Alocuţiune la primul Congres al membrilor seniori ai Ligii Studenţilor, Bucureşti, 20 decembrie 1997

 

Un centru de gândire şi acţiune

Liga Studenţilor a avut o contribuţie esenţială la promovarea democraţiei în România încă din momentul înfiinţării ei. Într-un fel, cred că, de la început, m-am putut considera un fel de membru senior al Ligii Studenţilor, având în vedere că acţiunile în care m-am implicat în plan universitar, civic şi apoi în plan politic au fost legate de acelaşi spirit democratic, în care a acţionat şi Liga Studenţilor.

Un bun exemplu mi-au oferit studenţii care au vorbit înaintea mea. Primul lucru pe care l-am observat este că au vorbit concis şi sobru. Cei care vorbesc puţin, prin compensaţie, acţionează mai mult. Aş dori să urmez acest exemplu, dar nu pot să-mi reprim nici emoţia, nici amintirile. Văd în sală chipuri cunoscute, pe care trecerea a şapte ani nu le-a schimbat. Prima oară ne-am întâlnit în decembrie ’89, când am fost chemaţi prin televiziune să apărăm Universitatea împotriva “teroriştilor”. Noi i-am crezut şi am venit. Culoarele de la Geologie şi Filologie comunicau atunci şi în prima noapte ne-am organizat.

Ales apoi, şi prin voturile Ligii Studenţilor, prorector şi rector al Universităţii, este de datoria mea să recunosc că, fără sprijinul acestei Ligi, Universitatea nu putea să se dezvolte aşa cum s-a dezvoltat, nu putea să reprezinte tot ce a reprezentat şi nu putea să devină ceea ce este. Exista o unitate exemplară, ceea ce m-a determinat să susţin participarea reprezentanţilor Ligii Studenţilor, într-o proporţie semnificativă, în Senatul Universităţii.

În 1990, studenţii au fost primii care au înţeles ce se întâmplă. Am repetat de nenumărate ori în ultimii şapte ani, o fac şi acum: studenţii au fost atunci primii care au realizat că se încearcă cosmetizarea unei revoluţii furate. Şi nu numai că au înţeles, nu numai că au avut o viziune clară şi corectă în toate problemele, inclusiv în relaţiile interetnice foarte complicate din acea vreme, dar au şi acţionat, prin grevă, prin mitinguri şi marşuri de protest. Am fost alături şi în manifestaţia din Piaţa Universităţii, şi în marşul cămăşilor albe. Atunci a fost, de fapt, prima trezire din frica reinstalată în societatea românească după decembrie 1989.

Sunt bucuros să constat că astăzi Liga Studenţilor catalizează din nou ideile şi acţiunea în comunitatea tineretului universitar. Pentru că şi acum este nevoie de idei şi de acţiune. În jurul Ligii Studenţilor s-au coalizat energiile pozitive ale societăţii în Piaţa Universităţii, iar, după reprimarea ei brutală, o serie de asociaţii civice. S-au format Solidaritatea Universitară, apoi Alianţa Civică. Tot aşa şi acum: trebuie să se creeze un curent, un centru de gândire şi de acţiune pentru a găsi soluţii potrivite la marile probleme ale societăţii româneşti de astăzi.

Dificultăţile sunt foarte mari. Toţi cei care au crezut că, odată cu o schimbare politică, se vor rezolva toate problemele, constată acum că lucrurile sunt mult mai complicate decât ne aşteptam.

 

Crizele tranziţiei şi lipsa de comunicare

Fraza pe care am spus-o în noiembrie 1996 „am câştigat alegerile, dar nu Puterea” s-a dovedit o realitate. Prin votul popular s-au format o altă majoritate parlamentară şi un alt guvern, dar instituţiile statului au fost şi continuă să fie, în mare parte, ocupate de persoane care sunt profund ostile reformei şi i se opun cu o forţă extraordinară, proporţională cu vina pe care o au în dezastrul pe care l-au provocat şi l-au întreţinut timp de şapte ani.

Datele (la care anterior nu avusesem acces) au arătat dimensiuni uriaşe ale acţiunii de distrugere a economiei naţionale şi de subminare a securităţii naţionale. Sistemul bancar era practic falimentar: capitalul putred era majoritar iar câteva bănci se aflau în stare de colaps. Acest lucru s-a putut declara public doar după ce s-au putut asigura de la buget fondurile pentru însănătoşirea sistemului bancar, operaţie care a diminuat, din nefericire, finanţarea învăţământului, sănătăţii, culturii şi cercetării ştiinţifice.

