Discurs la Congresul 6 al Alianţei Civice, Bucureşti, 6 mai 2000

 

Marturisesc ca este destul de greu sa gasesc un mod de prezentare adecvat pentru interventia mea. Ea a fost inclusa in lista mesajelor, dar nu poate fi un mesaj, pentru ca mesajul vine de la cineva din afara. Ca si dumneavoastra, eu sunt membru al Aliantei Civice, sunt si membru fondator. Constitutia mi-a impus ca in timpul mandatului prezidential sa nu fac parte dintr-un partid politic, dar nu sa parasesc Alianta Civica si nu am parasit-o.

S-a spus aici ca ultimii trei ani au fost, in mod paradoxal, cei mai dificili din istoria de zece ani a Aliantei Civice, nu pentru ca ceilalti ar fi fost mai usori sau mai lipsiti de provocari, ci pentru ca a fost greu de definit o relatie cu cei angajati in cadrul Puterii. Pot sa spun ca si pentru mine au fost mai dificili decat atunci cand eram angajat in lupta politica ca lider al Aliantei Civice si apoi al Conventiei Democratice. Poti sa primesti cu seninatate atacurile adversarilor deoarece, cu cat sunt mai dure, cu atat inseamna ca esti pe calea cea buna si ceea ce faci faci bine. Primesti insa cu greu lipsa de sustinere sau neintelegerea din partea prietenilor.

 

Speranta si increderea din ’90

Am fost miscat cand i-am revazut, in aceasta sala, pe cei cu care am inceput constructia Aliantei Civice prin semnarea individuala a Apelului, in urma caruia s-a initiat aceasta mare structura a societatii civile. Mi-am amintit cum, la Timisoara, pe vremea cand eram lider si purtator de cuvant al Solidaritatii Universitare, m-am aflat alaturi de presedintele Asociatiei Fostilor Detinuti Politici, de reprezentantii Grupului de Dialog Social, ai Societatii „Timisoara”, ai Ligii Studentilor. I-am regasit aici, cu tragica exceptie a celui ce a fost George Serban, pe toti cei care, in toamna anului 1990, la Timisoara, am hotarat sa ne unim, ca structuri civice si ca persoane, intr-o mare alianta a societatii civile.

Am fost la fel de miscat sa-i ascult pe cei care au vorbit acum, in aceeasi tonalitate, in aceeasi nota a inceputurilor noastre, in cuvinte venind din inima si cu radicalitatea morala care atunci ne-a unit.

 

Generalizarea vinovatiei

Exista insa ceva ce mie imi pare a fi o alaturare fortata: pe de o parte, exprimarea sperantei intr-o noua victorie, a celor care au format Alianta Civica si au ramas fideli spiritului ei si, pe de alta parte, un anume sentiment de vinovatie. Un sentiment de vinovatie generalizat. Si asta tocmai la noi, care ne-am propus sa cultivam responsabilitatea individuala, singura care poate sta la baza unei responsabilitati reale si a unei solidaritati colective. Eu nu cred ca este posibil sa-ti pastrezi speranta in victorie, atata timp cat o insotesti cu un sentiment general de vinovatie.

Iata de ce, ceea ce voi spune in continuare, va displace multora. Nu mi-am pregatit un discurs si cu atat mai putin un mesaj, tocmai pentru a lasa sa iasa la iveala ceea ce simt in acest moment. Pentru ca miza noastra, a tuturor, nu este miza electorala. Miza este adevarul despre ceea ce a fost si despre ceea ce este. Or, adevarul, ca sa fie complet, trebuie sa fie luminat cel putin din doua unghiuri de vedere.

Am spus aseara, intr-o interventie televizata, ca, in calitate de  simplu cetatean al Romaniei, eu nu as avea motive sa-l sustin pe presedintele Constantinescu si nici actuala Putere, pentru ca nu am informatii corecte care sa-mi permita sa stiu ce au realizat. Marea parte a cetatenilor Romaniei au doar informatii partiale, denaturate, false, sau nu au deloc informatii. Cred ca informatii corecte si complete nu aveti nici dumneavoastra.

