Alocuţiune la Conferinţa regională a directorilor Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională,

Bucureşti, 13 aprilie 1997 

 

Problema României – reforma economică

Când am intrat în politică, am învăţat că, pentru presă, ştiri sunt numai veştile rele, iar despre politicieni se vorbeşte doar dacă fac o greşeală sau, eventual, când alunecă pe o scară. Este deci firesc să fiu mişcat de elogiile pe care mi le-aţi adus. Cel care merită elogiile este însă poporul român.

Organizarea Conferinţei regionale a directorilor Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), la Bucureşti, este un eveniment revelator pentru evoluţia noilor relaţii româno-americane. Datorită activităţii sale prodigioase şi performante, amplificarea colaborării cu USAID este pentru noi o prioritate.

România se află în plin proces de transformare. Dacă, în plan politic, schimbarea s-a făcut în cea mai autentică manieră democratică iar procesul de reformă instituţională nu comportă dificultăţi majore, marea problemă a României rămâne reforma economică.

 

Noua guvernare s-a angajat cu toată convingerea şi cu toate competenţele pe calea înfăptuirii unor reforme radicale. Suntem decişi să facem acest lucru şi, sigur, îl vom face. Este singurul mod de a progresa şi de a ne realiza aspiraţia de integrare în spaţiul politic european şi euro-atlantic. ªtim cum trebuie făcută reforma, avem cu cine să o facem, dar dificultăţile încep să apară atunci când ne întrebăm: cu ce resurse şi sacrificii o vom putea duce până la capăt?

 

Un alpinist într-o prăpastie

Încercând o comparaţie, aş spune că România se află acum în situaţia unei persoane ajunsă dintr-un accident al sorţii foarte aproape de fundul unei prăpastii. Deşi această persoană este un bun alpinist, care stăpâneşte metodele de salvare, s-ar putea să eşueze dacă cei de la suprafaţă întârzie să-i arunce coarda sau îi azvârle o coardă de slabă calitate. Dar, odată salvat, alpinistul va şti să-şi folosească experienţa atât pentru el, cât şi pentru alţii. Ceea ce aşteptăm noi astăzi este tocmai această formă de sprijin. Avem nevoie de un capital de susţinere a reformei care nu poate fi construit numai din resurse interne. Fără investiţii externe serioase şi fără dezvoltarea unor programe de anvergură, ne va lipsi acea coardă a alpinistului care să ne readucă la suprafaţă.

Am preferat să recurg la această imagine necosmetizată. Dacă realitatea este una defectuoasă, rolul nostru este de a o cerceta în profunzime şi a o corecta cu rigurozitate. Am preluat puterea în noiembrie 1996 ştiind care erau viciile de fond ale economiei româneşti. Oamenii au avut încredere în noi o încredere născută din voinţa generală de schimbare. Societatea românească a reuşit să se adapteze  rigorilor democratice. Corecţiile unor realităţi viciate se fac, cel puţin până acum, într-un spirit neaşteptat de solidaritate între guvernanţi şi guvernaţi. Reforma are nevoie acum de o îmbunătăţire radicală a managementului la toate nivelele societăţii, ca şi de continuarea procesului de schimbare a mentalităţii, de la acceptarea reformei în principiu, la realizarea ei în fapt.

În decembrie 1989, societatea civilă românească era doar o iluzie a unor grupuri de intelectuali care încercau în clandestinitate să întreţină ideea de opoziţie faţă de comunism. După revoluţie, într-un alt context politic, societatea civilă s-a coagulat relativ repede dar, obligată de realităţi, n-a reuşit, într-o primă fază, să pătrundă şi să se ramifice în toate straturile sociale. Evoluţia ei a fost aproape spectaculoasă şi astăzi putem afirma, fără să greşim, că România datorează extrem de mult societăţii civile. Îndrăznesc să fac această afirmaţie şi în calitate de fost reprezentant al unor importante organizaţii neguvernamentale – Solidaritatea Universitară, Alianţa Civică, Frontul Antitotalitar Român, din care avea să apară Convenţia Democratică, alianţa câştigătoare a alegerilor din toamna trecută.

 

Punctul nodal al dezvoltării

USAID este o agenţie de notorietate care îşi propune să susţină dezvoltarea internaţională. Or, România are nevoie de dezvoltare, în sensul global al cuvântului. În faţa acestei provocări, relaţiile noastre, deja consacrate, au noi raţiuni şi noi şanse de amplificare. Punctul nodal al unei asemenea dezvoltări este o economie sănătoasă.

