Alocuţiune la
primul Congres al membrilor seniori ai Ligii Studenţilor, Bucureşti, 20
decembrie 1997
Un centru de gândire
şi acţiune
Liga Studenţilor a
avut o contribuţie esenţială la promovarea democraţiei în România încă
din momentul înfiinţării ei. Într-un fel, cred că, de la început, m-am
putut considera un fel de membru senior al Ligii Studenţilor, având în
vedere că acţiunile în care m-am implicat în plan universitar, civic şi
apoi în plan politic au fost legate de acelaşi spirit democratic, în
care a acţionat şi Liga Studenţilor.
Un bun exemplu mi-au
oferit studenţii care au vorbit înaintea mea. Primul lucru pe care l-am
observat este că au vorbit concis şi sobru. Cei care vorbesc puţin, prin
compensaţie, acţionează mai mult. Aş dori să urmez acest exemplu, dar nu
pot să-mi reprim nici emoţia, nici amintirile. Văd în sală chipuri
cunoscute, pe care trecerea a şapte ani nu le-a schimbat. Prima oară
ne-am întâlnit în decembrie ’89, când am fost chemaţi prin televiziune
să apărăm Universitatea împotriva “teroriştilor”. Noi i-am crezut şi am
venit. Culoarele de la Geologie şi Filologie comunicau atunci şi în
prima noapte ne-am organizat.
Ales apoi, şi prin
voturile Ligii Studenţilor, prorector şi rector al Universităţii, este
de datoria mea să recunosc că, fără sprijinul acestei Ligi,
Universitatea nu putea să se dezvolte aşa cum s-a dezvoltat, nu putea să
reprezinte tot ce a reprezentat şi nu putea să devină ceea ce este.
Exista o unitate exemplară, ceea ce m-a determinat să susţin
participarea reprezentanţilor Ligii Studenţilor, într-o proporţie
semnificativă, în Senatul Universităţii.
În 1990, studenţii au
fost primii care au înţeles ce se întâmplă. Am repetat de nenumărate ori
în ultimii şapte ani, o fac şi acum: studenţii au fost atunci primii
care au realizat că se încearcă cosmetizarea unei revoluţii furate. Şi
nu numai că au înţeles, nu numai că au avut o viziune clară şi corectă
în toate problemele, inclusiv în relaţiile interetnice foarte complicate
din acea vreme, dar au şi acţionat, prin grevă, prin mitinguri şi
marşuri de protest. Am fost alături şi în manifestaţia din Piaţa
Universităţii, şi în marşul cămăşilor albe. Atunci a fost, de fapt,
prima trezire din frica reinstalată în societatea românească după
decembrie 1989.
Sunt bucuros să
constat că astăzi Liga Studenţilor catalizează din nou ideile şi
acţiunea în comunitatea tineretului universitar. Pentru că şi acum este
nevoie de idei şi de acţiune. În jurul Ligii Studenţilor s-au coalizat
energiile pozitive ale societăţii în Piaţa Universităţii, iar, după
reprimarea ei brutală, o serie de asociaţii civice. S-au format
Solidaritatea Universitară, apoi Alianţa Civică. Tot aşa şi acum:
trebuie să se creeze un curent, un centru de gândire şi de acţiune
pentru a găsi soluţii potrivite la marile probleme ale societăţii
româneşti de astăzi.
Dificultăţile sunt
foarte mari. Toţi cei care au crezut că, odată cu o schimbare politică,
se vor rezolva toate problemele, constată acum că lucrurile sunt mult
mai complicate decât ne aşteptam.
Crizele tranziţiei şi
lipsa de comunicare
Fraza pe care am spus-o în noiembrie
1996 „am câştigat alegerile, dar nu Puterea” s-a dovedit o realitate.
Prin votul popular s-au format o altă majoritate
parlamentară şi un alt guvern, dar instituţiile statului au fost şi
continuă să fie, în mare parte, ocupate de persoane care sunt profund
ostile reformei şi i se opun cu o forţă extraordinară, proporţională cu
vina pe care o au în dezastrul pe care l-au provocat şi l-au întreţinut
timp de şapte ani.
