Discurs la Forumul Economic “România în tranziţie”, München, 18 decembrie 1997 

 

Bavaria alături de România

Mă bucur în mod deosebit că, la capătul unei vizite extrem de încurajatoare şi de pozitive în Germania, am ocazia de a mă adresa participanţilor la Forumul Economic România în tranziţie găzduit de capitala Bavariei. Bavaria nu este numai campioana relaţiilor cu Europa Centrală şi de Est, ci şi campioana restabilirii relaţiilor cu România. Guvernul Bavariei nu a încetat să ne susţină eforturile în mediile de afaceri, iar oamenii simpli ai Bavariei au fost mereu alături de noi.

Exact acum opt ani, la 18 decembrie 1989, întreaga lume afla cu emoţie şi entuziasm că la Timişoara revoluţia română continuă, în pofida represiunii sângeroase. Rezistenţa din acele zile nu a fost doar eroică, ci şi decisivă pentru victoria luptei antitotalitare. Abia odată cu prăbuşirea dictaturii în România, a devenit o certitudine că în Estul Europei întregul sistem s-a prăbuşit. În locul lui se va ridica treptat o altă lume; în locul unei societăţi închise, care tindea spre imobilism şi autarhie, începe să se contureze o societate liberă, deschisă şi dinamică.

O ironie a istoriei a făcut ca tocmai România să acceadă mai târziu decât ţările vecine la adevărata reformă, pe care decembrie 1989 o anunţa. Totuşi în cele din urmă forţele democratice au reuşit să învingă, pe căi democratice, şi aceste forţe vor duce până la capăt promisiunile din decembrie ’89.

 

Garanţii politice pentru investiţii durabile

În acest moment România parcurge un proces de reconstrucţie. Germania deţine capital şi poate contribui la reclădirea României. Ştiu însă prea bine că oamenii de afaceri fac opere de caritate de Crăciun sau de Paşti iar când investesc aşteaptă un profit. Ei fac afaceri, nu cadouri.

Prima garanţie că investiţiile Bavariei sunt sigure în România este stabilitatea pe care am reuşit să o instaurăm în ţară şi chiar în regiune prin propriile noastre eforturi. România a pierdut, desigur, şapte ani, din cauza caracterului lent şi ezitant al reformelor. Acum lucrurile s-au schimbat şi suntem decişi ca printr-o reformă radicală şi rapidă să recuperăm anii pierduţi.

Guvernul României pune în aplicare un program de reformă economică profundă, care se bucură de sprijinul deplin al instituţiilor financiare internaţionale şi este recunoscut pe piaţa internaţională de capital. Deşi declanşat cu numai un an în urmă, programul şi-a dovedit deja viabilitatea. Evoluţiile pozitive înregistrate pe planul ajustărilor structurale, în procesul de privatizare, pe planul stabilizării macroeconomice sau al promovării unei noi politici monetare şi fiscale, au indus o spectaculoasă schimbare în modul în care mediile politice interne şi internaţionale percep această nouă realitate românească.

Sunt deja fapte împlinite încheierea acordurilor cu FMI şi Banca Mondială şi trebuie să spunem că acestea s-au încheiat în condiţii avantajoase pentru România, chiar dacă prevederile cuprinse în aceste acorduri sunt severe.

 

Garanţii juridice pentru investitori

România priveşte problema investiţiilor străine cu maximum de interes şi seriozitate considerându-le un element indispensabil reformei autentice. Nu este nevoie de subtilitate economică pentru a constata că un proces de reformă este cu neputinţă de realizat în condiţiile unei crize de capital. Atragerea de capital străin reprezintă o prioritate pentru România şi noi înţelegem să creăm cele mai bune condiţii pentru investirea acestuia.

Conform legilor în vigoare, se acordă oricărui investitor, străin sau român, dreptul de a cumpăra şi garanţia de a stăpâni liber terenurile folosite pentru investiţia în cauză. De asemenea, dreptul de repatriere în totalitate a capitalului şi a profitului obţinut de investitorul străin este garantat. În multe cazuri, mai ales pentru investiţii care vizează restructurarea unor sectoare industriale sau pentru materii prime destinate producţiei, există importante facilităţi vamale. Sunt asigurate facilităţi speciale celor care investesc în zone monoindustriale sau cu rata şomajului mai mare decât rata medie pe ţară.

