Alocuţiune la aniversarea a 150 de ani de la revoluţia din 1848, Bucureşti,

Academia Romană, 12 iunie 1998 

Ideile de atunci sunt inca actuale

Vreau sa multumesc Academiei Romane pentru invitatia si onoarea pe care mi-a facut-o dandu-mi posibilitatea sa fiu prezent aici, in aceasta zi de aniversare a 150 de ani de la revolutia pasoptista. Vorbesc cu toata sfiala in fata celor care trebuie sa se pronunte cu adevarat asupra unui astfel de eveniment: istorici, filosofi, literati, sociologi care, fara indoiala, vor analiza cu competenta, in lumina prezentului, acel moment al trecutului. In acelasi timp, va vorbesc cu obligatia de a da amploarea necesara si dincolo de forumul academic, in societatea romaneasca, acestui eveniment care a asezat un reper profund in istoria romanilor. Ne este dat anul acesta privilegiul de a marca asa cum se cuvine o aniversare importanta si reala. Spun aceasta pentru ca prea ades in ultimii ani ne-am oferit, in viata noastra publica, luxul unor manifestari aniversare de dragul ideii de a aniversa cu orice pret ceva, fie la intervale nesemnificative, fie in fata unor evenimente care nu impuneau neaparat asemenea abordari.

Un secol si jumatate de la revolutia pasoptista reprezinta un jalon important in scurgerea istoriei noastre, un moment de sarbatoare reala, care ne obliga la rememorarea faptelor si ideilor acelor inaintasi ai nostri care au pus bazele Romaniei intregite si moderne. Mai mult, este un moment in care se cuvine sa meditam la evenimentele istoriei noastre in timpul scurs de atunci si mai ales la faptele noastre de azi, dedicate aceluiasi scop: slujirea interesului national.

Cu 150 de ani in urma, la Iasi, la Blaj, la Islaz erau afirmate cu tarie revendicari romanesti circumscrise in jurul a trei idei fundamentale: unitatea nationala, libertatea civica si economica, si modernizarea Romaniei in consonanta cu spiritul european. 70 de ani mai tarziu, nasterea Romaniei Mari implinea in mare parte aceste idealuri, aseza natiunea in hotarele firesti si oferea o alta baza pentru dezvoltare, modernizare si afirmarea in plan european a propriilor valori.

De atunci, istoria noastra a cunoscut suisuri si coborasuri, clipe de glorie si ani de incercari dureroase, ani de constructie si decenii de stagnare. Dar, vreme de un secol si jumatate, ideile de la 1848 au ramas vii si actuale pentru fiecare noua generatie care a luptat in numele progresului national, fie ca a fost vorba despre economie, cultura, legislatie sau administratie. Aceste idei sunt vii si actuale si pentru generatiile de azi. Sub anumite aspecte, putem spune ca ele sunt mai vii si mai actuale decat oricand.

 

Afirmarea principiilor liberale

Astazi vorbim cu totii despre reforma economica. Dar ce oare inseamna reforma economica, daca nu afirmarea principiilor liberale care au fost exprimate clar, pentru intaia oara, acum 150 de ani? Fireste, odata cu trecerea timpului, economiile au evoluat, strategiile de dezvoltare sunt astazi infinit mai complicate, dar principiile de baza ale acelui liberalism economic pasoptist roman sunt cat se poate de actuale. Spun aceasta gandindu-ma in primul rand la principiul de baza al liberalismului – formarea si protejarea capitalului autohton.

Nu am ales la intamplare acest exemplu, pentru ca, preocupandu-ne in mod firesc de atragerea unor investitii straine, absolut necesare, facem inca mult prea putin pentru acea parte a economiei private romanesti in care banii investiti sunt ai romanilor. Si cred ca reforma urmatoarelor luni trebuie sa puna accentul pe capitalul romanesc, principalul temei al clasei de mijloc, care, la randul ei, este principala forta creatoare si principalul factor de stabilitate al unei tari. In 1848, din clasa de mijloc s-au ridicat multi pasoptisti, clasa de mijloc a aderat la

ideile pasoptiste si ea a fost cea care a beneficiat, in primul rand, de punerea in practica a principiilor pasoptiste, in deceniile urmatoare.

 

Integrarea europeana

Vorbim astazi despre integrarea europeana. Cu 150 de ani in urma, Tarile Romane se inscriau firesc, fara valuri, fara monitorizari, in concertul european al revolutiei si al evolutiei. Revolutia romana de atunci nu a fost insa o implantare a unor idei de aiurea, expresia unei mode sau a radicalismului importat de cativa studenti veniti de la studii din marile capitale ale continentului.

Programele revolutionare au fost profund romanesti, abordand problemele care devenisera vitale pentru romani, fie ca era vorba despre situatia taranimii, a negustorilor sau a mestesugarilor, fie ca era vorba de statutul obligatiilor noastre externe.

In 1848, ideea revolutionara europeana a capatat nu numai haina, ci si suflet romanesc. Acum, in 1998, traim un fenomen similar. Integrarea in Uniunea Europeana si in NATO, din care trudim sa facem parte, nu sunt scopuri in sine. Indeplinirea conditiilor de acces in aceste organisme internationale presupune programe reformiste care sunt in interesul poporului roman: nasterea unei economii performante, a unei administratii eficiente, a unei armate moderne, a unui sistem de invatamant capabil sa garanteze generatii viitoare cu adevarat bine pregatite.

Am afirmat la Blaj, pe Campia Libertatii, cu cateva saptamani in urma, ca a face lucrurile bine este acum principala noastra indatorire, asa incat cetatenii romani sa se simta liberi, demni si siguri in tara lor, nu numai in virtutea unei istorii care ne leaga si in care ne gasim demnitatea, ci si, in egala masura, in temeiul a ceea ce Romania poate si trebuie sa reprezinte in aceasta parte a lumii: o tara europeana, o tara democratica, o tara care sa-si construiasca temeinic prosperitatea. Pentru aceasta aspiratie care reuneste majoritatea romanilor suntem datori sa ne unim si eforturile, si faptele.

 

Proclamatia de la Islaz, actul de nastere al societatii civile in Romania

In aceasta dimineata, cu gandul la evenimentul de aici, din aula Academiei, am rasfoit paginile unui document esential care niciodata nu va fi pomenit si comentat indeajuns. Este vorba despre Proclamatia de la Islaz. De aceea, voi incheia citind cateva randuri cu valoare de poem filosofic si politic, valabil oricand, pentru noi toti:

„Poporul roman cheama toate starile la fericire. Poporul, decretand odata toate drepturile civile si politice ce le-au avut totdeauna cetateanul, declara ca tot romanul e liber, tot romanul e nobil, tot romanul e un domn”.

Aceasta proclamatie este, incontestabil, actul de nastere a ceea ce astazi numim societate civila, acea societate pe care, dupa decenii de comunism nivelator, ne straduim sa o reinviem si sa o fortificam.

La 1848, romanii s-au afirmat ca natiune, iar romanul si-a ridicat privirea din pamant ca om si cetatean. Cred ca aceasta este substanta evenimentului istoric pe care il aniversam astazi.

Sa-i omagiem pe inaintasii nostri si sa le oferim urmasilor nostri certitudinea ca si noi am stiut sa ne slujim tara intr-un moment de rascruce.