REALITATEA REFORMEI

 

Zvonuri si false alerte

      Romanian Investment Summit, organizat de prestigiosul cotidian International Herald Tribune, înregistreaza a doua editie si confirma interesul pe care oamenii de afaceri îl manifesta fata de oportunitatile care li se deschid pe piata româneasca.
      În ceea ce priveste situatia actuala a României, din punct de vedere economico-financiar, circula si informatii corecte, dar si multe zvonuri sau informatii eronate. Ieri am acordat un interviu postului de radio BBC, la care mi s-a adresat si întrebarea: „De ce România a platit, în situatia economica grea în care se afla, miliarde de dolari pentru a achizitiona 96 de elicoptere?”
      România nu a platit nici un dolar si nu a achizitionat nici un elicopter, în ciuda cernelii consumate pe aceasta tema. Este vorba de o problema care a iesit de mult din discutie în aceasta formula. Realitatea este asediata adeseori de zvonuri si informatii false. Si de ignoranta. Sau de incapacitatea noastra de a explica.
      Dupa trei ani, nu mai poti vorbi despre intentii. Trebuie sa vorbesti, deja, despre ceea ce ai facut. Ca Presedinte, care a parcurs trei ani din mandatul sau, simt nevoia sa fac un bilant.
      Pentru a aprecia corect ceea ce s-a întâmplat în ultimii trei ani, trebuie conturat un plan de referinta. Trebuie conturat foarte bine momentul din care s-a plecat. Lumea va putea astfel aprecia realitatea din spatele cifrelor statistice.

 

Stabilizare macroeconomica

      Care sunt, deci, principalele schimbari care au avut loc în decurs de trei ani? În primul rând, stabilizarea macroeconomica. De la un deficit fiscal si cvasifiscal nesustenabil al bugetului de stat de 12% din produsul intern brut la sfârsitul anului 1996, am ajuns sa previzionam în acest an un deficit de 3% din PIB.
      De asemenea, daca în 1997 inflatia a fost de aproape 150%, pentru acest an ea este stabilita la 45%. Este de remarcat ca în ultimele luni rata lunara a inflatiei nu a depasit 1,5%, desi procesul de liberalizare a preturilor a continuat prin eliminarea subventiilor încrucisate la utilitatile publice (energie electrica, gaze naturale etc).
      Exista semne ca deficitul de cont curent va scadea cu aproape jumatate fata de cel de anul trecut, adica de la 3 miliarde la 1,6 miliarde de dolari. În ceea ce priveste rezervele valutare, fata de sfârsitul anului 1996 erau de numai 600 milioane de dolari, ele au crescut de aproape trei ori si aceasta în ciuda faptului ca, doar în acest an, s-au achitat la termen 2,3 miliarde de dolari în contul datoriei externe, fara ca România sa beneficieze de vreo finantare externa. Estimarile Bancii Nationale arata ca, la sfârsitul acestui an, rezervele valutare vor depasi 2 miliarde de dolari.

 

Privatizarea industriilor

      Consolidarea stabilitatii macroeconomice este însotita de ajustari structurale profunde ale sistemului economic, care au vizat în principal reformarea industriilor prin privatizare. Începând cu anul 1997, ritmul privatizarii a crescut exponential. Veniturile din privatizare, care sunt un indicator graitor si precis, au crescut de la 120 milioane de dolari în 1996, la 453 milioane de dolari în anul 1997 si la 1100 milioane de dolari în anul 1998. Pentru acest an veniturile din privatizare sunt estimate la 1200 milioane de dolari.
      În paralel, industria miniera a fost restructurata prin închiderea minelor nerentabile si a avut loc o restructurare importanta în domeniul cailor ferate si al energiei electrice. Restructurarea a condus la disponibilizarea unui mare numar de muncitori si tehnicieni. Evident, restructurarea nu se masoara prin numarul de disponibilizari, însa acest efect inevitabil reflecta dificultatea si pretul greu al procesului de transformare pe care ni l-am asumat. Pretul acesta afecteaza grav nivelul de trai si impune masuri urgente de protectie sociala. Cu toate acestea, procesul de restructurare va continua fara ezitari, pentru ca alta posibilitate nu exista. Reducerea ritmului reformei si stagnarea economiei nu ne vor scoate din saracie.
      În prima parte a acestui an s-a încheiat un nou acord cu Banca Mondiala, având ca obiectiv dezvoltarea sectorului privat. În acest context, urmeaza sa fie închise aproximativ 3200 de întreprinderi nerentabile, care irosesc înca resurse atât de necesare sectorului privat concomitent cu restructurarea sectorului de stat. În numai câteva luni de la încheierea acestui acord, mai mult de jumatate din program a fost deja realizat.
      Sunt în curs de desfasurare si alte actiuni importante, printre care privatizarea unor mari regii autonome: Petrom (petrol si produse petroliere), Conel (energia electrica), Tarom (transporturi aeriene), Regia tutunului. Conceputa în mod transparent, privatizarea se va derula prin banci cu reputatie internationala. Va fi continuata privatizarea Romtelecom si a bancilor. Au fost privatizate pâna în prezent doua banci de stat (BRD si BancPost), iar procesul va continua cu Banca Agricola si Banca Comerciala Româna.
      Iata câteva motive care ne fac sa privim cu speranta catre viitor. Si ceea ce se va petrece foarte curând nu face decât sa întareasca aceasta tendinta de reforma profunda în care ne-am angajat. Ma refer la câteva legi fundamentale pentru regimul proprietatii în România, care vor intra în dezbatere în Parlament.

