Declaraţie privind poziţia României faţă de principalele probleme puse în discuţie la Summit-ul Uniunii Europene de la Luxemburg, Bucureşti, 12 decembrie 1997 

 

Consens naţional în favoarea integrării în Uniunea Europeană

Mă aflu cu puţine ore înainte de plecarea la Luxemburg unde, la reuniunea la nivel înalt a Uniunii Europene, se iau în acest moment decizii de mare importanţă pentru viitorul continentului pe care trăim. De aceea am simţit nevoia să mă adresez cetăţenilor pentru a prezenta, cinstit şi concret, care este situaţia actuală a României în procesul de integrare europeană. Nu este vorba doar de un sentiment personal, ci, în egală măsură, despre o datorie, pentru că actele politice care viezează interesele fundamentale ale ţării nu pot fi discutate numai în spatele uşilor închise. Ele trebuie abordate în totală transparenţă şi cunoscute de întreaga societate.

În acelaşi timp aş dori să mulţumesc presei care, mai ales în ultimele zile, a prezentat cu competenţă şi obiectivitate principalele probleme legate de summit-ul de la Luxemburg.

Prima întrebare la care vreau să răspund este scurtă, dar fundamentală. De ce Uniunea Europeană? Uniunea Europeană, pentru că lumea viitorului va fi dominată de prezenţa şi soliditatea unor astfel de asociaţii de state. Aşa cum am mai avut prilejul să spun, agresiunile şi primejdiile din actualul şi viitorul context internaţional nu vor mai fi atât militare, cât mai ales economice. Ţările pot fi atacate în interesele lor financiare, comerciale, agricole sau ecologice. Apartenenţa la o asemenea uniune de state cum este Uniunea Europeană are rolul de a apăra pe fiecare membru în parte de astfel de ameninţări. Nu mai puţin, a face parte dintr-un sistem de securitate economică colectivă înseamnă un sprijin preţios pentru dezvoltarea fiecărei ţări. În ultimele decenii, ţări care au cunoscut perioade de dictatură, de regimuri totalitare au reuşit, chiar dacă procesul de integrare în Uniunea Europeană a durat şapte sau opt ani, să ajungă la rezultate economice şi sociale spectaculoase. Mă refer la Spania, Portugalia sau Grecia.

A nu intra în procesul de integrare europeană ar fi, din perspectiva timpului, un act sinucigaş pentru o naţiune care s-ar condamna singură la izolare. Pe de altă parte, tot o sinucidere ar fi şi intrarea efectivă în Uniune pentru un stat care nu e suficient de pregătit pentru a face faţă unui regim concurenţial dur, cum este cel care se desfăşoară şi se va desfăşura în interiorul Uniunii.

Există în Europa o tendinţă generală spre integrarea în Uniunea  Europeană, iar România este una din ţările care au sesizat rapid această tendinţă. Vreau să vă spun clar, istoria integrării noastre în Uniunea Europeană nu a început odată cu actualul Preşedinte sau odată cu actuala majoritate de guvernământ. S-au făcut demersuri diplomatice semnificative în timpul mandatului domnului Iliescu, iar aceste demersuri au fost sprijinite de Opoziţia de atunci. Trebuie să remarc faptul că şi Opoziţia de astăzi continuă aceeaşi linie de sprijin în această problemă de interes naţional. Şi mai important este că, şi atunci, şi acum, poporul român a susţinut şi susţine ideea integrării în Uniunea Europeană.

 

Contra-argumente la demararea negocierilor în valuri

Care a fost perspectiva României în a doua jumătate a acestui an?

Avizul Comisiei Europene din iulie 1997 a creat o mare emoţie pentru că a împărţit ţările candidate din Centrul şi Estul continentului în două grupe radical separate. Primul grup de cinci state ar fi urmat să înceapă negocierile de aderare în 1998. România nu făcea parte din acest grup.