Datele (la care
anterior nu avusesem acces) au arătat dimensiuni uriaşe ale acţiunii de
distrugere a economiei naţionale şi de subminare a securităţii
naţionale. Sistemul bancar era practic falimentar: capitalul putred era
majoritar iar câteva bănci se aflau în stare de colaps. Acest lucru s-a
putut declara public doar după ce s-au putut asigura de la buget
fondurile pentru însănătoşirea sistemului bancar, operaţie care a
diminuat, din nefericire, finanţarea învăţământului, sănătăţii, culturii
şi cercetării ştiinţifice.
România se află încă
într-o criză profundă, sub o presiune enormă. Dacă oricare dintre aceste
noduri ale reţelei de criză depăşeşte o anumită cotă, întreg sistemul se
poate prăbuşi. Adversarii schimbării lucrează permanent şi lucrează
profesionist. Nu este un secret că prin restructurarea forţelor de
ordine ale statului, ale serviciilor secrete, s-a disponibilizat un
număr considerabil de persoane din vechea gardă care s-au reorganizat în
afara instituţiilor statului democratic şi împotriva lui.
Nu vă ascund
gravitatea situaţiei. Dumneavoastră trebuie să fiţi primii care să o
cunoaşteţi, pentru că este vorba chiar de viitorul dumneavoastră. Cei
care sunt azi la conducere vor pleca, vor mai fi probabil amintiţi din
când în când, însă dumneavoastră veţi fi cei care vor trebui să
reconstruiască din temelii această ţară. Va trebui să preluaţi
răspunderi uriaşe, inclusiv răspunderea cea mai dificilă, aceea de a
explica. Cei care sunt la guvernare nu au timp s-o facă, având de
gestionat, într-o stare de criză şi de tensiune, treburile ţării şi în
primul rând reforma. Cineva va trebui să o facă într-un mod credibil.
Din păcate, câmpul informaţional este ocupat de persoane care induc o
stare generală de neîncredere şi confuzie ce poate îndrepta ţara în haos.
Este un moment la
care vă rog să vă gândiţi cu seriozitate.
Acum nu mai putem da
vina pe nimeni. Întreaga evoluţie a societăţii româneşti depinde de noi,
de responsabilităţile pe care ni le asumăm.
Imaginea externă
pozitivă a României trebuie consolidată în interiorul ţării
Poziţia României în
străinătate în momentul de faţă s-a îmbunătăţit. Imaginea României, de
care ne-am plâns atât, este în acest moment mult ameliorată. Dacă însă
în ţară nu se produc schimbări pozitive, va urma o reacţie de respingere.
Încrederea care se acordă României trebuie susţinută printr-un efort ce
nu-i revine numai Guvernului, ci întregii societăţi româneşti. Sunt
lucruri la care trebuie să medităm cu toţii.
Prin sistemul de
relaţii pe care şi l-a creat în ultimul an, România şi-a consolidat
securitatea, independenţa, libertatea, integritatea teritorială. Acest
cadru s-a creat cu dificultate şi chiar cu sacrificii. La fel s-au
construit securitatea Germaniei sau a Poloniei. Fiecare a trebuit să
renunţe la ceva pentru a asigura securitatea colectivă a Europei. Nimeni
nu exercită presiuni asupra României. România este capabilă să ducă
exact acea politică externă care corespunde intereselor ei fundamentale.
Dar politica externă trebuie să fie ratificată şi susţinută de ceea ce
se petrece în interiorul ţării. Această forţă din interior trebuie
folosită pentru a consolida ceea ce s-a reuşit pe plan extern.
