Alocuţiune la şedinţa Consiliului Economic Consultativ, Bucureşti, Palatul Cotroceni, 30 martie 1998 

 

Blocajele reformei nu sunt o fatalitate

Am propus, mai demult, la întâlnirea cu conducerile partidelor parlamentare, înfiinţarea acestui Consiliu Economic, care să reunească specialişti recunoscuţi din toate partidele şi din societatea civilă, pentru a da substanţă programelor de reformă economică şi un impuls nou reformei economice în general. S-ar putea să fie destul de târziu şi este regretabil că formarea acestui consiliu a întârziat atâta timp. Pe de altă parte, astăzi se va propune configuraţia unui nou Guvern. Se pune şi mai acut problema ca, într-un timp foarte scurt, noul Guvern să poată veni în Parlament cu un program concret şi realist.

Cunoaştem cu toţii gravitatea situaţiei economice în care ne aflăm. Recunoaştem, de asemenea, că opţiunea pentru reformă şi înfăptuirea acesteia reprezintă singura şansă reală pentru viitorul României. Nu cred, în consecinţă, că ne mai putem permite să facem apel la retorică, la discursuri protocolare sau la polemici lipsite de conţinut. Programul şi luciditatea sunt mai mult ca oricând necesare.

Suntem aici ca să găsim soluţii, în contextul în care, parafrazând laic celebra sentinţă a lui Malraux, viitorul nostru va fi al reformei sau nu va fi deloc. Încercăm să luăm un nou start pe această cale şi trebuie să recunoaştem, de la început, că nu pornim de la zero.

Nu încerc să vă induc un optimism care, în momentul de faţă, ar putea să pară deplasat. Vreau numai să înţelegem că actualele blocaje şi dezechilibre ale reformei nu sunt o fatalitate şi stă în puterea noastră să demonstrăm acest lucru prin voinţă şi acţiune.

 

Apel la rigoare şi responsabilitate

Interesul naţional, pe care de multe ori îl invocăm cu prea multă lejeritate, nu poate fi obiect de negociere şi nici subiect de controverse politice artificiale. Suntem obligaţi, ca oameni politici, ca oameni de stat şi cetăţeni ai acestei ţări, să ne angajăm, în spiritul solidarităţii şi al deplinei responsabilităţi, să construim în România o economie sănătoasă şi rentabilă. Din păcate, am avut ocazia să constatăm în ultimii ani, şi chiar în ultimele luni, cât de păgubitoare au fost disputele între reprezentanţi ai partidelor din coaliţia de guvernare. S-au irosit energii şi timp în acţiuni care ignoră şi sfidează aşteptările şi speranţele cetăţenilor.

Îmi exprim convingerea că la această întrunire vom reuşi să discutăm probleme esenţiale, cu acea rigoare specifică spaţiului economico-financiar. Ne aflăm într-un moment de bilanţ economic mult prea grav, chiar periculos, pentru ca acest apel la rigoare şi responsabilitate să nu fie întru totul justificat.

Cred că, în primul rând, este necesar să înţelegem cauzele disfuncţionalităţilor şi eşecurilor din procesul reformei, să lămurim în ce măsură unele dintre aceste disfuncţionalităţi şi eşecuri au fost obiective – pentru că şi acest lucru trebuie să-l avem în vedere, soluţii miraculoase nu există şi nici nu ar fi existat la îndemâna nimănui – şi să aflăm unde şi, mai ales, de ce au apărut blocaje care ar fi putut fi evitate.

 

Boala economiei româneşti nu este incurabilă

Vorbim despre lipsuri sau imperfecţiuni legislative, deşi trebuie să recunoaştem că s-au produs în acest domeniu modificări substanţiale şi pozitive, pe care însă nu am reuşit întotdeauna să le valorificăm.

Acceptăm că un viciu fundamental al reformei este legat de proasta aplicare a legii, invocăm inerţiile birocratice, dar devenim foarte repede victime ale fascinaţiei pe care ne-o dă constatarea că suntem excelenţi diagnosticieni. Cu critica stăm foarte bine, avem eseuri, regrete filosofice sau, mă rog, pamflete violente, dar nu cu acestea vom reuşi să împingem înainte economia ţării. Nu se cunosc cazuri în care bolnavul se însănătoşeşte pentru simplul fapt că a aflat de ce anume boală suferă. Orice boală, şi economia românească este astăzi una bolnavă, se tratează iar, în cazurile grave, se apelează la bisturiu. Dacă nu vom reuşi să identificăm şi să aplicăm medicaţia adecvată, dacă nu vom avea, în continuare, curajul să punem mâna şi pe bisturiu, boala economiei româneşti s-ar putea să devină, în scurt timp, incurabilă.