Am analizat cu atenţie programele USAID pentru dezvoltarea României. Ele sunt rezultatul unui studiu aprofundat şi al unei temeinice cunoaşteri a situaţiei în care se află ţara noastră. Obiectivele strategice ale USAID pentru România se identifică în mare măsură cu cele pe care noi înşine le-am conceput. Mă gândesc, pentru a da câteva exemple, la sprijinul efectiv în domeniul sectorului financiar privat şi al sectorului privat, în ansamblul său, în restructurarea sectorului energetic, în agricultură sau în reconstrucţia şi normalizarea câtorva dintre componentele fundamentale ce ţin de zona socialului: învăţământul, sănătatea, cultura.

Apelul la sprijin financiar nu este un strigăt disperat de ajutor, nu înseamnă că, dacă nu vom fi susţinuţi eficient prin capital extern, vom abandona lupta în care ne-am angajat. Avem însă  nevoie de susţinere şi de toţi cei care pot impulsiona cooperarea cu România.

 

Garanţii şi obligaţii

Oferim astăzi garanţii politice incontestabile şi garanţia voinţei noastre de integrare. Nu-şi poate nimeni imagina că o astfel de voinţă nu implică şi asumarea tuturor obligaţiilor ce ne revin.

Guvernul a elaborat un program de reformă serios, program care se bucură de aprecierea organizaţiilor financiare şi monetare internaţionale. Chiar în urmă cu câteva zile, a fost semnat acordul cu Fondul Monetar Internaţional care prevede condiţii dure de restructurare a economiei şi va implica costuri sociale foarte mari. Dar, pentru prima dată el va fi asociat cu un program de protecţie socială finanţat de Banca Mondială în cadrul unui acord care s-a încheiat concomitent.

Care sunt priorităţile programului guvernamental de reformă?

Se vor opera modificări legislative la nivelul organizării Fondului Proprietăţii de Stat şi al procedurilor de privatizare. Ritmul procesului va fi în următoarele luni mai dinamic. Pe de altă parte, simpla privatizare nu poate aduce de la sine ceea ce reprezintă esenţa însăşi a unei societăţi performante, şi anume eficienţa. Nimic nu poate răspunde acestui imperativ, dacă lipseşte motorul însuşi al întregii maşinării şi anume investiţiile pentru modernizare şi retehnologizare.

Strategia de reformă a legislaţiei şi a administraţiei pentru atragerea investitorilor străini arată că suntem conştienţi de acest lucru.

 

Stoparea corupţiei şi a crimei organizate

În momentul în care am devenit preşedinte, iar noul guvern îşi intra în prerogative, economia şi finanţele erau subminate de corupţie şi crima organizată. Un întreg sistem mafiot devalizase bănci, flota, industria petrolului şi a îngrăşămintelor chimice, cu complicitatea administraţiei. Nu se poate clădi nimic, oricât de buni ar fi arhitecţii şi constructorii, într-o mlaştină care te absoarbe implacabil. Este motivul pentru care am declanşat război împotriva corupţiei şi crimei organizate. Am acţionat şi s-au obţinut unele rezultate încurajatoare. Nu apreciem aceste rezultate numai după numărul de anchete sau după numărul de arestări. Cert este că putem să vorbim în momentul de faţă de o stopare a proliferării fenomenului.

Multe din ilegalităţi au vizat şi vizează domeniul bancar, pornind de la directorii de bancă ce şi-au permis să aprobe credite fără garanţii credibile şi pe baza unor planuri de afaceri fanteziste. Stoparea acestui fenomen înseamnă un început de însănătoşire a societăţii româneşti.

O reformă de proporţii implică costuri sociale mari. Nu putem să le acoperim în totalitate şi am fost obligaţi să focalizăm măsurile asupra persoanelor disponibilizate urmând să ne concentrăm atenţia asupra celor mai defavorizate segmente ale societăţii: şomeri, bătrâni, invalizi, familii cu mulţi copii. Există un program de reconsiderare a statutului copilului, de protejare a drepturilor copiilor prin reforme eficiente şi implicarea directă a instituţiilor statului.

 

Să nu ratăm clipa

Tipul de ofertă pe care îl propune societatea românească astăzi ne poate aduce aminte de un binecunoscut story american, despre tânărul care găseşte pe jos o monedă, un bănuţ, îl investeşte în mod inteligent, ajunge un om bogat. Dacă eu aş fi acum în locul acelui tânăr american, aş investi  în România.

Dacă aş încerca să sintetizez evoluţia societăţii româneşti post-revoluţionare, făcând apel la două expresii memorabile ale unor cunoscuţi  scriitori români, aş spune că, în ’89, timpul nu a mai avut răbdare, dar România a ratat clipa.

Timpul nu mai are nici acum răbdare, dar suntem convinşi că de data aceasta nu vom mai rata clipa. Dacă vom reuşi, şi sunt sigur că vom reuşi, succesul nostru va fi şi succesul prietenilor noştri americani, şi al tuturor celor care au luptat pentru ca valorile pe care societatea americană le-a construit, de-a lungul a două sute de ani, să triumfe.