 

Garantarea proprietatii private

      Într-o întrunire care a avut loc la Presedintia României, în luna aprilie a acestui an, la care au participat liderii partidelor din majoritatea guvernamentala si din opozitie, reprezentantii asociatiilor oamenilor de afaceri din România, sefii marilor centrale sindicale, reprezentanti ai mediului academic si ai societatii civile, s-a pus problema unei strategii bine conturate, de dezvoltare a României. S-a realizat un consens asupra faptului ca nu se poate elabora o strategie de dezvoltare viabila fara garantarea proprietatii private. S-a pus problema definitivarii unui set de trei legi esentiale: legea restituirii, pâna la 50 ha, a pamântului si pâna la 10 ha, a padurilor confiscate de regimul comunist; legea privatizarii intreprinderilor agricole de stat si legea restituirii imobilelor si întreprinderilor nationalizate de regimul comunist.
      Pe lânga componenta morala importanta si caracterul de ireversibilitate pe care aceste legi ale proprietatii le dau proceselor de transformare si reforma în România, sunt si câteva elemente cu valoare strict economica. Ca urmare a aplicarii acestor legi, 92% din terenurile agricole din România vor fi private, iar restul de 8%, care va ramâne proprietate publica, va fi gestionat dupa regulile economiei de piata.
      Masurile de reforma fiscala care însotesc accelerarea privatizarii vor conduce treptat si la o asanare a economiei subterane formate cu precadere din întreprinderi mici si mijlocii. Domeniul constructiilor este un exemplu în acest sens. Prezenta capitalului strain poate ajuta ca întreprinderile mici si mijlocii sa devina un partener viabil pentru investitorii straini.
      Pâna la sfârsitul acestui an, Guvernul si Parlamentul vor face pasii necesari introducerii în dezbatere a doua noi legi fiscale fundamentale: legea impozitului pe venit global si legea impozitarii profiturilor firmelor, care vor schimba radical actualul sistem fiscal si vor contribui la cresterea transparentei si predictibilitatii veniturilor destinate bugetului.

 

CEFTA ca statie-pilot

      Efectele restructurarii industriei încep sa devina evidente si as vrea sa definesc un parametru care sa certifice acest lucru: noua calitate a produselor. Statisticile spun ca, în anul 1998, 64,5% din exporturile românesti erau destinate pietelor din tarile Uniunii Europene. Acest lucru arata ca firmele românesti pot supravietui pe o piata concurentiala, pentru ca produc ceea ce se cere pe piata si la calitatea impusa de piata. În primele sase luni ale acestui an ponderea exporturilor în tarile Uniunii Europene a crescut la 67,3% fata de 63, 6% în primele sase luni ale anului 1998. În al doilea rând, remarc ponderea ridicata a schimburilor comerciale, inclusiv a exporturilor românesti în tarile Europei Centrale, care sunt legate între ele printr-un acord de liber schimb (CEFTA).
      CEFTA poate fi considerat o statie-pilot, un laborator de pregatire pentru Uniunea Europeana, din acest punct de vedere, al capacitatii de a evolua pe o piata concurentiala într-un regim liber de taxe vamale. Schimburile comerciale în interiorul CEFTA au crescut considerabil, România participând cu peste 22% din comertul românesc. Adaugând procentului de export în Uniunea Europeana pe cel de export în tarile Europei Centrale, la care putem adauga exporturile în Statele Unite si Canada, vedem ca într-o proportie importanta se exporta pe piete care cer o calitate superioara a marfurilor. Se schimba astfel, în mod decisiv, tendinta veche, din timpul perioadei comuniste, când se exportau produse de calitate mai modesta, la preturi mici, în special pe pietele estice.

