Discurs la inaugurarea Programului de relansare economică a Moldovei, Iaşi, 4 decembrie 1997 

 

Moldova a dat, Ţara i-a rămas datoare

Suntem eliberaţi acum de orice acte de demagogie sau interese care mai marchează campaniile electorale. Nu suntem eliberaţi însă de promisiunile pe care le-am făcut. Am fost la Iaşi, m-am adresat moldovenilor şi Moldovei propunând un proiect de relansare economică, de redresare puternică, pe toate planurile. Adoptarea unui astfel de proiect, acum, după ce vreme de un an specialişti de la Preşedinţie, Guvern, prefecturi şi primării au strâns toate datele disponibile, mi se pare mai necesară ca oricând.

Nu vreau să insist asupra aspectelor istorice şi datoriilor istorice, am vorbit eu însumi despre ele şi mereu va fi nevoie să ne măsurăm realizările şi sacrificiile raportându-ne şi la trecut, la ceea ce am dat şi am primit. Am spus, în 1996, că, de la Unirea Principatelor până astăzi, Moldova a dat mai mult ţării decât sieşi şi că a venit vremea ca această datorie istorică a ţării să fie plătită. Moldova a fost neglijată de multe ori în strategiile de dezvoltare economico-socială a României. Pe plan economic, în Moldova există o rămânere în urmă faţă de alte regiuni ale ţării. Ceea ce trebuie să facem acum, este să ne gândim la viitorul Moldovei, al oraşelor sale, al satelor sale, al locuitorilor săi.

În urma analizei unor indicatori relevanţi, ca indicele de dezvoltare umană, rata şomajului, dinamica privatizării, dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii, distribuţia teritorială a finanţărilor interne şi externe, se constată că Moldova se află într-o situaţie dezavantajoasă. Acest lucru trebuie îndreptat cu seriozitate, argumentat pe baza unei strategii pentru a ajunge apoi la proiecte concrete.

 

O strategie pentru Moldova

În calitate de preşedinte al României, am susţinut proiectul euroregiunii Bucovina – Prutul superior; am promovat proiectul euroregiunii Dunărea de Jos, precum şi înscrierea, în acordurile trilaterale Ucraina – Republica Moldova – România şi Polonia – Ucraina – România, a unor proiecte comune de infrastructură. Ele pot avantaja dezvoltarea economică de perspectivă a Moldovei, punând în valoare capacităţile sale reale şi potenţiale.

În contextul aderării României la Uniunea Europeană, dezvoltarea regională este o componentă de bază a politicii de integrare. De aceea, trebuie să fim în stare să prezentăm pentru Moldova o strategie regională de o asemenea calitate, încât să devină de interes european.

Pentru România, dinamizarea reformei implică iniţierea unor politici de ansamblu privind dezvoltarea regională, declararea zonelor defavorizate drept arii de dezvoltare prioritară, în condiţiile unei reale descentralizări şi autonomii locale. Realizarea programului de relansare economică a Moldovei presupune, aşadar, o nouă viziune asupra dezvoltării regionale, consolidarea mecanismelor de finanţare şi accelerarea transformărilor structurale.

Eficienţa acestui program va depinde, pe de o parte, de felul în care autorităţile centrale vor colabora cu autorităţile locale, de modul cum vor fi aplicate principiile descentralizării şi întăririi autonomiei locale şi, pe de altă parte, de efortul oamenilor din toate localităţile Moldovei.

Succesul va fi condiţionat, însă, din start, de corectitudinea evaluării resurselor naturale şi umane şi, apoi, de utilizarea lor raţională; de îmbinarea dimensiunii economice cu cea socială. Dacă nu vom realiza şi nu vom conştientiza acest lucru, la nivelul ţării şi la nivelul regiunilor, şi nu vom stabili un echilibru, nu va fi posibilă o reformă serioasă, pentru că ea are nevoie de un suport social consistent. Nu facem reformă de dragul reformei, ori de dragul unor instituţii europene sau mondiale, ci pentru oameni şi cu oameni. Capacitatea de a fi permanent în acord cu mentalitatea oamenilor, de a înţelege punctul lor de vedere şi de a-l promova în forme instituţionalizate este un lucru esenţial. Iată de ce lansez, încă o dată, un apel direct, foarte deschis şi sincer, societăţii civile. Sigur că prefectura, autorităţile locale alese au obligaţii în acest sens, dar, dacă societatea civilă nu-şi va asuma responsabilităţi, atunci nu cred că vom putea avea succes într-un program de o asemenea amploare, cum este programul de dezvoltare economico-socială a Moldovei.

