Alocuţiune la intalnirea cu reprezentanţii comunităţilor romaneşti din Statul Michigan la Centrul Cultural al Catedralei Sfantul Gheorghe din Detroit, 8 august, 1999 

 

La Catedrala romanilor din Detroit

Am venit aici pentru a omagia, in numele poporului roman si al statului roman, comunitatea romaneasca din Detroit si statul Michigan. Pe dumneavoastra, cei care in jurul acestei catedrale ortodoxe ati reusit sa va pastrati credinta, sa va pastrati traditiile si identitatea romaneasca.

Slujba la care am asistat astazi si in special tulburatoarea predica a Parintelui Roman ne reamintesc ca, in aceasta viata complicata, suntem adesea antrenati pe cai intortocheate, de care, de multe ori, nu ne putem desprinde. Noi, cei care credem in Dumnezeu, intuim ca viata popoarelor urmeaza un model pe care Dumnezeu l-a intiparit intr-un destin pe care am dori sa-l deslusim.

 

O cale a noastra

Ascultand predica, m-am gandit ca totusi exista si o cale a fiecaruia spre Calea luminata. Putem face legatura dintre invataturile Bibliei si viata noastra aparent supusa intamplarii, presiunilor, dramelor de tot felul. Pentru ca acolo, in Biblie, gasim tot intelesul drumului pe care mergem. Amintiti-va tot ce s-a intamplat in ultimii zece ani cu poporul nostru, cu tara noastra, cu fiecare dintre noi si cum de atatea ori ni s-a parut ca mergem spre viitor cu spatele inainte, pentru ca nu reuseam sa ne intelegem trecutul. Nu intamplator, in Biblie se pleaca de la eliberarea robilor din Egipt. Pentru ca omul nu este facut sa fie rob. Dumnezeu a facut fiinta umana sa fie libera. Chiar si atunci cand in fata sunt armate puternice, sisteme opresive puternice, care par de neinvins, Dumnezeu ne ajuta, Dumnezeu ne lumineaza. Asa s-a intamplat cand evreii au scapat din robia celui mai puternic stat al lumii de atunci. Asa s-a intamplat si in acea noapte de 21 decembrie, cand in Piata Universitatii din Bucuresti trupele de securitate stateau cu armele atintite spre noi, iar in spatele lor erau tancurile, tanchetele si toata forta celui mai represiv regim comunist care mai ramasese pana in acel moment in Europa. Tinerii care crescusera sub comunism invatand ca Dumnezeu nu exista, tinerii carora li se spusese ca numai sistemul comunist este vesnic, au ingenuncheat si au strigat: „Cu noi este Dumnezeu”. Si, cu o emotie extraordinara, ei repetau mereu: „Vom muri si vom fi liberi”. Multi romani, mai ales tineri, au fost omorati. Pentru altii, acestea au fost doar imagini vazute la televizor. Pentru mine inseamna colega de banca a fiicei mele, impuscata in cap in acea noapte de un simbrias al trupelor de securitate; inseamna fiul colegului meu de catedra strivit sub senilele unui tanc, care intrase in multimea adunata acolo, in piata; inseamna clipele dramatice traite de fiul meu si alti zeci de tineri luptandu-se sa apere trupurile colegilor cazuti in acea piata insangerata. Au fost morti si au fost raniti, ramasi infirmi pe viata. Dar si unii si altii, mai aproape sau nu de Dumnezeu, au devenit liberi.

 

Forta Legii si rostul legilor

Curand aveam sa ne punem o alta intrebare: Ce facem cu aceasta libertate? Biblia spune ca, in lungul drum al evreilor in pustie, dezrobitii au cazut prada ispitei si s-au inchinat vitelului de aur. La fel s-a intamplat in primele zile dupa caderea dictaturii, cand unii luptau pentru democratie si altii puneau repede mana pe averile la care ravnisera, dar care nu le apartineau. Atunci s-a distrus si s-a furat avutia Romaniei de catre cei care stiau foarte bine care sunt cheile potrivite.

A trebuit ca evreii sa petreaca ani de zile in pustie pana sa ajunga sa construiasca un stat bazat pe legi. Dumnezeu le-a dat Legea, dar le-a trebuit timp sa-si schimbe mentalitatea, sa ajunga la Colinele inverzite ale Canaanului si sa-si conduca viata dupa lege. Legile au asigurat progresul Europei si al lumii.