Am început un amplu proces de reforme instituţionale, între care va sta la loc de frunte restructurarea organismelor care se ocupă de reformă şi privatizare şi simplificarea procedurilor în scopul declarat al accelerării acestei importante dimensiuni a reformei. În acest sens, recenta restructurare a Guvernului român a avut drept obiectiv explicit sistematizarea privatizării, creându-se un minister responsabil cu această acţiune. Totodată, până la sfârşitul acestui an, Guvernul va prezenta în regim de urgenţă o lege comprehensivă a privatizării care va  simplifica procedurile, fără a modifica nici una dintre prevederile favorabile ale legislaţiei actuale.

Legea privatizării băncilor a fost promulgată şi au început procedurile preliminare pentru declanşarea acestei operaţii.

 

Zonă privilegiată pentru cooperare

În condiţiile în care România prezintă astăzi garanţii de stabilitate politică şi a devenit un partener credibil şi interesant, poate fi adusă în discuţie  şi o altă gamă de avantaje competitive ale ţării mele ca zonă privilegiată pentru investiţii. România are o poziţie strategică în Europa Centrală având acces spre pieţele Vestului, spre zona Orientului Mijlociu şi statele independente desprinse din fosta URSS.

De aceea, se poate considera că România nu oferă numai o piaţă în ascensiune, un emergent market de 23 de milioane de oameni, ci şi o bază de pe care se poate avansa spre o piaţă regională de cel puţin 130 de milioane de oameni. Acest potenţial a fost recent întărit prin inaugurarea la Bucureşti, într-o formă instituţională, a formulei de cooperare trilaterală România – Polonia – Ucraina şi prin acordul trilateral semnat în iunie între România – Ucraina – Moldova. Se conturează astfel, în chiar centrul Europei, o zonă stabilă de securitate, care prefigurează o arie de dezvoltare extrem de dinamică pentru secolul următor.

De asemenea, poziţia pe care România şi-a construit-o în acest an, ca punte între CEFTA (Acordul de liber-schimb între ţările Europei Centrale) şi CEMN (Zona de Cooperare Economică a Mării Negre) reprezintă şi ea un element atractiv. Şi, nu în ultimul rând, pot aminti atuurile pe care le oferă resursele naturale, potenţialul agricol şi turistic al României.

Desigur, din această enumerare a argumentelor, nu pot lipsi resursele umane, forţa de muncă înalt calificată care se poate adapta rapid unor cerinţe de management modern. Sub acest aspect, România are de oferit avantaje deosebit de interesante, la care se adaugă un mediu cordial şi o admiraţie constantă a românilor faţă de cultura şi performanţele germane.

Pe de altă parte, costurile pe care întreaga societate trebuie să le plătească pentru acest efort de reformă nu pot fi ignorate. Deşi reforma şi schimbarea sunt susţinute de majoritatea românilor, Guvernul este conştient că ele implică şi sacrificii. Sunt necesare programe atente de protecţie socială care să asigure un mediu social neconflictual şi, mai ales, o solidaritate socială indispensabilă pentru buna dezvoltare a României ca ţară cu o economie socială de piaţă.

Acestea sunt elemente ale reconstrucţiei României. Dar este imposibil să construieşti viitorul doar cu materiale recuperate din demolarea vechiului. De aceea, avem nevoie de o infuzie de management, de know-how, de capital. De aceea, avem nevoie şi de mari proiecte ambiţioase.

 

Perspective pentru transportul european şi transcontinental

Reconstrucţia unei societăţi nu se poate lipsi de sensul şi mai ales de elanul pe care doar marile proiecte i le pot conferi. Cred că este momentul să menţionez unele proiecte de anvergură care – după părerea mea – pot fi atractive pentru investitorii străini. Ele ţin mai ales de zona infrastructurii feroviare şi rutiere, de principalele magistrale de transport românesc, dar mai ales de coridoarele europene care traversează ţara mea. De interes deosebit este valorificarea potenţialului României de a dezvolta pe teritoriul său o mare arteră de transport european şi transcontinental, care să conecteze Europa la marile surse de materii energetice ale Mării Caspice şi ale zonei transcaucaziene. Şi nu numai materii energetice, pentru că este vorba de petrol, gaze, minereuri şi alte resure naturale cum ar fi, în primul rând, bumbacul.

