Discurs, in calitate de invitat principal, la Sesiunea inaugurală a Confe-rinţei Internaţionale a Preşedinţilor de Universităţi, Bruxelles, 11 iulie 1999 

 

Cetatea unde se cladesc idei si oameni

Privilegiul de a te adresa reprezentantilor autorizati ai celei mai importante asociatii universitare internationale poate fi datorat unei pozitii politice trecatoare de sef de stat. Dar este datoria oricarui om de stat – deci cu atat mai mult a mea, care am venit in mediul politic din sfera universitara, si, intr-o oarecare masura, in numele Universitatii – de a plonja din timp in timp in aceasta mare interioara pentru a regasi apoi, plecand de la experienta Republicii Literelor, Republica Cetatenilor.

Vocatia universitara nu sfarseste niciodata. De opt secole, adevaratii universitari intra in Universitate ca intr-o religie pentru ca activitatea universitara tine de o implicare profunda, intelectuala si morala, in viata comunitatii.

Republica Literelor este cea care a aratat Republicii Cetatenilor ca ideile nu circula niciodata prin ele insele, ca trebuie asumate de oamenii care le formuleaza, care le transmit, care se bat pentru ele, care traiesc consecintele si responsabilitatile pe care ele le implica. Examinate, puse la indoiala, acceptate sau respinse, aceste idei nu au decat viata pe care oamenii le-o dau sacrificandu-se adeseori pentru triumful lor.

Reflectand asupra temei care mi-a fost propusa, aceea a responsabilitatii universitatilor in societatea noastra, cred ca nu este suficient sa ne limitam la a evalua universitatile ca institutii de invatamant si cercetare care imprumuta diversitatea extrema a lumii de azi. Universitatea a avut meritul de a fi propus societatii un anumit mod de a aborda si de a considera fiinta umana si relatiile umane. Astfel, valorile care au luat nastere mai intai in cadrul Universitatii au fost consacrate treptat ca valori fundamentale ale epocii democratice.

Nascuta ca o comunitate de dascali si de studenti reuniti in jurul unui proiect comun, de explorare si cunoastere, Universitatea s-a pus in slujba adevarului. In aceasta cautare, calea aleasa de Universitate, inca de la infiintarea sa, a fost nu numai remarcabila, ci si clarvazatoare. Refuzand sa ramana un spatiu in care eruditii isi enunta ideile, siguri de ei insisi si de propria lor valoare, Universitatea a devenit un forum in care ideile castiga in claritate si in vigoare doar atunci cand fac obiectul unor confruntari permanente. Altfel spus, Universitatea – ca institutie a modernitatii – reprezinta, prin definitie, un loc al pluralismului, unde cunoasterea nu este numai o problema de eruditie, ci si o problema de constructie a personalitatii umane. Fiind in acelasi timp un spatiu al libertatii de expresie, un forum al dezbaterii si un mediu incitant pentru reflectie, Universitatea cladeste idei si oameni. Ea este o cetate libera in care libertatea de gandire trebuie sa prevaleze.

Orice universitate adevarata reprezinta, acolo unde se gaseste, o reduta a democratiei atata timp cat spiritul critic, ratiunea si pluralismul sunt valorile care stau la baza demersului sau educativ.

La finele acestui mileniu, in care ne confruntam cu riscul depersonalizarii, Universitatea trebuie sa-si asume din nou o sarcina fundamentala pentru viitorul omenirii: reasezarea omului pe pozitia care ii apartine de drept, ca subiect si tel al actiunii sociale.

 

Responsabilitate pentru cuvantul rostit

Nu avem dreptul sa uitam ca toate ororile acestui secol tragic au fost inainte de toate cuvinte spuse si scrise de intelectuali si, adeseori, alti intelectuali au facut demersuri pentru a le pune in practica. In absenta cuvintelor care le-au exprimat, nici comunismul, nici fascismul nu ar fi putut revarsa asupra lumii otrava lor letala. Doctrina purificarii sarbesti din Kosovo a fost exprimata pentru prima data intrun memoriu al Academiei de Stiinte din Serbia. Discursul fondator al national-comunismului sarb si-a creat o legitimitate amagitoare si insangerata si datorita ralierii unor universitari, in timp ce multi alti universitari sarbi au fost si sunt sufletul miscarilor democratice.

Adevarata conditie de universitar inseamna a-ti asuma fara gres nu numai responsabilitatea actelor tale, dar si a cuvintelor tale, a gandurilor circumscrise acestora.

