Declaraţie privind
poziţia României faţă de principalele probleme puse în discuţie la
Summit-ul Uniunii Europene de la Luxemburg, Bucureşti, 12 decembrie 1997
Consens naţional în
favoarea integrării în Uniunea Europeană
Mă aflu cu puţine ore
înainte de plecarea la Luxemburg unde, la reuniunea la nivel înalt a
Uniunii Europene, se iau în acest moment decizii de mare importanţă
pentru viitorul continentului pe care trăim. De aceea am simţit nevoia
să mă adresez cetăţenilor pentru a prezenta, cinstit şi concret, care
este situaţia actuală a României în procesul de integrare europeană. Nu
este vorba doar de un sentiment personal, ci, în egală măsură, despre o
datorie, pentru că actele politice care viezează interesele fundamentale
ale ţării nu pot fi discutate numai în spatele uşilor închise. Ele
trebuie abordate în totală transparenţă şi cunoscute de întreaga
societate.
În acelaşi timp aş
dori să mulţumesc presei care, mai ales în ultimele zile, a prezentat cu
competenţă şi obiectivitate principalele probleme legate de summit-ul de
la Luxemburg.
Prima întrebare la
care vreau să răspund este scurtă, dar fundamentală. De ce Uniunea
Europeană? Uniunea Europeană, pentru că lumea viitorului va fi dominată
de prezenţa şi soliditatea unor astfel de asociaţii de state. Aşa cum am
mai avut prilejul să spun, agresiunile şi primejdiile din actualul şi
viitorul context internaţional nu vor mai fi atât militare, cât mai ales
economice. Ţările pot fi atacate în interesele lor financiare,
comerciale, agricole sau ecologice. Apartenenţa la o asemenea uniune de
state cum este Uniunea Europeană are rolul de a apăra pe fiecare membru
în parte de astfel de ameninţări. Nu mai puţin, a face parte dintr-un
sistem de securitate economică colectivă înseamnă un sprijin preţios
pentru dezvoltarea fiecărei ţări. În ultimele decenii, ţări care au
cunoscut perioade de dictatură, de regimuri totalitare au reuşit, chiar
dacă procesul de integrare în Uniunea Europeană a durat şapte sau opt
ani, să ajungă la rezultate economice şi sociale spectaculoase. Mă refer
la Spania, Portugalia sau Grecia.
A nu intra în
procesul de integrare europeană ar fi, din perspectiva timpului, un act
sinucigaş pentru o naţiune care s-ar condamna singură la izolare. Pe de
altă parte, tot o sinucidere ar fi şi intrarea efectivă în Uniune pentru
un stat care nu e suficient de pregătit pentru a face faţă unui regim
concurenţial dur, cum este cel care se desfăşoară şi se va desfăşura în
interiorul Uniunii.
Există în Europa o
tendinţă generală spre integrarea în Uniunea Europeană, iar România
este una din ţările care au sesizat rapid această tendinţă. Vreau să vă
spun clar, istoria integrării noastre în Uniunea Europeană nu a început
odată cu actualul Preşedinte sau odată cu actuala majoritate de
guvernământ. S-au făcut demersuri diplomatice semnificative în timpul
mandatului domnului Iliescu, iar aceste demersuri au fost sprijinite de
Opoziţia de atunci. Trebuie să remarc faptul că şi Opoziţia de astăzi
continuă aceeaşi linie de sprijin în această problemă de interes
naţional. Şi mai important este că, şi atunci, şi acum, poporul român a
susţinut şi susţine ideea integrării în Uniunea Europeană.
Contra-argumente la
demararea negocierilor în valuri
Care a fost
perspectiva României în a doua jumătate a acestui an?
Avizul Comisiei
Europene din iulie 1997 a creat o mare emoţie pentru că a împărţit
ţările candidate din Centrul şi Estul continentului în două grupe
radical separate. Primul grup de cinci state ar fi urmat să înceapă
negocierile de aderare în 1998. România nu făcea parte din acest grup.
