Alocuţiune la lansarea Programului "Guvernele iubesc cărţile", iniţiat de Consiliul Europei

şi UNESCO, Leipzig, 26 martie 1998 

 

De la tipar la târgul de carte

Întemeierea tiparului este considerată, pe bună dreptate, ca fiind prima revoluţie culturală din istoria Europei. Prin tipar, cunoaşterea, rezervată până atunci unei elite extrem de restrânse de iniţiaţi, s-a transformat într-un instrument social. Uităm însă adesea că tiparul nu şi-ar fi atins scopul dacă invenţia lui Gutenberg nu ar fi fost urmată de o altă invenţie, tot atât de revoluţionară: târgul de carte.

Ca şi tiparul, comerţul este un exerciţiu de libertate într-un cadru democratic. Combinarea celor două elemente, tiparul şi comerţul, a constituit reţeta infailibilă a modernităţii. Având nevoie, în egală măsură, de un editor şi de un negustor, cartea este, simultan, un obiect intelectual şi un obiect comercial. În această dublă vocaţie rezidă forţa ei istorică.

Cu acest titlu cartea întruchipează, mai bine decât orice alt produs cultural, misiunea istorică a Europei: sinteza dintre cunoaştere şi economie. Civilizaţia asiatică a născocit multiplicarea textelor scrise cu sute de ani înaintea europenilor, dar nu a dorit sau nu a reuşit să o înscrie într-o logică economică şi nici într-o viziune democratică. Alte civilizaţii au dovedit uriaşe abilităţi economice, dar nu au ştiut să dea acestor abilităţi un conţinut intelectual.

 

Monedă unică a Europei

Din secolul al XV-lea, de când a fost inventat tiparul şi au fost organizate primele târguri de carte, între care unul din cele mai importante a fost cel de la Leipzig, cartea a constituit, într-un mod doar aparent metaforic, un fel de monedă unică a Europei. În acest continent, care a cunoscut, până recent, fluctuaţii permanente şi spectaculoase ale preţului aurului, care şi-a calculat resursele într-o multitudine de monede aflate mereu în competiţie, cartea reprezintă, de peste cinci sute de ani, o valoare sigură, un bun a cărui circulaţie nu a fost stânjenită de graniţe şi diverse particularisme locale. Cartea a fost un obiect în care europenii din Vest, din Est, din Nord sau din Sud s-au recunoscut imediat şi reciproc pe terenul unei identităţi comune. Ca şi moneda euro de astăzi, valoarea cărţii este, fundamental, o valoare simbolică.

Cartea preţioasă şi rară care închide între coperţi texte de înţelepciune sau de speculaţie teoretică, cartea depozitată cu grijă în biblioteci şi muzee a avut, fireşte, un rol primordial în constituirea tezaurului cultural universal. Dar Europa a devenit posibilă în special prin circulaţia cărţii uzuale, prin schimbul de idei, adesea politice sau tehnice, pe care producerea industrială şi comercializarea pe scară europeană a cărţii le-au facilitat. Cartea ca valoare în sine şi cartea ca valoare de schimb au făcut posibilă Europa ca entitate istorică şi culturală.

Iată de ce consider că Târgul de carte de la Leipzig a fost nu numai una din cele mai vechi instituţii economice europene, dar şi una din instituţiile fondatoare ale Europei de astăzi.

 

Mesajul României

Anul acesta Târgul îmi dă prilejul ca, împreună cu editorii şi scriitorii din România, să propun publicului interesat o altă imagine a ţării mele decât cea promovată monoton şi unilateral prin mass-media.

Mesajul pe care România încearcă să-l aducă prin tot ceea ce se va întâmpla la acest târg este acela al apartenenţei sale incontestabile la Europa. Al unei apartenenţe care nu mai trebuie argumentată şi dovedită, al unei apartenenţe demult înscrise în fibrele culturii româneşti.

În secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, producţia românească de carte a fost una din căile prin care cultura europeană s-a prezentat în Orientul Apropiat. În plus şi, poate, surprinzător, primele cărţi tipărite în limba arabă şi prima carte imprimată în georgiană au fost editate de oficine româneşti. În felul acesta, editorii români participă, de cel puţin trei veacuri, la exportul de carte şi de valori universale.

Sperăm să regăsim cât mai curând această capacitate de iradiere a producţiei româneşti de carte. Ea ţine nu numai de forţa unei culturi, dar şi de soliditatea unei economii. Producţia de carte este, în fond, o economie politică a culturii. Iar, în această calitate, ea cere din partea noastră şi o politică economică în beneficiul culturii.

 

Datoria guvernelor

Aş dori să interpretaţi prezenţa mea aici nu ca un simplu gest protocolar, ci ca un angajament al Guvernului României de a dezvolta şi consolida o politică economică dedicată progresului, educaţiei şi culturii. Ştiţi, desigur, că pentru mine însumi, ca şi pentru cei mai mulţi dintre politicienii implicaţi astăzi în guvernarea României, cartea a precedat politica în ordinea opţiunilor decisive. De aceea, sprijinul pe care-l  datorăm cărţii româneşti este şi un act de fidelitate faţă de propriul nostru destin.

În ceea ce mă priveşte, ar putea fi parte a acestui destin şi faptul că am privilegiul de a lansa azi, aici, un program inedit, iniţiat de Consiliul Europei în colaborare cu UNESCO. Sunt deosebit de onorat că mi s-a această misiunea de a lansa Programul Guvernele iubesc cărţile, pe care îl socotesc un îndemn adresat deschis guvernelor spre a-şi îndeplini rolul şi responsabilitatea ce le revin în destinul cărţii şi al culturii, în general. Experţi ai Consiliului Europei vor examina, în colaborare cu experţi locali, politicile naţionale în domeniul cărţii din toate ţările central- şi est-europene, inclusiv din România. Pe această cale, participarea noastră la civilizaţia europeană a cărţii va deveni mai cunoscută şi se va simţi încurajată. Poate că nu veţi socoti o trufie din parte-mi dacă aş crede că acţiunea Consiliului Europei vrea să afle dacă guvernele iubesc cărţile, ştiind deja că preşedinţii şi miniştrii li s-au dedicat, în bună măsură.