Discurs la şedinţa extraordinară a Consiliului Municipiului Bucureşti, 20 mai 1999 

 

Zece ani de evolutie contradictorie

Primariile si consiliile locale au un rol de o importanta cu totul speciala intr-o perioada in care unul dintre obiectivele reformei din Romania este descentralizarea. Iar atunci cand este vorba despre cel mai mare si cel mai important oras din tara, acest rol devine esential atat pentru viata celor doua milioane de locuitori ai sai, cat si pentru Romania, in ansamblul ei.

Capitala a trait zece ani de evolutie contradictorie. In acest rastimp, pe strazile ei au aparut mai multe automobile, sediile reprezentantelor unor mari firme din lumea de azi, un comert variat, cladiri centrale bine luminate si lucrari edilitare imposibil de ignorat. In acelasi timp, pe aceleasi strazi bucurestene putem vedea si semnele relei gospodariri: gropi in asfalt, gunoi, un trafic blocat de ingustimea arterelor sau de absenta spatiilor de parcare, fatade istorice lasate in paragina si multa saracie: batrani care cersesc, copii ai strazii, caini vagabonzi.

Daca Bucuresti, capitala tarii, este „purtatorul de imagine al Roma-niei in lume”, aceasta imagine este intr-o oarecare masura si opera Con-siliului Municipal, si cu bune, si cu rele. Responsabilitatea Primarului General si a Consiliului Municipal, ca gestionari ai orasului, este de netagaduit. Ea trebuie sa-i conduca pe cei ce admnistreaza capitala la cumpanire si la mare atentie in deciziile pe care le iau, pentru ca numai astfel activitatea de zi cu zi isi va gasi sensul ei propriu, care este binele public.

Am studiat cu mare atentie materialele supuse astazi dezbaterii Consiliului Municipal, materialele aprobate in sesiunile precedente si am ascultat cu mare atentie interventiile domnilor consilieri. Este vizibila o munca serioasa atat a aparatului administrativ al Primariei, cat si a tuturor consilierilor, indiferent de partidele pe care le reprezinta. Asa cum s-a spus, este greu de inteles, pentru multi dintre cei care au lucrat pentru dezvoltarea Bucurestiului, afirmatia des auzita „in Bucuresti nu s-a schimbat nimic”, „nu s-a facut nimic”, mai ales daca luam in considerare datele statistice prezentate, toate aceste cifre precise care nu pot fi contestate. Si totusi de ce, coborand in strada, discutand cu cetatenii,aflam atatea nemultumiri bazate pe fapte concrete, la fel de reale?

Bilantul prezentat de domnul Primar General nu analizeaza in suficienta masura situatia complicata a capitalei de azi si, ca urmare,  nu poate oferi o perspectiva suficient de clara asupra proiectelor imediate care ar permite un dialog real cu cetatenii.

 

Parlamentarii de Bucuresti s-au rupt de alegatori

O analiza amanuntita a lipsurilor din activitatea Executivului si a Legislativului pune in lumina neajunsuri reale ale acestor institutii ale puterii in stat. Un dialog mai bun cu Guvernul este in mod categoric necesar.

La fel de necesara este insa utilizarea marelui numar de senatori si deputati pe care cetatenii Bucurestiului i-au trimis in Parlament. Si cred ca este absolut necesar un contact intre Consiliul Municipal si acesti senatori si deputati, care au fost alesi de catre cetatenii Bucures-tiului ca sa apere interesele capitalei, in Senatul si in Camera Depu-tatilor din Parlamentul Romaniei. Am observat insa ca, in general, se-natorii si deputatii de Bucuresti par cei mai rupti de fieful lor electoral. Este usor sa candidezi pe o lista foarte mare, prin care se voteaza parti-de. Dar, odata ales, exista obligatia de a-i reprezenta, cu adevarat, pe cei care te-au votat.

