Conferinţă la Columbia University, New York, 10 iunie 1998 

 

Istoria Romanilor la Columbia University

Imi este dat sa redeschid azi, in calitate de Presedinte al Romaniei, catedra „Nicolae Iorga”, de istorie si civilizatie romaneasca, a prestigioasei Columbia University.

Spatiul universitar si cel politic nu constituie doua universuri complet separate, lipsite de conexiuni si interactiuni. Experienta mea personala poate dovedi existenta legaturilor dintre sfera academica si lumea politica. Prin profesia mea, sunt geolog. Cetatenii Romaniei mi-au incredintat una din demnitatile cele mai incarcate de responsabilitati ale vietii politice. E adevarat ca, la o prima vedere, nu exista aproape deloc puncte de intalnire intre aceste doua domenii de activitate. Totusi, cred ca, in calitate de om politic, datorez mult profesiei mele.

Ca geolog, m-am obisnuit sa recunosc valoarea timpului, am invatat sa cunosc greutatea trecutului. Ca om politic, am datoria de a cunoaste prezentul si de a-l aprecia prin ceea ce are el mai de pret: fiinta umana, centru si subiect al oricarei politici responsabile. In calitate de geolog, am capatat obisnuinta de a lucra cu duratele lungi, cu obiecte aproape imuabile; in calitate de om politic, ma straduiesc sa acord intreaga mea atentie subiectelor dinamice si schimbatoare care sunt oamenii. Ca geolog, am datoria de a recupera trecutul, ca om politic, mi-am asumat raspunderea de a proiecta viitorul. Marea dificultate a unei politici umaniste, in acest timp al unor multiple rascruci, tine de coincidenta acuta a ceea ce este definit in Cartea Sfanta ca timp al daramarii si ca timp al zidirii. Cum sa vorbesti ca om politic, ca geolog, despre un timp al daramarii, pastrand tot ceea ce omul a zidit bine si la timpul sau? Este greu, dar trebuie incercat pentru ca noile zidiri sa aiba o temelie puternica si durabila.

Istoria, pe care o celebram astazi prin inaugurarea catedrei „Nicolae Iorga”, opereaza cu durate mai scurte decat cele care imi sunt familiare ca geolog, dar si mult mai lungi decat cea pe care trebuie sa o infrunt ca om politic. Mi se pare, de aceea, ca lectia istoriei, ca disciplina de studiu si cercetare, este lectia sintezei si a echilibrului. Nadajduiesc ca studentii americani care vor studia aici istoria si civilizatia romaneasca vor intelege ca aceasta istorie si aceasta civilizatie reprezinta, ele insele, un produs de sinteza. O sinteza si o punte de legatura, prin echilibru, intre Europa Centrala, Europa de Est si Europa de Sud-Est.

As vedea in eponimul catedrei care isi reia acum activitatea sensul ultim al istoriei spatiului romanesc: un loc al confluentelor si al beneficei uniuni a ideilor si experientelor in efervescenta unei creativitati capabile sa traverseze timpul si sa jaloneze spatiul istoric. Meditand la experintele trecutului, intelegem mai bine ce reprezinta civilizatia romaneasca in Europa si in lume. A fost un avanpost al civilizatiei latine la hotarele Imperiului roman si a fost o citadela a Europei crestine impotriva expansiunii otomane. Dar a fost si un spatiu al sintezelor fertile, care retin atentia tocmai pentru ca se regasesc, in termeni moderni, in destinul tarii mele, la hotarul a doua milenii.

 

Confluente benefice pentru destinul civilizatiei romanesti

Cea dintai este aceea care inscrie spatiul civilizatiei romanesti in aria Europei Centrale. Istorice legaturi cu Ungaria si Polonia, ca si prezenta unor puternice enclave de civilizatie maghiara si germana in sudul Transilvaniei au modelat intr-o forma durabila elemente esentiale de civilizatie care sunt si astazi premisa unei inserari firesti si armonioase a spatiului romanesc in noul tip de relatii dintre tarile Europei Centrale. Raporturile de colaborare privilegiata ale Romaniei cu Polonia, Ungaria si Republica Ceha ofera tarii mele o deschidere esentiala catre intreg spatiul european, in care, dupa ce Zidul Berlinului a fost darimat, toate aceste tari doresc sa se integreze. Romania isi manifesta ferm vointa de integrare in structurile europene si euroatlantice – vazute ca o constructie a cooperarii economice, politice si militare, dar si ca purtatoare ale unor valori perene pe care Romania le recunoaste si le respecta.

A doua mare sinteza este aceea pe care civilizatia romaneasca nu a incetat sa o realizeze intre Europa Centrala si Europa de Sud. Nicolae Iorga este creatorul conceptului istoric al Europei de Sud-Est, care s-a dovedit a fi extrem de modern. Apropiata de Balcani, dar necuprinsa in spatiul acestora, Romania reprezinta la nord de Dunare un spatiu de legatura cu centrul continentului. Vocatia sud-est-europeana a Romaniei se manifesta azi tot mai evident, ea fiind un factor de echilibru si un culoar de comunicare si dialog intre Europa de Vest si lumea inca sfasiata de conflicte a Balcanilor. Relatiile excelente pe care romanii au stiut sa le dezvolte cu popoarele din zona stau azi la baza a numeroase initiative de cooperare regionala. Voi cita exemplul cooperarii in combaterea criminalitatii organizate, prin acordurile trilaterale intre Romania, Turcia si Bulgaria, intre Romania, Grecia si Bulgaria, ca si prin crearea, la initiativa SUA, a unui centru regional, la Bucuresti, pentru combaterea criminalitatii organizate prin cooperare intre tarile Europei de Sud-Est.

