Discurs la
lansarea Raportului PNUD asupra dezvoltării umane in Romania,
Bucureşti, Palatul
Cotroceni, 2 octombrie 1998
Lansarea Raportului
PNUD
Raportul PNUD asupra
dezvoltarii umane in Romania, cuprins in volumul consacrat anului 1997,
este un remarcabil instrument de diagnoza a starii de fapt, pe care acum
il avem cu totii la indemana – factori de decizie si societate civila.
El ne permite sa ne stabilim mai corect prioritatile, pentru a optimiza
performanta in raport cu propriile nereusite.
Efortul remarcabil al
Programului Natiunilor Unite pentru Dezvoltare pentru realizarea acestui
studiu se alatura competentei si seriozitatii cercetatorilor romani
intr-o munca de echipa care merita gratitudinea si increderea noastra.
Valoarea de adevar a acestei investigatii este incontestabila. In
acelasi timp, faptul ca progresele pentru 1997 sunt modeste si oarecum
punctuale nu ne poate lasa indiferenti. Este evident ca partea negativa
a raportului este dominata de componenta economica, unde nu era posibil
un progres fara chirurgia drastica a reformei, care se reflecta in
caderi statistice cu consecinte pe toate planurile vietii sociale.
Am sesizat ca exista,
totusi, si domenii in care indicii au crescut: la cheltuielile pentru
invatamant, si mai ales pentru cel universitar; la cheltuielile
culturale ale populatiei; la numarul de studenti – si, in mod vizibil
chiar, la numarul de studente. Aceste directii nu sunt spectaculoase,
dar ele vorbesc de o tendinta de dezvoltare a calitatii vietii, pe care
nu avem voie sa o ignoram si care ne preocupa continuu.
Raportul adauga
atentiei severe pentru exactitatea datelor economice si statistice o
dimensiune care le leaga intr-o viziune globala, inca si mai importanta
decat componentele sale. Este dimensiunea realizarii umane. Faptul ca
acest raport pune in relatie performanta productiva, evaluarea starii de
sanatate si nutritie, dar si nivelul de educatie, gradul de reprezentare
a femeilor, gradul de maturitate democratica si libertatile civice
conduce la un rezultat pretios, pentru ca aseaza intr-o perspectiva
corecta a prioritatilor o serie de elemente masurabile.
Conceptia asupra
dezvoltarii umane ca rezultanta si ca scop al unei bune guvernari este,
cred, cea mai importanta contributie a unei astfel de sinteze. O buna
guvernare, solidara cu societatea care a delegat-o si progresand prin
interactiune cu societatea civila si cu organizatiile care o reprezinta,
este ceea ce ne dorim cu totii. O buna guvernare, in care
descentralizarea sa responsabilizeze si sa delege competentele, in care
autoritatea centrala sa coordoneze, nu sa comande.
Dinamica unei
profunde reformari a statului si societatii romanesti, pentru care ne
straduim impreuna, masoara dimensiunea realizarii umane. Iar
diagnosticul care ne intereseaza este dat de calitatea capitalului uman,
de calitatea vietii.