In drumurile pe care le-am facut in tara, am constatat ca, incet-incet, cetatenii au reusit sa-si faca auzite vocile in orase si in judete, sa dinamizeze activitatea senatorilor si deputatilor si sa le impuna acestora sa vina sa apere in Parlament punctele lor de vedere. Acest lucru – din cate stiu eu – se realizeaza cel mai putin la Bucuresti.

O obligatie elementara a senatorilor si deputatilor de Bucuresti ar fi, in opinia mea, participarea lor la aceste sedinte, pentru a afla punctele de vedere exprimate de consilieri. Presedintele nu are initiativa legislativa, dar ei au aceasta prerogativa. In momentul in care s-ar aduna laolalta toti senatorii si deputatii de Bucuresti, indiferent de partide, s-ar constata ca exista o forta extraordinara in Parlamentul Romaniei care poate nu numai sa promoveze un proiect legislativ, ci sa impuna si sa urmareasca in comisii dezbaterea lui. Acel lobby pentru proiectele de legi care va intereseaza trebuie facut in comisii si pentru aceasta dumneavoastra trebuie sa discutati direct cu acesti senatori si deputati. Daca ei nu va cauta, sa-i cautati dumneavoastra.

 

Critica activitatii manageriale

Exista si o alta problema. Este normal sa combati lipsurile celorlalte institutii ale statului, care se repercuteaza asupra bunei functionari a institutiei pe care o reprezinti. In acelasi timp, ma asteptam sa vad o analiza mai temeinica a felului in care a muncit Primaria insasi in acest an. Si nu ma refer la o autocritica formala. Ma refer la o analiza riguroasa a ceea ce ar fi trebuit facut pentru ca orasul acesta sa poata functiona si evolua chiar in conditiile in care legislatia este imperfecta iar fondurile sunt atat de limitate. Actele normative nu pot inlocui niciodata, oricat de bune si de numeroase ar fi, o buna activitate de gestiune, de organizare si de control. Eu insumi sunt convins ca sunt necesare inca multe legi iar celor mentionate – Legea administratiei publice si Statutul functionarului public – li se poate adauga, avand in vedere problemele specifice abordate astazi, si cea referitoare la Statutul arhitectului. Cred insa, ca rolul Consiliului Municipal nu este sa arate cu degetul spre alte institutii, ci mai ales acela de a identifica nefunctionalitatile din propriile structuri.

Exista organisme internationale cu o reputatie solida in analiza si eficientizarea managementului, iar una dintre ele a fost angajata pentru un diagnostic al Primariei Capitalei. Pentru aceasta analiza s-a platit, dupa stiinta mea, o suma mare de bani si totusi concluziile ei se pare ca au ramas mai mult in sertare. Acesta este un exemplu al felului in care dorinta de a imbunatati activitatea in slujba cetateanului se blocheaza din pricina birocratiei si a inertiilor de tot felul. Si este regretabil, pentru ca exista resurse umane semnificative, un aparat al Primariei format in proportie de peste 50% din oameni cu studii superioare, specialisti in cele mai importante domenii care tin de resortul administrarii unui mare oras; ca sa nu mai vorbesc de inaltul nivel profesional al unor personalitati din mediul academic si specialisti cu o serioasa pregatire si capacitate de rezolvare a unor probleme majore, cooptati in randul consilierilor.

 

Capitala in scrisorile adresate Presedintiei

Am si un alt tip de contact cu problemele primariei. Numai de la inceputul acestui an, deci in cateva luni, am primit peste o mie de scrisori cu probleme de competenta Primariei Capitalei sau a primariilor de sector. Trebuie sa spun de la inceput ca, in momentul in care la Presedintie vin foarte multe sesizari vizand un anumit domeniu, aceasta inseamna ca in acel domeniu ceva nu merge. Sigur ca aceste nemultumiri sau solicitari sunt variate. Am cerut sa se faca o statistica pe calculator. Pot pune la dispozitie si diagrame cu aceste probleme, raporturile dintre ele, modul in care acestea s-au schimbat in doi ani si jumatate.

