Alocuţiune la
aniversarea a 142 de ani de la abolirea robiei romilor în Principatele
Române,
Bucureşti, 20
februarie 1998
Dincolo de o abordare generală şi
simplistă
Vorbind despre „problemele
minorităţilor”, discuţiile se reduc adesea la o abordare generală şi
simplistă, pe care eu personal nu o pot accepta. Există
multe minorităţi în România şi fiecare are probleme specifice, mai mari
sau mici, mai uşor sau mai greu de rezolvat. Minoritatea romilor este,
poate, exemplul cel mai complex în ceea ce priveşte specificitatea
acestor probleme. Sunt necesare soluţii inteligente şi urgente, adecvate
greutăţilor reale pe care mulţi dintre membrii acestei minorităţi le au.
Se spune că cel mai
bun lucru pe care poţi să-l faci cu un sfat este să-l dai cât mai repede
altuia. Eu nu am venit să dau sfaturi. Mă aflu aici pentru a propune,
într-un cerc mai larg decât cel al discuţiei avute cu unii reprezentanţi
ai romilor, câteva principii de colaborare în numele statului român, ai
cărui cetăţeni egali în drepturi sunt, astăzi, toţi membrii
minorităţilor naţionale din România. Sunt convins că numai analizând
lucrurile împreună putem găsi cele mai eficiente căi de colaborare.
Trebuie să
recunoaştem că romii, pe cât sunt de numeroşi, pe atât sunt de dezbinaţi,
din motive diverse, asupra cărora nu este cazul să insist. De altfel,
dezbinare există în România şi în alte privinţe, chiar şi atunci când
interese de ordin general ne cer să fim solidari.
Trebuie aşadar să
plecăm de la faptul că minoritatea romilor din România constituie o
realitate etnică complexă din multe puncte de vedere. Există comunităţi
constituite tradiţional, cu interese specifice, dar există, în acelaşi
timp, probleme comune care ar trebui să le unească, pentru a deveni un
partener reprezentativ, atât în dialog cu statul, cât şi cu toţi
ceilalţi cetăţeni români. Unitatea în probleme esenţiale ar fi o dovadă
de seriozitate şi de maturitate a minorităţii romilor în ansamblu.
Aceasta nu exclude nici diversitatea opţiunilor politice, nici afirmarea
specificului tradiţional şi cultural al diferitelor comunităţi
componente. Dimpotrivă.
Dincolo de asemenea
diferenţe, reprezentanţii romilor, cu care am discutat, şi-au exprimat
dorinţa de a-şi constitui o elită intelectuală care să-şi asume deschis
originea etnică, să apere interesele întregii minorităţi şi să cultive
în rândul comunităţilor preocuparea pentru integrarea în şcoli şi în
muncă. Bazele unei asemenea elite încep să apară şi aş putea
spune chiar că ele există. Trebuie numai ca toţi cei care aparţin
acestei elite să fie mândri că fac parte din comunitatea romilor. Toate
popoarele, toate naţionalităţile au părţile lor bune şi părţile lor rele
şi nu poţi să aparţii unei naţiuni, unei naţionalităţi, dacă nu ţi-o
asumi cu tot ce are pozitiv sau nu. Romii au oferit
multe valori şi României, şi Europei, şi lumii. Mari artişti,
intelectuali de marcă, pregătiţi să genereze şi să susţină un dialog
fertil. Este o bază valorică pe care se cuvine să o dezvoltăm.
Discriminare pozitivă în învăţământ
şi educaţie
Statul român are voinţa şi
disponibilitatea de a garanta cadrul instituţional necesar pentru
atragerea romilor în învăţământul de toate gra-dele, pentru afirmarea
talentului şi vocaţiei artistice a romilor. Este însă
nevoie şi de o cooperare între dumneavoastră.