Avand drept unic stapan propria constiinta, profesorul trebuie sa evalueze cu onestitate mesajul pe care il transmite generatiilor pe care le formeaza. El trebuie sa-si interzica orice instrumentalizare a misiunii sale de dascal in scopuri care se plaseaza in afara cautarii stiintei si a adevarului. Dascalul care ii fascineaza pe tineri atragandu-i spre o anume ideologie, spre o falsa cunoastere, spre o gandire violenta si impura, devine raspunzator nu numai in fata lui insusi, ci si in fata societatii si a istoriei.

Uneori Universitatea devine ea insasi o miza. A fost cazul Universitatii albaneze din Kosovo – interzisa, supravietuind in clandestinitate si, in cele din urma, impinsa la violenta prin violenta.

Un exemplu de rezistenta l-au oferit universitarii romani ostili intolerantei de orice fel. Refuzul acesteia a fost una dintre temele cele mai curajoase sustinute de studentii si profesorii romani in valtoarea revolutiei anticomuniste din 1989. La fel, in perioada urmatoare, universitatile romanesti au refuzat sa faca jocul national-comunismului. Luand exemplul intelectualilor, o mare parte a clasei politice si mai ales societatea civila au respins ideea oricarei confruntari violente, in favoarea dialogului. Acesta a reprezentat adevaratul fundament al reconcilierii istorice dintre romani si maghiari, iar aceasta trasatura distinctiva a democratiei romanesti reinstaurate si-a gasit o expresie simbolica in universitatea multiculturala romano-maghiara. S-a demonstrat astfel ca se poate construi o societate si o natiune de cetateni, in care minoritatile sunt aparate prin vointa majoritatii, deschizandu-se, astfel, un spatiu de speranta la frontierele unei zone sfasiate de conflicte.

Este datoria noastra, a profesorilor si a studentilor, sa contracaram orice piedica pusa libertatii de gandire, dar tot datoria noastra este sa nu permitem ca libertatile academice, esentiale pentru noi, sa fie prost utilizate.

 

Pericolul uniformizarii

Spiritul critic, ratiunea si pluralismul cer nu numai acceptarea diferentelor, ci si atentia acordata celuilalt. Universitatea reuneste nu numai personalitati diferite, ci ea pune laolalta, sub acelasi orizont de cunoastere, diversitatea culturilor.

Pentru noi, proiectul comun in jurul caruia, in numele caruia si in avantajul caruia ne-am reunit astazi este cunoasterea, impartasirea cunoasterii ca legatura comunitara. Dar si ca instrument de cooperare, de apropiere si de solidaritate pentru prestigiul invatamantului superior.

Cred ca Universitatea reprezinta cu adevarat unul dintre ultimele metereze in fata unei mondializari unipolare si a unui proces din ce in ce mai uniformizator de omologare culturala bazata pe o tot mai evidenta dominatie a comunicarii audiovizuale, in detrimentul scriiturii. Asistam la o tendinta de uniformizare a comportamentelor care ar vrea sa ne faca sa credem ca trebuie sa vorbim aceeasi limba, ca trebuie sa ne imbracam la fel, ca mostenirea culturala a umanitatii nu mai conteaza, ca importanta mai au doar actiunea sau banii si nu trebuie sa ne mai pierdem timpul gandind si reflectand.

In fata unei asemenea perspective, poate ca exemplul cel mai remarcabil de multi-culturalism bine gestionat politic, ce ar putea fi opus unei asemenea mondializari uniformizatoare, este furnizat de institutiile universitare ai caror reprezentanti avizati si autorizati sunteti. Doresc, prin urmare, ca reflectia noastra comuna asupra identitatii institutionale a Universitatii secolului XXI sa poata contribui, prin intermediul valorilor care ne sunt specifice, la consolidarea demnitatii cunoasterii si la prestigiul Universitatii, ca institutie a libertatii in societatile noastre.

Exista oare o societate libera, alta decat cea construita dupa masura omului? Democratia nu este oare lucrul cel mai profund si mai veritabil uman in viata comuna a oamenilor? Asa stand lucrurile, mizele pe care mileniul III le pune deja in fata societatii sunt, fara indoiala, noi provocari la care Universitatea este chemata sa dea raspuns.