Asa cum a fost prezentat, acest material de analiza a Aliantei, frumos si emotionant, era bine venit in 1997. Dar acum, in 2000, sunt stupefiat sa constat ca se eludeaza orice s-a facut bun, atat cat s-a facut. Sau ne rusinam si de ceea ce am facut bine? Credeti-ma, cu nici un chip eu nu pot sa inteleg cum s-a putut ajunge aici.

 

Alianta Civica la Putere

S-a afirmat ca exista o ruptura intre Alianta Civica si Putere. Or, din noiembrie 1996, Alianta Civica s-a aflat la putere prin membrii sai. Presedinte al tarii a devenit un membru fondator si reprezentant al Aliantei Civice. Presedintele a numit ca prim-ministru al Guvernului Romaniei o persoana propusa de Alianta Civica. Presedintele a numit ministri importanti in Guvernul Romaniei, care si  astazi fac parte din conducerea Aliantei Civice. Presedintele tarii si-a ales aproape toti consilierii dintre membrii Aliantei Civice si doi dintre ei au fost alesi in continuare in conducerea Aliantei Civice in perioada 1996-2000. Presedintele Curtii Supreme de Justitie a fost membru fondator al Aliantei Civice. Directorul SRI a fost membru fondator al Aliantei Civice. Importanti membri ai Aliantei Civice au fost propusi ambasadori si consuli si reprezinta acum interesele Romaniei in strainatate. Exista si numerosi deputati si senatori, prefecti, primari si presedinti ai consiliilor judetene care au fost si continua sa fie membri ai Aliantei Civice.

Realitatea este, asadar, ca multi dintre cei mai importanti demnitari ai statului roman sunt membri cunoscuti ai Aliantei Civice. Problema este daca Alianta Civica isi asuma responsabilitatea pentru ei. Aici este nevoie de un raspuns transant: da sau nu. Au facut bine ce au facut sau nu. Au fost competenti sau iresponsabili. Au fost cinstiti sau ticalosi. Au tradat idealurile Aliantei sau nu. Pentru ca aprecierea se cuvine facuta prin raportare la idealurile in jurul carora ne-am reunit  si nu in functie de relatia cu o conducere temporara a organizatiei. Este necesara o delimitare clara si individualizata iar daca activitatea unor membri ai Aliantei aflati in structurile Puterii este inacceptabila, atunci se impune ca acestia sa fie in mod public dezavuati si exclusi din organizatie. Daca s-a afirmat – cu patos – ca nu a existat o cale de legatura a Aliantei cu Puterea, ei bine aceasta legatura trebuia sa se faca chiar prin membrii Aliantei aflati simultan in Guvern sau alte structuri ale Puterii si in conducerea Aliantei.

 

Condamnare in ansamblu?

Nu exista nimic mai pagubitor pentru stabilitatea democratiei decat preluarea a inca uneia din temele propuse cu perfidie de catre fosti securisti si vechi comunisti: tema condamnarii clasei politice in ansamblul ei. Nu exista nimic mai periculos decat a generaliza unele stari de lucruri si de a-i dezarma pe toti politicienii prin aceeasi sentinta, fara a incerca separarea foarte clara a celor care sunt vinovati sau nu au satisfacut exigentele noastre, fata de cei care cel putin au incercat sa apere idealurile si ideile noastre. Nimeni nu-si poate asuma dreptul incriminarii intregii clase politice si nici riscurile unui verdict de condamnare in masa.