România se află încă într-o criză profundă, sub o presiune enormă. Dacă oricare dintre aceste noduri ale reţelei de criză depăşeşte o anumită cotă, întreg sistemul se poate prăbuşi. Adversarii schimbării lucrează permanent şi lucrează profesionist. Nu este un secret că prin restructurarea forţelor de ordine ale statului, ale serviciilor secrete, s-a disponibilizat un număr considerabil de persoane din vechea gardă care s-au reorganizat în afara instituţiilor statului democratic şi împotriva lui.

Nu vă ascund gravitatea situaţiei. Dumneavoastră trebuie să fiţi primii care să o cunoaşteţi, pentru că este vorba chiar de viitorul dumneavoastră. Cei care sunt azi la conducere vor pleca, vor mai fi probabil amintiţi din când în când, însă dumneavoastră veţi fi cei care vor  trebui să reconstruiască din temelii această ţară. Va trebui să preluaţi răspunderi uriaşe, inclusiv răspunderea cea mai dificilă, aceea de a explica. Cei care sunt la guvernare nu au timp s-o facă, având de gestionat, într-o stare de criză şi de tensiune, treburile ţării şi în primul rând reforma. Cineva va trebui să o facă într-un mod credibil. Din păcate, câmpul informaţional este ocupat de persoane care induc o stare generală de neîncredere şi confuzie ce poate îndrepta ţara în haos.

Este un moment la care vă rog să vă gândiţi cu seriozitate.

Acum nu mai putem da vina pe nimeni. Întreaga evoluţie a societăţii româneşti depinde de noi, de responsabilităţile pe care ni le asumăm.

 

Imaginea externă pozitivă a României trebuie consolidată în interiorul ţării

Poziţia României în străinătate în momentul de faţă s-a îmbunătăţit. Imaginea României, de care ne-am plâns atât, este în acest moment mult ameliorată. Dacă însă în ţară nu se produc schimbări pozitive, va urma o reacţie de respingere. Încrederea care se acordă României trebuie susţinută printr-un efort ce nu-i revine numai Guvernului, ci întregii societăţi româneşti. Sunt lucruri la care trebuie să medităm cu toţii.

Prin sistemul de relaţii pe care şi l-a creat în ultimul an, România şi-a consolidat securitatea, independenţa, libertatea, integritatea teritorială. Acest cadru s-a creat cu dificultate şi chiar cu sacrificii. La fel s-au construit securitatea Germaniei sau a Poloniei. Fiecare a trebuit să renunţe la ceva pentru a asigura securitatea colectivă a Europei. Nimeni nu exercită presiuni asupra României. România este capabilă să ducă exact acea politică externă care corespunde intereselor ei fundamentale. Dar politica externă trebuie să fie ratificată şi susţinută de ceea ce se petrece în interiorul ţării. Această forţă din interior trebuie folosită pentru a consolida ceea ce s-a reuşit pe plan extern.

 

Criza de management şi de implicare

Problema sau sfidarea cea mai acută cu care ne confruntăm este de ordin economic, urmată de cea (sau cele) de ordin administrativ. Din nou va trebui ca tinerii să-şi asume sarcini, pentru că este în joc chiar viitorul lor. Este clar că există o criză de management, de la nivelul central până la nivelele locale. Există şi o rezistenţă extrem de dură a structurilor administrative, din diferite motive: auto-apărare, incompetenţă, indolenţă, lipsă de randament, prostie, rea-voinţă. Dar criza există şi degeaba ne plângem de ineficienţa unor structuri dacă nu suntem capabili să înlocuim incapabilii din aceste structuri.

Mi se reproşează că am vorbit despre cincisprezece mii de specialişti. Calculul meu s-a referit la tot ceea ce era necesar la nivel central, judeţean şi local. Aceşti specialişti există, dar nu toţi sunt dispuşi să-şi asume responsabilităţi. Aceasta este problema. Dintr-un motiv sau altul, oamenii nu sunt dispuşi să se implice în gestionarea treburilor publice. Unele distinse personalităţi, pe care le-am solicitat să participe la refacerea imaginii României, printr-un nou tip de alcătuire şi activitate a ambasadelor, au preferat satisfacţiile statutului de intelectual, ale creaţiei benefice pentru cultura şi ştiinţa românească, unui scurt răgaz în care trebuiau să schimbe complet şi radical modul de funcţionare şi imaginea reprezentanţelor diplomatice ale României. Aceasta ne-a obligat să ducem campanii importante, pentru integrarea în NATO şi UE, fără a avea în unele centre-cheie ambasadorii necesari pentru succesul acestor demersuri. Am beneficiat, e drept, de competenţa şi devotamentul unor reputaţi profesori care au acceptat implicarea în politic, unii dintre ei chiar din Universitatea Bucureşti. La Preşedinţie, de problemele tineretului se ocupă foşti membri ai Ligii Studenţilor. Au libertate deplină să acţioneze în calitate de experţi şi consilieri. Am cerut să fie utilizaţi şi la Guvern. Porţile sunt aşadar deschise.

