Discursul preşedintelui României, Emil Constantinescu în Parlamentul Republicii Turcia 29 aprilie 1997 

 

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Este o deosebită onoare pentru mine să mă aflu astăzi în mijlocul dumneavoastră, al celor pe care poporul turc i-a desemnat drept reprezentanţii săi legitimi, drept purtători ai suveranităţii naţionale. Daţi-mi voie să subliniez, pentru început, un aspect care, deşi recurent în discursurile politice, nu-şi va pierde niciodată valoarea şi actualitatea. Parlamentul, ca instituţie fundamentală a oricărui stat de drept este, prin excelenţă, forul chemat să ilustreze caracterul democratic al unei arhitecturi politice moderne. Parlamentul este instanţa prin intermediul căreia poporul îşi manifestă voinţa suverană, îşi determină propria soartă, formulează normele după care societatea este guvernată. Am aflat că, în urmă cu o săptămână, pe 23 aprilie, dumneavoastră aţi aniversat şaptezeci şi şapte de ani de existenţă a Parlamentului. Aceasta arată foarte clar că Turcia este o republică parlamentară, cu o democraţie consolidată.

În calitate de reprezentant al poporului român, am onoarea astăzi să mă adresez reprezentanţilor poporului turc. Faptul că mă aflu în mijlocul dumneavoastră demonstrează dincolo de orice îndoială opţiunea fermă şi definitivă a ţărilor noastre pentru democraţie – atât Turcia cât şi România, chiar dacă în momente diferite ale istoriei lor, au decis să-şi asume în întregime valorile democratice ca fundament al construcţiei statului.

Pentru România, reînnodarea tradiţiilor democratice s-a produs într-un mod dureros. Sacrificiile pe care poporul nostru s-a arătat gata să le facă în numele libertăţii şi pe care a fost nevoit să le împingă la limita supremă au dat dovada unei dorinţe de libertate care nu a putut nicicum să fie sufocată de dispozitivul de putere totalitară al regimului comunist. Astfel, decembrie 1989 se constituie pentru noi ca un punct ireversibil şi aceasta face ca pe umerii poporului român să apese o imensă responsabilitate, de care noi suntem deplin conştienţi şi care trebuie să ne ghideze în fiecare acţiune pe care o întreprindem. Calea deschisă de Revoluţia din decembrie 1989, momentul alegerilor din noiembrie 1996, marchează un punct de cotitură pentru tot ce va însemna evoluţia ulterioară a societăţii româneşti. Acest moment a reprezentat în primul rând o mărturie incontestabilă despre consolidarea democraţiei într-o societate care ajunsese s-o recunoască numai de şapte ani. Alternanţa la putere, probă a maturităţii oricărui regim democratic, a fost însoţită în acelaşi timp de o reformulare a modului de abordare a reformei în structura economiei. Eficienţa acestei reforme rezidă şi în capacitatea de a stabili un echilibru just între ajustarea şi dezvoltarea economiei, pe de o parte, şi, pe de altă parte, stabilitatea socială şi minimizarea costurilor sociale ale reformei. Privim cu admiraţie eforturie şi realizările pe care Republica Turcia a pus bazele unei dezvoltări durabile şi a unui dinamism comercial şi industrial care au transformat imaginea acestei ţări. Trebuie ca împreună să valorificăm aceste bune premise, trebuie ca Republica Turcia şi România să-şi intensifice schimburile comerciale, care nu se ridică în prezent la nivelul potenţialelor celor două ţări. Dezvoltarea fiecăreia dintre ţările noastre este o premisă sigură a unor relaţii bilaterale cât mai bune. Aici îmi aduc aminte de cuvintele marelui Ataturk: „Nu sunt numai lider al Turciei, dar şi o personalitate europeană şi mondială”.

Turcia şi România întreţin la nivel bilateral relaţii excelente pe toate planurile – relaţii politice, economice, culturale. În acest sens, Tratatul de prietenie, bună vecinătate şi colaborare, Protocolul privind dezvoltarea cooperării între România şi Turcia, acordurile de colaborare în domenii specifice constituie în totalitate dovezi ale strânselor legături stabilite între ţările noastre. Relaţiile dintre ţările noastre au căpătat o dimensiune mai amplă, ceea ce a situat raporturile bilaterale între coordonatele unei cooperări regionale. În acest domeniu, amintesc cu deosebită plăcere realizarea unei iniţiative susţinută activ de statele noastre şi mă refer la Cooperarea Economică a Mării Negre, constituită prin semnarea de către unsprezece state a Declaraţiei reuniunii la nivel înalt de la Istanbul.