Poziţia Comisiei a
generat în rândul opiniei publice din Estul şi Centrul continentului,
inclusiv în România, senzaţia că asistăm la o nouă împărţire a Europei,
de fapt, la o nouă excludere a unui anumit grup de ţări; că asistăm, din
nou, la căderea unei cortine; că procesul extinderii Uniunii Europene se
va limita la cinci state şi se va opri în jurul anului 2000 sau va avea
loc o amânare la nesfârşit a începerii negocierilor cu celelalte state
candidate.
Cum a ajuns Comisia
la o asemenea concluzie? Datorită faptului că aderarea la Uniunea
Europeană presupune îndeplinirea unor condiţii extrem de severe, grupate
în trei categorii. Cea dintâi se referă la soliditatea şi
competitivitatea economică. Cea de-a doua priveşte soliditatea şi
funcţionalitatea sistemului politic democratic, inclusiv respectarea
drepturilor omului. Cea de-a treia are în vedere gradul în care legile
dintr-o ţară corespund anumitor standarde europene precise, vizând
funcţionalitatea instituţiilor, apărarea cetăţenilor, gradul de
civilizaţie, lupta împotriva corupţiei şi crimei organizate.
România îndeplineşte
condiţiile politice, a realizat aproximativ jumătate din criteriile
privind armonizarea legislaţiei şi a făcut paşi serioşi în lupta cu
crima organizată şi corupţia. Ea nu îndeplineşte, încă, criteriile de
ordin economic, chiar dacă de la publicarea raportului Comisiei Europene
din iulie a făcut progrese remarcabile.
De fapt, deşi se află
în stadii foarte diferite de dezvoltare, nici unul dintre statele
candidate nu îndeplineşte integral cele trei categorii de condiţii care
sunt, repet, extrem de dure.
Ca urmare, începând
cu luna iulie, autorităţile române au desfăşurat o ofensivă diplomatică
de mare amploare. Într-o perioadă relativ scurtă, am avut contacte
personale cu toţi şefii de stat şi de guvern din ţările Uniunii Europene
şi cu responsabilii diferitelor organisme europene. Contacte similare au
avut şi Parlamentul, şi Guvernul susţinând punctul de vedere al României
în privinţa extinderii Uniunii Europene.
Care este acest punct
de vedere? România a susţinut şi susţine că procesul de lărgire trebuie
să înceapă în acelaşi timp, cu toate statele candidate care îndeplinesc
criteriile politice. Evident, momentul integrării propiu-zise, ca şi
ritmul şi conţinutul negocierilor trebuie să fie diferite, în funcţie de
nivelul de dezvoltare al fiecărui stat candidat. În mod corect şi
obiectiv, noi nu punem la îndoială faptul că cele cinci state
nominalizate de Comisie nu şi-ar merita locul pe care au fost situate,
înaintea noastră.
Pe de altă parte însă,
am arătat şi insistăm pe ideea că reforma este un proces evolutiv. De
aceea am solicitat evaluarea periodică a situaţiei în care se află
fiecare ţară candidată iar această evaluare să se facă în fiecare an, pe
baza unor criterii precise şi clar definite, astfel încât să ateste
progresele sau regresele fiecăreia.
Acceptarea
propunerilor României la Summit-ul de la Luxemburg
Vreau să vă spun că
argumentele noastre au fost acceptate în principiu de către cea mai mare
parte a interlocutorilor noştri. Decizia finală, care se ia acum la
Luxemburg, va fi comunicată mâine, când va avea loc reuniunea în plen a
şefilor de stat şi de guvern ai statelor membre ale Uniunii Europene şi
ai celor zece ţări candidate, plus Cipru. Ceea ce trebuie înţeles bine
este că această decizie nu se va referi la state care vor intra şi la
state care nu vor intra în Uniunea Europeană, ci la modul şi la ritmul
în care vor avea loc negocierile.