O componentă decisivă pentru funcţionarea sistemului democratic o constituie consiliile locale. Or, eşecul multor consilii locale se explică prin faptul că membrii lor s-au menajat reciproc iar priorităţile dictate de interese personale şi de grup au influenţat negativ deciziile pe care le-au luat. Este necesar ca la viitoarele alegeri să candidaţi şi dumneavoastră. Cu pregătirea pe care o aveţi, cu forţa pe care o aveţi puteţi să intraţi în aceste structuri de putere şi să vă asumaţi răspunderea în calitate de consilieri sau primari. Altfel, locurile vor fi ocupate de incompetenţi, de oameni necinstiţi, de oameni preocupaţi de propria lor bunăstare şi nu de interesul public.

 

Program în interesul tututor românilor de pretutindeni

Există un program şi o strategie pentru apărarea intereselor românilor din afara graniţelor. În acest scop este important tot ce se întâmplă în România şi este foarte important ce obligaţii îşi asumă românii din ţară. Mă întreb unde sunt cei care, la semnarea Tratatului cu Ucraina, protestau atât de vehement? Aş fi vrut să-i văd ducând cărţi în satele româneşti. Am cerut universităţilor româneşti să preia sub patronaj licee şi şcoli din Ucraina. În afară de eforturile pe care le-au făcut studenţii de la Universitatea Bucureşti, de la Liga Studenţilor, alt exemplu nu cunosc. Ceilalţi preferă să scrie articole, să vorbească la toate posturile de televiziune, acolo se consumă solidaritatea lor cu românii din ţările vecine. Energia naţională românească se consumă după orele zece seara, la televizor. Dintre toţi cei care vorbesc şi acuză, a plecat vreunul în Ucraina? Câţi s-au dus în Basarabia? Am autoritatea morală să vorbesc pentru că, atunci când eram în opoziţie, m-am suit într-un tren şi am mers la Kiev să vorbesc cu singurul deputat român din Parlamentul Ucrainei; am fost de mai multe ori la Chişinău; m-am suit într-o maşină şi am trecut Nistrul ca să ajung la închisoarea în care sunt deţinuţi patrioţii din grupul Ilaşcu. Am fost stupefiat când mi s-a spus: „Dumneavoastră sunteţi primii români care intră aici”.

Sunt milioane de români care s-ar putea implica. Cine îi împiedică să se ducă să-i cunoască pe românii de dincolo de graniţe în satele lor, să le ducă cărţi, manuale sau casete? Există studenţi din Ucraina care, după ce au urmat studiile aici, rămân în România. Îmi pare rău că trebuie să le spun, dar locul lor este acolo, inclusiv spre a  lupta pentru afirmarea minorităţii româneşti în plan cultural, în plan economic. Este o luptă grea. Ea nu se finalizează de pe o zi pe alta.

Am lansat ideea unei universităţi multiculturale la Cernăuţi şi am evocat experienţa universităţii multiculturale Babeş-Bolyai. Având o universitate multiculturală în România, putem insista şi noi pentru o universitate multiculturală la Cernăuţi. Cu încăpăţânare, încerc să obţin bani, încerc să cointeresez Austria şi Germania să ia la rândul lor sub patronaj secţii similare, dar asta va dura probabil câţiva ani. În cadrul vizitei în Ucraina, am deschis Consulatul de la Cernăuţi şi steagul României flutură acum acolo.

 Totul este o luptă, nimic nu se obţine de la început, fără nici un fel de efort. Dar dumneavoastră aveţi capacitatea să-l faceţi.

 

Ce tip de societate vrem să construim?

Sunt impresionat de această opţiune a Ligii Studenţilor de acum pentru programe de cooperare cu Seniorii. Voi avea nevoie de sprijinul dumneavoastră, pentru că în luna ianuarie vreau să lansez probabil ultimul program prezidenţial al mandatului meu, care să plece de la ideea tipului de societate pe care vrem să-l construim.

Societatea românească, din care o mare parte este ocupată în agricultură, nu este pregătită să se integreze într-o Europă postindustrială, informaţională. Totuşi, unele date oficiale sunt eronate pentru că au plecat de la premisa falsă că toţi cei care locuiesc în mediul rural fac parte din societatea agrară. Există la sate oameni care lucrează în mici întreprinderi şi ateliere, precum şi intelectuali care trebuie extraşi din acest 45% furnizat ca procent al populaţiei ocupate în agricultură. Ca să reducem acest procent, trebuie să se dezvolte micile întreprinderi, să crească rolul şi stimulentele pentru profesorii, inginerii, medicii din mediul rural.

