PENTRU PRIMA OARA ÎN CONGRESUL STATELOR UNITE

Tara Libertatii

      Este o deosebita onoare sa ma adresez celor care fauresc legile Statelor Unite, celor care vegheaza la respectarea drepturilor fundamentale ale omului în aceasta tara si le promoveaza pretutindeni în lume.
      De-a lungul istoriei, Statele Unite au fost o flacara a sperantei pentru cei oprimati si nevoiasi si o sursa de inspiratie pentru cei creativi, cei îndrazneti, cei care izbândesc. A fost mereu si fie ca totdeauna sa ramâna „tara celor liberi si caminul celor bravi”.
      România si Statele Unite au o relatie puternica, care sporeste mereu. Suntem legati de Statele Unite prin tehnologie, know-how si capital. Suntem legati prin sutele de mii de fii si fiice ale României care au venit în America de-a lungul secolelor si ai caror urmasi traiesc azi în toate colturile acestei magnifice tari. Sau, înca si mai important, prin sperantele de libertate, pe care românii si le-au îndreptat întotdeauna catre America.
      Numim America tara libertatii pentru ca acesta a fost principiul calauzitor al Statelor Unite, si pentru ca ea a fost permanent o sursa de inspiratie pentru alte tari din întreaga lume. De aceea, adeseori, când spunem „Tara Libertatii” nu ne mai referim doar la o singura tara sau la un singur popor, ci la o comunitate virtuala a celor care gândesc si simt la fel pretutindeni în lume, a celor care cred în apararea libertatii, a drepturilor omului si a demnitatii umane. Oameni de toate neamurile, de toate originile si de toate religiile sunt aici bineveniti.
      Oriunde s-ar afla în lume, cei care cred în libertate sunt cetatenii acestei patrii virtuale a Libertatii. Odata cu prabusirea comunismului, numarul lor a crescut constant si entuziast. Din 1989, 23 de milioane de români sunt mândri sa se afle printre ei.
      Parintii fondatori ai tarii dumneavoastra au scris: „Când un lung sir de abuzuri si uzurpari vadesc un plan pentru a-i supune pe oameni unui despotism absolut, este dreptul acestora si datoria lor sa rastoarne un asemenea guvernamânt si sa prevada noi forme de aparare pentru siguranta lor”. Aceasta a facut poporul român.
      Tara mea a scuturat jugul comunismului în 1989, iar în 1996 a izbutit primul transfer perfect democratic al puterii. Ca Presedinte al României cu adevarat democratice, va aduc salutul si sperantele compatriotilor mei. Dorinta lor este aceea de a trai în Tara Libertatii, alaturi de dumneavoastra si de toti cei care pretuiesc libertatea, drepturile omului si demnitatea. Aceasta dorinta m-a adus în America si în acest lacas istoric al Statelor Unite.

 

O ancora în marea Sud-Estului european

      În noua ordine globala, aceasta virtuala Tara a Libertatii se extinde pe glob de la Vest spre Est si de la Nord spre Sud. Este o tara în expansiune, cu un peisaj si hotare mereu în schimbare. Granita ei este definita de vointa fiecaruia si a tuturor de a apara libertatea, proprietatea si domnia legii.
      În acest peisaj mereu în schimbare, oamenii au nevoie de ancore pentru a rezista statornic pe o mare de schimbari. Ca mesager al poporului român, ma aflu aici pentru a va spune ca tara mea poate fi – si vrea sa fie – tocmai aceasta: o ancora de stabilitate în marea uneori agitata a Sud-Estului european. Dar pentru ca aceasta ancora sa reziste, avem nevoie de recunoasterea si sprijinul Statelor Unite.
      Noi, românii, credem ca ne-am câstigat acest statut. Chiar daca România a fost târâta în al doilea razboi mondial de regimul nazist, 6000 de cetateni români s-au alaturat nenumaratilor americani de origine româna pentru a sluji cu mândrie în armata Statelor Unite, luptând în Pacific si în Africa de Nord. Câtiva dintre acesti veterani se afla acum, în aceasta sala. În pofida nefericitelor aliante ale statului român în acel razboi, peste 1.400 de piloti si soldati americani au fost adapostiti de oameni din România, de oameni care au refuzat sa-i priveasca pe americani ca pe niste inamici si care nu au încetat sa-i vada ca pe niste aparatori ai libertatii.