Criza de management
şi de implicare
Problema sau sfidarea
cea mai acută cu care ne confruntăm este de ordin economic, urmată de
cea (sau cele) de ordin administrativ. Din nou va trebui ca tinerii
să-şi asume sarcini, pentru că este în joc chiar viitorul lor. Este clar
că există o criză de management, de la nivelul central până la nivelele
locale. Există şi o rezistenţă extrem de dură a structurilor
administrative, din diferite motive: auto-apărare, incompetenţă,
indolenţă, lipsă de randament, prostie, rea-voinţă. Dar criza există şi
degeaba ne plângem de ineficienţa unor structuri dacă nu suntem capabili
să înlocuim incapabilii din aceste structuri.
Mi se reproşează că
am vorbit despre cincisprezece mii de specialişti. Calculul meu s-a
referit la tot ceea ce era necesar la nivel central, judeţean şi local.
Aceşti specialişti există, dar nu toţi sunt dispuşi să-şi asume
responsabilităţi. Aceasta este problema. Dintr-un motiv sau altul,
oamenii nu sunt dispuşi să se implice în gestionarea treburilor publice.
Unele distinse personalităţi, pe care le-am solicitat să participe la
refacerea imaginii României, printr-un nou tip de alcătuire şi
activitate a ambasadelor, au preferat satisfacţiile statutului de
intelectual, ale creaţiei benefice pentru cultura şi ştiinţa românească,
unui scurt răgaz în care trebuiau să schimbe complet şi radical modul de
funcţionare şi imaginea reprezentanţelor diplomatice ale României.
Aceasta ne-a obligat să ducem campanii importante, pentru integrarea în
NATO şi UE, fără a avea în unele centre-cheie ambasadorii necesari
pentru succesul acestor demersuri. Am beneficiat, e drept, de competenţa
şi devotamentul unor reputaţi profesori care au acceptat implicarea în
politic, unii dintre ei chiar din Universitatea Bucureşti. La
Preşedinţie, de problemele tineretului se ocupă foşti membri ai Ligii
Studenţilor. Au libertate deplină să acţioneze în calitate de experţi şi
consilieri. Am cerut să fie utilizaţi şi la Guvern. Porţile sunt aşadar
deschise.
O componentă decisivă pentru
funcţionarea sistemului democratic o constituie consiliile locale.
Or, eşecul multor consilii locale se explică prin faptul
că membrii lor s-au menajat reciproc iar priorităţile dictate de
interese personale şi de grup au influenţat negativ deciziile pe care
le-au luat. Este necesar ca la viitoarele alegeri să candidaţi şi
dumneavoastră. Cu pregătirea pe care o aveţi, cu forţa pe care o aveţi
puteţi să intraţi în aceste structuri de putere şi să vă asumaţi
răspunderea în calitate de consilieri sau primari. Altfel, locurile vor
fi ocupate de incompetenţi, de oameni necinstiţi, de oameni preocupaţi
de propria lor bunăstare şi nu de interesul public.
Program în interesul tututor
românilor de pretutindeni
Există un program şi o strategie
pentru apărarea intereselor românilor din afara graniţelor. În acest
scop este important tot ce se întâmplă în România şi este foarte
important ce obligaţii îşi asumă românii din ţară. Mă
întreb unde sunt cei care, la semnarea Tratatului cu Ucraina, protestau
atât de vehement? Aş fi vrut să-i văd ducând cărţi în satele româneşti.
Am cerut universităţilor româneşti să preia sub patronaj licee şi şcoli
din Ucraina. În afară de eforturile pe care le-au făcut studenţii de la
Universitatea Bucureşti, de la Liga Studenţilor, alt exemplu nu cunosc.