Trebuie să pregătim societatea viitorului. Să privatizăm industriile energofage care înregistrează pierderi şi să le preia cei care sunt în stare să le facă rentabile. O să câştigăm din taxele pe producţia realizată, în loc să plătim de la buget, din banii contribuabililor, sume exorbitante pentru a le acoperi pierderile. Dacă vindem unor investitori străini industria cimentului, o mare parte a metalurgiei, a industriei grele, este nevoie să ne gândim ce produse vor purta marca românească în viitor. Trebuie să punem acest însemn pe industria viitorului, pe high-tech, pe informatică, pe soft.

Avem tineri superdotaţi, informaticieni şi matematicieni care lucrează pentru firme străine. Sunt remuneraţi sub preţ, deşi lucrează la un nivel calitativ excepţional. Decât să vândă Coca-Cola sau Pepsi-Cola, vând un program. Statul român are obligaţia să valorifice altfel aceste forţe, să dezvolte o industrie românească de computere şi programe, cărora să le asigure piaţa de desfacere printr-o politică de informatizare generală.

Specialiştii în management trebuie să realizeze un nou tip de conducere şi gestiune la toate nivelele, iar cei care lucrează în domeniul umanist trebuie să asigure afirmarea valorilor culturale româneşti în lume şi prevenirea pericolului de derapaj în anti-cultură.

Lărgirea Europei nu trebuie privită ca o expansiune pentru noi pieţe, cu două sute de milioane de consumatori, nici ca o nouă bază de resurse naturale şi umane. Dar, pentru aceasta, trebuie să fim capabili să oferim şi să avem o contribuţie consistentă în plan cultural şi ştiinţific.

Primul pas vizează dezvoltarea aptitudinilor de a concepe proiecte performante şi la termenul prevăzut. De obicei, noi pierdem finanţarea unor programe pentru că nu promovăm proiecte de calitate şi la scadenţă. Ţara care reuşeşte să se înscrie în rigorile programelor Uniunii Europene va primi sprijinul financiar alocat, dar va lua şi din banii celorlalţi. În Programul Tempus, ştiţi foarte bine că Universitatea a reuşit. Programul PHARE a fost făcut iniţial doar pentru Polonia şi Ungaria. Ne-am câştigat locul cuvenit prin competenţă şi muncă.

 

Viitorul nu se târguieşte, se zideşte

Nu este însă suficient să participăm la aceste programe, trebuie să reuşim să le şi finalizăm. Birocraţii care le au acum în gestiune nu vor reuşi, pentru că nu vor, nu ştiu sau nu pot. Soluţia este una singură:  trebuie schimbaţi. Schimbaţi cu cine? Cu dumneavoastră.

Sigur că sunt şi tineri care nu au capacitate de efort sau nu vor să depună eforturi, nu au o pregătire suficientă. Dar, în general, este un credit pe care trebuie să-l acordăm tinerilor. Aceasta este ideea care stă la baza apelului meu către dumneavoastră.

Vreau să vă asigur de un lucru: nu voi face nici un compromis în numele trecutului, pentru că nu am nici un motiv să-l fac. Cei care sunt în Universitate şi mă cunosc, ştiu foarte bine că nu pot să fiu şantajat şi că atunci când promit, înţeleg să duc lucrurile până la capăt.

 Nu am de gând să fac nici un compromis nici în numele prezentului, cu nimeni, absolut cu nimeni. Dacă vor exista date concrete privind acte de corupţie sau de incompetenţă din partea celor care fac parte din orice partid al alianţei guvernamentale, vă asigur că nu voi admite nici o intervenţie, nici o scuză, nici o iertare.

Nu sunt dispus să fac vreun compromis nici în numele viitorului. Viitorul nu se târguieşte, se zideşte.

Dacă voi, tinerii, veţi lucra  pentru ţară, va fi bine pentru toţi, va fi bine şi pentru voi. Va trebui să vă impuneţi prin competenţă, prin profesionalism, prin valoare, prin eficienţă în favoarea progresului întregii societăţi. Nu poţi fi bogat şi fericit într-o ţară în care lumea suferă de  sărăcie. Şi nu poţi fi indiferent ca şi cum sărăcia n-ar exista. Nivelul scăzut de trai creează mari dezechilibre în întreaga societate. De la dezechilibru la haos, nu e o distanţă prea mare. Iar dacă în ţară va fi haos, ne va mătura pe toţi. Nu ne aflăm într-un moment de euforie. După un an de la schimbarea prin alegeri şi luând în seamă catastrofa care ar fi urmat dacă această schimbare nu ar fi avut loc, nu avem încă motive de bucurie. Ţara străbate o criză gravă. Este la fel de multă nevoie să ne unim şi este la fel de multă nevoie de dumneavoastră, aşa cum a fost în decembrie ’89, aşa cum a fost în ’90 şi aşa cum a fost şi în ’96.