 

Greselile si pierderile primilor ani de tranzitie

      Puterea instalata democratic în noiembrie 1996 s-a gasit în fata unei situatii extrem de dificile. Greselile primilor ani de tranzitie sunt acum clare: 2 miliarde de dolari – rezerve valutare ale tarii în anul 1990 – au fost rapid epuizate; au fost contractate datorii în valoare de 8 miliarde de dolari, care au fost folosite pentru a salva un echilibru precar al balantei de plati, în conditiile în care întreprinderile de stat au continuat sa acumuleze debite greu de recuperat. Astazi, Curtea de Conturi le estimeaza la mai mult de 2 miliarde de dolari pierderi în domeniul flotei, alte 2 miliarde de dolari în domeniul petrolului, peste 3 miliarde de dolari în domeniul bancar. În mare parte, persoanele-cheie din structurile de tip mafiot care au condus aceste sectoare au fost anchetate si deferite justitiei.       Exista deja hotarâri judecatoresti de condamnare însumând peste 100 de ani de închisoare pentru cei vinovati de falimentarea acestor sectoare.
      Sigur ca noi am resimtit si resimtim înca dificultatea acoperirii acestor pierderi. Numai în perioada 1997–1998 au trebuit alocate de la bugetul de stat peste 2 miliarde de dolari pentru acoperirea creditelor neperformante acordate de doua mari banci de stat în perioada anterioara.

 

Analize si scenarii pesimiste infirmate

      Pâna în anul 1996, privatizarea a fost, practic, insignifianta iar restructurarea s-a realizat doar pe hârtie. În acea perioada si investitiile straine au fost reduse, iar reforma în legislatie, administratie si justitie s-a produs lent. La deficitul fiscal aparent mic se adauga, de fapt, un urias deficit quasi-fiscal datorat subventiilor mascate, arieratelor si finantarilor netransparente ale cheltuielilor statului, prin intermediul bancilor de stat.
      Prin prisma tabloului pe care am încercat sa-l prezint, este de înteles de ce o serie de scenarii si previziuni ale analistilor politici si economistilor occidentali erau sceptice. Astazi, însa, la trei ani dupa ce ne-am angajat ferm pe calea transformarii, putem constata ca România s-a încapatânat sa infirme aceste scenarii negative. Amintesc doar aprecierile analistilor, de la începutul acestui an, privind incapacitatea României de a-si plati datoria externa.       Ele au putut fi citite în presa straina si nu cred ca am vazut cel putin un articol care sa fi exprimat încrederea ca România îsi poate plati datoria externa fara nici un fel de împrumut extern. Este bine, câteodata, sa citim articolele din ziare la un an dupa ce au fost scrise. Dar trebuie sa spun, din nou, ca pretul neconfirmarii acestor analize pesimiste se regaseste în sacrificiile foarte mari ale populatiei.
      Nu putem realiza o relatie corecta fara încredere reciproca si fara o cunoastere a progreselor si, în egala masura, a dificultatilor tarii noastre pe drumul democratiei si al economiei de piata.

 

Noi provocari si imperative

      Se poate pune întrebarea de ce, ca presedinte, am ales pentru discursul de deschidere o modalitate practic tehnica si statistica, în locul unui discurs politic înaripat sau a unor formule literare protocolare care caracterizeaza, de obicei, discursurile presedintilor.
      Nu schimbarile politice în România, pe drumul democratiei si constructiei unui stat de drept, le pune cineva sub semnul întrebarii. Chiar nimeni, astazi, nu mai pune la îndoiala existenta institutiilor democratice în România, nici stabilitatea interna, nici pozitia României ca pilon de stabilitate regionala. Aceste schimbari sunt recunoscute.
      În ultimii trei ani am învatat ca exista si o alta logica, dupa care, ori de câte ori ai depasit un prag care ti se parea aproape imposibil de trecut, el pare sa nu mai conteze si în fata ti se aseaza o alta provocare. Acest lucru a fost pentru noi valabil inclusiv în relatiile cu organismele internationale financiare care mereu ne pun o noua conditie, iar când o îndeplinim, apare o alta cerinta. Continua ridicare a stachetelor este si un lucru bun iar probele pe care le trecem ne mentin în stare de actiune si competitie.
      Pe de alta parte, aceasta accentuare oarecum polemica a unor elemente pozitive, bazate pe date statistice care nu pot fi contrazise, nu încearca sa eludeze acea parte negativa a realitatilor de la noi. Blocajele si neîmplinirile sesizate de investitorii straini vor face probabil obiectul discutiilor ce urmeaza.
      Îmi amintesc acum o fraza interesanta a unui pilot de curse de formula 1, care spunea: „Daca totul este sub control, înseamna ca mergi prea încet”. Noi ne-am angajat într-o reforma rapida si aceasta pune în evidenta toate deficientele masinii care este turata la maxim, fara o pregatire adecvata în anii premergatori schimbarii politice din noiembrie 1996.

Alocutiune la Forumul Romanian Investment Summit, organizat de International Herald Tribune, Bucuresti, 27 octombrie 1999.