S-a spus, cu asumarea aceluiasi sentiment generalizat de vinovatie, ca „exista si corupti printre noi”. Care corupti? Daca sunt cu adevarat, atunci sa-i dezvaluim si sa-i pedepsim. Nu putem afirma ca „exista si corupti”. Coruptii au nume, prenume si o functie. Si, bineinteles, acuzatia trebuie insotita de dovezi. Afirm cu tarie ca nu a existat nici o ezitare pentru a incepe ancheta penala asupra faptelor oricarei persoane acuzate de coruptie. Cine ne-ar putea impiedica sa facem aceasta ancheta? Si cine v-ar putea impiedica pe dumneavoastra sa spuneti nume?

Daca cineva are o obiectie il rog sa mi-o spuna acum. Pentru ca, daca vom continua sa acuzam clasa politica in general, punand laolalta fosti securisti tortionari cu dizidenti, infractori cu oameni corecti, competenti si cinstiti, nu vom face decat jocul celor care doresc un nou regim totalitar. Asa cum nu exista democratie fara o societate civila puternica, e bine sa nu uitam ca democratia nu poate sa existe nici fara partide puternice, nici fara o clasa politica bine conturata intr-o parte sau alta a spectrului politic. Sunt sigur ca dumneavoastra veti reusi sa iesiti din  aceasta situatie ambigua si incerta in care ati fost atrasi.

 

Legile pentru care am luptat exista

Doresc sa ma opresc, foarte pe scurt, la ce s-a facut bun in Romania anilor 1997-2000. A nu recunoaste ca in ultimii trei ani, in Romania, s-a produs o mare schimbare, o schimbare istorica si fundamentala, a pluti in continuare prin ceata si fumul care au fost aruncate asupra noastra este lucrul cel mai grav care se poate intampla acum. Pentru ca, in acesti trei ani, acesti politicieni care si-au asumat responsabilitati in conducerea tarii si aceasta administratie mereu terfelita, pe buna dreptate pentru unii, pe nedrept pentru altii, au realizat multe lucruri pozitive.

Legile pentru care am militat cand eram in opozitie sunt acum votate si promulgate. Avem Legea functionarului public, Legea raspunderii ministeriale, avem Legea deconspirarii securitatii ca politie politica, avem si Legea referendumului, avem si Legea Avocatului Poporului, ca si o serie intreaga de institutii noi, care sa le aplice. S-a adoptat Legea bugetelor locale, pentru care ne-am zbatut atata si care da in mana comunitatilor locale o reala capacitate de a decide. Acum consiliile locale vor putea stabili modul de folosire a banilor publici, pentru ca au baza legislativa. Avem Legea invatamantului, am asigurat drepturile minoritatilor, ceea ce parea unora ceva absurd sau un motiv ca sa arunce tara in razboi civil. Aceste legi exista, se aplica si reprezinta una dintre premisele pe baza carora suntem acum in negocieri cu Uniunea Europeana. Legile le-a facut actualul Parlament, asa cum este el, marcat de certuri, ezitari, acuzatii reciproce, dar pana la urma capabil sa voteze legi fundamentale pentru democratie.

 

Restructurarea institutiilor controversate

Mi se reproseaza mereu ca nu s-a schimbat nimic. Una dintre temele de atac priveste fosta politie politica. Iata cateva cifre care reflecta situatia adevarata. Intre 1 iunie 1997, cand l-am schimbat pe directorul Serviciului Roman de Informatii, si 1 mai 2000, au fost trecuti in rezerva 910 ofiteri, intre care 5 generali si 570 cu grade de colonel si locotenent-colonel. Au fost angajati 1130 ofiteri, dintre care 98% sunt tineri, absolventi ai institutiilor de invatamant superior. Au fost schimbati din functii de conducere 24 sefi de sectii judetene, 19 sefi de unitati, 66 loctiitori de sefi de unitati, 1000 sefi de sector si sefi de birou. Totalul schimbarilor operate in SRI este de peste 3100. In trei ani, trei mii de schimbari. Nu mi se pare a fi putin pentru o institutie si cu atat mai mult fata de afirmatiile celor care spun ca nu s-a schimbat nimic in Romania.