Ceilalţi preferă să scrie articole, să vorbească la toate posturile de
televiziune, acolo se consumă solidaritatea lor cu românii din ţările
vecine. Energia naţională românească se consumă după orele zece seara,
la televizor. Dintre toţi cei care vorbesc şi acuză, a plecat vreunul în
Ucraina? Câţi s-au dus în Basarabia? Am autoritatea morală să vorbesc
pentru că, atunci când eram în opoziţie, m-am suit într-un tren şi am
mers la Kiev să vorbesc cu singurul deputat român din Parlamentul
Ucrainei; am fost de mai multe ori la Chişinău; m-am suit într-o maşină
şi am trecut Nistrul ca să ajung la închisoarea în care sunt deţinuţi
patrioţii din grupul Ilaşcu. Am fost stupefiat când mi s-a spus:
„Dumneavoastră sunteţi primii români care intră aici”.
Sunt milioane de români care s-ar
putea implica. Cine îi împiedică să se ducă să-i cunoască pe românii de
dincolo de graniţe în satele lor, să le ducă cărţi, manuale sau casete?
Există studenţi din Ucraina care, după ce au urmat studiile aici, rămân
în România. Îmi pare rău că trebuie să le spun, dar locul lor este acolo,
inclusiv spre a lupta pentru afirmarea minorităţii româneşti în plan
cultural, în plan economic. Este o luptă grea. Ea nu se
finalizează de pe o zi pe alta.
Am lansat ideea unei
universităţi multiculturale la Cernăuţi şi am evocat experienţa
universităţii multiculturale Babeş-Bolyai. Având o universitate
multiculturală în România, putem insista şi noi pentru o universitate
multiculturală la Cernăuţi. Cu încăpăţânare, încerc să obţin bani,
încerc să cointeresez Austria şi Germania să ia la rândul lor sub
patronaj secţii similare, dar asta va dura probabil câţiva ani. În
cadrul vizitei în Ucraina, am deschis Consulatul de la Cernăuţi şi
steagul României flutură acum acolo.
Totul este o luptă,
nimic nu se obţine de la început, fără nici un fel de efort. Dar
dumneavoastră aveţi capacitatea să-l faceţi.
Ce tip de societate
vrem să construim?
Sunt impresionat de
această opţiune a Ligii Studenţilor de acum pentru programe de cooperare
cu Seniorii. Voi avea nevoie de sprijinul dumneavoastră, pentru că în
luna ianuarie vreau să lansez probabil ultimul program prezidenţial al
mandatului meu, care să plece de la ideea tipului de societate pe care
vrem să-l construim.
Societatea românească,
din care o mare parte este ocupată în agricultură, nu este pregătită să
se integreze într-o Europă postindustrială, informaţională. Totuşi,
unele date oficiale sunt eronate pentru că au plecat de la premisa falsă
că toţi cei care locuiesc în mediul rural fac parte din societatea
agrară. Există la sate oameni care lucrează în mici întreprinderi şi
ateliere, precum şi intelectuali care trebuie extraşi din acest 45%
furnizat ca procent al populaţiei ocupate în agricultură. Ca să reducem
acest procent, trebuie să se dezvolte micile întreprinderi, să crească
rolul şi stimulentele pentru profesorii, inginerii, medicii din mediul
rural.
Trebuie să pregătim societatea
viitorului. Să privatizăm industriile energofage care înregistrează
pierderi şi să le preia cei care sunt în stare să le facă rentabile. O
să câştigăm din taxele pe producţia realizată, în loc să plătim de la
buget, din banii contribuabililor, sume exorbitante pentru a le acoperi
pierderile. Dacă vindem unor investitori străini
industria cimentului, o mare parte a metalurgiei, a industriei grele,
este nevoie să ne gândim ce produse vor purta marca românească în viitor.
Trebuie să punem acest însemn pe industria viitorului, pe high-tech, pe
informatică, pe soft.
Avem tineri
superdotaţi, informaticieni şi matematicieni care lucrează pentru firme
străine. Sunt remuneraţi sub preţ, deşi lucrează la un nivel calitativ
excepţional. Decât să vândă Coca-Cola sau Pepsi-Cola, vând un program.
Statul român are obligaţia să valorifice altfel aceste forţe, să
dezvolte o industrie românească de computere şi programe, cărora să le
asigure piaţa de desfacere printr-o politică de informatizare generală.