N-aş vrea să mi se
reproşeze lipsa de modestie, dar aş dori să reamintesc ce s-a realizat
până acum. Când am fost rector al Universităţii Bucureşti, am înfiinţat
o grupă cu locuri rezervate pentru romi la secţia de asistenţi sociali a
Facultăţii de Sociologie. Am invitat un cercetător de mare valoare care
să predea la această facultate şi să răspundă de dezvoltarea acestei
grupe, astfel ca numărul studenţilor să crească din an în an. Din păcate,
majoritatea acestor locuri, care constituiau o formă de discriminare
pozitivă, nu au fost ocupate. În aceeaşi perioadă, s-a înfiinţat, la
Facultatea de Filologie, un departament de limbă, cultură şi civilizaţie
a romilor, dar nici aici nu s-a produs dezvoltarea pe care o speram.
În general, numărul
candidaţilor romi şi numărul celor reuşiţi la facultăţile de drept sau
la facultăţile care pregătesc cadre didactice pentru învăţământul
gimnazial şi liceal nu sunt nici ele pe măsura potenţialului de
inteligenţă nativă de care dispun tinerii dumneavoastră. Este util ca
fiecare minoritate să aibă oameni care cunosc legea, care să le apere
drepturile şi să-i influenţeze pe ceilalţi să respecte legile ţării.
Membri ai comunităţii romilor ar trebui să se prezinte la examenul de
admitere şi să-şi ia licenţa şi la facultăţile de medicină, sociologie,
psihologie, ca şi la facultăţile tehnice.
Rolul intelectualilor
romi
Dacă acest proiect de
formare a elitei culturale va reuşi, se va asigura, pe de o parte,
grăbirea procesului de integrare socială a romilor şi, pe de altă parte,
acea respectabilitate pe care fiecare om şi-o doreşte. Asigurarea
integrării sociale, în condiţiile păstrării identităţii etnice, va fi
în folosul tuturor, pentru că orice minoritate îmbogăţeşte viaţa ţării.
Apelul meu, legat de
mediul din care provin, nu-şi propune să distragă atenţia de la
problemele locuinţelor, serviciilor publice sau locurilor de muncă.
Insist asupra învăţământului, pentru că orice post bine plătit, care
asigură o situaţie socială respectabilă, presupune educaţie şi
calificare profesională. În plus, dificultăţile cu care se confruntă
romii impun măsuri speciale de încurajare a formării de specialişti din
rândul romilor care să poată prelua apoi răspunderea şcolarizării
celorlalţi. Să nu uităm că există familii de romi în care nu numai
copiii, dar nici părinţii nu vorbesc curent limba română.
Organizarea unei
ample acţiuni pentru convingerea părinţilor că este nevoie ca şi copiii
lor să înveţe, constituirea unor serii suficient de numeroase ca să
permită înfiinţarea de clase cu predare în limba maternă, ceea ce
presupune existenţa unor învăţători şi profesori romi – toate acestea
depind de măsura în care intelectualii romi îşi vor asuma acest rol.
Este deci necesară, în continuare, o discriminare pozitivă în privinţa
facilităţilor de care romii trebuie să dispună pentru educaţie şi
cultură. În acelaşi timp voi spune, la fel de cinstit, că nu cred ca
romii să aibă nevoie de o discriminare pozitivă în alte domenii, cum ar
fi cel economic. Am fost foarte bucuros ca, în delegaţia pe care am
primit-o la Cotroceni, şi în alte ocazii, să întâlnesc oameni de afaceri
romi care au reuşit să se afirme.
Aş vrea să mai adaug
un lucru pe care l-am afirmat şi în întâlnirile cu oameni politici şi
ziarişti din străinătate. Problemele romilor din România nu ţin numai de
sărăcie, abandon şcolar sau de încălcarea legii, ci şi de o autoizolare
etnică care îi dezavantajează.
Statul are obligaţia
de a sprijini comunităţile de romi pentru ca aceştia, prin muncă proprie,
să poată să producă cele necesare traiului, să-şi dea copiii la şcoală,
să-şi păstreze tradiţiile folclorice. Mi-am propus şi am promis
să fac tot ce-mi stă în putinţă pentru ca administraţia publică să
funcţioneze. Voi crea la Preşedinţie un post de
consultant pentru problemele minorităţii romilor. Aşteptăm candidaţi
capabili care să-i reprezinte pe toţi romii astfel încât aceştia să
participe în număr cât mai mare la punerea în practică a proiectelor
stabilite în comun.