Alocuţiune la aniversarea a 142 de ani de la abolirea robiei romilor în Principatele Române,

Bucureşti, 20 februarie 1998 

 

Dincolo de o abordare generală şi simplistă

Vorbind despre „problemele minorităţilor”, discuţiile se reduc adesea la o abordare generală şi simplistă, pe care eu personal nu o pot accepta. Există multe minorităţi în România şi fiecare are probleme specifice, mai mari sau mici, mai uşor sau mai greu de rezolvat. Minoritatea romilor este, poate, exemplul cel mai complex în ceea ce priveşte specificitatea acestor probleme. Sunt necesare soluţii inteligente şi urgente, adecvate greutăţilor reale pe care mulţi dintre membrii acestei minorităţi le au.

Se spune că cel mai bun lucru pe care poţi să-l faci cu un sfat este să-l dai cât mai repede altuia. Eu nu am venit să dau sfaturi. Mă aflu aici pentru a propune, într-un cerc mai larg decât cel al discuţiei avute cu unii reprezentanţi ai romilor, câteva principii de colaborare în numele statului român, ai cărui cetăţeni egali în drepturi sunt, astăzi, toţi membrii minorităţilor naţionale din România. Sunt convins că numai analizând lucrurile împreună putem găsi cele mai eficiente căi de colaborare.

Trebuie să recunoaştem că romii, pe cât sunt de numeroşi, pe atât sunt de dezbinaţi, din motive diverse, asupra cărora nu este cazul să insist. De altfel, dezbinare există în România şi în alte privinţe, chiar şi atunci când interese de ordin general ne cer să fim solidari.

Trebuie aşadar să plecăm de la faptul că minoritatea romilor din România constituie o realitate etnică complexă din multe puncte de vedere. Există comunităţi constituite tradiţional, cu interese specifice, dar există, în acelaşi timp, probleme comune care ar trebui să le unească, pentru a deveni un partener reprezentativ, atât în dialog cu statul, cât şi cu toţi ceilalţi cetăţeni români. Unitatea în probleme esenţiale ar fi o dovadă de seriozitate şi de maturitate a minorităţii romilor în ansamblu. Aceasta nu exclude nici diversitatea opţiunilor politice, nici afirmarea specificului tradiţional şi cultural al diferitelor comunităţi componente. Dimpotrivă.

Dincolo de asemenea diferenţe, reprezentanţii romilor, cu care am discutat, şi-au exprimat dorinţa de a-şi constitui o elită intelectuală care să-şi asume deschis originea etnică, să apere interesele întregii minorităţi şi să cultive în rândul comunităţilor preocuparea pentru integrarea în şcoli şi în muncă. Bazele unei asemenea elite încep să apară şi aş putea spune chiar că ele există. Trebuie numai ca toţi cei care aparţin acestei elite să fie mândri că fac parte din comunitatea romilor. Toate popoarele, toate naţionalităţile au părţile lor bune şi părţile lor rele şi nu poţi să aparţii unei naţiuni, unei naţionalităţi, dacă nu ţi-o asumi cu tot ce are pozitiv sau nu. Romii au oferit multe valori şi României, şi Europei, şi lumii. Mari artişti, intelectuali de marcă, pregătiţi să genereze şi să susţină un dialog fertil. Este o bază valorică pe care se cuvine să o dezvoltăm.

 

Discriminare pozitivă în învăţământ şi educaţie

Statul român are voinţa şi disponibilitatea de a garanta cadrul instituţional necesar pentru atragerea romilor în învăţământul de toate gra-dele, pentru afirmarea talentului şi vocaţiei artistice a romilor. Este însă nevoie şi de o cooperare între dumneavoastră.

