Alocuţiune rostită
la Alba Iulia, cu prilejul Zilei Naţionale a României, 1 decembrie 1997
O istorie de
rezistenţă şi de luptă pentru supravieţuire
Aniversăm astăzi ziua
în care, prin voinţa liber exprimată a sute şi sute de mii de români,
locuitori ai Transilvaniei, Banatului, Maramureşului şi Ţării Crişurilor,
s-a împlinit speranţa de unire şi desăvârşire a României unitare,
suverane şi independente.
Este o zi solemnă, în
care cetăţenii români, din ţară şi de peste hotare, îşi adună gândul şi
fapta. Să fim, deci, împreună, pentru a-i cinsti pe înaintaşii ai căror
curaj şi înţelepciune politică au făcut posibilă această sărbătoare. Să
fim împreună pentru a cântări cât, din ceea ce noi înşine am făcut, a
sporit această lucrare a străbunilor, astfel încât şi urmaşii noştri
să-şi poată privi trecutul cu deplină încredere în viitor.
Începutul lui
decembrie este, de obicei, însoţit de o vreme noroasă şi rece. Mă
gândesc că 1 Decembrie este, probabil, o oglindă a soartei noastre, de
multe ori puţin prietenoasă şi rareori senină. Acum, o rază de soare
străluceşte deasupra noastră, printre nori. Să ne bucurăm de ea, pentru
că nu am fost o naţiune răsfăţată de istorie. Am avut parte de toate
necazurile generate de statutul nostru de ţară mică, aflată într-o
poziţie de interes strategic pentru alţii şi binecuvântată cu bogăţii
dorite de cei puternici. Practic, în fiecare colţ de ţară au avut loc
bătălii pentru apărarea fiinţei naţionale.
Până la 1 Decembrie
1918 am parcurs o întreagă istorie de rezistenţă şi de luptă pentru
supravieţuire. Nimic nu ne-a fost dăruit fără jertfă şi nimic bun nu ni
s-a întâmplat fără trudă şi chin, dar am găsit în noi înşine tăria de a
înfrunta şi vremea, şi vremurile. Şi am răzbit spre lumină cu
sentimentul datoriei faţă de înaintaşi şi faţă de urmaşi, faţă de patrie
ca însumare a tuturor sufletelor care iubesc acest pământ.
Imaginea românului
învingător
1 Decembrie, Ziua
Naţională a României, este ziua în care românii au învins. S-a
demonstrat atunci că românii nu sunt victime ale istoriei, ci făuritori
ai acesteia.
Ne aflăm aici pentru
a celebra imaginea românului învingător. O imagine care, în vâltoarea
vieţii de zi cu zi, este înlocuită, din nefericire prea des, cu imaginea
românului înfrânt, dezamăgit sau speriat. Când îndoielile ne macină, să
mergem cu gândul optzeci de ani înapoi. Să ne gândim la România din
toamna lui 1916, înfrântă pe toate fronturile, cu mai mult de jumătate
din teritoriu pierdut, cu o armată insuficient echipată, retrasă, în
Moldova, din faţa unui inamic superior. Dacă în 1916 românii depuneau
armele şi încetau lupta care părea iremediabil pierdută, nu ar mai fi
existat Marea Unire din Decembrie 1918. Şi tot astfel, dacă noi am
dezerta acum, România mileniului trei nu va avea nici o şansă în noua
competiţie mondială. Şi nu vom avea nici o scuză pentru o asemenea
înfrângere.
De noi depinde
România mileniului trei
Pentru prima dată în
istoria sa, România se poate baza pe o reală securitate externă. Nimeni
nu-i mai ameninţă graniţele. Nimeni nu-i mai pune în pericol identitatea
naţională. Nimeni nu ia peste capul ei hotărâri care o privesc. Imaginea
României peste hotare este mai bună ca oricând. Avem sprijinul şi chiar
prietenia unor mari naţiuni ale lumii. Dacă am greşi acum, nu am
avea pe ce da vina. Nici pe situaţia internaţională,
nici pe lipsa de comunicare cu exteriorul, nici pe geopolitică. Totul
depinde numai de noi. Aşa cum generaţia de la 1918 a ţinut în spinare
povara realizării României moderne, de noi depinde forţa României din
mileniul trei. Dacă atunci s-a putut, nu avem voie să nu putem acum.
Nu ne putem ascunde
după degete sau după eventuale statistici cât de cât liniştitoare.