Al treilea spatiu de sinteza la care ma voi referi este acela al Marii Negre. Romania este unul dintre cele sapte state riverane ale acestei mari care a jucat o vreme un rol aparte in istoria imperiilor – Roman, Bizantin si Otoman. Spatiul pontic a fost o cale de comunicare, prin Mediterana, cu intregul Levant, dar si cu Serenissima Republica a Venetiei si orgolioasa Genova. Marea Neagra a fost un creuzet in care legendele antichitatii grecesti, traditia imperiala bizantina, cutuma tatara, mandrele civilizatii ale Caucazului, vijelioasa expansiune turca si traditia traco-romana reprezentata de valahi si moldoveni s-au intrepatruns intr-un univers de cultura cu o unicitate fascinanta. Azi, Marea Neagra redevine, intr-un context modern, un spatiu al confluentelor. Ea va deveni, poate, in cateva decenii, dintr-o mare periferica, o artera maritima esentiala pentru acest nerv al economiei moderne care este transportul materiilor energetice. Conectata, prin portul Constanta, la spatiul ponto-mediteranean, dar legata, prin Dunare, de intreaga Europa pana la Rotterdam, Romania este, in acest context, o placa turnanta esentiala a marilor axe ale viitorului. S-ar putea spune ca materia insasi a istoriei devine directie a dezvoltarii durabile.

 

Mondializare pozitiva, fara exclusi si fara marginali

Prin intermediul stiintei, putem utiliza un limbaj comun. Prin dinamica sa, comunitatea stiintifica transcende granitele politice si frontierele naturale. Prin coeziune si efervescenta, comunitatea stiintifica este exemplul cel mai edificator al unei mondializari pozitive, fara exclusi si fara marginali.

Nu este vorba aici de vreun exces de orgoliu sau de vreo nostalgie a numerosilor universitari din actuala guvernare a Romaniei, incepand cu presedintele tarii, fata de lumea academica in care s-au format. Este vorba de o decizie politica majora in problema globalizarii, pe care Romania doreste sa o ia sub semnul exemplar al mondializarii pozitive a stiintei. Aceasta decizie implica un raspuns prealabil la o intrebare legitima: Cum va fi Romania mileniului urmator; va fi ea o tara care, precum in paradoxul lui Ahile si al testoasei, nu reuseste niciodata sa anuleze decalajele la care a fost condamnata in ultimele decenii, sau o societate care sare peste etape si incearca, prin dezvoltarea unor domenii de excelenta, sa se construiasca in parametrii unei modernitati proprii secolului XXI?

Exista in incremenirea careia Romania i-a fost supusa ceva care seamana cu ceea ce americanii numensc blessing in disguise, adica binecuvantare in nenorocire. Ea ar avea deci posibilitatea de a tinti, ca o tara distrusa de un razboi, spre cel mai modern nivel al tehnologiei si al performantei. Vointa de a porni pe aceasta cale este conditia necesara a unei adevarate modernizari. Dar Romania dispune si de conditia suficienta a acestei prefaceri, fiindca, in ciuda obstacolelor nenumarate, stiintele teoretice din Romania au ramas un domeniu performant. Paradoxul aparent al unei societati tot mai stagnante economic, dar in care mari spirite si-au gasit refugiul in stiinta si cultura, face ca Romania sa dispuna astazi de resursele intelectuale necesare dezvoltarii unor domenii de varf, de la computere la laseri si de la mecanica la aeronave. Faptul ca scoala romaneasca de matematici teoretice si aplicate, ca si cea de fizica sau de chimie sunt recunoscute de comunitatea stiintifica internationala ca domenii de excelenta; faptul ca generatii succesive de tineri au crescut in respectul artelor si culturii; faptul ca scoala istorica romaneasca, pe care personalitatea lui Nicolae Iorga a facut-o celebra, continua marea sa traditie; faptul ca forme dintre cele mai diferite de creativitate se manifesta cu un dinamism incurajator reprezinta tot atatea garantii ale unei asemenea dezvoltari. Am convingerea ca modernitatea secolului viitor va integra cunoasterea stiintifica si sensibilitatea, creativitatea si tehnologia de varf si ca – intr-un fel pe care azi doar il presimtim – va fi o lume in care discernamantul, luciditatea, imaginatia si rigoarea vor fi atu-uri ale progresului.

 

Conservarea valorilor universale

Mondializarea secolului urmator nu poate fi asimilata unor simple schimburi economice si nici omologarii, prin dinamica pietei libere, a produselor materiale celor mai competitive. Dincolo de acestea, globalizarea impune consacrarea unor valori universale, a unor bunuri simbolice. Aceasta inseamna cunoastere si recunoastere; apropiere si intelegere. Miscarea extraordinara in care cu totii suntem angajati nu trebuie sa ne faca sa uitam ca in spatele oricaror bunuri se afla fiinta umana.

In mod traditional, politica, arta a posibilului, este vazuta intr-un raport univoc cu prezentul conjunctural. Comunitatea academica este, intr-un anume fel, mai putin legata de prezent, materia cu care lucreaza fiind mai ales trecutul si viitorul. Trecutul si viitorul sunt impreuna si oarecum inseparabile. Si totusi, cred ca pot afirma ca exista o conjunctie posibila si necesara intre politica, inteleasa ca scop si aceasta relatie a stiintei cu un timp niciodata prezent. Fiind obligata sa faca fata prezentului, politica este datoare sa inteleaga si sa interpreteze trecutul pentru a putea imagina viitorul. Studiul trecutului este pura arheologie daca el nu dezvaluie un proiect uman, daca nu constituie, in ultima instanta, o amintire despre viitor.