Specialiştii în
management trebuie să realizeze un nou tip de conducere şi gestiune la
toate nivelele, iar cei care lucrează în domeniul umanist trebuie să
asigure afirmarea valorilor culturale româneşti în lume şi prevenirea
pericolului de derapaj în anti-cultură.
Lărgirea Europei nu
trebuie privită ca o expansiune pentru noi pieţe, cu două sute de
milioane de consumatori, nici ca o nouă bază de resurse naturale şi
umane. Dar, pentru aceasta, trebuie să fim capabili să oferim şi să avem
o contribuţie consistentă în plan cultural şi ştiinţific.
Primul pas vizează
dezvoltarea aptitudinilor de a concepe proiecte performante şi la
termenul prevăzut. De obicei, noi pierdem finanţarea unor programe
pentru că nu promovăm proiecte de calitate şi la scadenţă. Ţara care
reuşeşte să se înscrie în rigorile programelor Uniunii Europene va primi
sprijinul financiar alocat, dar va lua şi din banii celorlalţi. În
Programul Tempus, ştiţi foarte bine că Universitatea a reuşit. Programul
PHARE a fost făcut iniţial doar pentru Polonia şi Ungaria. Ne-am
câştigat locul cuvenit prin competenţă şi muncă.
Viitorul nu se
târguieşte, se zideşte
Nu este însă
suficient să participăm la aceste programe, trebuie să reuşim să le şi
finalizăm. Birocraţii care le au acum în gestiune nu vor reuşi, pentru
că nu vor, nu ştiu sau nu pot. Soluţia este una singură: trebuie
schimbaţi. Schimbaţi cu cine? Cu dumneavoastră.
Sigur că sunt şi
tineri care nu au capacitate de efort sau nu vor să depună eforturi, nu
au o pregătire suficientă. Dar, în general, este un credit pe care
trebuie să-l acordăm tinerilor. Aceasta este ideea care stă la baza
apelului meu către dumneavoastră.
Vreau să vă asigur de
un lucru: nu voi face nici un compromis în numele trecutului, pentru că
nu am nici un motiv să-l fac. Cei care sunt în Universitate şi mă cunosc,
ştiu foarte bine că nu pot să fiu şantajat şi că atunci când promit,
înţeleg să duc lucrurile până la capăt.
Nu am de gând să fac
nici un compromis nici în numele prezentului, cu nimeni, absolut cu
nimeni. Dacă vor exista date concrete privind acte de corupţie sau de
incompetenţă din partea celor care fac parte din orice partid al
alianţei guvernamentale, vă asigur că nu voi admite nici o intervenţie,
nici o scuză, nici o iertare.
Nu sunt dispus să fac
vreun compromis nici în numele viitorului. Viitorul nu se târguieşte, se
zideşte.
Dacă voi, tinerii,
veţi lucra pentru ţară, va fi bine pentru toţi, va fi bine şi pentru
voi. Va trebui să vă impuneţi prin competenţă, prin profesionalism, prin
valoare, prin eficienţă în favoarea progresului întregii societăţi. Nu
poţi fi bogat şi fericit într-o ţară în care lumea suferă de sărăcie.
Şi nu poţi fi indiferent ca şi cum sărăcia n-ar exista. Nivelul scăzut
de trai creează mari dezechilibre în întreaga societate. De la
dezechilibru la haos, nu e o distanţă prea mare. Iar dacă în ţară va fi
haos, ne va mătura pe toţi. Nu ne aflăm într-un moment de euforie. După
un an de la schimbarea prin alegeri şi luând în seamă catastrofa care ar
fi urmat dacă această schimbare nu ar fi avut loc, nu avem încă motive
de bucurie. Ţara străbate o criză gravă. Este la fel de multă nevoie să
ne unim şi este la fel de multă nevoie de dumneavoastră, aşa cum a fost
în decembrie ’89, aşa cum a fost în ’90 şi aşa cum a fost şi în ’96.