Alocuţiune la
şedinţa Consiliului Economic Consultativ, Bucureşti, Palatul Cotroceni,
30 martie 1998
Blocajele reformei nu
sunt o fatalitate
Am propus, mai demult,
la întâlnirea cu conducerile partidelor parlamentare, înfiinţarea
acestui Consiliu Economic, care să reunească specialişti recunoscuţi din
toate partidele şi din societatea civilă, pentru a da substanţă
programelor de reformă economică şi un impuls nou reformei economice în
general. S-ar putea să fie destul de târziu şi este regretabil că
formarea acestui consiliu a întârziat atâta timp. Pe de altă parte,
astăzi se va propune configuraţia unui nou Guvern. Se pune şi mai acut
problema ca, într-un timp foarte scurt, noul Guvern să poată veni în
Parlament cu un program concret şi realist.
Cunoaştem cu toţii
gravitatea situaţiei economice în care ne aflăm. Recunoaştem, de
asemenea, că opţiunea pentru reformă şi înfăptuirea acesteia reprezintă
singura şansă reală pentru viitorul României. Nu cred, în consecinţă, că
ne mai putem permite să facem apel la retorică, la discursuri
protocolare sau la polemici lipsite de conţinut. Programul şi
luciditatea sunt mai mult ca oricând necesare.
Suntem aici ca să
găsim soluţii, în contextul în care, parafrazând laic celebra sentinţă a
lui Malraux, viitorul nostru va fi al reformei sau nu va fi deloc.
Încercăm să luăm un nou start pe această cale şi trebuie să recunoaştem,
de la început, că nu pornim de la zero.
Nu încerc să vă induc
un optimism care, în momentul de faţă, ar putea să pară deplasat. Vreau
numai să înţelegem că actualele blocaje şi dezechilibre ale reformei nu
sunt o fatalitate şi stă în puterea noastră să demonstrăm acest lucru
prin voinţă şi acţiune.
Apel la rigoare şi
responsabilitate
Interesul naţional,
pe care de multe ori îl invocăm cu prea multă lejeritate, nu poate fi
obiect de negociere şi nici subiect de controverse politice artificiale.
Suntem obligaţi, ca oameni politici, ca oameni de stat şi cetăţeni ai
acestei ţări, să ne angajăm, în spiritul solidarităţii şi al deplinei
responsabilităţi, să construim în România o economie sănătoasă şi
rentabilă. Din păcate, am avut ocazia să constatăm în ultimii ani, şi
chiar în ultimele luni, cât de păgubitoare au fost disputele între
reprezentanţi ai partidelor din coaliţia de guvernare. S-au
irosit energii şi timp în acţiuni care ignoră şi sfidează aşteptările şi
speranţele cetăţenilor.
Îmi exprim convingerea că la această
întrunire vom reuşi să discutăm probleme esenţiale, cu acea rigoare
specifică spaţiului economico-financiar. Ne aflăm
într-un moment de bilanţ economic mult prea grav, chiar periculos,
pentru ca acest apel la rigoare şi responsabilitate să nu fie întru
totul justificat.
Cred că, în primul
rând, este necesar să înţelegem cauzele disfuncţionalităţilor şi
eşecurilor din procesul reformei, să lămurim în ce măsură unele dintre
aceste disfuncţionalităţi şi eşecuri au fost obiective – pentru că şi
acest lucru trebuie să-l avem în vedere, soluţii miraculoase nu există
şi nici nu ar fi existat la îndemâna nimănui – şi să aflăm unde şi, mai
ales, de ce au apărut blocaje care ar fi putut fi evitate.
Boala economiei
româneşti nu este incurabilă
Vorbim despre lipsuri
sau imperfecţiuni legislative, deşi trebuie să recunoaştem că s-au
produs în acest domeniu modificări substanţiale şi pozitive, pe care
însă nu am reuşit întotdeauna să le valorificăm.
Acceptăm că un viciu
fundamental al reformei este legat de proasta aplicare a legii, invocăm
inerţiile birocratice, dar devenim foarte repede victime ale fascinaţiei
pe care ne-o dă constatarea că suntem excelenţi diagnosticieni. Cu
critica stăm foarte bine, avem eseuri, regrete filosofice sau, mă rog,
pamflete violente, dar nu cu acestea vom reuşi să împingem înainte
economia ţării. Nu se cunosc cazuri în care bolnavul se însănătoşeşte
pentru simplul fapt că a aflat de ce anume boală suferă. Orice boală, şi
economia românească este astăzi una bolnavă, se tratează iar, în
cazurile grave, se apelează la bisturiu. Dacă nu vom reuşi să
identificăm şi să aplicăm medicaţia adecvată, dacă nu vom avea, în
continuare, curajul să punem mâna şi pe bisturiu, boala economiei
româneşti s-ar putea să devină, în scurt timp, incurabilă.
