Discurs la Forumul
Economic “România în tranziţie”, München, 18 decembrie 1997
Bavaria alături de
România
Mă bucur în mod
deosebit că, la capătul unei vizite extrem de încurajatoare şi de
pozitive în Germania, am ocazia de a mă adresa participanţilor la
Forumul Economic România în tranziţie găzduit de capitala Bavariei.
Bavaria nu este numai campioana relaţiilor cu Europa Centrală şi de Est,
ci şi campioana restabilirii relaţiilor cu România. Guvernul Bavariei nu
a încetat să ne susţină eforturile în mediile de afaceri, iar oamenii
simpli ai Bavariei au fost mereu alături de noi.
Exact acum opt ani,
la 18 decembrie 1989, întreaga lume afla cu emoţie şi entuziasm că la
Timişoara revoluţia română continuă, în pofida represiunii sângeroase.
Rezistenţa din acele zile nu a fost doar eroică, ci şi decisivă pentru
victoria luptei antitotalitare. Abia odată cu prăbuşirea
dictaturii în România, a devenit o certitudine că în Estul Europei
întregul sistem s-a prăbuşit. În locul lui se va ridica treptat o altă
lume; în locul unei societăţi închise, care tindea spre imobilism şi
autarhie, începe să se contureze o societate liberă, deschisă şi
dinamică.
O ironie a istoriei a făcut ca tocmai
România să acceadă mai târziu decât ţările vecine la adevărata reformă,
pe care decembrie 1989 o anunţa. Totuşi în cele din urmă forţele
democratice au reuşit să învingă, pe căi democratice, şi aceste forţe
vor duce până la capăt promisiunile din decembrie ’89.
Garanţii politice
pentru investiţii durabile
În acest moment
România parcurge un proces de reconstrucţie. Germania deţine capital şi
poate contribui la reclădirea României. Ştiu însă prea bine că oamenii
de afaceri fac opere de caritate de Crăciun sau de Paşti iar când
investesc aşteaptă un profit. Ei fac afaceri, nu cadouri.
Prima garanţie că
investiţiile Bavariei sunt sigure în România este stabilitatea pe care
am reuşit să o instaurăm în ţară şi chiar în regiune prin propriile
noastre eforturi. România a pierdut, desigur, şapte ani, din cauza
caracterului lent şi ezitant al reformelor. Acum lucrurile s-au schimbat
şi suntem decişi ca printr-o reformă radicală şi rapidă să recuperăm
anii pierduţi.
Guvernul României
pune în aplicare un program de reformă economică profundă, care se
bucură de sprijinul deplin al instituţiilor financiare internaţionale şi
este recunoscut pe piaţa internaţională de capital. Deşi declanşat cu
numai un an în urmă, programul şi-a dovedit deja viabilitatea.
Evoluţiile pozitive înregistrate pe planul ajustărilor structurale, în
procesul de privatizare, pe planul stabilizării macroeconomice sau al
promovării unei noi politici monetare şi fiscale, au indus o
spectaculoasă schimbare în modul în care mediile politice interne şi
internaţionale percep această nouă realitate românească.
Sunt deja fapte
împlinite încheierea acordurilor cu FMI şi Banca Mondială şi trebuie să
spunem că acestea s-au încheiat în condiţii avantajoase pentru România,
chiar dacă prevederile cuprinse în aceste acorduri sunt severe.
Garanţii juridice
pentru investitori
România priveşte
problema investiţiilor străine cu maximum de interes şi seriozitate
considerându-le un element indispensabil reformei autentice. Nu este
nevoie de subtilitate economică pentru a constata că un proces de
reformă este cu neputinţă de realizat în condiţiile unei crize de
capital. Atragerea de capital străin reprezintă o prioritate pentru
România şi noi înţelegem să creăm cele mai bune condiţii pentru
investirea acestuia.
Conform legilor în
vigoare, se acordă oricărui investitor, străin sau român, dreptul de a
cumpăra şi garanţia de a stăpâni liber terenurile folosite pentru
investiţia în cauză. De asemenea, dreptul de repatriere în totalitate a
capitalului şi a profitului obţinut de investitorul străin este garantat.
