Discurs la reuniunea organizată de Camera de Comerţ din Hamburg

şi Clubul übersee, 17 decembrie 1997

 

Vizăm o uniune politică, economică, dar şi culturală

Încep cu o mărturisire: sunt singurul membru al familiei mele care nu vorbeşte limba germană. Şi dacă iau în considerare şi delegaţia numeroasă care mă însoţeşte, sunt din nou în inferioritate din acest punct de vedere, pentru că mulţi membri ai acestei delegaţii vorbesc bine limba germană. De aceea, prefer să vă vorbesc în limba mea maternă, sperând într-o bună traducere în limba germană. În plus, titlul conferinţei care mi-a fost propus de către Clubul Übersee care, alături de Camera de Comerţ, organizează această reuniune de seară, vizează integrarea României într-o Europă care va fi, fără îndoială, nu numai o uniune politică, economică, dar şi o uniune culturală, unde limba germană, purtătoarea unei mari culturi, va juca un rol esenţial.

A fi invitatul Camerei de Comerţ din Hamburg este pentru mine o bucurie deosebită şi nu doar fiindcă urmez unor ilustre figuri ale lumii politice contemporane care au conferenţiat aici. Mai degrabă, fiindcă am prilejul de a mă adresa unui auditoriu ales din floarea acestei capitale a Nordului. E greu de bănuit în ce măsură, pentru un universitar din altă extremitate a Europei, devenit prin jocul istoriei om politic, imaginea emblematică a marii tradiţii hanseatice poate fi o sursă de meditaţie. Nu am de gând să evoc reminiscenţe ale lecturilor din Thomas Mann, chiar dacă acestea mi-au modelat adolescenţa. Nu voi evoca nici istoria acestui spaţiu de liberă dezvoltare a unei elite a prosperităţii, efigia, pe bună dreptate, orgolioasă şi suverană a acestui leagăn al societăţii orăşeneşti, care a fost Hansa. În istoria ultimelor cinci veacuri, lumea prosperă şi mândră a Nordului, deschisă către vastele spaţii oceanice, a fost diferită de lumea din care vin eu, o lume în care culorile tari ale Levantului se îmbină cu aşezatele alcătuiri ale Europei Centrale.

 

Ţări renăscute din cenuşă

În perspectiva secolului viitor, a Europei secolului viitor, lumile noastre pot deveni complementare. În timp ce portul Hamburg reprezintă grandioasa poartă nordică a Europei către Atlantic, către continentul american, portul românesc Constanţa reprezintă, în mod tradiţional, o punte a Europei, prin mările interioare, către Orient. Înfrăţirea simbolică dintre Hamburg şi Constanţa, cel mai mare port european la Marea Neagră, poate depăşi o valoare punctuală sau ceremonială, pentru a inaugura o viziune îndrăzneaţă şi lucidă asupra direcţiilor spre care evoluează lumea în care generaţiile de mâine vor trăi şi vor visa.

La prima vedere, ţara mea nu are nici mijloacele, nici experienţa Europei Occidentale pentru a imagina proiecte grandioase. România se află încă în plin proces de reconstrucţie, după un război distrugător, pe care comunismul l-a purtat vreme de aproape 50 de ani cu economia, cu societatea, cu spiritualitatea românească. Cu o economie sleită de dirijismul comunist, cu o societate civilă încă în construcţie, românii sunt obligaţi, de multe ori, să-şi concentreze eforturile asupra dramaticelor confruntări ale clipei. Şi ar putea părea prezumţios sau zadarnic să credem că vom putea imagina viitorul unor spaţii largi, cum sunt cele ale Europei de mâine.

Şi totuşi, vorbesc acum despre locul României în Europa secolului XXI. Găsesc în această idee confirmarea propriei mele convingeri asupra faptului că dinamica lumii contemporane este atât de accelerată, încât viitorul este mult mai aproape decât putem uneori măsura. Dar văd aici şi dovada că o parte din Occident consideră că Europa viitorului poate şi trebuie să fie rezultanta multitudinii de experienţe europene aflate într-un dialog constant. O dezvoltare durabilă a unei ţări, mai ales când a suferit un cataclism, are sens doar dacă, evaluându-şi lucid forţele, tradiţiile şi capacitatea de inovare, se înscrie într-un proiect major de modernizare care să-i permită să se conecteze cât mai armonios la dinamica generală a viitorului.