Serviciul de Informatii Externe are dimensiuni mai reduse. Dar, dupa numirea noului director, fost consilier prezidential si fost membru al societatii care editeaza ziarul Romania Libera, au urmat peste 300 de schimbari in SIE, in locul celor trecuti in rezerva fiind incadrate persoane tinere cu studii universitare.

In Ministerul de Interne, in anii 1997-2000, s-au luat masuri extrem de drastice. 76 ofiteri au fost trimisi in judecata pentru comiterea unor fapte penale, 121 ofiteri au fost trecuti in rezerva, 310 ofiteri au fost retrogradati in functie si 1675 ofiteri au consemnari.

A spune ca nu s-a schimbat nimic in aceste institutii fundamentale sau ca nu s-a schimbat Curtea Suprema de Justitie, unde nu am acceptat reinvestirea judecatorilor care s-au pronuntat, prin celebra decizie a plenului Curtii din 1995, impotriva stabilirii drepturilor de proprietate prin Justitie, inseamna negarea iresponsabila a realitatii.

Credeti ca aceste schimbari au fost usoare? Credeti ca era posibil ca, fara aceste schimbari, sa se produca si celelalte?

 

Cine se opune luptei cu coruptia?

Se spune ca nu s-a facut nimic – o alta obsesie – in lupta impotriva coruptiei si crimei organizate. Este o masinatie pusa in miscare chiar de structurile crimei organizate pentru a discredita aceasta actiune si, din pacate, si dumneavoastra ati fost manipulati. Exista nenumarate dosare si persoane anchetate, trimise in judecata si condamnate. Cu condamnari definitive. Nu reprezinta nimic aceste lucruri si nu vrem sa le luam in considerare, ca si cum nu s-ar fi facut?

Nu s-a facut nici un rabat pentru partidele care sunt acum la putere. Primul dosar trimis in judecata a fost cel al fostului sef al SAFI, fost ministru liberal de finante si secretar general, in acel moment, al PNL. Dupa venirea noastra la putere, nimeni din PNL nu s-a opus ca acest dosar sa-si urmeze cursul. Nu s-au facut interventii pentru apararea nici unor persoane cu functii de conducere.

Multi ar fi dorit ca aceasta lupta impotriva coruptiei si a crimei organizate sa se finalizeze in cateva luni. Atunci nu ar mai fi putut fi vorba de democratie si de stat de drept in Romania. Si ceea ce noi am vrut sa construim nou in Romania nu s-ar fi construit.

Directorii care au falimentat bancile, in momentul de fata sunt judecati si unii au fost deja condamnati. Putem sa nu luam in considerare ceea ce s-ar fi intamplat cu Romania daca schimbarea din 1996 nu s-ar fi produs? Cu informatiile aflate acum la dispozitia tuturor, se mai poate cineva indoi ca nu s-ar fi declansat un crah total in conditiile in care resursele valutare erau epuizate iar datoriile externe erau uriase? Si atunci, pentru ce sa ne fie rusine? Pentru ca directorii de banci corupti au fost trimisi in judecata sau condamnati? Sa ne fie rusine pentru ca am salvat tara dintr-un dezastru inevitabil, care ar fi trimis-o pentru inca jumatate de secol inapoi?

Sa tinem capul plecat? Doar pentru ca „poate se putea face ceva mai bine”? Sa ne fie rusine pentru ca am impiedicat ca Romania sa devina o tara a crimei organizate, cand ea se prabusea vertiginos in aceasta directie?

Putem face abstractie ca vechii conducatori ai flotei marine, fluviale, de pescuit oceanic au fost judecati si ca astazi sunt condamnati la pedepse incepand cu 10 ani de inchisoare? Din pacate, flota nu mai exista, banii erau in 1996 deja transferati in paradisuri fiscale, prejudiciul este imens si marcheaza inclusiv securitatea nationala a Romaniei.