În multe cazuri, mai ales pentru investiţii care vizează restructurarea
unor sectoare industriale sau pentru materii prime destinate producţiei,
există importante facilităţi vamale. Sunt asigurate facilităţi speciale
celor care investesc în zone monoindustriale sau cu rata şomajului mai
mare decât rata medie pe ţară.
Am început un amplu
proces de reforme instituţionale, între care va sta la loc de frunte
restructurarea organismelor care se ocupă de reformă şi privatizare şi
simplificarea procedurilor în scopul declarat al accelerării acestei
importante dimensiuni a reformei. În acest sens, recenta restructurare a
Guvernului român a avut drept obiectiv explicit sistematizarea
privatizării, creându-se un minister responsabil cu această acţiune.
Totodată, până la sfârşitul acestui an, Guvernul va prezenta în regim de
urgenţă o lege comprehensivă a privatizării care va simplifica
procedurile, fără a modifica nici una dintre prevederile favorabile ale
legislaţiei actuale.
Legea privatizării băncilor a fost
promulgată şi au început procedurile preliminare pentru declanşarea
acestei operaţii.
Zonă privilegiată pentru cooperare
În condiţiile în care România
prezintă astăzi garanţii de stabilitate politică şi a devenit un
partener credibil şi interesant, poate fi adusă în discuţie şi o altă
gamă de avantaje competitive ale ţării mele ca zonă privilegiată pentru
investiţii. România are o poziţie strategică în Europa Centrală având
acces spre pieţele Vestului, spre zona Orientului Mijlociu şi statele
independente desprinse din fosta URSS.
De aceea, se poate
considera că România nu oferă numai o piaţă în ascensiune, un emergent
market de 23 de milioane de oameni, ci şi o bază de pe care se poate
avansa spre o piaţă regională de cel puţin 130 de milioane de oameni.
Acest potenţial a fost recent întărit prin inaugurarea la Bucureşti,
într-o formă instituţională, a formulei de cooperare trilaterală România
– Polonia – Ucraina şi prin acordul trilateral semnat în iunie între
România – Ucraina – Moldova. Se conturează astfel, în chiar centrul
Europei, o zonă stabilă de securitate, care prefigurează o arie de
dezvoltare extrem de dinamică pentru secolul următor.
De asemenea, poziţia
pe care România şi-a construit-o în acest an, ca punte între CEFTA (Acordul
de liber-schimb între ţările Europei Centrale) şi CEMN (Zona de
Cooperare Economică a Mării Negre) reprezintă şi ea un element atractiv.
Şi, nu în ultimul rând, pot aminti atuurile pe care le oferă resursele
naturale, potenţialul agricol şi turistic al României.
Desigur, din această
enumerare a argumentelor, nu pot lipsi resursele umane, forţa de muncă
înalt calificată care se poate adapta rapid unor cerinţe de management
modern. Sub acest aspect, România are de oferit avantaje deosebit de
interesante, la care se adaugă un mediu cordial şi o admiraţie constantă
a românilor faţă de cultura şi performanţele germane.
Pe de altă parte,
costurile pe care întreaga societate trebuie să le plătească pentru
acest efort de reformă nu pot fi ignorate. Deşi reforma şi schimbarea
sunt susţinute de majoritatea românilor, Guvernul este conştient că ele
implică şi sacrificii. Sunt necesare programe atente de protecţie
socială care să asigure un mediu social neconflictual şi, mai ales, o
solidaritate socială indispensabilă pentru buna dezvoltare a României ca
ţară cu o economie socială de piaţă.
Acestea sunt elemente
ale reconstrucţiei României. Dar este imposibil să construieşti viitorul
doar cu materiale recuperate din demolarea vechiului. De aceea, avem
nevoie de o infuzie de management, de know-how, de capital. De aceea,
avem nevoie şi de mari proiecte ambiţioase.
Perspective pentru
transportul european şi transcontinental
Reconstrucţia unei
societăţi nu se poate lipsi de sensul şi mai ales de elanul pe care doar
marile proiecte i le pot conferi. Cred că este momentul să menţionez
unele proiecte de anvergură care – după părerea mea – pot fi atractive
pentru investitorii străini. Ele ţin mai ales de zona infrastructurii
feroviare şi rutiere, de principalele magistrale de transport românesc,
dar mai ales de coridoarele europene care traversează ţara mea. De
interes deosebit este valorificarea potenţialului României de a dezvolta
pe teritoriul său o mare arteră de transport european şi
transcontinental, care să conecteze Europa la marile surse de materii
energetice ale Mării Caspice şi ale zonei transcaucaziene. Şi nu numai
materii energetice, pentru că este vorba de petrol, gaze, minereuri şi
alte resure naturale cum ar fi, în primul rând, bumbacul.