Nefacand obiectul competentelor Presedintiei, aceste probleme au fost dirijate la Primaria Capitalei si la primariile de sector. La 83% din aceste scrisori, autoritatile locale au raspuns Presedintiei si petentilor. Dar trebuie sa spun, in acelasi timp, ca nu toate aceste raspunsuri au fost suficient de clare si de complete. Nu ma refer numai la rezolvarea problemei, ci in special la aceasta necesara obligatie de a explica cetateanului care ti se adreseaza pentru o nevoie a lui, care, pentru el, este poate lucrul cel mai important, ce impedimente exista si ce conditii ar fi necesare pentru ca problema lui sa poata fi solutionata.

Exista si cazuri fericite, in care solicitarile oamenilor primesc solutii favorabile. De pilda, locuitorii de pe strada Grigore Iancu, din sectorul 3, care doreau introducerea retelei de apa si canalizare pe strada unde locuiesc, au satisfactia de a fi informati despre promovarea acestei investitii in cursul anului 1999. Dar raspunsul vine la o cerere inaintata in 1993. Exista, totodata, putine sperante pentru alti cetateni care se afla in situatii similare. Este clar ca nu exista mijloace pentru a rezolva toate solicitarile, nici chiar in capitale mai instarite. Am avut ocazia sa vizitez capitale europene si de pe alte continente si am putut sa observ – mai ales inainte de a fi Presedinte – si partile negative ale marilor metropole din tarile cele mai avansate si mai prospere. Nicaieri in lume nu s-a reusit ca toate problemele cetatenilor sa fie rezolvate. Ajunge sa te duci in periferiile Washington-ului sau ale New York-ului. Dar trebuie sa li se ofere oamenilor o perspectiva, o solutie alternativa sau, cel putin, o solutie temporara. In orice caz, trebuie asigurat un dialog real.

Asa cum stiti, cele mai multe cereri ale bucurestenilor sunt legate de lipsa locuintelor. Este o problema cronica si aceasta situatie va mai dura probabil mult timp. Multe cazuri privesc persoane care decid sa se mute in Bucuresti si considera ca li se cuvin locuinte din fondul de stat. Oamenii mai au inca aceasta mentalitate. De aceea apreciez proiectele alternative puse in discutie, ca o posibilitate de a suplini lipsa de resurse bugetare pentru suplimentarea fondului locativ de stat.

Labirintul birocratiei

Principalul mesaj pe care mi-l transmit cetatenii care au probleme legate de competenta Primariei Generale sau a primariilor de sector vizeaza birocratia stufoasa si declinarea repetata a competentelor intre ele, in asa fel incat nici dupa luni de zile petitionarii nu stiu, de fapt, cu cine ar trebui sa vorbeasca. Mie mi se pare acest lucru ca fiind cel mai grav.

Primaria Generala a Capitalei are un centru de informare, insa nici existenta si nici modul in care el functioneaza nu sunt cunoscute suficient de cetatenii Bucurestiului. De asemenea, este necesar sa se procedeze rapid la o simplificare substantiala a procedurilor si a formularelor utilizate in relatia cu oamenii. Poate ar trebui luata in considerare acea practica, existenta in democratiile occidentale, a unui formular unic pentru toate demersurile administrative, in care contribuabilul poate sa marcheze obiectul solicitarii, anexand documentele necesare. Acest formular cu „patratele” simplifica enorm activitatea. Folosirea lui nu este numai posibila, dar este si indispensabila.

 

Curatenia – opera comuna a locuitorilor si administratiei

Un alt demers, pe care il consider necesar, este promovarea ideii de parteneriat, dar, mai ales, punerea sa in practica. Este foarte important ca oamenii sa simta solicitudinea functionarilor si a institutiilor in  situatii dificile si sa fie chemati, in acelasi timp, sa actioneze alaturi de institutii.