Românii sunt încă săraci şi o duc greu. Cheia reuşitei noastre împotriva
sărăciei este reuşita reformei economice. Acesta este lucrul cel mai
important care trebuie să ne preocupe. Pe toţi. Şi pe cei care sunt de
partea actualei puteri, dar şi pe cei care-i sunt împotrivă. Fiindcă
puterea politică este trecătoare. Ce rămâne cu adevărat este realitatea
trăită de fiecare cetăţean, este viaţa pe care el o duce, bucuriile pe
care le are şi satisfacţia pe care o simte uitându-se în jurul său.
Moştenim gloria, dar
şi greşelile strămoşilor
Sunt conştient de
faptul că aşteptările multora dintre dumneavoastră după alegerile din
1996 au fost enorme şi că, din partea celor aleşi, nu au sosit
întotdeauna răspunsurile la care speraţi.
Adevărul este că în
România s-a suferit prea mult în ultimii cincizeci de ani pentru ca
oamenii să mai aibă multă vreme răbdare. Tocmai de aceea, vreau să
mulţumesc poporului român pentru înţelepciunea şi înţelegerea de care dă
în continuare dovadă.
Din nou ne aflăm
într-un moment de cumpănă şi din nou ne este greu. Din nou este nevoie
de toate resursele naţionale, de toate energiile, pentru a ieşi la
lumină. Trebuie să renunţăm la ideea că este altcineva răspunzător de
soarta noastră. Trebuie să avem încredere în noi, în puterile noastre şi
în viitorul nostru.
Să nu uităm că,
imediat după 1918, au urmat ani grei, când a trebuit să ne apărăm unirea.
Să nu uităm că, douăzeci şi doi de ani mai târziu, armata noastră a
trecut prin cumplita încercare a retragerii fără luptă din teritoriile
răpite prin ultimatumul rusesc şi prin Dictatul de la Viena. Chiar dacă
astăzi sistemul de securitate al României, bazat pe tratatele cu vecinii
şi pe acordurile trilaterale, este cu adevărat puternic şi durabil, vom
continua să îmbunătăţim calitatea armatei române şi nu vom mai accepta
niciodată cedarea fără luptă a vreunui teritoriu românesc.
Viaţa este dură cu
cei învinşi, iar noi am plătit costurile indeciziei noastre decenii la
rând şi, probabil, le mai plătim şi acum. Sunt convins că trebuie să fim
atât de puternici încât să ne asumăm trecutul, să ne trezim din legende
şi să privim istoria în faţă. Să ne mândrim cu gloria strămoşilor, dar
să avem puterea să acceptăm şi greşelile lor. Să înţelegem că suntem
singurii responsabili de destinul nostru, fie că este bun, fie că este
rău. Cred, de asemenea, că înainte de a vorbi de reconciliere cu alte
popoare este nevoie să ne împăcăm între noi. Să putem sta unii lângă
alţii fără să ne urâm. Să înţelegem că dacă va fi bine, ne va fi bine
împreună, şi dacă ne va fi rău, ne va fi rău tuturor.
Lupta cu nedreptăţile
Ca de obicei în
istoria noastră, cei care suferă cel mai mult înţeleg cel mai mult. Cu
toate prezicerile alarmante ale unor mari convulsii sociale în acest an,
cu toate aluziile referitoare la pierderea suportului popular, cu toate
instigările mai mult sau mai puţin voalate, marea majoritate a
populaţiei crede, în continuare, în reformă. „Ţineţi poporul ca să nu
rătăciţi”, scria Simion Bărnuţiu. Cu acest gând trebuie să ne continuăm
drumul, să realizăm reforma şi creşterea economică prin care să învingem
sărăcia.
Succesele noastre vor fi şi succesele
românilor din toate ţările din jurul nostru. Vor fi
mândria şi bucuria românilor de pretutindeni, de-a lungul şi de-a latul
lumii. Astăzi, mai mult ca oricând, ne simţim, în acelaşi timp,
compatrioţi şi combatanţi pentru binele României.
Ştiu că mulţi dintre
dumneavoastră vă confruntaţi cu nedreptăţi. Acestea nu pot fi îndreptate
dintr-o dată. Puteţi avea însă încredere că există voinţa şi forţa de a
le îndrepta şi că voi fi alături de cei care au nevoie să fie ascultaţi
şi sprijiniţi pentru a le fi apărate drepturile.
Bărbaţii şi femeile
care au făcut România Mare au avut de înfruntat ani grei de război, de
ocupaţie, de pericole şi privaţiuni. Marea Unire nu s-ar fi desăvârşit
fără noroaiele tranşeelor şi fără mizeria războiului îndurată cu vitejie
de soldaţii armatei române.
