Discurs de recepţie la acordarea Premiului Coudenhove-Kalergi al Uniunii Paneuropene,

Bucureşti, 9 noiembrie 1998 

Europa nu poate fi evaluata in cifre de piata

Premiul prin care Uniunea Paneuropeana onoreaza memoria fondatorului sau, contele Richard de Coudenhove-Kalergi, mi-a fost acordat astazi in semn de recunoastere a vocatiei europene a natiunii care m-a ales sa o reprezint acum doi ani.

Sunt deosebit de onorat ca intelepciunea si eforturile poporului roman au facut ca prin acest premiu sa fiu alaturat unor personalitati de marca, Ronald Reagan, Helmuth Kohl, Regele Juan Carlos sau Presedintilor de astazi ai Italiei, Greciei si Estoniei, apreciati pentru rolul lor important in constructia europeana, in apararea libertatii si a liberei circulatii a ideilor, apararii democratiei si drepturilor omului.

Europa unita este, inainte de toate, un proiect politic inradacinat in practica unor valori impartasite astazi de aproape toate natiunile continentului nostru.

Europa se adreseaza lumii in limba valorilor a caror purtatoare a fost si vreau sa cred ca staruie sa ramana. Ar fi o nefericita intamplare daca, in anticiparea viitorului, s-ar folosi numai limbajul cifrelor, ratelor si procentelor. Spun aceasta pentru ca tara mea a trait in ultima vreme experienta intalnirii cu parteneri de dialog care au despre Europa o intelegere mult prea limitata la domeniul economic.

 

O unica traditie istorica, culturala si juridica

Inainte de a fi o piata, un ansamblu de reguli monetare sau o arhitectura administrativa, Europa este o comunitate organica de popoare care participa la o unica traditie istorica, culturala si juridica. Expresia moderna a acestei traditii este ingemanarea dintre statul de drept si libertatea individuala.

Orice alta viziune asupra geografiei politice a Europei echivaleaza, in ultima instanta, cu o recunoastere implicita a faptului ca totalitarismul supravietuieste inca prin urmarile sale. Dupa aproape zece ani de la caderea Zidului Berlinului, exista inca voci europene care au tendinta de a confirma hotarele prin care totalitarismul a sectionat, dupa ultimul razboi mondial, inima Europei.

Principala menire pe care caderea comunismului ar fi trebuit sa o aiba era aceea de a restitui Europa tuturor europenilor. Dar, desi comunismul a disparut ca regim politic, diviziunile pe care el le-a fabricat dainuie inca. Si nu atat din vointa natiunilor care au indurat izolarea si opresiunea, cat dintr-o anume incapacitate a democratiilor occidentale de a abandona logica diferentei Vest-Est.

 

Este socant ca pentru efecte sa fie incriminate victimele

State din Europa Centrala si Orientala sunt inca percepute ca apartinand altui continent economic si social decat cel al Europei atlantice. Fireste, disparitati profunde exista intre Vestul si Estul Europei. Acestea nu sunt insa rezultatul ultimilor ani. Sunt consecinta majora a totalitarismului si a dominatiei sovietice. Se intampla insa ca, pentru aceste ramaneri in urma sunt incriminati cei de astazi, victimele, si nu cei de ieri, adevaratii responsabili.

Pare adesea ca totalitarismul, impus acum cinci decenii natiunilor din Europa Centrala si Orientala de o putere straina, a ramas si astazi o povara pe care trebuie sa o poarte in continuare tot cei care au avut de suferit nemijlocit in trecut, de pe urma lui. Occidentul european s-ar cuveni, poate, sa preia si el o parte din aceasta povara. El ar trebui sa masoare mai putin distantele ce se cer parcurse de statele post-comuniste pentru a atinge nivelul de dezvoltare al lumii atlantice, cat sa puna in valoare patrimoniul comun al tuturor natiunilor europene.

 

Solidaritatea ca fapt de cultura

Cred ca nu numai ritmul in care sunt sau nu atinse standardele de performanta sociala si economica ar trebui sa constituie o preocupare, desi atingerea unor asemenea standarde ramane pentru tarile din Est un obiectiv indiscutabil. Tinta noastra comuna ar trebui sa fie, in primul rand, realizarea unei culturi a solidaritatii intre oamenii, intre popoarele si intre statele Europei.

Nu as putea nega vreodata nenumaratele dovezi de solidaritate de care s-au bucurat romanii in momente dificile. Cred, totusi, ca o solidaritate nu trebuie sa se manifeste doar la nivelul alocarii de fonduri structurale sau al asistentei tehnice. Am in vedere o solidaritate care sa se exprime, mai presus de orice, ca o forma de recunoastere, simbolica si politica, a demnitatii egale a tuturor natiunilor europene, a faptului ca toate fac parte, cu exact aceleasi drepturi, din familia europeana. Acesta este demersul in care s-a angajat Uniunea Paneuropeana castigandu-si un binemeritat prestigiu.

O recunoastere simbolica o constituie, cred, si premiul pe care sunt onorat sa-l primesc astazi. Il primesc cu gratitudine pentru ca stiu ca impartasim aceeasi viziune despre unitatea Europei si locul tarii mele in viitoarea Europa Unita.