Poziţia Comisiei a generat în rândul opiniei publice din Estul şi Centrul continentului, inclusiv în România, senzaţia că asistăm la o nouă împărţire a Europei, de fapt, la o nouă excludere a unui anumit grup de ţări; că asistăm, din nou, la căderea unei cortine; că procesul extinderii Uniunii Europene se va limita la cinci state şi se va opri în jurul anului 2000 sau va avea loc o amânare la nesfârşit a începerii negocierilor cu celelalte state candidate.

Cum a ajuns Comisia la o asemenea concluzie? Datorită faptului că aderarea la Uniunea Europeană presupune îndeplinirea unor condiţii extrem de severe, grupate în trei categorii. Cea dintâi se referă la soliditatea şi competitivitatea economică. Cea de-a doua priveşte soliditatea şi funcţionalitatea sistemului politic democratic, inclusiv respectarea drepturilor omului. Cea de-a treia are în vedere gradul în care legile dintr-o ţară corespund anumitor standarde europene precise, vizând funcţionalitatea instituţiilor, apărarea cetăţenilor, gradul de civilizaţie, lupta împotriva corupţiei şi crimei organizate.

România îndeplineşte condiţiile politice, a realizat aproximativ jumătate din criteriile privind armonizarea legislaţiei şi a făcut paşi serioşi în lupta cu crima organizată şi corupţia. Ea nu îndeplineşte, încă, criteriile de ordin economic, chiar dacă de la publicarea raportului Comisiei Europene din iulie a făcut progrese remarcabile.

De fapt, deşi se află în stadii foarte diferite de dezvoltare, nici unul dintre statele candidate nu îndeplineşte integral cele trei categorii de condiţii care sunt, repet, extrem de dure.

Ca urmare, începând cu luna iulie, autorităţile române au desfăşurat o ofensivă diplomatică de mare amploare. Într-o perioadă relativ scurtă, am avut contacte personale cu toţi şefii de stat şi de guvern din ţările Uniunii Europene şi cu responsabilii diferitelor organisme europene. Contacte similare au avut şi Parlamentul, şi Guvernul susţinând punctul de vedere al României în privinţa extinderii Uniunii Europene.

Care este acest punct de vedere? România a susţinut şi susţine că procesul de lărgire trebuie să înceapă în acelaşi timp, cu toate statele candidate care îndeplinesc criteriile politice. Evident, momentul integrării propiu-zise, ca şi ritmul şi conţinutul negocierilor trebuie să fie diferite, în funcţie de nivelul de dezvoltare al fiecărui stat candidat. În mod corect şi obiectiv, noi nu punem la îndoială faptul că cele cinci state nominalizate de Comisie nu şi-ar merita locul pe care au fost situate, înaintea noastră.

Pe de altă parte însă, am arătat şi insistăm pe ideea că reforma este un proces evolutiv. De aceea am solicitat evaluarea periodică a situaţiei în care se află fiecare ţară candidată iar această evaluare să se facă în fiecare an, pe baza unor criterii precise şi clar definite, astfel încât să ateste progresele sau regresele fiecăreia.

 

Acceptarea propunerilor României la Summit-ul de la Luxemburg

Vreau să vă spun că argumentele noastre au fost acceptate în principiu de către cea mai mare parte a interlocutorilor noştri. Decizia finală, care se ia acum la Luxemburg, va fi comunicată mâine, când va avea loc reuniunea în plen a şefilor de stat şi de guvern ai statelor membre ale Uniunii Europene şi ai celor zece ţări candidate, plus Cipru. Ceea ce trebuie înţeles bine este că această decizie nu se va referi la state care vor intra şi la state care nu vor intra în Uniunea Europeană, ci la modul şi la ritmul în care vor avea loc negocierile.