Am mai cerut ca
accesul la fondurile băneşti oferite de Uniune să fie echitabil. Acestei
solicitări i s-a răspuns, de fapt, chiar astăzi. Responsabilul
programului Phare a anunţat alocarea unui fond suplimentar de 100
milioane de ECU, adică peste 150 milioane de dolari, pentru ţările care
nu au intrat încă în negocieri. De asemenea, pot să vă spun că ieri
seara şi până noaptea târziu am avut convorbiri telefonice cu o serie de
şefi de stat şi guvern din ţările Uniunii Europene, pe care i-am sunat
sau de care am fost sunat. Primul Ministru al Luxemburg-ului, ţară care
deţine preşedinţia în exerciţiu a Uniunii, a fost însărcinat cu
redactarea materialului care se discută astăzi şi mi-a comunicat că
ideea unei conferinţe europene cu ţările candidate a prins deja contur,
inclusiv decizia ca toate acestea să fie menţionate, fără discriminări,
ca ţări cu care Uniunea va începe negocierile în vederea aderării. Şi
mi-a mai spus un lucru: că a folosit pentru a susţine această idee chiar
cazul României.
Asta am cerut noi
Europei. Nici mai mult, nici mai puţin. Mai important este acum ce
trebuie să cerem de la noi înşine.
Ce ne rămâne nouă de
făcut
Integrarea nu este
numai o problemă a Preşedintelui. Sigur că Preşedintele trebuie să-şi
asume responsabilitatea pentru acţiunile pe care trebuia să le facă şi
nu le-a făcut, pentru acţiunile pe care le-a făcut şi nu trebuia să le
facă sau pentru acţiunile pe care le-a desfăşurat în mod necorespunzător.
Sigur că, dacă Preşedintele ar greşi, aceasta ar avea un efect grav.
Dacă, însă, Guvernul nu va susţine un anumit ritm al reformei şi nu va
controla corespunzător realizarea măsurilor economice şi sociale, este
clar că, indiferent de premisele mai bune sau mai rele de la care vom
pleca începând de mâine, ne vom diminua şansele de integrare. Dacă
Parlamentul nu va adopta la timp legile care să asigure adaptarea la
normele Uniunii Europene nu ne vom integra. Dacă fiecare dintre
dumneavoastră, oameni politici, manageri, membri de sindicat, ziarişti
sau simpli cetăţeni nu veţi considera această problemă a integrării
europene drept una importantă pentru interesele dumneavoastră, pentru
interesele familiei dumneavoastră, ne va fi foarte greu să ne integrăm
într-un timp rezonabil. Este o cauză naţională şi un interes naţional
pentru care trebuie să acţionăm cu toţii.
În plan european am
obţinut acum un mare capital de simpatie prin îndeplinirea criteriilor
care ţin de democraţia politică şi de drepturile omului. Mai avem însă
mult de luptat împreună, pentru îndeplinirea criteriilor economice şi
armonizarea legislaţiei.
Există ţări care
îndeplinesc acum criteriile economice, dar care sunt privite cu
indiferenţă sau chiar critic pentru că nu îndeplinesc criteriile
politice. Orice pas înapoi de la realizarea criteriilor politice ne
poate, de asemenea, înlătura, poate definitiv, de la procesul de
integrare. Iată de ce, acum, înainte de a pleca la Luxemburg pentru
această conferinţă europeană, înainte de a vorbi în numele României, vă
chem pe toţi să mergem mai departe pentru că viitorul depinde numai de
noi. Să nu pierdem ceea ce am câştigat, să nu agităm false probleme,
mici vanităţi, să nu creăm tensiuni acolo unde înţelepciunea şi dialogul
pot găsi oricând soluţii.
Nu vrem să aderăm la
Uniunea Europeană pentru că ne-ar cere sau ne-ar obliga cineva, ci
pentru viitorul României. Noi avem interesul să construim o economie
solidă, puternică care să asigure ţării şi fiecăruia dintre noi
prosperitate. Noi avem interesul să păstrăm un sistem democratic stabil,
puternic, care să ne ofere linişte, care să ofere fiecăruia
posibilitatea de a trăi în libertate şi siguranţă. Noi avem
interesul să construim o societate bazată pe cinste, pe corectitudine.
Acesta este interesul nostru comun şi pentru el merită
să construim împreună.