Am spus ca nici cei care au lucrat in structurile actualei Puteri nu au fost crutati. Cand un inspector guvernamental a fost prins in flagrant de luare de mita, a fost anchetat si condamnat in regim de urgenta. Cand un primar CDR s-a sustras anchetei, a fost pus sub urmarire generala si trimis in judecata. Nimeni nu s-a opus si nu se va opune ca acolo unde exista coruptie, vinovatii sa fie pedepsiti. Acum sunt in curs de derulare procesele privind marile fraude din domeniul petrolului si ingrasamintelor chimice, care au dus la pagube de peste trei miliarde de dolari, produse inainte de alegerile din ’96. In unele procese exista deja sentinte de condamnare. Vor urma si alte procese privind contrabanda cu petrol, cu tigari si cafea. Nimeni nu a fost protejat si nimeni nu va fi protejat.

Nu trebuie sa omitem faptul ca in domeniul infractiunilor economico-financiare, nicaieri in lumea democratica un proces nu se termina mai devreme de trei ani. Ca in orice tara democrata, si in Romania trebuie sa acorzi si celui mai abject criminal dreptul la aparare, dreptul la expertize si contraexpertize. Dar a spune ca „nu s-a facut nimic”, a arunca mereu o umbra asupra moralitatii generale este deja prea mult.

 

Crize depasite

In anul 1999, Romania a fost la un pas de a fi afectata grav de situatii extrem de critice. Am fost in pragul unui razboi civil cand cele doua asalturi mineresti au pus in evidenta slabiciunea unor structuri ale institutiilor statului si totul a depins de capacitatea presedintelui de a lua hotarari intr-un moment decisiv. S-a asigurat de urgenta cadrul legal si am putut interveni pentru a stavili violentele si amenintarile la adresa sigurantei nationale. Punerea in executare a hotararii Curtii Supreme de Justitie privind condamnarea liderului mineriadelor a pus capat incercarii de a submina autoritatea Justitiei prin forta si santaj. A fost greu, a fost periculos, dar, atunci cand pericolul a trecut, totul s-a uitat.

In contextul evenimentelor din Iugoslavia a fost nevoie de o decizie ferma si urgenta. Cum bine stiti, parerile au fost impartite si contestarile vehemente. Pozitia oficiala a Romaniei a fost corecta si ne-a intarit sansele de integrare in NATO.

Romania a scapat de povara unei datorii externe de trei miliarde de dolari, care provenea din timpul guvernarii PDSR. A fost achitata in termen evitandu-se riscurile enorme ale intrarii in incapacitate de plata.

In economie s-a realizat un mare numar de privatizari si restructurari. Aceste lucruri s-au facut usor? Nu! S-au facut cu un pret greu. Un pret care inseamna suferinta multor oameni. Un pret pentru o reforma ale carei rezultate abia acum incep sa se vada.

 

Cunoasteti, de asemenea, obstacolele cu care ne-am confruntat in reglementarea problemei fundamentale a proprietatii. Restituirea pamantului si a padurilor este acum fundamentata prin lege. Si legea restituirii imobilelor se va realiza. Cu greu, cu eforturi, dar ea nu mai poate fi impiedicata. Ca si legea privatizarii IAS-urilor, care a intampinat o opozitie inversunata.

 

Regasirea curajului de a spune adevarul

Toate aceste lucruri trebuie cunoscute, spuse si explicate celor multi, pentru care s-au realizat. Dar cine sa le spuna? Nu este oare vocatia de a dialoga vocatia definitorie a Aliantei Civice? Inteleg ca este greu sa rupi traditia dizidentei antitotalitare pe care s-a construit imaginea independentei miscarilor civice. Unii au devenit in ultimul timp critici de profesie. Altii, care nu au fost dizidenti cand ar fi fost cazul sa se opuna dictaturii, isi construiesc acum un fel de dizidenta generalizata fata de oricine ar fi la putere si fata de orice ar face Puterea. De altfel, ar fi mult mai corect acum sa vorbim despre administratie si nu despre Putere. Prietenii nostri au acceptat insa cu usurinta sintagma aberanta regimul Constantinescu, indusa de PRM si PDSR. Fara sa ia in considerare ca, spre deosebire de regimurile anterioare, care au avut toate parghiile si structurile in mana, asa-zisul regim Constantinescu nu s-a bucurat nici macar de sprijinul Aliantei Civice.