Am mai cerut ca accesul la fondurile băneşti oferite de Uniune să fie echitabil. Acestei solicitări i s-a răspuns, de fapt, chiar astăzi. Responsabilul programului Phare a anunţat alocarea unui fond suplimentar de 100 milioane de ECU, adică peste 150 milioane de dolari, pentru ţările care nu au intrat încă în negocieri. De asemenea, pot să vă spun că ieri seara şi până noaptea târziu am avut convorbiri telefonice cu o serie de şefi de stat şi guvern din ţările Uniunii Europene, pe care i-am sunat sau de care am fost sunat. Primul Ministru al Luxemburg-ului, ţară care deţine preşedinţia în exerciţiu a Uniunii, a fost însărcinat cu redactarea materialului care se discută astăzi şi mi-a comunicat că ideea unei conferinţe europene cu ţările candidate a prins deja contur, inclusiv decizia ca toate acestea să fie menţionate, fără discriminări, ca ţări cu care Uniunea va începe negocierile în vederea aderării. Şi mi-a mai spus un lucru: că a folosit pentru a susţine această idee chiar cazul României.

Asta am cerut noi Europei. Nici mai mult, nici mai puţin. Mai  important este acum ce trebuie să cerem de la noi înşine.

 

Ce ne rămâne nouă de făcut

Integrarea nu este numai o problemă a Preşedintelui. Sigur că Preşedintele trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru acţiunile pe care trebuia să le facă şi nu le-a făcut, pentru acţiunile pe care le-a făcut şi nu trebuia să le facă sau pentru acţiunile pe care le-a desfăşurat în mod necorespunzător. Sigur că, dacă Preşedintele ar greşi, aceasta ar avea un efect grav. Dacă, însă, Guvernul nu va susţine un anumit ritm al reformei şi nu va controla corespunzător realizarea măsurilor economice şi sociale, este clar că, indiferent de premisele mai bune sau mai rele de la care vom pleca începând de mâine, ne vom diminua şansele de integrare. Dacă Parlamentul nu va adopta la timp legile care să asigure adaptarea la normele Uniunii Europene nu ne vom integra. Dacă fiecare dintre dumneavoastră, oameni politici, manageri, membri de sindicat, ziarişti sau simpli cetăţeni nu veţi considera această problemă a integrării europene drept una importantă pentru interesele dumneavoastră, pentru interesele familiei dumneavoastră, ne va fi foarte greu să ne integrăm într-un timp rezonabil. Este o cauză naţională şi un interes naţional pentru care trebuie să acţionăm cu toţii.

În plan european am obţinut acum un mare capital de simpatie prin îndeplinirea criteriilor care ţin de democraţia politică şi de drepturile omului. Mai avem însă mult de luptat împreună, pentru îndeplinirea criteriilor economice şi armonizarea legislaţiei.

Există ţări care îndeplinesc acum criteriile economice, dar care sunt privite cu indiferenţă sau chiar critic pentru că nu îndeplinesc criteriile politice. Orice pas înapoi de la realizarea criteriilor politice ne poate, de asemenea, înlătura, poate definitiv, de la procesul de integrare. Iată de ce, acum, înainte de a pleca la Luxemburg pentru această conferinţă europeană, înainte de a vorbi în numele României, vă chem pe toţi să mergem mai departe pentru că viitorul depinde numai de noi. Să nu pierdem ceea ce am câştigat, să nu agităm false probleme, mici vanităţi, să nu creăm tensiuni acolo unde înţelepciunea şi dialogul pot găsi oricând soluţii.

Nu vrem să aderăm la Uniunea Europeană pentru că ne-ar cere sau ne-ar obliga cineva, ci pentru viitorul României. Noi avem interesul să construim o economie solidă, puternică care să asigure ţării şi fiecăruia dintre noi prosperitate. Noi avem interesul să păstrăm un sistem democratic stabil, puternic, care să ne ofere linişte, care să ofere fiecăruia posibilitatea de a trăi în libertate şi siguranţă. Noi avem interesul să construim o societate bazată pe cinste, pe corectitudine. Acesta este interesul nostru comun şi pentru el merită să construim împreună.