Toate ţările care au renăscut din cenuşă, din propria cenuşă, după un război pustiitor, şi Germania este cel mai strălucit exemplu, au avut nevoie pentru această renaştere de o muncă aproape supraomenească. Au avut nevoie de solidaritate umană, dar au avut nevoie şi de un proiect major de viitor, care să le ordoneze eforturile, care să le susţină încrederea şi elanul.

România nu are potenţialul Germaniei şi nici nu şi-a propus să fie ce este Germania astăzi pentru Europa. Dar am învăţat din marea experienţă germană că munca şi solidaritatea, subsumate unui ţel major, sunt componentele indispensabile ale dezvoltării unei ţări. Generaţia Europei Occidentale, care a trăit tragica experienţă a celui de-al doilea război mondial, şi-a ales acest proiect major al construcţiei unităţii europene sub semnul democraţiei şi libertăţii. De la început, acest proiect comun s-a situat în fruntea proiectelor naţionale. Reconstrucţia Germaniei a fost pusă sub semnul reconstrucţiei Europei.

 

Stabilitate şi reformă în România

M-am născut în anul declanşării celui de-al doilea război mondial, iar generaţia mea, care a trăit şi experienţa tragică a acestui război, a trăit şi experienţa tragică a comunismului. Am trăit în anii din urmă experienţa exaltantă a căderii Zidului Berlinului şi a Revoluţiei din România. Aceeaşi generaţie trăieşte acum experienţa dură a unei reforme economice, sociale şi morale. Reforma aceasta cere şi un preţ foarte mare, ce trebuie plătit tot de poporul român. Şi tot această generaţie, generaţia mea, împărtăşeşte cu celelalte generaţii, mai tinere, un proiect major de reconectare a Europei Centrale şi Răsăritene la spaţiul pe care îl reprezintă Uniunea Europeană.

Există avantaje pe care le poate prezenta, uneori, dar numai uneori, întârzierea. Faptul că poţi pleca direct spre un ţel important fără a repeta greşelile trecutului sau fără a trebui să refaci tot drumul parcurs de alţii poate fi un avantaj. El nu ne scuteşte însă de un răspuns responsabil la întrebarea „ce tip de societate construim”?

Iată de ce, pentru noi, sensul conectării României la Europa Unită este dat de reforma globală a ţării. Aceasta presupune refacerea ţesutului viu al economiei, o preocupare dominantă a actualului program de guvernare. Va fi un pas, doar primul pas, pe calea reinserţiei zonei carpato–danubiene în marea familie a comunităţii europene.

În anul 1997, această politică a dat deja primele rezultate. În primul rând, s-a urmărit o stabilizare la nivel macroeconomic, iar măsurile luate în prima perioadă a anului, mai ales liberalizarea cursului de schimb al monedei naţionale, au produs efecte în termen record, fără a genera perturbări sociale semnificative. A fost un examen de maturitate pe care l-au trecut cu brio în special cetăţenii, care s-au adaptat rapid, investind masiv în moneda naţională, devenită atractivă şi credibilă. În al doilea rând, în România are loc un proces amplu şi dificil de restructurare la nivelul economiei reale. Reaşezarea pe baze de eficienţă a întreprinderilor româneşti se face inclusiv prin privatizare, inclusiv prin atragere de capital străin. În al treilea rând, este pusă în practică o politică de dezvoltare a infrastructurilor, tradiţional problematice în România: căi de comunicaţii, autostrăzi, transportul energiei, al apei şi alte utilităţi publice de acest gen.

Participarea capitalului străin, îndeosebi prin investiţii directe, este vitală pentru succesul acestor vectori strategici pe care ni i-am propus. De aceea, am acţionat de la bun început pentru crearea unui cadru legal cât mai complet şi mai atrăgător, plecând de la două principii: eficienţa şi buna credinţă. Am promis, chiar în multe din vizitele pe care le-am făcut în Germania înainte de alegeri, că vom da o lege prin care investitorii străini vor căpăta dreptul de a cumpăra terenuri în România; această lege a fost votată şi promulgată. Am promis o lege privind privatizarea băncilor; această lege a fost votată şi promulgată.

Pe de altă parte, vreau să vă spun că România are o piaţă de perspectivă, nu pentru un an sau pentru doi, ci pentru o lungă perioadă de timp de acum înainte, situată ea însăşi într-o zonă în plină dezvoltare, nesaturată de capital, cu mari cerinţe de retehnologizare, cu un mare număr de consumatori potenţiali. Dar, în acelaşi timp, ea dispune de resurse umane importante şi înalt educate.