Acest coridor de transport ar dispune de facilităţile pe care le oferă portul Constanţa, cel mai mare port la Marea Neagră şi al cincilea port ca mărime din Europa (din punct de vedere al capacităţii, şi nu al gradului de folosire, care este redus). Există apoi, canalul Dunăre – Marea Neagră, care în prezent este puţin folosit, dar care, conectat la canalul Dunăre – Meinz – Rin, poate deveni extrem de important pe o arteră care practic va traversa Europa. Trebuie adăugat şi avantajul că portul Constanţa are regim de zonă liberă – comercială şi pentru investiţii – ca, de altfel, şi celelalte porturi de la Dunărea de Jos, declarate legal zone libere.

În aceste condiţii, România poate deveni un partener esenţial la construcţia unei mari artere a viitorului. Vă invit să participaţi la acest mare proiect, atât de potrivit cu experienţa pe care Germania o are în domeniu. Şi dacă acest proiect va valorifica poziţia geopolitică a României la intersecţia unor mari drumuri şi trasee de transport europene, în acelaşi timp acest proiect poate da o nouă dimensiune eforturilor pe care Germania le-a făcut prin construcţia canalului Dunăre – Meinz – Rin. Se ştie de asemenea că aceasta a fost o iniţiativă susţinută în special de Bavaria, promovată de Franz Joseph Strauss şi care acum, ca o consecinţă, îşi are chiar centrul în Bavaria.

Strategia de dezvoltare, care a făcut din această ipoteză de lucru un program prezidenţial în România, pleacă de la o gândire politică,  adaptată la condiţiile de dezvoltare a societăţii post-industriale a mileniului trei, care nu poate însă ignora apariţia acestei zone de excepţional interes economic, care este zona Caspica – Transcaucazia. Această strategie vizează schimbarea statutului de ţară marginală într-o ţară de larg interes şi face dintr-o Constanţa – punct terminus, un port internaţional la răscrucea a două coridoare care vor domina infrastructura de transport a secolului XXI. Acestea vor parcurge, de la Est spre Vest, traseul Marea Neagră – Dunăre – Meinz – Rin (cu posibilităţi de prelungire spre Rotterdam, spre Hamburg, spre Elba) şi în cealaltă direcţie, de la Nord spre Sud, traseul Scandinavia, Ţările Baltice, Polonia, Ucraina, România, Marea Neagră (cu acces spre Istanbul, Sofia şi Alexandropolis). Dezvoltarea acestor coridoare europene va lega Marea Baltică de Marea Egee şi Marea Nordului de Marea Caspică, fixând Constanţa la intersecţia acestor mari artere comerciale.

Toate acestea creează o amplasare avantajoasă şi pentru Bavaria, care, din poziţia de extremitate estică a Uniunii Europene, se vede acum plasată într-un centru important, al coridorului de transport Est-Vest şi, desigur, Vest-Est. Importanţa acestuia va fi considerabil sporită printr-un alt proiect, pe care îl susţin împreună cu preşedintele Georgiei. Este proiectul TRACEKA, care va lega Asia Centrală de Europa Centrală şi, mai apoi, China de Vestul Europei. Se va relua astfel vechiul Drum al Mătăsii, printr-o nouă cale trans-continentală care va lega practic Oceanul Pacific de Oceanul Atlantic.

În momentul în care te pregăteşti pentru mileniul III, te gândeşti la infrastructură, în toate componentele ei. În acest context, Constanţa apare extrem de atractivă fiind deja un punct legat, prin sistemul de căi ferate, la sistemul european. Sigur, în România aceste căi ferate trebuie modernizate, dar ele există. Constanţa are deja aeroport internaţional, iar în port se desfăşoară acum lucrări de extindere şi modernizare a danei de containere în condiţiile cele mai moderne. Constanţa este legată prin fibre optice de toate ţările vecine şi conectată astfel, la întregul sistem european.