Ce avem noi acum? Avem, într-adevăr, suportul unei voinţe politice ferme şi consecvente, a forţelor care au câştigat alegerile acum un an. Sunt aici pentru a garanta că această voinţă politică există şi voi veghea ca ea să dea roade. Acest program de dezvoltare economico-socială a Moldovei are o structură regională, dar este un program naţional, este un program al României, în ansamblul ei, şi este un program pentru o Românie integrată în Europa. Şi pentru că programul are valenţele unui program naţional, responsabilitatea aplicării sale nu aparţine unui singur partid sau unei alianţe de partide, oricât de puternică ar fi majoritatea în Parlament sau în plan local. De aceea, chem în sprijinul realizării programului de relansare a Moldovei toate forţele politice şi civice responsabile din Moldova şi din întreaga ţară.

 

Actorii schimbării

Este necesar ca locuitorii Moldovei să se elibereze de frustrări şi să devină adevăraţii actori ai schimbării. Alegătorii din Moldova au contribuit, prin opţiunea lor pentru schimbare, la victoria în alegeri a forţelor democratice. Mai mult sau mai puţin, nu are o importanţă. Mie, care nu am obţinut o majoritate aici, în Moldova, faptul că moldovenii nu au avut suficientă încredere în mine pentru a-mi acorda votul lor, îmi creează şi mai multe obligaţii faţă de Moldova. Totdeauna trebuie să doreşti să-i convingi şi pe cei pe care nu i-ai convins şi să fii alături de ei. Oricum, trebuie să ne eliberăm de considerente electorale, să încercăm să dezideologizăm problemele importante şi să fim solidari în relansarea economico-socială a întregii ţări.

Este nevoie să fim uniţi pentru ca sentimentul românului învingător, pe care l-am evocat acum câteva zile, la Alba-Iulia, la adunarea dedicată Zilei Naţionale, să devină o realitate. Aceasta este esenţa îndemnului meu: să ne dorim să fim şi să ajungem să fim învingători eliberându-ne definitiv de sentimentul că am fi doar victime ale istoriei. Să devenim toţi, împreună, creatori şi actori ai istoriei, convinşi că ea depinde de noi.

Nu întâmplător am ţinut ca, după Alba-Iulia, după Transilvania, să vin în Moldova. Şi nu întâmplător am vorbit despre acest proiect în întâlniri pe care le-am avut în străinătate cu lideri politici şi responsabili ai unor institute de cercetări care stabilesc proiecţii şi programe pentru mileniul trei. În aceste programe România şi, în cadrul ei, Moldova trebuie să-şi afle locul cuvenit.

 

Ieşirea din „insula albă”

Când mi s-a oferit ocazia să fiu invitatul de onoare al sesiunii speciale România – reformă şi oportunităţi de afaceri, în cadrul Conferinţei dedicate securităţii şi stabilităţii în Europa de la Vilnius, am prezentat  coordonatele europene ale programului de dezvoltare a infrastructurii din partea estică a României.

Coridorul de transport Nord-Sud sau Coridorul nouă, în ambele variante, va trece pe la Iaşi. Fie că este vorba de varianta Helsinki – Kiev – Chişinău – Iaşi – Constanţa, fie că este vorba de varianta Helsinki – Ţările Baltice – Varşovia – Lvov – Cernăuţi – Iaşi – Constanţa, oraşul dumneavoastră va fi prezent. Toate drumurile vor duce la Iaşi şi prin Iaşi.

Acest coridor, pentru care am sensibilizat preşedinţii din zonă, preşedinţii unor ţări importante din Vest, conducerea FMI şi a Băncii Mondiale, poate deveni cel mai important coridor de transport din Europa. Pentru a lega Marea Baltică de Marea Egee prin Marea Neagră, el va traversa zece state şi o bună parte din România, de la Constanţa până în Nordul Moldovei.

Nu vom vedea rezultatele acestui proiect mâine, poimâine sau în anul următor. Dar România, care era o „insulă albă” în 1996, fiind în afara proiectelor marilor circuite de transport şi tratată ca o ţară condamnată la izolare, se află acum, într-adevăr, la răscrucea marilor proiecte şi programe de dezvoltare.

Proiectele care găsesc cel mai uşor finanţare sunt cele mai scumpe, cele mai costisitoare. În lume nu se strâng sume mari decât pentru proiecte grandioase. De aceea sunt convins că proiectul Coridorului Nord-Sud va găsi şi finanţare. Acest proiect grandios va scoate definitiv Moldova şi oraşul Iaşi din izolare, plasându-vă în centrul Europei.