La capitolul Programe şi strategii stăm destul de bine. Ne împiedicăm însă, aproape de fiecare dată, când trebuie să parcurgem drumul de la concepte la un proiect cu aplicabilitate imediată.

Avem, în general, politici de reformă viabile atât pentru industrie, cât şi pentru agricultură sau pentru sistemul financiar-bancar. Am conturat politici de stimulare a capitalului autohton, a intreprinderilor mici şi mijlocii, a investiţiilor străine. Numai că paşii înainte, pe care i-am făcut, şi este evident că unii paşi s-au făcut, se tot opresc undeva înainte de capătul drumului.

 

Bugetul ca element de control

Există specialişti, există oameni capabili să acţioneze. De aceea, vă propun să abordăm probleme concrete. Şi, nu în ultimul rând, problemele concrete ale restructurării, ale privatizării şi ale bugetului.

Am avut, cu ani în urmă, o schiţă a unui program de guvernare. Aceasta era situaţia atunci. Am avut, acum un an şi patru luni, un proiect de intenţie. Acum ne aflăm într-o nouă fază. Ar fi de dorit ca acum să se vină în Parlament cu un program care să stabilească termene şi obiective precise în domeniul restructurării şi privatizării. Ar fi de dorit ca programul reformei pe anul 1998 să fie aprobat simultan cu bugetul, pentru că bugetul  permite o formalizare la nivelul cifrelor şi, în acelaşi timp, este un element de control. Ştim deja că acest buget nu va putea exprima decât o realitate economică dureroasă. Şi cred că nici unul dintre noi nu poate pretinde că deţine, în momentul de faţă, soluţii miraculoase care să transforme peste noapte această realitate şi să depisteze nebănuite resurse bugetare.

Ultimele luni au oferit mai mult un spectacol politic decât soluţii şi iniţiative. Dacă ne-am pune întrebarea retorică: cui foloseşte acest lucru?, vom putea să răspundem cu sinceritate că nici ţării şi nici protagoniştilor.

 

De la polemica distructivă la soluţii realiste

În acest moment, mai mult ca oricând, este necesară o întrunire de specialişti. Să lăsăm deoparte orice fel de declaraţii cu caracter populist; problema noastră nu este să declanşăm polemici, ci să reuşim o fundamentare serioasă din punct de vedere economic.

Realismul şi calitatea soluţiilor economice pot să ofere ţării argumentul cel mai important că reforma va da rezultate, că am intrat, în fine, în zodia unui pragmatism eficient. Ne aflăm sub o enormă presiune a timpului. Pentru a ieşi din situaţia critică în care ne aflăm, este nevoie de un efort extraordinar.

Aş dori ca în 24 de ore să propunem un nou prim ministru şi, în maximum zece zile, acesta să prezinte în faţa Parlamentului programul noului Guvern. Ar fi de dorit să nu fie o expunere formală, ci un program concret de guvernare. Aceasta este, de altfel, singura soluţie pentru a-şi asigura încrederea Parlamentului şi a populaţiei. Este nevoie ca toată lumea, incluzând partidele din coaliţie şi partidele din opoziţie, să poată monitoriza un program cu obiective şi termene precise. Fără această ţintă şi fără un consum de energii bine folosite, nu vom ieşi din această nefirească campanie electorală care a început, de fapt, la o săptămână după alegeri. Nu putem duce la nesfârşit aceste bătălii strict electorale. Reforma nu se poate reduce la declaraţii incendiare, la sloganuri, la mitinguri unde oamenii strigă sus sau jos sau la blocarea căilor ferate şi a drumurilor ca proteste împotriva restructurării întreprinderilor industriale.

Aici, printre specialişti, putem afla, până la urmă, ceea ce trebuie făcut şi ce se poate face în mod realist, plecând de la situaţia actuală. Specialiştii sunt adeseori mai ascultaţi şi mai convingători decât oamenii politici care au creat o stare de confuzie, în special prin apariţiile lor în talk-show-uri. Publicul asistă la atâtea contraziceri încât până la urmă nimeni nu mai crede nimic. Iar pasul următor ar fi cel mai grav: ideea că ţara este neguvernabilă, neguvernabilă pentru prezent şi neguvernabilă pentru viitor. Nu cred că cineva doreşte acest lucru. Distrugerea oricărei încrederi în administraţie şi în politicieni va pune în pericol sistemul politic, sistemul instituţional, sistemul democratic, în ansamblul lui.

Coerenţa deciziilor şi acţiunilor guvernamentale este necesară şi cred că putem să o construim şi să dovedim că există specialişti în economie. Dacă delimităm precis strategia şi tactica reformei economice, avem destule urgenţe care să constituie obiectul unor acţiuni pe termen scurt. Iar la scadenţa fiecăruia dintre aceste termene va trebui să avem rezultate vizibile şi durabile.