 

Pretul scump al libertatii pentru români

      În anii ’50 si ’60, sute de mii de compatrioti ai mei au fost azvârliti în lagare de concentrare si închisori, torturati si ucisi doar pentru ca au refuzat sa renunte la libertatea tarii lor. Au fost închisi tarani fiindca au refuzat sa-si lase pamântul confiscat. Au fost torturati preoti care au refuzat sa-si tradeze crezul. Au fost aruncati în lagare intelectuali fiindca au ales sa apere democratia si demnitatea nationala.
      Dintre toate tarile din Centrul si Estul Europei, rezistenta armata anticomunista din România a durat cel mai mult. Luptatori români pentru libertate au fost miile de combatanti în gherilele anticomuniste din Muntii Carpati, printre care si cei din satul copilariei mele. Ultimii lor membri nu au putut fi înfrânti pâna în 1961. Cumplitele drame ale acelor vremuri înecate în moarte, suferinte si umilinte au fost atunci si au ramas si azi, pentru multi, acoperite de tacere si uitare. Pretul pe care românii l-au platit pentru acest statornic refuz de a renunta la visul lor de libertate a fost înrobirea de catre cea mai dura dictatura totalitara din regiune.
      Si totusi, în 1989, românii au avut curajul de a înfrunta aceasta dictatura. Sute de mii de oameni au iesit în strada în fata tancurilor si armelor dictatorului. Tineri cu mâinile goale au scandat: „Vom muri, dar vom fi liberi”. Peste 1200 dintre ei au platit scump, cu viata, si alte mii au fost raniti în acele zile ale revolutiei anticomuniste. România a fost singura tara din Europa Centrala si de Est care si-a platit cu sânge libertatea atât de mult asteptata.
      Va rog sa-mi permiteti ca aici, în acest templu al democratiei si al libertatii, sa aduc un omagiu tuturor românilor, stiuti si nestiuti, care au suferit si au murit pentru libertate, ca si celor care, oriunde în lume, lupta pentru ea.