Marchez mereu pe hartă această situaţie geopolitică favorabilă a României. Acum, când nu ne mai aflăm sub presiunea nimănui, politica României se face aici, în România, în interes naţional şi dându-i chiar o anvergură europeană.

 

Ce produse vor purta mărcile noastre?

Dacă reuşim să privatizăm acum şi să vindem unor mari companii străine în primul rând industriile consumatoare de energie, care generează pagube imense şi grevează asupra veniturilor fiecăruia dintre noi, atunci industria de ciment, metalurgică şi altele se pot redresa şi pot alimenta bugetul României. Vom încasa impozite, vom încasa bani, în loc să plătim pentru consumurile uriaşe şi datoriile acestor mari energofagi. Ele vor produce, numai că odată privatizate, produsele lor vor purta mărci străine.

Întrebarea este ce produse vor purta mărcile noastre naţionale? În primul rând programele de soft, cele care implică creativitate, imaginaţie, cultură, noile valori care vor stabili de fapt ierarhia ţărilor în mileniul trei. Acestea vor fi valorile. Spun acest lucru la Iaşi, ca un apel adresat direct unui oraş cu mari universităţi, cu un potenţial enorm de inteligenţă, de cultură, de cercetare ştiinţifică şi, în general, de educaţie. Acest potenţial trebuie să fie angrenat, trebuie să fie valorificat. Şi, dacă vom fi capabili să facem acest lucru, chiar noi vom culege beneficiile imediate ale muncii noastre. Pentru că transformările în acest câmp sunt extrem de rapide, iar ierarhiile se vor schimba şi ele cu rapiditate dându-ne şansa progresului la care aspirăm de-atâta vreme.

Poate unul dintre cele mai nefericite stereotipuri mentale cu care am ieşit din regimul totalitar a fost cel al „acţiunilor” bifate într-o agendă. Dacă vă amintiţi, toată lumea se aduna, lăsa totul la o parte şi „se făcea o acţiune”. După aceea „acţiunea” era abandonată pentru că se pregătea o altă „acţiune”. N-aş vrea ca programul inaugurat azi să urmeze această cale. Important este ce se întâmplă cu acest program în continuare. Dacă nu trecem la treabă, nu vom avea nici o scuză. Imaginile de la televiziune trec, rămânem doar noi, cu faptele noastre.

M-am lovit şi de un fenomen negativ al cărui ecou o să producă o mare neplăcere, dar este un lucru care s-a întâmplat şi pe care trebuie să-l povestesc pentru a rămâne cu conştiinţa curată. La Haga, într-o întâlnire cu oameni de afaceri, am aflat că o companie americană vroia să investească în România, să asambleze computere în România; era vorba de un proiect mare cu 500 de salariaţi şi robotizare. Dar au adăugat şi o condiţie: „Dorim să ne garantaţi că vom putea investi la Timişoara sau, dacă nu, mergem în Polonia”. Le-am garantat că preşedintele nu dă asemenea garanţii.

Ne întrebăm de ce vin sau nu vin investitorii. Investitorul este interesat de capacitatea managerială, de capacitatea de muncă şi de organizare, de mentalitatea oamenilor cu care va lucra. Investitorii vin ca să obţină câştig. Dacă nu suntem în măsură să ne dovedim calităţile, dacă întâlnesc oameni care le spun „noi sâmbăta nu lucrăm, noi marţi facem grevă”; dacă anunţăm că vom prezenta joi un proiect, iar joi spunem că vineri şi, după aceea, amânăm pe săptămâna viitoare, nu vom putea realiza nimic. Aceasta este problema.

 

Orgolii şi... orgolii

Pentru ca Moldova să devină cât mai curând un centru atractiv, trebuie să opereze transformări radicale în planul mentalităţii, în toate straturile ei, de la cei care conduc până la oamenii care lucrează efectiv.

Trebuie să se producă o schimbare la nivelul microstructurilor, la nivelul întreprinderilor, la nivelul colectivelor; trebuie găsite căi de stimulare a întreprinderilor mici şi mijlocii. Va veni apoi şi descentralizarea, prin Legea autonomiei administraţiei locale şi Legea bugetelor locale. Este o armă cu două tăişuri, pentru că toate mijloacele şi problemele vor fi în grădina dumneavoastră.