Aşezată în chiar centrul acestei zone, România şi-a definit statutul unui pilon de stabilitate din punct de vedere politic, social, etnic sau confesional, dar şi în ceea ce priveşte raporturile cu vecinii. Orice construcţie de durată are nevoie de stabilitate, de un teren sănătos şi sigur. Stabilitatea României nu este conjuncturală, ea este acum o stabilitate de substanţă, rezultatul unor transformări ireversibile, bazate pe schimbarea mentalităţii cetăţenilor ţării. Ca preşedinte, sunt şi trebuie să fiu garantul acestei stabilităţi.

 

Comunicarea transcontinentală

Scopul măsurilor de reformă în România este, în primul rând, obţinerea unei creşteri economice durabile, a unei mai bune folosiri a resurselor de orice fel şi, pe această bază, îmbunătăţirea calităţii vieţii. Folosesc acest concept complex pentru că avem în vedere creşterea veniturilor oamenilor şi ale bugetului naţional; protejarea biodiversităţii, a proceselor ecologice; adecvarea serviciilor urbane, de sănătate, de învăţământ la standardele europene. Pe această bază vom putea consolida relaţii comerciale şi culturale internaţionale potrivit vocaţiei şi capacităţii României de a fi o placă turnantă a Europei Centrale în deschiderea sa spre Sud şi spre Est, spre Ucraina, Republica Moldova şi Rusia, spre întreaga regiune balcanică.

Există o relaţie complementară între spaţiul economic al Europei Centrale, organizat acum prin Acordul de Liber Schimb Central European, CEFTA şi spaţiul Mării Negre, reprezentat de organizaţia de Cooperare Economică a Mării Negre, CEMN. Pentru cine are în faţă o hartă, este evident că România este puntea de legătură între aceste arii de dezvoltare, întărită juridic prin statutul său de membru al ambelor organizaţii.

Mai departe, dacă privim în perspectiva marilor axe de comunicare ale Eurasiei, atunci coridorul TRACECA (Transport Europa Centrală – Asia Centrală) va reconecta cu adevărat cele două continente prin reluarea vechiului Drum al Mătăsii, care lega odată China de Hamburg şi Barcelona, traversând toată Europa. România se află la răscrucea acestui mare şi vechi coridor de transport Est – Vest, cu o altă axă de transport veche de 6000 mii de ani, Drumul Ambrei, ce leagă Scandinavia, prin Marea Baltică, de Grecia, la Marea Egee, trecând prin portul Constanţa şi Marea Neagră. La Conferinţa de la Vilnius din acest an am obţinut acordul a 11 şefi de stat pentru transpunerea acestei idei într-un proiect care să obţină finanţare internaţională pentru construcţia autostrăzii Helsinki – Alexandropolis.

Vorbesc despre coridoare de transport, dar în egală măsură ele sunt coridoare de comerţ şi de dialog, de schimb de bunuri şi de idei. Cu extraordinara sa experienţă, a comunicării transcontinentale, mediul de afaceri al Hamburgului nu poate să nu înţeleagă importanţa şi perspectivele unor asemenea proiecte majore, ca şi avantajul României de a avea un mediu cultural şi social primitor, în care un investitor german nu se poate simţi înstrăinat. România a fost, de acum 800 de ani, o patrie primitoare pentru germanii care au trăit şi au creat pe pământul României o cultură urbană înfloritoare. Este, de fapt, ultimul avanpost cultural important al spiritualităţii germane în Est.

România este o ţară de tradiţie europeană, cu resurse economice încă blocate, dar cu resurse umane bine pregătite, cu mulţi vorbitori de limbă germană şi cu foarte mulţi admiratori ai culturii şi performanţelor germane. Este o ţară pregătită să asume, în întreaga sa complexitate, pluralismul cultural al secolului XXI.

Am convigerea că, în secolul care vine, creativitatea, imaginaţia, forţa culturală vor juca un rol decisiv în progresul lumii spre care ne îndreptăm. Fenomenele acestei lumi, în pragul căreia suntem deja, vor fi globale nu numai în sensul planetar al cuvântului, ci şi în sensul unei civilizaţii comprehensive, în care tradiţiile de libertate şi creaţie liberă a spiritului se vor potenţa reciproc, în care vechile experienţe decantate ale diferitelor culturi se vor îmbogăţi reciproc, creând acel spaţiu de inventivitate şi fecunditate care va marca o nouă renaştere, la scară continentală de această dată, şi care va oferi Europei de mâine un rol de excepţie.

În această lume nouă, Germania cu nobilele sale tradiţii hanseatice şi România cu competenţa sa de mediator de la hotarele pontice ale Europei vor avea de dăruit o ştiinţă a comunicării între culturi şi popoare.