Cuvant rostit la ceremonia punerii pietrei de temelie a Catedralei Mantuirii Neamului,

Bucureşti, 5 februarie 1999 

Catedrala Mantuirii Neamului

Ne aflam, aici, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Presedintele Romaniei, inalti demnitari ai statului roman si mii de credinciosi ce s-au invrednicit sa participe la sfintirea Crucii Catedralei Mantuirii Neamului si la punerea pietrei de temelie a acestei Catedrale.

Unii se pot intreba daca in aceste vremuri de saracie, de restriste, de dificultati era nevoie sa incepem o astfel de constructie monumentala.

Era nevoie, pentru ca si mai multi romani se intreaba daca lupta oarba pentru avere, pentru putere, pentru privilegii, care ne-a adus atatea rele in cursul istoriei neamului nostru, va continua sa ne insoteasca, sa ne macine energiile si in mileniul urmator. Ne-a trebuit foarte mult timp ca sa descoperim si ne va trebui inca mult timp ca sa intelegem ca ura nu este un material de constructie. Rabufnirile de ura si de violenta, care in ultimele saptamani au atins sufletele atator romani, s-ar cuveni sa ne convinga de pericolul exacerbarii raului care exista inca in societatea romaneasca.

 

Zidind cu iubire si credinta

Aceasta Catedrala ne poate da increderea ca un neam exista cu adevarat atunci cand este capabil sa-si defineasca un ideal si sa gaseasca puterea de a-i uni pe toti in jurul acestui ideal. Aceasta Catedrala va fi forma in piatra a unui gand romanesc inchinat solidaritatii umane si iubirii de Dumnezeu care pot salva neamul nostru si ne pot ajuta sa intram in mileniul trei cu demnitate, cu forta pe care ti-o da credinta adevarata. Iata de ce cred ca fiecare piatra pusa la temelia acestei Catedrale va fi o piatra pusa la temelia sufletului romanesc.