Există o lege nescrisă pe care şi eu am descoperit-o în ultimii ani:  mai uşor se găsesc bani pentru proiecte scumpe, nu pentru cele ieftine; pentru proiecte mari şi nu pentru proiecte mici, cum credeam noi cei din Est. De fapt, proiectele mici nu interesează pe nimeni. Ideea noastră se dovedeşte a fi în acord cu principiile şi legile, scrise şi nescrise, ale unei economii de piaţă. Liderii politici pot şi au obligaţia de a imagina strategii şi proiecte de viitor, dar apoi trebuie să se retragă pentru a lăsa drum deschis oamenilor de afaceri. De aceea, decizia Guvernului României nu este de a subvenţiona unităţi de stat, ci, dimpotrivă, de a continua privatizarea şi de a crea consorţii deschise care pot colecta resurse de pe piaţa liberă de capital şi pot atrage parteneri din toate părţile, evident, dacă au proiecte serioase.

 

Ce deosebeşte România de „tigrii asiatici”

A apărut destul de recent un studiu în „International Herald Tribune” în care situaţia din România era apropiată de aceea a „tigrilor asiatici”. Cred că această comparaţie este relevantă din punctul de vedere al condiţiilor în care nişte state de mărime mijlocie ca teritorii, resurse şi populaţie (comparabile cu România) au reuşit, la umbra unor mari puteri  – Japonia, China, printr-o politică adecvată de investiţii, să devină factori-cheie ai unei dezvoltări economice durabile. Au înţeles cât de importantă este asigurarea unui aflux de capital şi a condiţiilor pentru ca acest capital să producă profit pe termen scurt şi să asigure o bază de dezvoltare pe termen lung.

Sunt însă şi lucruri care ne separă şi care fac ca această comparaţie să nu poată fi dusă până la capăt. Spre deosebire de celebrii „tigri asiatici”, România nu are probleme de subdezvoltare, ci de structură a dezvoltării, sau, cum spun americanii, de „misdevelopment”. Ceea ce trebuie să facă acum România este să conceapă până în amănunt o strategie a tipului de societate pe care vrea să o construiască, o strategie cu gândul la mileniul III, la secolul XXI. Deci, o strategie care să diminueze rapid reminiscenţele vechii economii de tip agrar, să diminueze ponderea numerică a societăţilor gigantice de tip industrial, pentru a construi, încă de pe acum şi într-o sincronizare totală, o societate informaţională post-industrială. Ceea ce este posibil pentru România, pentru că dispune de resurse umane înalt calificate, atât în ţară, cât şi în importantele centre universitare din străinătate, unde îşi continuă studiile.

Aş face o paranteză pentru a vă spune că numai în momentul de faţă sunt 15.000 de tineri români înscrişi la master şi doctorat în cele mai mari universităţi din Statele Unite şi Europa. Ei capătă acum o experienţă occidentală, o gândire a viitorului, dar au şi experienţa românească, a cunoaşterii realităţilor noastre. Numai în domeniul matematicii, în Statele Unite există acum 37 de profesori români care şi-au făcut studiile şi doctoratul în România. În ţară am construit un centru de excelenţă pentru matematică şi informatică, recunoscut pe plan mondial.

Aşadar, nu dorim să reluăm politica vechiului regim, care construia fabrici imense energofage şi poluante. Dorim să punem accentul, folosind aceste resurse umane înalt educate, în special pe soft şi pe producţiile cu cele mai moderne tehnologii.

Este adevărat că în România există blocaje birocratice, există carenţe în ceea ce priveşte managementul în toate domeniile. Dar, în ultimul timp s-a dezvoltat şi o mentalitate de respect pentru întreprinzători, care determină urgentarea restructurării şi consolidării economiei româneşti. Nu se va construi pe un teren gol, ci se va acţiona pentru valorificarea a tot ce poate deveni rentabil din punct de vedere economic, financiar şi social.