Astăzi, după cinci ani, ne dăm seama ce valoare a avut această iniţiativă a Turciei, această acţiune a Turciei la care România a aderat din primul moment. Astăzi, pe plan internaţional, se recunoaşte foarte clar importanţa construirii unei zone de stabilitate economică, ca o premisă pentru o zonă de stabilitate politică în regiunea Mării Negre. O astfel de iniţiativă este de natură să creeze premise cât mai favorabile în perspectiva aderării la structurile europene, dar mai ales să articuleze eforturile tuturor ţărilor membre în vederea edificării unei noi arhitecturi de prosperitate şi securitate, într-o zonă căreia îi aparţinem atât geografic, cât şi istoric. Ataşamentul ferm al ţărilor participante la acest proiect comun nu este nicidecum motivat de o dorinţă de repliere expresivă; dimpotrivă, CEMN reprezintă una din căile prin care ţările acestei zone înţeleg să se deschidă către comunitatea de valori ce susţine întreaga arhitectură europeană. CEMN se constituie într-un exerciţiu extrem de util, în perspectiva unei colaborări mai ample şi mai intense, la nivelul întregii Europe. Aderarea la UE, obiectiv principal atât al Turciei cât şi al României, presupune o pregătire adecvată, pregătire de natură să ne apropie la nivelele şi standardele economico-sociale ale ţărilor Europei unite, pentru ca integrarea în acest spaţiu să fie benefică tuturor părţilor. Prin intrarea în Uniunea Europeană nu urmărim numai să contribuim la desăvârşirea unităţii Europei, ci mai ales să aducem un plus de dinamism şi forţă acestei organizaţii.

Activitatea din cadrul CEMN se axează în principal pe atingerea câtorva obiective comune, din diferite domenii de interes major pentru statele membre. De o importanţă deosebită mi se pare dezvoltarea unei infrastructuri moderne în domeniul transporturilor, un proiect care urmăreşte să furnizeze căi şi mijloace care să eficientizeze contactele dintre ţările zonei Mării Negre şi să stabilească o legătură mai puternică cu restul continentului şi al lumii, deschizând astfel oportunităţi pentru un comerţ mai dinamic, pentru o circulaţie mai facilă şi mai intensă a bunurilor şi persoanelor. Cred cu convingere că eficienţa şi competitivitatea economiilor ţărilor noastre nu pot fi asigurate decât prin această formă de cooperarae regională, care reprezintă unul dintre mijloacele cele mai adecvate din itinerariul nostru către UE. Colaborarea noastră ne va permite apropierea de nivelurile şi standardele economice şi sociale occidentale, integrarea noastră în spaţiul Europei unite fiind benefică tuturor părţilor.

Toate acestea ne îndreptăţesc să credem că adeziunea noastră la structurile europene va contribui şi la imprimarea unui plus de dinamism şi vigoare acestor organizaţii. Aş dori să afirm, o dată în plus, faptul că România consideră Republica Turcia drept un partener special şi privilegiat. Adeziunea celor două ţări la valorile democraţiei, cooperarea la nivel bilateral cât şi regional sunt elementele determinante care motivează caracterul armonios al politicilor noastre externe, politici care converg către aceleaşi obiective esenţiale.

Intrarea României în Organizaţia Atlanticului de Nord, structură care şi-a dovedit eficacitatea de aproape o jumătate de secol, trebuie înţeleasă în primul rând ca un factor al desăvârşirii echilibrului strategic în cadrul Alianţei. Prin prisma acestor consideraţii, un parteneriat solid între Republica Turcia şi România va conduce cu siguranţă la consolidarea flancului sudic al NATO prin crearea unui pivot de securitate în această regiune, a cărei stabilitate este vitală pentru întreaga Europă. Această stabilitate politico-militară, dublată de o dezvoltare economică armonioasă furnizează ţărilor noastre atuuri imposibil de ignorat, care le plasează în situaţia unor candidaţi credibili şi atractivi, în condiţiile în care ele şi-au demonstrat voinţa şi capacitatea de a deveni membri cu drepturi depline în structurile europene. Pentru România, intrarea în NATO în primul val reprezintă un obiectiv esenţial. Pentru noi, sprijinul pe care Turcia îl acordă în acest moment României este deosebit de important.

Doresc ca în acest moment, în mod solemn, în numele poporului român, să vă mulţumesc dumneavoastră, reprezentanţi ai puterii, ai poporului turc, pentru acest sprijin pe care noi îl considerăm un sprijin frăţesc, într-un moment decisiv al istoriei noastre. Sigur că Turcia ne acordă un sprijin important, pentru că ea este membră a NATO. Noi nu suntem încă membri ai UE. Deci, cuvântul nostru nu are aceeaşi greutate în susţinerea aderării Turciei al UE. Dar vreau să vă asigur în modul cel mai solemn că România va sprijini prin toate forţele sale, acum şi oricând, în toate organizaţiile internaţionale, oriunde cuvântul ei poate fi auzit, integrarea Turciei în UE, acolo unde, de fapt, îi este locul.

Conştient de rolul determinant pe care-l joacă instituţia parlamentară, ţin să propun în faţa dumneavoastră, reprezentanţii poporului turc, o susţinere şi mai strânsă a relaţiilor dintre ţările noastre. Vreau să vă solicit sprijinul pentru ca acordurile româno-turce să primească un nou impuls, care să le plaseze pe o traiectorie ascendentă.

Sunt încrezător în şansele ce ni le oferă acest drum pe care păşim împreună. Reuşitele comune vor fi reuşitele fiecăruia. Să beneficiem cu toţii de avantajele unei colaborări mai strânse, a cărei valoare va fi demonstrată pe deplin în cadrul cooperării europene şi euro-atlantice.
În final, vreau să vă mulţumesc încă o dată pentru onoarea pe care mi-aţi făcut-o, de a-mi permite să vorbesc în faţa Parlamentului. Doresc să vă urez tuturor sănătate şi mult succes în nobila misiune pe care o îndepliniţi.