Cand, in noiembrie ’96, am spus ca am castigat alegerile, dar nu am castigat puterea, am rostit un adevar. Cand, doi ani mai tarziu, dupa schimbari dramatice la nivelul institutiilor statului, am spus ca detinem  puterea politica, dar nu avem puterea economica, era o realitate care se mentine si acum. Iata de ce nu suntem capabili sa ne facem auziti prin  mass-media. Si de aceea este nevoie de o forta civica in stare sa comunice direct cu oamenii si care sa prezinte adevarul asa cum este el, nu cum este el denaturat de adversarii nostri politici.

Iata de ce este atata nevoie ca Alianta Civica sa-si regaseasca vocatia de dialog si, mai ales, sa-si regaseasca curajul. Pentru ca, astazi, se pare ca este un gest de curaj sa aperi ceea ce se face bine de catre Putere si de catre oamenii pe care i-ati promovat la putere si care si-au facut datoria. Multi dintre dumneavoastra se poarta ca si cum le-ar fi rusine cu cei care au facut reforma. Or, asa nu se poate castiga nici o batalie politica. Rusinati de ceea ce s-a facut bine, jenati de ceea ce s-a intamplat pozitiv, nu putem fi credibili. Nu mai putem recapata forta pe care am avut-o pana in noiembrie 1996, daca nu credem cu adevarat in ceea ce am facut bun. Desigur, indentificandu-i pe cei care au gresit si individualizand greselile, pentru a nu se mai repeta.

In dezbaterile care urmeaza, o sa-l rog pe ministrul Lucrarilor Publice sa prezinte concret, la obiect, ce s-a realizat din Contractul cu Romania, pentru ca, pana acum, dezbaterile in societatea civila romaneasca s-au facut doar dupa temele imaginate, propuse si impuse de catre reprezentanti ai fostei securitati si ai fostei nomenclaturi comuniste: de la sintagma regimul Constantinescu pana la infierarea algoritmului.

Va intreb: cum puteam accede la guvernare si cum putea fi condusa Romania, in mod democratic, altfel decat cu acest algoritm reprezentand ponderea formatiunilor care constituie majoritatea parlamentara si guvernul de coalitie? Care era alternativa? Sa ramanem in opozitie, lipsiti de puterea de a face ceva efectiv, obligati doar sa asistam, cu mici proteste de pe margine, la crahul generalizat care ameninta Romania? Cunoasteti alta modalitate de gestionare democratica a rezultatului alegerilor din 1996, alta decat aceea de a respecta un algoritm? In baza acestui algoritm, Conventia Democratica a avut majoritatea in Guvern si a putut guverna impreuna cu USD si UDMR. Este adevarat ca a existat o lupta interna continua care a condus la o diminuare a eficientei si a credibilitatii. Dar, cu toate acestea, Executivul a functionat si a realizat schimbari fundamentale pentru tara, ale caror efecte vor influenta pozitiv dezvoltarea tarii mult timp de acum inainte.

Ma intreb mereu de ce temele fabricate in laboratoarele de dezinformare ale fostei Puteri sunt preluate atat de lesne si fara discernamant. Poate pentru ca ne lipseste un element fundamental: increderea. Refuz sa cred ca noi, care am plecat impreuna, putem sa ne pierdem asa usor increderea care ne-a tinut impreuna.

Vom reusi mai departe numai daca vom reconstrui increderea in noi si in cei de langa noi, cu care am plecat la drum in vremurile grele si tulburi din 1990. Daca nu vom fi in stare, vom pierde nu numai alegerile, ci si sperantele celor care, cu un deceniu in urma, ne-au acordat increderea lor.