Libertatea de dincoace de Zid

      Ma aflu aici ca reprezentant al acestei Românii libere, democratice si mândre. Ma aflu aici pentru a va spune ca puteti conta ca noi vom veghea asupra acestor valori democratice pe care le împartasim si pe care ne-am luptat din greu sa le redobândim.
      Dar nu este de ajuns sa ai libertatea. Libertatea trebuie pastrata si aparata neîncetat. Cel mai bun mod de a raspunde acestei provocari este acela de a lucra împreuna în parteneriate de cooperare cu alte natiuni. Consider ca toti cei care cred în libertate trebuie sa aiba si mijloacele de a o apara, împreuna.
      România a fost prima tara care a aderat la Parteneriatul pentru Pace initiat de Statele Unite, iar concetatenii mei si-au investit sperantele în posibilitatea ca tara lor sa se alature într-o zi unei Aliante Nord-Atlantice largite.
      Unii dintre dumneavoastra ati sustinut cu energie ideea ca largirea NATO sa includa România. Pentru aceasta va suntem recunoscatori. Altii au o viziune mai putin pozitiva, mai ales în ce priveste asa-numitul al doilea val al extinderii. Respect dreptul acestora de a avea o parere diferita. Totusi, câta vreme sunt primul sef de stat din Europa Centrala care vi se adreseaza dupa dezbaterile din Congres despre largirea NATO, vreau sa va spun cât de profund admir rolul Congresului Statelor Unite ale Americii în aceasta decizie istorica. Largirea Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord este o întreprindere vizionara, o piatra de hotar în istoria Europei si a lumii.
      Ca geolog, am învatat ca, urcând cu truda crestele unui munte, nu-i poti sesiza maretia care te impresioneaza când îl privesti din departare. Ca Presedinte, am observat ca dezbaterile, polemicile ne împiedica de obicei sa discernem din noianul de evenimente care sunt acelea care vor înfrunta eternitatea. Ca simplu om, care gândeste la soarta sa, a poporului sau si a popoarelor Estului european, am înteles enorma forta a unei idei în miscare.
      De peste un mileniu granitele tarilor europene s-au trasat si schimbat prin razboaie, dictate sau presiuni. Dupa un al doilea razboi mondial, NATO a reusit sa mentina pacea în si pentru Europa Occidentala, creând astfel bunastare si progres în tarile care i-au împartasit misiunea. În acelasi timp, în Estul comunist al Europei, conflictele vechi au fost doar congelate si li s-au adaugat altele noi. Când Zidul Berlinului s-a prabusit, în fine, popoarele din Est si-au cucerit libertatea, dar nu si capacitatea de a o folosi împreuna.
      În aceasta aventura istorica, inedita si traumatizanta, de tranzitie de la regimuri totalitare la democratie si de la economii dirijate la economia de piata, ideea integrarii în NATO nu s-a nascut din nevoia de a ne alatura unei simple aliante militare defensive. Alianta ni s-a înfatisat ca purtatoare a unui set de valori fundamentale ale civilizatiei moderne si integrarea a devenit acel tel major capabil sa genereze solidaritatea umana ca forma suprema a libertatii. Probleme ce pareau de nerezolvat în diferite tari si între diferite tari est-europene s-au putut solutiona printr-un exercitiu democratic comun care înlocuieste logica necrutatoare a confruntarii cu dialogul si cooperarea.
      Sa ne imaginam o clipa spectacolul european dupa prabusirea comunismului cu un NATO încremenit în proiectul initial, lasând Estul european sa se cufunde în violenta si haos. Ce ar mai fi ramas din Europa de Est în afara ruinelor si cât le-ar fi trebuit Europei de Vest si apoi Statelor Unite pentru a aluneca pe panta antagonismelor?
      Acum, când libertatea a venit si pentru noi, aspiram la pasul urmator, pentru a fi parte a comunitatii de natiuni legate prin democratie, demnitate umana si prosperitate. Ne bucuram sa avem partea noastra din povara grijii pentru un viitor pasnic al întregii Europe. Dar pentru aceasta ajutorul dumneavoastra ne este necesar.
      În multe feluri, acest moment este la fel de crucial pentru viitorul Europei ca si anii de dupa al doilea Razboi Mondial, când a luat fiinta Alianta Nord-Atlantica. Tara dumneavoastra si-a asumat, cu o mare forta de anticipare si întelepciune, responsabilitatea pastrarii echilibrului mondial si a pacii mondiale. Va îndemnam sa o mai faceti o data. România nu cauta sa va sporeasca aceasta istorica povara, ci sa o împarta, cu modestie dar temeinic, ca un prieten si un aliat demn de încredere.

 