Războiul împotriva
sărăciei şi corupţiei
Tranşeele bătăliei
pentru însănătoşirea economiei şi a societăţii româneşti, ca şi noroiul
luptei împotriva corupţiei şi crimei organizate nu sunt uşor de
străbătut. Dar ele trebuie traversate pentru a putea birui. Dacă acum 80
de ani, înaintaşii au înfruntat moartea pentru o Românie Mare prin
întregirea ei, nu suntem oare noi în stare să înfruntăm viaţa, oricât de
grea, pentru o Românie Mare prin prosperitatea şi demnitatea ei? Nu avem
voie să cedăm în acest război împotriva sărăciei şi corupţiei, aşa cum
nici înaintaşii noştri nu au depus armele în faţa inamicului de atunci.
Am dovedit că România
este o ţară de oameni hotărâţi să privească cu demnitate spre viitor. Am
dovedit că ştim să respectăm minorităţile şi va trebui ca, de acum
înainte, fiecare să respecte drepturile şi libertatea celuilalt. Numai
aşa vom avea înţelegere, linişte şi colaborare în realizarea intereselor
şi obiectivelor comune întregii noastre societăţi. Am dovedit că suntem
adevăraţi prieteni ai vecinilor noştri, pe care ştim să-i ajutăm la
nevoie, aşa cum am făcut-o în Bosnia şi în Albania.
Elogiu armatei române
În numele statului
român, pe care am onoarea să-l reprezint şi în calitate de comandant al
Forţelor Armate, adresez întregii Armate Române, generalilor, ofiţerilor,
subofiţerilor şi maiştrilor militari, tuturor soldaţilor şi cadrelor
active, celor aflaţi în rezervă, precum şi veteranilor de război, cele
mai calde mulţumiri pentru modul exemplar în care cinstesc, prin fapta
şi gândul lor, nobila tradiţie a Armatei Române, pentru statornicia,
disciplina şi capacitatea lor de a reprezenta cu onoare această
instituţie fundamentală a ţării.
Dacă în 1918, jertfa
Armatei Române a fost piatra de temelie a Marii Uniri, astăzi încrederea
noastră în viitor se bazează şi pe devotamentul ostaşului român faţă de
patria şi poporul său.
Am reuşit să dovedim
că dorim cu deplină îndreptăţire să fim un partener activ şi capabil să
se alăture statelor membre ale Alianţei Nord-Atlantice şi să ne integrăm
într-o Europă unită. Am dovedit, aşa cum ne-o cere şi tradiţia, că ştim
mai degrabă să dăruim decât să cerem. Şi am făcut tot ce era nevoie ca
să dăm acestei părţi de Europă, atât de încercată de istorie, linişte
din liniştea noastră, pace din pacea noastră, înţelepciune din
înţelepciunea noastră.
Se încheie un an greu
pe care l-am străbătut, totuşi, cu fruntea sus. Nu vă pot făgădui că
anul care vine va fi mai uşor. Nu va fi mai uşor, pentru că va trebui să
muncim mai mult, să ne organizăm mai bine, să fim mai eficienţi şi mai
responsabili, să aducem cinstea şi dreptatea pe locul ce li se cuvine.
Dar vă pot făgădui că, în tranşeele acestei bătălii pentru viitor, vom
fi alături umăr la umăr şi tot umăr lângă umăr vom învinge.
Se povesteşte că, în
vârtejul de bucurie de acum 79 de ani, de pe acest câmp, un preot, venit
din zona Bistriţei, ar fi spus: „Dumnezeu nu a fost niciodată român, dar
astăzi şi sfinţii în cer poartă straie româneşti”. A avut neamul acesta
o zi mare, după secole de durere şi de luptă. A avut o zi care a
răscumpărat efortul a zeci de generaţii. 1 Decembrie 1918 a fost cea mai
strălucitoare zi a românilor. Să facem ca această zi să rămână la fel de
strălucitoare de-a pururi.
acestui pământ au
murit în războaie şi în revoluţii. Pentru că au apărat principiile de
căpătâi pe care acestea le simbolizează, mulţi români au ajuns în
închisori. Mai presus de orice, tricolorul este simbolul unităţii, al
suveranităţii şi al integrităţii statului român – iar aceste valori
supreme merită din plin un ceas de celebrare comună.
La întrebarea dacă
avem nevoie de încă o sărbătoare acum, într-un ceas de cumpănă pentru
istoria noastră şi dacă mai avem timp pentru a ne aminti împreună fapta
înaintaşilor acum, când timpul nu mai are răbdare, aş răspunde din toată
inima DA. Da, pentru că semnificaţiile acestei zile a Tricolorului sunt
de nedespărţit de valorile de care avem nevoie şi de care vom avea
totdeauna nevoie pentru a nu uita cine suntem şi încotro vrem să ne
îndreptăm.