Cea mai importanta cucerire a omenirii este statul de drept: statul  bazat pe forta legii si nu pe legea fortei. Dar chiar si un asemenea stat, ca orice lucru din lumea aceasta, este supus mereu si mereu pericolelor. Si ne intrebam de fiecare data: cu ce putem lupta in fata acestor pericole? Raspunsul il gasim in Noul Testament, si-l aflam chiar din gura Mantuitorului care spune: „Adevarul va va face liberi”. Aceasta este arma noastra cea mai puternica, pentru ca nu putem construi nimic solid pe minciuna. Dar este, parca, tot mai greu sa afli un adevar care nu s-a spus timp de peste o jumatate de secol si dupa un timp in care s-au petrecut cumplite grozavii.

Nu putem construi fara iubire

Episcopul Nataniel v-a citit dintr-o carte care s-a publicat recent in Romania, Opresiunea bisericilor sub regimul comunist. Se vorbeste acolo de numarul imens de credinciosi pe care regimul comunist i-a ucis in inchisori sau i-a tarat in lagare de exterminare. Cum putem reactiona fata de cei vinovati de acest adevar ingrozitor? Prin razbunare, prin ura, prin forta? Tot Biblia ne raspunde, in Noul Testament, de data aceasta prin Apostolul Pavel: „Daca dragoste nu este, nimic nu este”. Nu putem construi fara iubire. Ura nu este material de constructie.

Numai iubirea poate fi caramida unei zidiri serioase. Am reusit sa ne depasim resentimentele cand am inteles ca, dupa atatea conflicte sangeroase cu ungurii, trebuie sa construim un viitor comun. Reconcilierea pe care am realizat-o in Romania este serioasa si este puternica pentru ca, asa cum se spune in limba engleza, ea sta „la firul ierbii”, acolo unde politicienii cinici nu pot sa mai incite oamenii. Nu putem uita drama Iugoslaviei, provocata de un dictator comunist care, incercand sa se mentina la putere cu ajutorul extremismului nationa-list, si-a distrus tara, a distrus vieti si destine. A semanat ura si a cules ura. Acest pericol ne-a pascut si pe noi. N-am fost departe. Sa nu uitam ca violentele ciocniri interetnice de la Targu–Mures din 1990 s-au produs inaintea crimelor din Bosnia si Hertegovina, inainte de razboiul din Kosovo. Sunt si acum oameni care incearca sa agite lucrurile, pentru a-si satisface interese personale, setea de putere sau din dorinta de a-si ascunde trecutul murdar.

 

Dumnezeu iti arata Calea; drumul il alegi singur

Dumnezeu iti arata Calea, dar drumul trebuie sa-l parcurgi singur. Singur trebuie sa alegi si sa decizi la numeroasele rascruci, singur trebuie sa-ti gasesti prietenii cu care poti merge mai departe. Greutatile nu se vor sfarsi acum. Nu se vor sfarsi niciodata. Nici chiar in tara in care traiti, cea mai bogata si puternica tara a lumii. Nu stim ce va aduce mileniul III. Am depasit pericolul Razboiului Rece, dar exista inca riscuri enorme si mijloace criminale care pot distruge lumea in cateva minute.

As vrea sa inchei prin a va oferi un dar. L-am adus dintr-un loc legat de anii tineretii mele de geolog, cand lucram in muntii Apuseni si am ajuns pentru prima data la Manastirea Nicula, manastire construita pe locul unei vechi biserici de lemn, in care exista o icoana a Sfintei Maria. In 1699, din ochii Maicii Domnului au inceput sa curga lacrimi. Taranii ardeleni, supusi celor mai crunte presiuni care urmareau deznationalizarea lor completa si stergerea identitatii lor nationale, au simtit acele lacrimi ale Fecioarei din icoana de la Nicula ca o impartasire a durerii lor de romani prigoniti.

Anul trecut, de Sfanta Maria, am fost din nou la Manastirea Nicula. Erau acolo zeci de mii de oameni veniti din toata Transilvania, din Muntenia, Moldova, Dobrogea, Basarabia, Bucovina si mai de departe, din tarile vecine – din Ungaria, din Serbia, din Bulgaria, si chiar romani veniti din America si Australia. Slujba s-a incheiat cu acel vechi cantec ardelenesc, Noi suntem fiii lacrimilor Tale, inchinat Maicii Domnului. Cu lacrimi si credinta romanii au rezistat in aceasta „Gradina a Maicii Domnului”, cum a numit Romania Papa Ioan Paul al II-lea cu ocazia vizitei Sanctitatii Sale la Bucuresti in luna mai a acestui an.

Cu gandul la tot ce romanii au patimit si au iubit, am ales pentru dumneavoastra tot o icoana de la Nicula. Ea a fost pictata in 1840, cand primele grupuri de romani plecau din Transilvania spre America cu durere pentru pamantul pe care-l paraseau si cu speranta pentru locurile indepartate spre care se indreptau. Sa o pastrati aproape de suflet.

Dumnezeu sa binecuvanteze romanii, oriunde s-ar afla!