Când vom avea Legea bugetelor locale, nu vom mai putea da vina pe administraţia centrală. Va fi momentul responsabilităţii totale. Consiliul judeţean se va afla în clipa aceea în faţa unei răspunderi imense. La fel şi fiecare primar, şi chiar fiecare cetăţean. Trebuie să pregătim acest moment al responsabilităţii. Să-l conştientizăm, să selectăm oameni competenţi în evaluarea, realizarea şi folosirea veniturilor, să consultăm contribuabilii aşa încât ei să devină partenerii administraţiei în constituirea bugetului local.

O altă problemă o constituie felul în care ne mobilizăm energiile în faţa unui proiect major. Când am vizitat, oficial, Japonia, m-a surprins frecvenţa cu care autorităţile mi-au mulţumit pentru că susţinusem într-un for internaţional ideea ca Japonia să organizeze prima expoziţie mondială de după anul 2005. Nu era doar un gest de politeţe, de politeţe japoneză. La un moment dat am întrebat: „De ce consideraţi acest lucru atât de important pentru japonezi?” Răspunsul care mi s-a dat a fost foarte clar: “Pentru că noi avem în permanenţă nevoie de un ţel, care să mobilizeze toate energiile naţionale şi să menţină naţiunea capabilă de sacrificiu. Avem bani, dar menţinem salariile la un nivel scăzut. Nu banii, ci ţelul contează”. Ei au înţeles mecanismul competiţiei mondiale în care, dacă stai pe loc, mergi înapoi. Mi-au spus: „Avem nevoie de aceste obiective. Iată, trenul cu care aţi circulat de la Tokyo la Osaka l-am făcut pentru Olimpiadă. Pentru viitoarea Olimpiadă vom face cel mai grozav tren din lume, vom transforma complet oraşul”.

Solidaritatea umană nu se poate crea decât în jurul unor proiecte majore. De la marii intelectuali ai Iaşului, marii oameni de cultură, până la cei mai tineri locuitori ai Moldovei este nevoie ca toţi să înţeleagă că trebuie să ne ordonăm eforturile în jurul acestui proiect major care priveşte soarta Moldovei şi soarta României pentru mileniul trei. Ce şi unde vom fi noi atunci? Depinde de ce facem acum: putem câştiga enorm, sau putem pierde tot.

Nu ni se cere decât să muncim, nu haotic, ci organizat; să renunţăm la false orgolii; să nu vorbim numai despre noi şi problemele noastre; să înţelegem că există lucruri deasupra orgoliului personal sau de grup; să ajungem să depăşim această perioadă grea şi doar după aceea să lăsăm loc şi orgoliilor individuale. Acum e nevoie să ne unim.

 

Responsabilitatea parlamentarilor CDR

Votul acordat în 1996 parlamentarilor şi consilierilor care au candidat pe listele CDR din Moldova a avut ca temei încrederea electoratului că programul de relansare economică va fi realizat. Rolul meu a fost să-l fac cunoscut şi să-l susţin, ca parte integrantă a programului de guvernare din acest mandat. În ce ritm şi cu ce rezultate se va solda punerea sa în practică în perioada următorilor trei ani răspund, în egală măsură, administraţia locală din judeţele Moldovei şi aleşii CDR care reprezintă Moldova în Parlament. Senatorii şi deputaţii Convenţiei au la îndemână mijloace constituţionale: intervenţii în plenul Camerei şi în comisii, iniţiative legislative, formularea de amendamente, interpelarea membrilor Guvernului şi, la fiecare sfârşit de săptămână, contactul direct cu prefecţii, primarii şi consilierii din toate judeţele Moldovei.

Cunoaşterea realităţii de la faţa locului, stabilirea priorităţilor pentru fiecare judeţ şi identificarea mijloacelor de realizare a obiectivelor stabilite de comun acord cu administraţia locală sunt în acest moment principalele îndatoriri ale parlamentarilor CDR din Moldova. De felul cum şi le vor îndeplini depinde nu numai succesul candidaturii lor la viitoarele alegeri, dar şi succesul relansării economiei româneşti în întregul ei.

Se spune adeseori că, în România, acum, se face istorie. Important este şi cum anume noi, cei de astăzi, vom rămâne în istorie. Sigur că o asemenea  frază poate să sune bine sau poate să sune lamentabil, dar – poate – o vorbă mare ne va fi îndemn şi pentru fapte mari. Ce vom face (şi nu ce vom spune că am făcut) şi cu ce rezultate depinde de noi, de fiecare dintre noi.