La capitolul Programe
şi strategii stăm destul de bine. Ne împiedicăm însă, aproape de fiecare
dată, când trebuie să parcurgem drumul de la concepte la un proiect cu
aplicabilitate imediată.
Avem, în general,
politici de reformă viabile atât pentru industrie, cât şi pentru
agricultură sau pentru sistemul financiar-bancar. Am conturat politici
de stimulare a capitalului autohton, a intreprinderilor mici şi mijlocii,
a investiţiilor străine. Numai că paşii înainte, pe care i-am făcut, şi
este evident că unii paşi s-au făcut, se tot opresc undeva înainte de
capătul drumului.
Bugetul ca element de
control
Există specialişti,
există oameni capabili să acţioneze. De aceea, vă propun să abordăm
probleme concrete. Şi, nu în ultimul rând, problemele concrete ale
restructurării, ale privatizării şi ale bugetului.
Am avut, cu ani în
urmă, o schiţă a unui program de guvernare. Aceasta era situaţia atunci.
Am avut, acum un an şi patru luni, un proiect de intenţie. Acum ne aflăm
într-o nouă fază. Ar fi de dorit ca acum să se vină în Parlament cu un
program care să stabilească termene şi obiective precise în domeniul
restructurării şi privatizării. Ar fi de dorit ca programul reformei pe
anul 1998 să fie aprobat simultan cu bugetul, pentru că bugetul permite
o formalizare la nivelul cifrelor şi, în acelaşi timp, este un element
de control. Ştim deja că acest buget nu va putea exprima decât o
realitate economică dureroasă. Şi cred că nici unul dintre noi nu poate
pretinde că deţine, în momentul de faţă, soluţii miraculoase care să
transforme peste noapte această realitate şi să depisteze nebănuite
resurse bugetare.
Ultimele luni au
oferit mai mult un spectacol politic decât soluţii şi iniţiative. Dacă
ne-am pune întrebarea retorică: cui foloseşte acest lucru?, vom putea să
răspundem cu sinceritate că nici ţării şi nici protagoniştilor.
De la polemica
distructivă la soluţii realiste
În acest moment, mai
mult ca oricând, este necesară o întrunire de specialişti. Să lăsăm
deoparte orice fel de declaraţii cu caracter populist; problema noastră
nu este să declanşăm polemici, ci să reuşim o fundamentare serioasă din
punct de vedere economic.
Realismul şi
calitatea soluţiilor economice pot să ofere ţării argumentul cel mai
important că reforma va da rezultate, că am intrat, în fine, în zodia
unui pragmatism eficient. Ne aflăm sub o enormă presiune a timpului.
Pentru a ieşi din situaţia critică în care ne aflăm, este nevoie de un
efort extraordinar.
Aş dori ca în 24 de
ore să propunem un nou prim ministru şi, în maximum zece zile, acesta să
prezinte în faţa Parlamentului programul noului Guvern. Ar fi de dorit
să nu fie o expunere formală, ci un program concret de guvernare.
Aceasta este, de altfel, singura soluţie pentru a-şi asigura încrederea
Parlamentului şi a populaţiei. Este nevoie ca toată lumea, incluzând
partidele din coaliţie şi partidele din opoziţie, să poată monitoriza un
program cu obiective şi termene precise. Fără această ţintă şi fără un
consum de energii bine folosite, nu vom ieşi din această nefirească
campanie electorală care a început, de fapt, la o săptămână după alegeri.
Nu putem duce la nesfârşit aceste bătălii strict electorale. Reforma nu
se poate reduce la declaraţii incendiare, la sloganuri, la mitinguri
unde oamenii strigă sus sau jos sau la blocarea căilor ferate şi a
drumurilor ca proteste împotriva restructurării întreprinderilor
industriale.
Aici, printre
specialişti, putem afla, până la urmă, ceea ce trebuie făcut şi ce se
poate face în mod realist, plecând de la situaţia actuală. Specialiştii
sunt adeseori mai ascultaţi şi mai convingători decât oamenii politici
care au creat o stare de confuzie, în special prin apariţiile lor în
talk-show-uri. Publicul asistă la atâtea contraziceri încât până la urmă
nimeni nu mai crede nimic. Iar pasul următor ar fi cel mai grav: ideea
că ţara este neguvernabilă, neguvernabilă pentru prezent şi
neguvernabilă pentru viitor. Nu cred că cineva doreşte acest lucru.
Distrugerea oricărei încrederi în administraţie şi în politicieni va
pune în pericol sistemul politic, sistemul instituţional, sistemul
democratic, în ansamblul lui.
Coerenţa deciziilor şi acţiunilor
guvernamentale este necesară şi cred că putem să o construim şi să
dovedim că există specialişti în economie. Dacă delimităm precis
strategia şi tactica reformei economice, avem destule urgenţe care să
constituie obiectul unor acţiuni pe termen scurt. Iar la
scadenţa fiecăruia dintre aceste termene va trebui să avem rezultate
vizibile şi durabile.