Stabilitatea presupune securitate

      Pentru a cladi o Europa integral democratica si prospera, de la Atlantic la Urali si mai departe, Statele Unite au nevoie sa-si ancoreze politicile de toate tarile din flancul sud-estic care îi împartasesc idealurile democratice si sunt angajate în stabilitatea regiunii. România este o asemenea tara. Îndraznesc sa afirm ca România este o cheie a stabilitatii Sud-Estului Europei. Afirmatie îndrazneata, sustinuta de trei factori importanti.
      Mai întâi, România este, ca marime, a doua tara din regiune, situata într-o pozitie de importanta strategica pentru securitatea întregii zone. Într-adevar, ne aflam la confluenta mai multor civilizatii diferite: nordica – protestanta, meridionala – catolica, rasariteana – ortodoxa si musulmana. Multi observatori au considerat ca, într-un asemenea punct de confluenta, conflictele ar fi inevitabile datorita complicatei urzeli etnice si tot atât de complicatei situatii la frontierele României. Si totusi, am reusit sa evitam conflictele, si în interior, si la hotare, si sa gasim solutii politice în toate chestiunile care ne puteau diviza. Astazi, minoritatea etnica maghiara participa la guvernare. Majoritatea ortodoxa si minoritatile religioase dezvolta un dialog intensificat. Pacea sociala din România este dovada faptului ca o democratie consolidata are institutii care pot rezista furtunilor reformei sociale.       Asadar, forta democratiei noastre interne este primul motiv pentru care avem o asemenea importanta pentru stabilitatea regionala.
      În al doilea rând, avem puternice legaturi diplomatice si politice cu toate tarile din zona. Prin buna vointa si eforturi constante din partea ambelor tari, România a izbutit o întelegere istorica cu Ungaria pentru a realiza o profunda reconciliere între tarile noastre. Soliditatea acestei reconcilieri la nivelul de baza al societatii a fost atestata în ultimul an în multe împrejurari. Recent, si majoritatea maghiara româna, si minoritatea au putut comemora liber si pasnic evenimentele istorice ale revolutiilor democrate din 1848, când, din pacate, românii si ungurii au luptat între ei. Am încheiat un Tratat de baza cu Ucraina, care prevede protejarea reciproca a minoritatilor si numeroase proiecte comune. Acordurile trilaterale ale României cu Polonia si Ucraina; cu Ucraina si Republica Moldova; cu Bulgaria si Turcia si, în curând, cu Grecia si Bulgaria, ca si relatiile cu tarile din Balcani si Federatia Rusa, ilustreaza contributia noastra la construirea unei arhitecturi de securitate regionala într-o zona marcata înca de conflicte care pâlpâie.
      În al treilea rând, România este o cheie a stabilitatii regionale pentru ca se afla la rascrucea celor doua mari cai de comert euroasiatice cunoscute de milenii. Aceste drumuri îsi vor regasi o noua vocatie în societatea globalizata a mileniului III. În mod particular, proiectul Drumul matasii care va lega Japonia si China de tarile Asiei Centrale, tarile caucaziene, tarile Europei de Sud-Est si ale Europei Centrale cu Vestul Europei, de la Oceanul Pacific la Oceanul Atlantic, va fi probabil cea mai grandioasa provocare a începutului de mileniu III. Am discutat în urma cu o saptamâna cu presedintii Azerbaidjanului si Georgiei initiativa acestui proiect de cooperare strânsa care sa valorifice pozitia tarilor noastre în tronsonul central al acestei mari axe de transport.
      Participarea Statelor Unite la acest proiect grandios este cruciala. Nu numai pentru ca SUA pot conferi o mare credibilitate unei asemenea întreprinderi, dar ele îi pot garanta si desfasurarea într-o regiune stabila, cu structuri democratice deschise si cooperante.
      Conflictele interetnice se nasc dintr-un deficit major de democratie, generat, invariabil, în partea noastra de lume, de reprezentantii vechilor structuri comuniste care nu vor sau nu pot sa se adapteze noului context ori care vor sa-si pastreze cu orice pret privilegiile. National-comunismul nu este doar un reziduu, el este ipostaza finala a comunismului însusi, cu tot potentialul sau de ura, grefat pe demonii nationalismului sovin.
      Unul dintre gesturile admirabile ale democratiei americane este acela de a fi asumat, alaturi de Europa, responsabilitatea morala a Holocaustului. Meditatia asupra acestui exemplu ne ajuta sa întelegem ca avem cu totii datoria imprescriptibila de a fi intransigenti fata de orice forma sovina, antisemita, agresiva. Fiindca ura agresiva este ca o ciuma care poate oricând reveni.