Acest coridor de
transport ar dispune de facilităţile pe care le oferă portul Constanţa,
cel mai mare port la Marea Neagră şi al cincilea port ca mărime din
Europa (din punct de vedere al capacităţii, şi nu al gradului de
folosire, care este redus). Există apoi, canalul Dunăre – Marea Neagră,
care în prezent este puţin folosit, dar care, conectat la canalul Dunăre
– Meinz – Rin, poate deveni extrem de important pe o arteră care practic
va traversa Europa. Trebuie adăugat şi avantajul că portul Constanţa are
regim de zonă liberă – comercială şi pentru investiţii – ca, de altfel,
şi celelalte porturi de la Dunărea de Jos, declarate legal zone libere.
În aceste condiţii,
România poate deveni un partener esenţial la construcţia unei mari
artere a viitorului. Vă invit să participaţi la acest mare proiect, atât
de potrivit cu experienţa pe care Germania o are în domeniu. Şi dacă
acest proiect va valorifica poziţia geopolitică a României la
intersecţia unor mari drumuri şi trasee de transport europene, în
acelaşi timp acest proiect poate da o nouă dimensiune eforturilor pe
care Germania le-a făcut prin construcţia canalului Dunăre – Meinz – Rin.
Se ştie de asemenea că aceasta a fost o iniţiativă susţinută în special
de Bavaria, promovată de Franz Joseph Strauss şi care acum, ca o
consecinţă, îşi are chiar centrul în Bavaria.
Strategia de
dezvoltare, care a făcut din această ipoteză de lucru un program
prezidenţial în România, pleacă de la o gândire politică, adaptată la
condiţiile de dezvoltare a societăţii post-industriale a mileniului trei,
care nu poate însă ignora apariţia acestei zone de excepţional interes
economic, care este zona Caspica – Transcaucazia. Această strategie
vizează schimbarea statutului de ţară marginală într-o ţară de larg
interes şi face dintr-o Constanţa – punct terminus, un port
internaţional la răscrucea a două coridoare care vor domina
infrastructura de transport a secolului XXI. Acestea vor parcurge, de la
Est spre Vest, traseul Marea Neagră – Dunăre – Meinz – Rin (cu
posibilităţi de prelungire spre Rotterdam, spre Hamburg, spre Elba) şi
în cealaltă direcţie, de la Nord spre Sud, traseul Scandinavia, Ţările
Baltice, Polonia, Ucraina, România, Marea Neagră (cu acces spre
Istanbul, Sofia şi Alexandropolis). Dezvoltarea acestor coridoare
europene va lega Marea Baltică de Marea Egee şi Marea Nordului de Marea
Caspică, fixând Constanţa la intersecţia acestor mari artere comerciale.
Toate acestea creează
o amplasare avantajoasă şi pentru Bavaria, care, din poziţia de
extremitate estică a Uniunii Europene, se vede acum plasată într-un
centru important, al coridorului de transport Est-Vest şi, desigur,
Vest-Est. Importanţa acestuia va fi considerabil sporită printr-un alt
proiect, pe care îl susţin împreună cu preşedintele Georgiei. Este
proiectul TRACEKA, care va lega Asia Centrală de Europa Centrală şi, mai
apoi, China de Vestul Europei. Se va relua astfel vechiul Drum al
Mătăsii, printr-o nouă cale trans-continentală care va lega practic
Oceanul Pacific de Oceanul Atlantic.
În momentul în care
te pregăteşti pentru mileniul III, te gândeşti la infrastructură, în
toate componentele ei. În acest context, Constanţa apare extrem de
atractivă fiind deja un punct legat, prin sistemul de căi ferate, la
sistemul european. Sigur, în România aceste căi ferate trebuie
modernizate, dar ele există. Constanţa are deja aeroport internaţional,
iar în port se desfăşoară acum lucrări de extindere şi modernizare a
danei de containere în condiţiile cele mai moderne. Constanţa este
legată prin fibre optice de toate ţările vecine şi conectată astfel, la
întregul sistem european.