N-aş vrea să mi se reproşeze lipsa de modestie, dar aş dori să reamintesc ce s-a realizat până acum. Când am fost rector al Universităţii Bucureşti, am înfiinţat o grupă cu locuri rezervate pentru romi la secţia de asistenţi sociali a Facultăţii de Sociologie. Am invitat un cercetător de mare valoare care să predea la această facultate şi să răspundă de dezvoltarea acestei grupe, astfel ca numărul studenţilor să crească din an în an. Din păcate, majoritatea acestor locuri, care constituiau o formă de discriminare pozitivă, nu au fost ocupate. În aceeaşi perioadă, s-a înfiinţat, la Facultatea de Filologie, un departament de limbă, cultură şi civilizaţie a romilor, dar nici aici nu s-a produs dezvoltarea pe care o speram.

În general, numărul candidaţilor romi şi numărul celor reuşiţi la facultăţile de drept sau la facultăţile care pregătesc cadre didactice pentru învăţământul gimnazial şi liceal nu sunt nici ele pe măsura potenţialului de inteligenţă nativă de care dispun tinerii dumneavoastră. Este util ca fiecare minoritate să aibă oameni care cunosc legea, care să le apere drepturile şi să-i influenţeze pe ceilalţi să respecte legile ţării. Membri ai comunităţii romilor ar trebui să se prezinte la examenul de admitere şi să-şi ia licenţa şi la facultăţile de medicină, sociologie, psihologie, ca şi la facultăţile tehnice.

Rolul intelectualilor romi

Dacă acest proiect de formare a elitei culturale va reuşi, se va asigura, pe de o parte, grăbirea procesului de integrare socială a romilor şi, pe de altă parte, acea respectabilitate pe care fiecare om şi-o doreşte. Asigurarea integrării  sociale, în condiţiile păstrării identităţii etnice, va fi în folosul tuturor, pentru că orice minoritate îmbogăţeşte viaţa ţării.

Apelul meu, legat de mediul din care provin, nu-şi propune să distragă atenţia de la problemele locuinţelor, serviciilor publice sau locurilor de muncă. Insist asupra învăţământului, pentru că orice post bine plătit, care asigură o situaţie socială respectabilă, presupune educaţie şi calificare profesională. În plus, dificultăţile cu care se confruntă romii impun măsuri speciale de încurajare a formării de specialişti din rândul romilor care să poată prelua apoi răspunderea şcolarizării celorlalţi. Să nu uităm că există familii de romi în care nu numai copiii, dar nici părinţii nu vorbesc curent limba română.

Organizarea unei ample acţiuni pentru convingerea părinţilor că este nevoie ca şi copiii lor să înveţe, constituirea unor serii suficient de numeroase ca să permită înfiinţarea de clase cu predare în limba maternă, ceea ce presupune existenţa unor învăţători şi profesori romi – toate acestea depind de măsura în care intelectualii romi îşi vor asuma acest rol. Este deci necesară, în continuare, o discriminare pozitivă în privinţa facilităţilor de care romii trebuie să dispună pentru educaţie şi cultură. În acelaşi timp voi spune, la fel de cinstit, că nu cred ca romii să aibă nevoie de o discriminare pozitivă în alte domenii, cum ar fi cel economic. Am fost foarte bucuros ca, în delegaţia pe care am primit-o la Cotroceni, şi în alte ocazii, să întâlnesc oameni de afaceri romi care au reuşit să se afirme.

Aş vrea să mai adaug un lucru pe care l-am afirmat şi în întâlnirile  cu oameni politici şi ziarişti din străinătate. Problemele romilor din România nu ţin numai de sărăcie, abandon şcolar sau de încălcarea legii, ci şi de o autoizolare etnică care îi dezavantajează.

Statul are obligaţia de a sprijini comunităţile de romi pentru ca aceştia, prin muncă proprie, să poată să producă cele necesare traiului, să-şi dea copiii la şcoală, să-şi păstreze tradiţiile folclorice. Mi-am propus şi am promis să fac tot ce-mi stă în putinţă pentru ca administraţia publică să funcţioneze. Voi crea la Preşedinţie un post de consultant pentru problemele minorităţii romilor. Aşteptăm candidaţi capabili care să-i reprezinte pe toţi romii astfel încât aceştia să participe în număr cât mai mare la punerea în practică a proiectelor stabilite în comun.