 

Parteneriat Strategic SUA–România

      As vrea sa va împartasesc acum ceea ce sondajele de opinie efectuate în România reflecta în mod constant în ultimii ani. Compatriotii mei considera SUA ca partenerul lor cel mai de încredere. Exista, între popoarele noastre, o evidenta apropiere sufleteasca. Aceasta s-a dovedit si prin explozia de entuziasm care l-a întâmpinat pe Presedintele Clinton la Bucuresti, anul trecut, în iulie. Un alt semn, mai temeinic, este efortul sistematic de a cladi un parteneriat strategic cât mai strâns între tara noastra si SUA
      România este complet angajata în acest parteneriat special. Democratia poate sa înfloreasca mai repede în România, putem deveni un factor de influentare pozitiva a regiunii daca rolul nostru de pilon al stabilitatii regionale este recunoscut si sustinut de Statele Unite si de aliatii acestora.
      România dovedeste ca nu exista o fatalitate conflictuala în Sud-Estul sau în Estul Europei. Dar avem cu totii datoria de a veghea împotriva urii de orice fel. Este evident în interesul României sa ajute ca Sud-estul Europei sa devina o zona în care democratia, toleranta, prietenia si drepturile omului sa fie la ele acasa. De altfel, cred ca acesta este si interesul Statelor Unite.
      În ultimul an, România a dovedit ca furtunile politice ocazionale sunt mai putin importante decât îndemânarea noastra de a le calma prin masuri potrivite. În pofida profundei si neabatutei angajari a coalitiei pentru privatizare si transformare economica rapida, trebuie sa recunoastem ca refacerea în profunzime a tesutului economic al tarii este mai dificila decât speram si noi, si prietenii României. Întelegem necesitatea de a echilibra avântul nostru în a accelera reforma cu grija pentru stabilitate sociala. Pâna acum am reusit acest lucru. Pasul urmator este de a accelera ritmul privatizarii, pastrând echilibrul social.
      Aceste eforturi pentru a construi societatea civila si a consolida institutiile democratice, pentru a reforma economia si a contribui la securitatea regiunii în care traim ar fi fost mult mai dificile fara sprijinul dumneavoastra. Demersurile Statelor Unite au contribuit considerabil la dezvoltarea pacii, a stabilitatii în aceasta parte vitala a lumii. România doreste sa-si întareasca rolul de factor-cheie de stabilitate în Europa de Sud-Est. Pentru aceasta ne bazam în continuare pe sprijinul Statelor Unite si al aliatilor sai.
      Tara Libertatii este o tara unica. Ea apartine celor care sunt dispusi sa se sacrifice pentru a o mentine si pentru a o apara. Este tara conceputa de parintii fondatori si tara visata de gânditorii si de luptatorii nostri patrioti. Este tara bravilor militari americani, cum e tara soldatilor voluntari români prezenti în Albania si Angola, în Golf si în Bosnia, în orice zona a lumii unde pacea este amenintata. Este provocarea de a construi, împreuna, ca aliati si parteneri, un pod catre noul mileniu – de la Dunare la Potomac, de la Marea Neagra la Oceanul Pacific si mai departe, oriunde oamenii cred si lupta pentru libertate.
      As vrea sa închei cu o poveste adevarata. Acum o suta cincizeci de ani, un tânar român care luptase pentru libertate în Revolutia de la 1848 din Europa a emigrat în America. Numele lui era George Pomut (ceea ce în româneste înseamna „pom mic”). Ajuns în America, el s-a înrolat voluntar în armata lui Lincoln si a luptat în câteva batalii capitale ale Razboiului Civil, între care la Vicksburg si Atlanta. Micutul nostru pom a ajuns general în armata americana, apoi diplomat al Statelor Unite în Rusia, unde a participat la negocierea prin care Alaska a fost cumparata de America. În 1944, mult dupa moartea lui, comunitatea româneasca din SUA a donat bani pentru construirea unui crucisator, care a primit numele generalului româno-american George Pomut. Aceasta nava a slujit pe timp de pace si de razboi, ca un simbol al fortei si al vigilentei. Peste decenii, povestea lui Pomut ramâne marturia radacinilor comune pe care popoarele noastre le împart, a apropierii lor sufletesti, a dragostei lor de libertate si a vointei lor de de a lupta pentru apararea ei.

Discurs rostit în fata Camerelor reunite ale Congresului SUA, Washington, 15 iulie 1998