejuit de redeschiderea Galeriei de artă europeană a Muzeului Naţional de Artă, Bucureşti, 6 mai 2000 

 

Gloante contra arta si carte

Impartasesc emotia tuturor celor care traiesc astazi in acest palat istoric bucuria unui eveniment mult asteptat: redeschiderea Galeriei de arta europeana in cadrul unui simpozion, pe care organizatorii l-au conceput ca pe o simbioza a artei plastice, a muzicii si a istoriei.

Indraznesc sa adaug marunta mea emotie din vremea cand, student fiind, paseam in Galeria de arta europeana cu sfiala si ireprimabila atractie. Datorez mult, din ceea ce am reusit sa stiu si sa devin, contactului prelungit in timp cu arta si istoria, pe care acest Muzeu le promoveaza cu stiinta si veneratie.

Pentru toti cei care suntem aici, astazi, aceasta aripa a Muzeului National de Arta este, alaturi de Biblioteca Centrala Universitara, de vizavi, o reamintire a dramaticelor zile din decembrie 1989, a distrugerilor de atunci, dar si a abnegatiei cu care multi oameni – unii se afla printre dumneavoastra, ii recunosc acum – au salvat o mare parte dintre valorile colectionate cu grija, timp de decenii. Carti si reviste au ars in cladirea de peste drum, atelierul dumneavoastra de restaurare a ars aici, tablouri si desene au fost distruse, ziduri au fost daramate intr-un valmasag de evenimente in care vointa de libertate a celor multi nu a putut impiedica actele de barbarie ale catorva.

 

Prietenii i-am cunoscut la nevoie

Redeschiderea acestei Galerii este si un rod al solidaritatii exemplare pe care ne-au aratat-o nenumarate institutii, fundatii si persoane din Occident. In cei zece ani trecuti de la acele zile tulburatoare, cand intunecate, cand pline de lumina, am descoperit ca nu suntem singuri, ca exista in Europa, dar nu numai in Europa, o solidaritate reala din partea celora care impartaseau dorinta noastra uriasa de libertate, ajutandu-ne in lupta noastra impotriva barbariei si a cumplitelor ei urmari.

Noi, romanii, spunem ca prietenii la nevoie se cunosc. Permiteti-mi, de aceea, sa multumesc din toata inima prietenilor nostri de la Rijksmuseum din Amsterdam, Consiliul Britanic, Muzeul Luvru, Réunion des Musées Nationaux, Bayerisch National Museum, J.P. Getty Museum si multi altii. Fara Rijksmuseum din Amsterdam nu am mai fi putut admira superba iradiatie de lumina din Haman implorand iertare Esterei al lui Rembrandt; fara sprijin italian, altfel ar fi aratat tabloul de Luca Giordano; fara Getty Museum, nu ne-am fi putut bucura astazi de Fecioara cu Pruncul al lui Gentileschi iar, fara ajutor din Bruxelles, picturile lui Hans Memling n-ar fi avut stralucirea de acum.

Multumesc tuturor celor pe care i-am mentionat si celor multi pe care nu i-am putut nominaliza. Sunteti in gandurile si in inima noastra, alaturi de toti cei prezenti, pentru a ne bucura, impreuna, ca a fost posibil ca acest muzeu sa renasca din propria-i cenusa.

Restaurarea executata de specialisti din Occident a stimulat reflectia si performanta multor restauratori romani. De aceea, ne bucuram la fel de mult ca putem admira astazi Venus si Amor de Lucas Cranach, atat de pur, altfel decat stiam tabloul cu multi ani in urma. Ca de multe ori in trecut, si anii din urma au aratat cat de rodnica este o colaborare intre specialistii romani si cei occidentali.

 

Muzeul devenirii noastre moderne

Ne bucuram, in fine, de redeschiderea Galeriei de arta europeana din acest muzeu, pentru ca ea este si un semn al continuitatii. Inaugurata de primul rege din perioada moderna a Romaniei, aceasta colectie a crescut de-a lungul anilor si s-a contopit cu alte colectii din capitala si din tara, ca si cum pe diverse cai arta Europei venea spre noi si oferea capodoperele ei pentru a grabi aici aparitia unor noi forme de arta, alaturi de cele de tip bizantin si neobizantin. Poate ca nu intamplator arta moderna romaneasca s-a dezvoltat cam in acelasi ultim patrar al secolului al XIX-lea, in care s-a infiripat si nucleul central al colectiilor din acest muzeu. De aceea, Muzeul National de Arta poate fi considerat un simbol al modernitatii noastre.

Fara a forta o apropiere hazardata, as spune ca noi am intrat in Europa moderna odata cu prima Constitutie democratica din 1866, dar si cu constituirea acestei colectii, de catre acela care era atunci, in 1869, Principele Carol I. Drumul a fost continuat de oameni de valoare ai societatii romanesti care s-au dedicat cresterii acestei colectii de arta europeana. Ea poate fi socotita, asadar, si un simbol al devenirii noastre, al recuperarii apartenentei noastre la cultura europeana.

Razboaie au trecut si au intrat in istorie. Regimul comunist, cu toate ororile lui, a intrat si el in istorie. Iata acum ca si distrugerile din decembrie 1989 au intrat in istorie. Dar acest muzeu de arta, national prin excelenta, straluceste din nou, mai bogat ca oricand.

Sa ne bucuram impreuna ca, dupa zece ani, unii mai buni, altii mai putin buni, ani de sperante, dar si de dezamagiri, aceasta realizare ne gaseste alaturi. Sa ne bucuram ca suntem impreuna in Muzeul National si sa ne lasam sub vraja artei.

Vom fi mai intelegatori si mai generosi.