Există o lege
nescrisă pe care şi eu am descoperit-o în ultimii ani: mai uşor se
găsesc bani pentru proiecte scumpe, nu pentru cele ieftine; pentru
proiecte mari şi nu pentru proiecte mici, cum credeam noi cei din Est.
De fapt, proiectele mici nu interesează pe nimeni. Ideea noastră se
dovedeşte a fi în acord cu principiile şi legile, scrise şi nescrise,
ale unei economii de piaţă. Liderii politici pot şi au obligaţia de a
imagina strategii şi proiecte de viitor, dar apoi trebuie să se retragă
pentru a lăsa drum deschis oamenilor de afaceri. De aceea, decizia
Guvernului României nu este de a subvenţiona unităţi de stat, ci,
dimpotrivă, de a continua privatizarea şi de a crea consorţii deschise
care pot colecta resurse de pe piaţa liberă de capital şi pot atrage
parteneri din toate părţile, evident, dacă au proiecte serioase.
Ce deosebeşte România
de „tigrii asiatici”
A apărut destul de
recent un studiu în „International Herald Tribune” în care situaţia din
România era apropiată de aceea a „tigrilor asiatici”. Cred că această
comparaţie este relevantă din punctul de vedere al condiţiilor în care
nişte state de mărime mijlocie ca teritorii, resurse şi populaţie (comparabile
cu România) au reuşit, la umbra unor mari puteri – Japonia, China,
printr-o politică adecvată de investiţii, să devină factori-cheie ai
unei dezvoltări economice durabile. Au înţeles cât de importantă este
asigurarea unui aflux de capital şi a condiţiilor pentru ca acest
capital să producă profit pe termen scurt şi să asigure o bază de
dezvoltare pe termen lung.
Sunt însă şi lucruri
care ne separă şi care fac ca această comparaţie să nu poată fi dusă
până la capăt. Spre deosebire de celebrii „tigri asiatici”, România nu
are probleme de subdezvoltare, ci de structură a dezvoltării, sau, cum
spun americanii, de „misdevelopment”. Ceea ce trebuie să facă acum
România este să conceapă până în amănunt o strategie a tipului de
societate pe care vrea să o construiască, o strategie cu gândul la
mileniul III, la secolul XXI. Deci, o strategie care să diminueze rapid
reminiscenţele vechii economii de tip agrar, să diminueze ponderea
numerică a societăţilor gigantice de tip industrial, pentru a construi,
încă de pe acum şi într-o sincronizare totală, o societate
informaţională post-industrială. Ceea ce este posibil pentru România,
pentru că dispune de resurse umane înalt calificate, atât în ţară, cât
şi în importantele centre universitare din străinătate, unde îşi
continuă studiile.
Aş face o paranteză
pentru a vă spune că numai în momentul de faţă sunt 15.000 de tineri
români înscrişi la master şi doctorat în cele mai mari universităţi din
Statele Unite şi Europa. Ei capătă acum o experienţă occidentală, o
gândire a viitorului, dar au şi experienţa românească, a cunoaşterii
realităţilor noastre. Numai în domeniul matematicii, în Statele Unite
există acum 37 de profesori români care şi-au făcut studiile şi
doctoratul în România. În ţară am construit un centru de excelenţă
pentru matematică şi informatică, recunoscut pe plan mondial.
Aşadar, nu dorim să
reluăm politica vechiului regim, care construia fabrici imense
energofage şi poluante. Dorim să punem accentul, folosind aceste resurse
umane înalt educate, în special pe soft şi pe producţiile cu cele mai
moderne tehnologii.
Este adevărat că în
România există blocaje birocratice, există carenţe în ceea ce priveşte
managementul în toate domeniile. Dar, în ultimul timp s-a dezvoltat şi o
mentalitate de respect pentru întreprinzători, care determină urgentarea
restructurării şi consolidării economiei româneşti. Nu se va construi pe
un teren gol, ci se va acţiona pentru valorificarea a tot ce poate
deveni rentabil din punct de vedere economic, financiar şi social.