In orice oras civilizat, curatenia, de pilda, este opera comuna a locuitorilor si a administratiei. Poate aici suntem cel mai departe de lumea civilizata. Cand eram profesor in America, am avut posibilitatea sa trec prin New York, in timpul unei campanii ecologice. Sa nu va imaginati ca oamenii faceau marsuri sau mitinguri. Nu. La data anuntata, tot parcul era plin cu oameni de toate varstele, care curatau zona respectiva. Cei care au fost in SUA stiu foarte bine cum isi pastreaza oamenii curatenia in curtea lor, in fata curtii lor, pe strada, si cum se deplaseaza, in week-end, cu masina, la centre speciale unde depun sticlele pe culori; si o fac chiar cu placere, nu numai din obligatie.

Cetateanul nu poate sta cu mainile in san asteptand sa vina primarul sa faca curat sau sa dea zapada din fata scarii blocului. Primarul trebuie sa asigure doar ridicarea si transportul zapezii sau al gunoiului.  Dar pentru a ajunge la un asemenea parteneriat este nevoie de educatie.

Cred, de asemenea, ca este necesara o colaborare mai buna cu tot ce tine de mass-media, mai ales acum cand se dezvolta o presa dedicata special Bucurestiului. Imi permit sa fac si eu un apel in aceasta directie. Este un apel delicat, dar cred ca nu putem sa adoptam o atitudine slugarnica si populista fata de cetatean, pentru ca nu ii asiguram demnitatea daca il lingusim si incercam sa aruncam toata vina spre Primarie, spre Guvern si, bineinteles, spre Presedinte. Nu castigam nimic de la oameni dezvoltand o psihologie de asistati. Demnitatea omului este onorata atunci cand el se simte implicat in viata orasului.

 

Aceeasi grija pentru centrul istoric si periferii

Sunt si locuri unde se cristalizeaza un alt tip de atitudine. Parcul Ioanid de langa Bulevardul Dacia acum un an sau doi ajunsese aproape o groapa de gunoi. L-am revazut de curand si am fost surprins sa ga-sesc acolo flori, gazon proaspat si curatenie. Am descoperit un asemenea parculet si intr-o zona periferica. Daca astfel de „miracole”, cum le putem numi acum, se vor multiplica, este clar ca Bucurestii vor arata altfel. Si, daca luam in consideratie ce vor cetatenii, cred ca actiunea prioritara ar trebui dedicata in acest moment tocmai salubrizarii orasului. Pentru ca aceasta este problema care ii deranjeaza pe cei mai multi dintre cetateni.

Va trebui sa se actioneze concomitent pentru rezolvarea marilor probleme din centrul orasului si pentru dezvoltarea si modernizarea periferiilor. Trebuie refacut centrul istoric, avem nevoie de mai multe hoteluri de rang inalt, de o circulatie fluida, dar nu trebuie uitat nici o clipa faptul ca strazi intregi nu au inca un acces corespunzator la servicii elementare, cum ar fi canalizarea.

 

Nu ducem lipsa de proiecte, ci de finalizari

A fost aprobat statutul Agentiei „Bucuresti 2000”. Este un proiect complex si modern care priveste dezvoltarea orasului corespunzator cu cerintele noului mileniu in care ne pregatim sa intram. Bucurestenii asteapta cu nerabdare si, sa recunoastem, si cu oarecare neincredere, punerea lui in practica. Iar neincrederea, am constatat, pleaca mai ales de la faptul ca ducem lipsa nu de proiecte, ci de finalizari. Stim cu totii ca au fost finantate pentru acest oras proiecte care nu au fost valorificate. La aceasta ora nu exista inca un plan urbanistic general al Capitalei, aprobat si aplicabil. Exista doar niste planuri urbanistice zonale.

Sunt impresionat de munca arhitectilor, a specialistilor, care au proiectat viitorul Bucurestiului, un viitor pe care il dorim cat mai apropiat. Distanta de la proiect pana la ce se construieste trebuie redusa cat mai mult. Sa redam oamenilor increderea ca nu este vorba despre himere; ca avem efectiv posibilitatea sa transformam Bucurestiul intr-un timp relativ scurt. Pana atunci insa, trebuie sa ne ocupam si de problemele de zi cu zi din domeniul constructiilor.

