Discurs la semnarea Acordului de cooperare intre Arhivele Naţionale din Bucureşti şi Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington, 16 iulie 1998 

 

Povara vinovatiei unora si a indiferentei altora

In acest spatiu, ochilor si mintii, dar cu precadere sufletului le este infatisata imaginea dramei cutremuratoare a genocidului celor sase milioane de evrei europeni, victimele unei criminale politici rasiale. Toti cei care patrund in acest templu al suferintei primesc o importanta si dureroasa lectie morala, prin care umanitatii i se reaminteste ca va purta de-a pururi povara Holocaustului si a indiferentei pe care a manifestat-o fata de soarta evreilor. Din nefericire, Holocaustul nu este singura crima care desfigureaza pentru totdeauna chipul pe care il va avea in istorie secolul nostru; dar este o crima unica prin scopul ei de a sterge de pe fata pamantului un neam intreg, cum este o crima unica prin cruzimea mijloacelor pe care le-a folosit pentru a realiza aceasta monstruozitate.

Cu multi ani in urma, am cunoscut un supravietuitor al deportarii in Transnistria. La rugamintea mea, cel care, copil fiind, si-a vazut intreaga familie pierind in anii prigoanei, a acceptat sa isi deschida sufletul. Cuvintele care descriau modul in care cei dragi lui au fost umiliti, brutalizati, jefuiti si supusi la privatiuni extreme infatisau un trecut nu foarte indepartat, dar a carui imagine adevarata nu avusesem pana atunci posibilitatea sa o cunosc. Nu va ascund faptul ca revolta si consternarea mea se amestecau cu scepticismul. Intreaga mea fiinta refuza sa accepte evidenta ca niste romani au provocat moartea si atatea suferinte unor oameni nevinovati.

 

Drepti ai popoarelor

Judecata dreapta si curatenia sufleteasca a acelui om m-au coplesit. In nici un moment nu a acuzat intregul popor roman – el insusi victima de mai tarziu a totalitarismului – pentru politica antisemita a guvernului roman din timpul razboiului. Regreta ca nu se stie indeajuns despre rezistenta unei parti a clasei politice si a societatii romanesti care a facut ca zeci de mii de evrei romani sa fie salvati de deportare si internare in lagarele de exterminare naziste. Mai mult, repeta mereu ca nu va uita niciodata bunatatea pe care i-au aratat-o multi dintre semenii sai romani in cele mai grele momente.

Nu a fost o intamplare faptul ca in Romania s-a putut organiza, cu sprijinul unor organisme internationale, precum Comitetul International al Crucii Rosii, dar si a unor legatii neutre, o emigrare ilegala in Palestina, prin porturile romanesti de la Marea Neagra, a evreilor din Romania, dar si a coreligionarilor lor din Ungaria si Polonia.

In semn de recunoastere a ajutorului pe care multi cetateni romani l-au acordat concetatenilor lor evrei, cu riscul pierderii propriei libertati si vieti, statul israelian le-a acordat acestora titlul de Drepti ai popoarelor. Numele unora dintre acesti romani drepti sunt mentionate in acest muzeu. Printre acestia il regasim pe Traian Popovici, primarul orasului Cernauti, renumit pentru „Pasaportul Popovici – Pasaportul vietii”.

 

Responsabilitatea statului pentru persecutarea propriilor cetateni

In ciuda acestor fapte, nimeni nu are dreptul de a ignora ca tragedia Holocaustului nu a ocolit Romania. Nimeni nu are dreptul de a ignora soarta tragica a evreilor care si-au pierdut viata sau pe cei dragi, in Basarabia si Bucovina, in Transnistria, la Iasi, la Bucuresti sau la Dorohoi, nici lipsurile materiale, prigoana si umilintele la care au fost supusi in timpul guvernarii legionare si in perioda guvernarii care a urmat. Dincolo de implicarea directa sau indirecta a Germaniei naziste, responsabilitatea statului roman pentru suferintele unor cetateni romani care, in loc sa fie ocrotiti de statul roman, au fost persecutati de acesta, nu poate si nu trebuie sa fie eludata. Democratia interbelica nu era, desigur, perfecta; dar disolutia ei, dictatura, persecutiile si crimele raman o pagina sumbra din istoria noastra. O pagina pe care nu avem voie sa o uitam, ca sa fim siguri ca nu se va putea repeta.

Aici, in acest muzeu – monument al memoriei critice, pot sa afirm ca Romania democrata si societatea civila romaneasca au invatat ca nu pot sa priveasca spre viitor fara o reevaluare completa si onesta a trecutului. Incercam nu doar sa stim si sa nu uitam, ci sa si invatam din tragediile trecutului. Cred ca una din lectiile fundamentale ale Holocaustului este necesitatea de a fi vigilenti; necesitatea imperativa de a preveni marile tragedii ale istoriei.

Muzeul Holocaustului prezinta si crimele asupra altor grupuri etnice. El ne obliga sa nu le uitam nici pe celelalte victime ale persecutiilor naziste: romi, polonezi sau rusi, prizonieri politici si prizonieri de constiinta.

Acord de cooperare

Istoria Holocaustului este departe de a fi fost scrisa pana la capat. Sunt aici si pentru a va asigura de disponibilitatea deplina a  autoritatilor romane, a cercetatorilor arhivelor noastre istorice, de a coopera cu Muzeul Memorial al Holocaustului pentru cunoasterea trecutului tragic al evreilor europeni din perioada celui de-al doilea razboi mondial. Am convingerea ca semnarea Acordului de cooperare intre Arhivele Nationale ale Romaniei si Muzeul Holocaustului din Washington va permite depasirea disfunctionalitatilor existente in trecut in relatia dintre cele doua institutii.

Cercetarea istorica beneficiaza astazi in Romania de o deplina libertate iar reconsiderarea obiectiva a trecutului constituie crezul marii majoritati a specialistilor romani. Acordarea, de catre organizatiile evreiesti, institutele si universitatile din Statele Unite, a unor burse tinerilor cercetatori romani care studiaza istoria comunitatii evreiesti din Romania si o colaborare mai stransa cu specialistii Muzeului Memorial al Holocaustului sunt necesare si vor oferi suportul stiintific indispensabil pentru o evaluare lucida si responabila a trecutului nostru comun.

Toti cei martirizati ne impun o datorie, a memoriei si a neuitarii. Memoria noastra comuna este victoria lor postuma. Memoria noastra este arma prin care ei, cei disparuti, ne ajuta peste decenii si peste generatii sa luptam impotriva ispitei de a nu ne simti raspunzatori de propriul nostru trecut.