 

Conteaza ce suntem, nu ce avem

Prin consacrarea personalitatii umane, modernitatea a fost poate prea ades considerata o dizolvare inevitabila a legaturilor organice din sanul comunitatii. Or, dincolo de aspectele incontestabil pozitive ale procesului de modernizare, ceea ce trebuie sa punem acum in lumina este, dupa parerea mea, ocrotirea tendintei naturale a omului de a trai si de a se dezvolta in cadrul comunitatii. Numai in acest fel modernitatea se va dovedi la inaltimea omului, croita pentru om. Nu vom intra in post-modernitate cu ce avem, ci cu ceea ce suntem.

In timpul perioadei pline de riscuri, de ambiguitati si de neprevazut ce a urmat incetarii Razboiului Rece, sub denumirea generica de tranzitie, prima misiune pe care a fost chemata sa o indeplineasca Universitatea a fost (si este) de natura sociala. Experienta universitara ne indeamna sa fim sensibili la transformarile din lumea reala; sa incurajam dezvoltarea invatamantului superior si rolul educatiei superioare; sa veghem ca justitia sa actioneze cu adevarat in societate gestionand in mod transparent toate raporturile dintre persoane, grupuri si stat.

La crizele sociale, create de bulversarile economice si politice ale mondializarii, ale modernizarii si – in cazul tarii mele – ale post-comunismului, risca sa se adauge si o criza a scolii. Cum scoala este prin excelenta un loc al socializarii si al structurarii personalitatii umane, este firesc sa ne intrebam care este marja de mediere si de inovatie a Universitatii, in calitatea ei de aliata a societatii impotriva ravagiilor produse de aceste multiple crize?

Inainte de a vorbi despre modul in care Universitatea poate infrunta responsabilitatile sale sociale in secolul XXI, se poate afirma ca provocarile prezentului sunt deja atat de urgente si de importante, incat este necesar sa incercam sa le raspundem cu prioritate. Mai mult decat in orice alt moment al istoriei, nu putem ignora nici una dintre ipotezele sub care ne reprezentam viitorul si nu putem gandi prezentul decat prin raportare la viitor.

 

Elita universitara

Dintre sfidarile sociale cu care se va confrunta Universitatea mileniului III, doua imi par semnificative pentru modul in care vom fi capabili sa ne organizam elementele cunoasterii si viata comunitara. Am in vedere, in primul rand, modul nostru de a intelege actiunea umana si, in al doilea rand, modul de a concepe existenta noastra comuna, de a imagina si de a pune in lucrare functia sociala a cunoasterii.

Istoria modernizarii economice si sociale a Europei, desi nu este uniforma de la Est la Vest si de la Nord la Sud, acopera un timp considerabil in care s-au produs efecte durabile si profunde. Or, intelegerea acestei istorii se afla in miezul activitatii comunitatii universitare, de care poate da seama si de la care poate invata.

Pentru a reusi intr-un asemenea demers, Universitatea este datoare sa depaseasca ea insasi anumite obstacole, in special in relatia intre elite si societate in ansamblul ei. Respectul pentru valoare, cultivarea spiritului competitiv bazat pe competenta si inventivitate, stimularea creativitatii vor reconfigura rolul elitelor si recunoasterea locului lor intr-o ierarhizare etica a valorilor sociale.

Folosind parghiile colaborarii si comunicarii intre universitati, comunitatea academica este chemata sa mijloceasca depasirea unor bariere de mentalitate intre Vest si Est, ca si intre Nord si Sud.

Nu mai avem dreptul sa concepem sfera cunoasterii si a pregatirii universitare ca un spatiu situat dincolo de mizele sociale, condus de reguli esoterice, sesizate doar de initiati, un spatiu monopolizat de cercuri inchise, inaccesibile majoritatii, separat, deci opus acesteia. Din contra, de acum incolo trebuie sa concepem Universitatea ca un mod exemplar de a fi impreuna, aplecati asupra unui proiect comun.

Viitorul lumii noastre nu poate fi asigurat atata timp cat dimensiunilor de excelenta intelectuala, stiintifica si tehnica nu li se vor adauga inaltul simt al responsabilitatii civice, capacitatea de a lucra in favoarea pluralismului si dialogului, a respectului reciproc si a fidelitatii fata de drepturile omului.

Universitatile fauresc viitorul lumii acum. Ele ii formeaza pe cei care vor proiecta infrastuctura si tehnologiile, dar si pe cei care vor lua deciziile politice si vor administra societatea, pe cei care vor fi educatorii copiilor nostri. Universitatile ii descopera si ii formeaza pe literatii si artistii care vor intruchipa visele, sperantele, dramele si cosmarurile vremurilor ce vin.

Secolul XXI apartine deja universitarilor, ei sunt primii care au de raspuns la toate provocarile timpului si lumii in care vom trai.