Un arhitect mi-a expus o idee pe care o consider interesanta. Exista multe blocuri P+4 ale caror terase, prost concepute, provoaca scurgeri de apa atat in interior, cat si in exterior, cauzand sistematic pagube, cheltuieli si conflicte intre locatari. Pe aceste terase, care oricum ar trebui refacute, s-ar putea construi apartamente in mansarda. S-ar rezolva concomitent prevenirea degradarii din pricina intemperiilor si s-ar obtine, prin comercializare, fonduri pentru reabilitarea imobilului in ansamblul lui. Nu este numai o idee. La Timisoara, am vazut la marginea orasului cateva constructii deja realizate. Avem o scoala de arhitectura de mare valoare, cu specialisti eminenti a caror competenta, dupa parerea mea, este inca insuficient folosita de Primaria Generala a Capitalei.

De asemenea, cred ca nu putem invoca mereu problema banilor, cand privatizarea spatiilor comerciale din oras a demarat atat de greu si atat de tarziu, spre disperarea tuturor, desi ea ar fi adus venituri substantiale la bugetul local. Dupa sase ani de amanari, Legea bugetelor locale ofera un nou statut primariilor din punct de vedere financiar. Se poate face mai mult pentru oras si pentru locuitorii lui, exista mai multe mijloace si, evident, raspunderi mai mari fata de modul in care sunt folosite aceste mijloace. Iata, din nou, un motiv de dialog. Cetatenii trebuie sa stie, sa li se explice si sa fie convinsi ca daca banii datorati prin lege nu ajung la Primarie, nu pot pretinde din partea acesteia realizarea unor obiective propuse chiar de ei.

 

Raport intre ce dam si ce primim

Inca din 1992, am pledat pentru aceasta lege a finantelor locale, pe care am considerat-o nu numai o piatra unghiulara intr-un nou tip de administratie ci si o premisa fundamentala pentru schimbarea mentalitatii. Mentalitatea celor care traiesc intr-un sistem, in care mai intai se face bugetul de stat si apoi se asteapta cu nerabdare votarea lui si repartizarea banilor in teritoriu, accepta cu greu ideea ca trebuie sa se inceapa cu bugetele locale. Va trebui sa li se explice atent cetatenilor exact ce se va realiza cu banii lor. Omul accepta sa dea daca stie pentru ce, daca stie ca poate controla ce se intampla cu banii lui.

In primul rand in Bucuresti, care joaca un rol de fanion, se cuvine sa cultivam acest nou tip de mentalitate. Sa folosim panouri care sa arate cand incep lucrarile si cand se vor termina, cine executa lucrarea si cu ce fonduri: cati bani de la Guvern, cati bani de la bugetul local. In comunism toti “aveam” cate ceva pe cap de locuitor, dar nimic in mana. Demagogia posesiei abstracte trebuie inlocuita cu o reala implicare in consolidarea valorilor si proprietatilor. Relatia dintre ceea ce dam si ceea ce primim, contractul si parteneriatul intre cetatean si institutii confera transparenta deciziilor si fortifica responsabilitatea si legalitatea. Numai asa vom trai intr-un sistem democratic si eficient.

Ca presedinte, mi-am propus sa fiu un partener de actiune si de dialog permanent cu administratia Capitalei. Cand am restructurat aparatul Presedintiei, am dezvoltat semnificativ compartimentul pentru relatii cu administratia locala. Sa folosim toate instrumentele care ne permit sa comunicam si sa actionam impreuna pentru innoirea Capitalei.

Sunt un om ales de oameni intr-o functie de raspundere. La fel, dumneavoastra. Nu putem sa nu avem in vedere, in fiecare zi, sperantele si increderea pe care au investit-o oamenii in alegerea noastra si, ori de cate ori birocratia sau inertii de tot felul ne indeamna sa scriem pe un proiect sau pe o cerere “nu se poate”, sa ne gandim mai intai la ce se poate face. Iar apoi cum, cand si cu cine il putem duce la capat.